Educatia sexuala incepe acasa, nu la scoala

In liceu, pe vremea cand abia uitam de mitul berzei care aduce copii, am avut parte de o lectie de educatie sexuala la dirigentie.
In pauza dinaintea orei cu diriginta era mare agitatie intrun grup de fete, una dintre ele plangea de rupea pamantul iar celelalte incercau sa o consoleze mangaind-o si soptindu-i ceva. Cand m-am apropiat de ele am vazut ca fata ce plangea era chiar cea care pana acum se dovedise liderul nostru informal. Era frumoasa, desteapta, interesanta, imbracata impecabil si mai avea si un prieten misto, un tip de vreo 20 de ani dupa care multe priviri se intorceau.

Pana sa prind firul discutiei am crezut ca plange din cauza despartirii de el, dar lacrimile ei aveau un motiv si mai serios. Dupa o cearta parintii ei o amenintasera ca o duc la ginecolog si daca acesta nu-I confirma fecioria aveau sa o astepte pedepse grele. Vorbind in soapta, sa nu cumva ca secretul sa ajunga la urechile tuturor, incercam sa o scoatem din starea aceea ingrozitoare. Prea multe, insa nu am putut sa facem, colega plangea parca din ce in ce mai tare. Cum eram stranse ciorchine in jurul ei ne simteam respiratiile si parca ne auzeam gandurile, ne uniseram sa o ajutam fara a stii nici noi prea bine ce sa facem. Una dintre noi, mai curajoasa din fire, lua cuvantul si fu de parere ca trebuie sa vorbim cu diriginta. Un “nu!” urias iesi din multe piepturi, dar dupa o clipa de gandire am ajuns la concluzia ca era o idee buna. Curajoasa ce vorbise inainte rupse randurile si pleca sa o caute pe profesoara, iar cand aceasta din urma intra in clasa era insotita de medicul scolii.

Stiam deja ca fiecare ora de dirigentie avea o tema, doar ca tema din acea zi avea sa mire multe fete, aveam sa vorbim despre educatia sexuala elementara.
Profesoara era vadit emotionata si isi culegea cu dificultate frazele, dar medicul de alaturi salva situatia si incepu sa ne adreseze niste intrebari.
La prima dintre ele: „Cati dintre voi si-au inceput viata sexuala?” putine maini au avut indrazneala sa se ridice desi, cu totii stiam ca realitatea e de fapt alta, nu toti au avut curajul sa-si asume raspunsul de rusine sau de teama ca adevarul sa nu ajunga si la ai lor parinti, desi primiseram asigurari ca se va pastra totala discretie.
Daca la prima intrebare sau ridicat putine maini, la cea de-a doua au fost si mai putine, trei, daca imi amintesc bine. Intrebarea era: “Cati dintre voi ati folosit prezervative in timpul actului sexual?” Era limpede pentru toata lumea, ca nu prea stim mare lucru despre viata sexuala, sex protejat si nici despre contraceptie in ansamblu, cu atat mai putin despre aparitia unei sarcini si intreruperea ei. Usor naivi, neinformati si curiosi si plini de elanul varstei, noi, trecuseram direct la practica.
Medicul din fata noastra ne mai adresa cateva intrebari ca la final sa conchida ca avem nevoie de informatii sa ne fie bine. Rugamintea ii era sa vorbim cu parintii despre ce ne preocupa, sa ne achizitionam prezervative si anticonceptionale dupa sfatul unui medic.

Ora s-a sfarsit repede cu promisiunea ca discutia va continua. Colega mea se linistise de-acum, dar  diriginta o trase deoparte promitandu-i ajutorul in discutiile cu parintii.

Problema s-a rezolvat in timp fara vreun consult ginecologic, ci doar cu niste interdictii pe care ea le-a dus la bun sfarsit si-a renuntat la mobil si la iesirile de seara de buna voie.

Concluziile mele de atunci au fost ca:

-parintii nu discuta cu copiii despre sex din prejudecata. “daca stie, merge si face”, principiul asta blocheaza orice cale de comunicare, copilul ramane cu curiozitatea si cu nedumeririle, adultul cu slaba speranta ca acesta nu-si va incepe viata sexuala prea devreme.

-acest “prea devreme” e atat de relativ, incat adolescentii nu stiu cum sa-l interpreteze.

-Rusinea si lipsa de incredere reciproca duc la prapastii insurmontabile intre parinte si copil.

-Sexul e prezentat in familie ca fiind doar pentru cei mari, ceva rusinos, compromitator.

-se pune prea mult pret pe “ce spune lumea” decat pe “ce se intampla cu al meu copil.”

Concluziile de acum ca adult si parinte:

  • Educatia si educatia sexuala lipsesc romanilor, de aceea se intampla sa apara cazuri de copii cu copii.
  • Nu am renuntat la prezudecati si ne ridicam singuri bariere in comunicare.
  • Llegislatia nu e permisiva, de exemplu, numai un adult tanar poate intra intrun sex shop spre a cumpara ceva, pe cand un adolescent ce nu are 18 ani trebuie sa ramana in afara pentru ca nu i se vinde nimic.
  • Desi prezervativele sunt in orice magazin sau farmacie putin le si achizitioneaza.
  • Mergem rar la medic, ne informam putin. Nu avem o educatie a contraceptiei. Nu punem intrebari suficient de clare pentru raspunsuri edificatoare.
  • Numarul de avorturi creste in defavoarea natalitatii de teama unui colaps financiar si-a inposibilitatii de-a oferi ceva copiilor. Copii au nevoie de amintiri frumoase, nu de case pe care sa le lase pustii.
  • Am interzis educatia sexuala in scoli fara un acord prealabil al parintilor.
  • Eu copilului meu nu i-am “vandut” mitul berzei ce aduce copii, ci i-am spus ca a ajuns in pantecul meu din iubire. Din iubirea dintre mine si tatal lui. Nu a inteles bine procesul si nu l-am explicat cu detalii, dar a inteles un cuvant esential: Iubire.
  • Nu ma dau in laturi in ai raspunde la intrebarile indiscrete.
  • Va trebui sa imi asum niste discutii viitoare in care sa-i vorbesc despre sex fara o jena si fara prejudecati.
  • Educatia lui sexuala trebuie sa inceapa de la mine chiar daca e baiat.

Caci cred ca educatia sexuala incepe acasa, nu la scoala.

educatia sexuala

 

 

 

Sursa foto www.shutterstock.com educatie sexuala.

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

1 comentariu publicat

  1. Prejudecatile exista si sunt greu de inlaturat. Am doi copii (fata si baiat). Discut cu ei la nivelul lor de intelegere/varsta. Incerc sa fiu deschisa pentru ca stiu ca eu nu am avut parte de asa ceva ceea ce s-a tradus printr-o prapastie in zona de comunicare cu parintii.
    Ai dreptate, la noi in tara (posibil asa sa fie si in alte tari, nu stiu) se merge mult pe ideea ca e mai important ce afla si vorbeste lumea decat ce se intampla cu propria familie. E un lucru cu care m-am confruntat des in relatia cu parintii mei care au fost crescuti in alt mod si nu inteleg ca lucrurile sunt altfel ori ca ar trebui sa fie altfel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Un apel inregistrat din greseala

Inca mai astept sa sune telefonul dimineata, asa cam pe la ora 8.30, si bunicul sa ma intrebe daca am...

Închide