Aseara, dupa o ploaie puternica pe cand soarele se ducea la culcare am ramas cu ochii larg deschisi in zare. Dinamica cerului era fascinanta. O lupta. Inegala, dar totusi o lupta. Intre intuneric si lumina. Bine si rau. Intre zi si noapte.
Un mic nor domina zarea.
Dincolo de dealuri se intampla ceva.
Cine castiga duelul pentru dominarea cetatii?
Aici e adevarata lupta. Vedeti lumina solara cum se zbate intre nori luand forme absolut incredibile?
Asa se vede lumea de la etajul ultim. Intotdeauna e fascinanta, O dimineata cu rasarit senzational am arat aici. O luna plina am “furat” aici.
Si cu siguranta am sa mai gasesc momente impresionante de aratat.
Sunt fascinata de toata dinamica cerului. Il gasesc de fiecare data plin de farmec, generos, incredibil.
Am privit multe rasuarituri de fiecare data m-am simtit intotdeauna plina de putere. Am privit multi nori si-am avut impresia ca cerul se protejeaza de priviri pentru a plange linisrit. Am vazut multe curcubee si-am inteles ca dincolo de frumusete exista eternitate. Am primit apusurile de fiecare data cu aceasi incantare,
Cand pruncul imi era mic si l-am dus la fereastra prima lui privire a fost spre cer. Am fost incantata de fiecare descoperire celesta a lui. Am zambit privindu-l cum isi acopera ochii instinctiv ca sa se fereasca de lumina soarelui. I-am spus ca luna e o zeita si mireasa nevazuta a soarelui, dar el a botezat-o singur “placinta cu branza buna. ” Cand i-am explicat despre stele a vrut sa le deseneze si atunci cand bunicul a plecat de la noi el a inteles, dupa pricepere, ca batranul nostru e de acum steluta. Ne vegheaza.
Cand am fost la mare am ratat rasaritul impreuna, pentru ca, imi era mila sa-l trezesc atat de devreme, dar la anul asta e un obiectiv major.
Imi doresc sa descopere frumusetea in stare pura si cerul ma ajuta pe deplin.
