03Feb

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea de Agnès Martin-Lugand

Reading Time: 3 minutes

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea de Agnès Martin-Lugand a fost cartea care a deschis anul meu literar, eram prea amorţită ca să continui cu Numele Trandafirului şi aşa că mi-am ales o scriere mai uşoară pentru a-mi depăşi starea. M-am oprit la volumul de fata din două motive, pentru că dezvăluie o grea perioadă pe care şi eu o traversez, cea de cumpănă a doliului şi al doilea, pentru că, autoarea e un fost psiholog. Credeam că am găsit exact ce îmi lipsea, dar m-am înşelat.

 

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea de Agnès Martin-Lugand nu este decât o altă poveste comercială,care, nu doar că se confunda în banalul întâmplărilor, dar mai are şi lipsuri majore pentru a putea fi numită poveste de iubire.

Diane, eroina acestei cărţi trăieşte încă sub semnul durerii pierderii familiei sale. În urmă cu un an atât soţul cât şi fiica ei şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident iar femeia se lăsat pradă dezamagirii plângându-i fără încetare. Pe tot parcursul anului de doliu, Diane se închide în apartamentul lor şi se agăţa de amintiri pentru a supravieţui. Camera neatinsă a fetiţei şi hainele soţului pe care le poartă chiar ea, sunt semne că nu poate sau nu vrea să accepte realitatea crudă, nici doliul şi nici pierderea în sine. Captiva suferinţei, Diane vrea să ramana in trecut şi refuza să aibă vreo activitate sau reacţie. Până şi mâncarea îi lipseşte şi dacă Felix, prietenul de familie ce i-a rămas alături, nu i-ar fi purtat de grijă cu siguranţă s-ar fi stins la rându-i.

De la îngropăciunea dragilor săi şi până în pragul parastasului de un an de la deces, ea nu face decât lucruri maşinale şi respinge idea de a merge la mormânt.
În trecut Diane era o femeie fericită, iubea viaţa, cărţile şi avea o familie frumoasă şi împlinită. Chiar după ce adusese pe lume copilă, Diane înfiinţase o cafenea literară a cărui slogan era “Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea.” Totul era bine, Diane avea un mare sprijin, avea cu cine să se bucure, dar acum …era complet singură.
Problema cea mai mare a Dianei tocmai asta era, până în prezent fusese înconjurată de iubirea şi de grija unui bărbat care luase frâiele deciziilor importante şi o dirijase pe unde era mai bine. Dar acum? Ce putea să facă? Încotro s-o apuce? Cum să accepte tragedia şi să o ia de la capăt?
Desi coplesita, femeia conştientă de imaturitatea sa emoţională, dar şi de nevoia de a începe din nou să trăiască ia o decizie radicală de a pleca departe.

În Irlanda, într-un oraş la malul mării, Diane ajunge să-l cunoască pe Edward, un bărbat recalcitrant şi irascibil care îi este vecin. Deşi la început îi e profund antipatic, ajunge să-l placă şi să-şi dorească să ajungă în braţele lui.
Pantă descendentă a romanului de faţă tocmai aici începe pentru că, povestea de iubire se naşte între o dispută zdravănă între cei doi şi o beţie zdravănă a femeii. Revenirea s-a la viaţa obişnuită se întâmplă între două astfel de episoade. Nici Edward nu aducea cu sine un trecut uşor, dar certurile iscate între ei păreau să-I despartă, nu să-I apropie.
Când dragostea îi pune stăpânire pe suflet, Diane va trebui să ia o decizie în ceea ce o priveşte.
Cum va hotărî şi cum îşi va schimba viaţa rămâne de văzut.
Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea va fi singura carte de Agnès Martin-Lugand pe care am citit-o. Nu m-a convins prea tare frazele îi sunt discontinue şi forţate, scrise neatent şi în grabă, cu idei bune, dar a căror potenţial nu a condus decât la rezultate comerciale si povesti neconturate.

Nota mea 1 din 5.

Cartea poate fi cumpărată de pe Carturesti.ro şi Elefant.ro

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

 

Please follow and like us:
Pin Share

5 thoughts on “Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea de Agnès Martin-Lugand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *