Eleganţa ariciului de Muriel Barbery. De la începutul anului şi până acum mi-am pus în cap să citesc, mult, chiar mi-am făcut o provocare pe goodreads căreia speram să îi pot face faţă. Până acum nu m-am descurcat extraordinar, dar de când am înnoit abonamentul la bibliotecă mi-am impus şi timp pentru lectura.
Al doilea pas a fost să-mi fac o listă de cărţi şi-am vrut să caut titluri pe care prietenii mei din blogosfera le-au citit iar pentru mine sunt noutăţi.
Şi atât de mult mi-a plăcut cartea încât am plasat-o în rândul celor mai bune de anul ăsta. Cu siguranţă am să o recitesc cândva.
Dincolo de nota ei pretenţioasă, Eleganta ariciului este un manifest la adresa societăţii actuale, o atitudine nobilă şi plină de fineţe faţă de toată superficialitatea şi prostul gust al oamenilor.
Renee şi Paloma, cele două personaje centrale ale romanului deşi aflate în antiteza datorită poziţiei sociale se întâlnesc prin prisma structurii lor caracteriale şi al intereselor comune. Amândouă îşi povestesc viaţa într-un jurnal şi amândouă vor să scape de lumea în care trăiesc.
Prima, o femeie rafinată şi inteligentă cu un aspect fizic neplăcut ce lucrează ca portăreasa de ani buni la un bloc de oameni bogaţi şi familii cu pretenţii de intelectuali care, nu sunt decât nişte fanfaroni snobi şi mediocrii. Paloma, o tânără adolescenta ce face parte din cercul celor bogaţi, dar a cărui statut intelectual o plasează peste nivelul familiei sale de care mereu se ascunde şi al celor care o înconjoară.
Renee şi Paloma au felul lor de a refuza să ia parte la mocirla comună celorlalţi şi îşi ascund calităţile, dacă bătrâna portăreasa îşi ascunde cu încăpăţânare nivelul abordând o mutră indiferentă, tânăra precoce îşi propune să se sinucidă chiar de ziua ei.
Cele două se întâlnesc şi îşi descoperă latura ascunsă astfel vieţile lor se animă frumos devenind prietene şi chiar confidenţe.
Totul ia o turnură nouă când în viaţa blocului apare un locatar nou, Kakuro, un japonez remarcabil şi de o rară ţinuta morală ce atrage atenţia tuturor şi reuşeşte fără să facă nimic special să afle adevărata natură a celor două pete de culoare din rândul vecinilor săi. Palomei îi simte înclinaţiile şi îi devine uşor prieten, iar lui Renee îi “citeşte” înfăţişarea şi îi desluşeşte pasiunile şi datorită motanului sau Leo, care poartă numele francez a lui Tolstoi.
Între cei trei este o înţelegere tacită, se leagă o trainică prietenie. Toţi îşi căuta compania şi au o interacţiune restrânsă.
Finalul face că traiectoria personajelor să se definească deşi este unul dureros, dar remarcabil pentru ideea centrală a scriiturii.
Chiar dacă autoarea face de multe ori uz de cunoştinţele sale filosofice şi lectura devine sofisticată, romanul este demn de luat în serios.
Nota mea 4 din 5.
Cartea o puteti cumpara de pe Libris si de pe Elefant.
Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.
