Eu si motanul Frunza avem un cult aparte pentru muzica

Motanul Frunza marele intelept, e al revistei psiholog expert.
Si eu m-am decis sa-i scriu scrisoare, despre povara-mi cu amintiri amare.
Ce-mi tine sufletul legat, cu un greu secret ca un pacat.
O sa spuneti ca m-am tignit, sa scriu unui pisic,
Insa Frunza nu-i orice cotoi, e domn ales de mare soi.
Ce-a invatat sa ghiceasca taina din firea omeneasca.
Tocmai de asta-i spun las a mea taina, pe pagini catre el sa se astearna.
“Demult, cand sufletul imi era tanar si naiv, am iubit tandru si candid,
Doi ochi albastri la un domn, ce imi fura noptile de somn.
Si imi punea in palme stele,
Pe buze florile de cires
Si in suflet vise fara gres.
Pasii nostri de adolescenti,
Mari, plin de viata, inocenti,
Paseau pe aceasi cale fara graba.
Si pareau nici cand sa se desparta.
Din guri ne ieseau doar versuri, purtand in ele zeci de universuri.
De maini ne legau fiorii si ale iubiri dragi stransori.
Cel mai mult insa ne lega, muzica si slova sa.
Am invantat atunci cu pasiune,
Ca orice cuvant poate sa rasune.
Precum un cantec, doar sa poti.
Sa ii deschizi a imaginatiei porti.
Si orice sunet auzeam, pe loc in vers de cant il transformam.
Ne era inima plina de ale lui Sade balade si a Norei Jones cuvinte calde.
Apoi in pasi de dans pe tarmul viselor in doi o aduceam pe Ella Fizdgerald inapoi.
Dar tocmai cand cantam mai cu foc, soarta mi-a facut un joc.
Si cand visam ca vesnicia e in mine, visul frumos urma sa se darame.
Intro dimineata, pe neasteptat.
Sa-i fac supriza toata ziua alergat.
Ca sa il vad la pe inserat,
Cu alteia sarut i-a dat.
Ca sa nu plang si sa ma stie,
M-am apropiat si cu mandrie,
I-am spus aceleia : “e al meu iubit, duduie.”
Ea m-a privit pe sub sprancene, ifumurata,
Dar el m-a lasat dezarmata:
“Nu o cunosc. E fara minte vreo nebuna, hai ca pierdem rasaritul de luna”.
Si s-a intors grabit si a plecat spre noapte.
Lasandu-ma inspaimantatata ca de moarte.
Nu stiu cat de mult am stat asa, muta, dar la un moment dat m-am simtit uda.
Din cer plangea o ploaie grea, de parca durerea toata imi stia.
Ca m-am tarat acasa imi amintesc si ca usa sa o mai gasesc.
Mi-au trebuit parca ani lumina.
Cu totii ma priveau cu mila, pe cand mie imi era sila.
Ma vedeam de carne despiata, de-un fir de viata atarnata,
In minte imi rasunau ale lui aspre cuvinte:
„E vreo nebuna fara minte”.
Dincolo de usa pandea, cruda, nemiloasa tacere grea.
Atunci fara sa stiu de unde, am strans puterea din haine ude.
Spre boxele Edifier m-am indreptat, atunci tacerea brusc am spart.
Cu Billie Miles Kiss the rain.

Erau ale lui doua preferate, si boxele si versurile aparte.
Cand mi le-adusese in dar de ziua mea, era fascinat de ele, se vedea.
„Din experienta iti spun pe cuvant de meloman, boxele Edifier  merita pana la ultimul ban.

boxele Edifier 

Au calittate si precizie inalta, un bass ce sigur o sa iti placa”.
Romantica precum eram, eu le-admiram pentru design.

Acum era cand pentru intaia oara le vedeam cu ura.
Sa le arunc de la etaj as fi vrut, ca zgomotul amintirilor din mine sa reduc.
Cu tampla lipita de al meu geam, il auzeam pe Chopin cantand la pian.
Ai mei m-au gasit intro stare de dizgratie totala, cu poze cu noi rupte in poala.

boxele Edifier 
Si ca si cum nu ar fi fost de-ajuns, cu vorbele grele m-au strapuns.
Cum ca eu as fi gresit mai tare, avantandu-ma intro iubire mare.
Ca se iubeste mai cu cap, unde nu toate emotiile incap.
Fara sa inteleg am plecat afara, gonita de ganduri de ocara.

Am hoinarit pe alei durerii sa rezist, cautand pe nicaieri motive sa exist.

Pe cand doar gandul ca o sa mor ma incoltea, am auzit parca aevea.

Un cant soptit cu atata eleganta, ca parca atunci m-am si intors la viata.

E adevarat pietrele nu stiu a vorbi despre iubire.

Ele graiesc despre doar despre nemurire

Cand am gasit drumul catre mine iar, raspunsuri nu am mai cautat in zadar.

Ci m-am intors acasa ca sa inchin, muzicii altar fara suspin.

Sistem Edifier cu tei cai mi-am cumparat si din zori si pana in seara intruna am cantat.

Cu 136 watt si un bass puternic si adanc, ii vedeam pe ai mei vesnic oftand.

Mi-ar  fi aruncat achizitia direct la gunoi, Dar se temeau de-un taraboi.

Nu sistemul performat de la Texas Instruments m-au inseninat si nici rossover-ul electronic procesat.
Ci bass reflexul frontal, ce avea un rol demential.
In a aduce pana la mine, muzica in forme divine.
Sa mor am renuntat, abia cand ca nu stiu sa urasc am aflat.
Nu il uram pe al meu fost iubit
I-am multumit ca a plecat la timp.
Ca sa nu apuc in mine ca sa sting,
Urma de pasiune si de inocenta si ce-i drept inca le strang.
Daca am gresit sa-mi spui tu, Frunza,
Povestea mea poate te-amuza.”

Cand revista am cumparat, raspunsul lui Frunza am aflat:
Muzica inalta sufletul din moarte, e a saptea arta, un dar ce vine de departe!

*Proba  5 am scris la spurblog 2017 si acum ma intorc la muzica.

sursa foto motan https://www.shutterstock.com 

restul pozelor de pe pagina de facebook https://www.facebook.com/EdifierFanClub/

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

2 comentarii publicate

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Proba 5. EDIFIER, sunetul din viața ta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Copilul nu are nicio vina ca tu esti bolnava

Se ia o gripa de sezon. Agresiva, Nemiloasa. Dura. Cu dureri de oase. De cap. De gat. De orice. Tusesti....

Închide