Castelul Pălărierului de A.J. Cronin. Am terminat de citit cartea azi dimineaţă şi până în momentul ăsta frânturi din ea mi se plimbă în minte, e limpede, Castelul pălărierului m-a marcat. Mi s-a strâns inima la fiecare punct culminant al poveştii şi mi s-au umezit ochii în fata fianalului tagic şi previzibil pe care îl are. Este cartea mea preferată de anul ăsta, cel puţin până în momentul de faţă conduce detaşat
Povestea bine conturată, scrisă cu dibăcie şi minuţiozitate fascinează încă de la primele rânduri. Tot începe şi se termină în acelaşi loc, în casa familie Brodie, Castelul pălărierului-căci “casa fiecărui bărbat este şi castelul său” după cum spune şi o zicală englezească.
În acest castel ciudat îşi duce viaţă familia Brodie. O familie însemnată parcă de nebunia şi caracterul dominator şi crud al tatălui James.
Nimic nu este firesc la adăpostul acestor pereţi şi parcă orice formă de viaţă îi cuprinde trebuie să I se supună fără încetare tiranului pălărier. În imediata apropiere a acestui despot găsim pe mama acestuia, o creatură mâncată de bătrâneţe, rea şi arţăgoasă, o soţie mult prea docilă şi lipsită de personalitate, care, nu face decât să se ascundă în spatele bărbatului asupritor suportându-I ura, pe Matt, primul dintre cei trei copii, un tânăr imatur şi plin de slăbiciuni, pe sora lui Mary, o tânără ce va plăti scump preţul frumuseţii şi a firii îndrăzneţe, ea fiind singura membră a familiei care are curajul să înfrunte pe cel care îi umilea şi Nessie, mezină, care doar pentru că era preferata tatălui nu avea voie să îi iasă din cuvânt.
James avea o afacere profitabilă intrun oraş mic, era pălărier, dar visa la viţă nobilă a contelui doar pentru asemănarea de nume cu acesta. Tocmai pentru a sublinia latura aceasta îşi construise acea casă şi visa mai departe ca tot oraşul să I se supună mânat de iluzia superiorităţii ce îi măcina creierul neîncetat. Cu toate că ai lui se poartă normal, James Brodie îi face sclavii nebuniei sale cerându-le să se ridice la nivelul aşteptărilor sale închipuite.
Toţi îi fac pe plac până când frumoasă Mary urmându-şi dragostea rămâne însărcinată cu Denis, fiul comerciantului de wiskey din oraşul vecin, tânăr pe care Brodie îl considera duşmanul şi nedemn de familia sa. Duşmani şi nedemni de sine îi considera James pe toţi, însă pentru că Denis râvnise la faţa lui îl făcea tinta unei uri fără margini. În timp ce Denis încearcă să-l convingă pe pălărier să-I dea fată de soţie înfruntându-l şi altfel atrăgând şi mai multă mânie asupra sa,
Mary încerca să ascundă de mânia tatălui său mia fiinţă nenăscută din pântecele său.
Intro seara cu furtună cumplită secretul e aflat iar Mary e dată afară fără milă din castelul închisoare. Nimeni nu o apăra, era singură şi însărcinată afară, în noaptea plină de fulgere. Înainte de a putea cere ajutor mama ei se lepădase de ea foarte repede fără a se gândi la fată şi la copilul nenăscut , ci mai mult la sine şi la ceea ce putea să-I facă tiranul de bărbat pentru că nu o educase.
James, care o detesta pentru că avea puterea să pună întrebări o aruncă fără remuşcări afară renegând-o. Această nedreptate avea să atragă după sine un declin total, furtuna abătându-se ca un blestem asupra acestei familii.
După plecarea şi hula lui Mary, în timp ce nimeni nu avea voie să vorbească despre ea, familia îşi urmează viaţa destrămându-se uşor şi sigur, dar ducand dorul fetei alungate.
Matt, băiatul, pleacă în India spre a împlini dorinţa tatălui lăsându-şi mama intro deznădejde totală.
Margareth, soţia se supune acestui mariaj fără a se gândi o clipă la sine şi suporta regimul tiranic până în pragul morţii.
Şi Nissie învăţa teribil, doar pentru că tatăl îi cere să ia o bursă şi nu pentru că îi face o plăcere.
Mary se chinuie şi ea plătind cumplit, cu moartea pruncului şi plângând decesul lui Denis survenit printrun accident de tren în aceeaşi noapte, dar e salvată de un doctor ce îi va schimba viaţa radical şi pentru totdeauna. După o luptă între viaţă şi moarte tânără se stabileşte la Londra şi munceşte cinstit.
În castel, însă viaţa devine insuportabilă. James domneşte crud, Matt se întoarce supandu-şi mama la nişte chinuri fără margini, Nessie se chinuie să rămână cea mai bună la învăţătură sub povara terorii şi a unei dureri insuportabile de cap.
În afara casei începe declinul social şi financiar a lui Brodie ceea ce va să însemne sfârşitul pentru toţi, mai puţin pentru pentru Matt care avusese curajul să-şi înfrunte tatăl şi să plece din casa blestemată si pentru Mary care se salvase prin sacrificiul ei.
Incredibilă atitudine a unui om nebun cuprinde că o boală tot ceea ce îl înconjoară şi nu I se supune. O poveste ce palpita de emoţie şi nelinişte.
Un final crud, nedrept pentru cei care plătesc cu viaţa, dar ca o răsplată pentru autosuficienţa demonică a lui Brodie.
În acest caz moartea e ca o eliberare din iad.
Nota mea 5 din 5.
Cartea Castelul pălărierului de A.J. Cronin poate fi cumparata de pe Elefant.ro.
Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.