schimbarea gradinitei

Schimbarea gradinitei a fost o cumpana majora

Rate this post

-Nu, eu nu vreau decat cu doamna mea, cu colegii mei, in clasa mea de la parter. Asa vorbea David cand am inceput sa ii spunem despre schimbarea gradinitei.

Si il priveam cu luare aminte, ingrijorati, descurajati, pe chipul lui nu se zarea decat totala dezaprobare si trista nemultumire.

Sa luam decizia asta a fost teribil de greu, dar era absolut necesara pentru ca, anul asta s-au petrecut niste schimbari in viata noastra profesionala, iar asta impune un timp pentru mica afacere de familie.

Cum sa ajuti copilul sa inteleaga asta fara sa-l traumatizezi? Cum sa-I explicit ca schimbarea gradinitei este acum o nevoie? Ca programul prelungit  nu inseamna abandon? Cum sa ii spui ca nu l-ai luat dintr-un grup cu care s-a obisnuit ca sa il arunci in altul nou? Cum demonstrezi dinanite ca doamna educatoare va fi la fel de draguta si de iubitoare?

Cum? Cand ochii lui se scalda in lacrimi doar la gandul acestei schimbari? Tu il strangi la piept, incerci sa ii explici ascunzand propriile-ti temeri, te doare suferinta lui, te sperie grijile tale si totusi trebuie sa gasesti o solutie. Solutia, insa nu se vede deloc dincolo de lacrimi si griji.

Schimbarea gradinitei e un proces ce implica rabdare:

Rabdare si atentie la copil. El initial va refuza, e normal ca dupa un timp petrecut intr-un grup sa se simta dezradacinat, frustrat, nemultumit, nedreptatit. Isi manifesta sentimentele prin trantit de jucarii, razvratire, plans din senin si chiar reprosuri si manifestari explicite. L-am luat in brate si i-am explicat ca alegerea asta nu inseamna ca l-am rupt de amicii lui, va fi liber sa ii vada oricand, dar va avea si altii, ca doamna va fi alta, dar se vor juca la fel de frumos si vor invata lucruri noi impreuna. Ca eu voi fi acolo sa-l ajut, sa-l ascult.

Rabdare si incercarea de a-i arata noutatea. Ca sa-l obisnuim cu schimbarea l-am luat cu noi la inscriere. A fost fascinat de cladirea noua, de trecerea de la mijlocul acesteia spre curte. Curte unde canta un pian, unde a alergat spre cosul baschet si unde doamna care ne-a intampinat i-a adus o minge ca sa se joace. Dupa joaca aceasi doamna l-a dus sa faca turul noii gradinite si  cand s-a intors avea o mutrita incantata, ii straluceau ochii si zambea. Abia la plecare a declarat raspicat “Imi place aici!”  Oftatul meu de ususrare a fost ca un suierat si atunci m-a prins si mai tare de mana. Era pe calea cea buna.

Rabdare si discutiile despre ce lucruri il asteapta acolo. De multe ori l-am luat deoparte ca sa-i spun ca va trebui sa manance la gradi la pranz, iar la masa va trebui sa fie cu bagare de seama si sa manance tot, ca va dormi cu ei la pranz in patul lui, cu pijamaua lui. Cum toate acestea vor insemna ca sta mai mult la gradinita, dar nu si ca noi il vom lasa acolo, ci zi de zi dupa program il vom lua acasa. Sentimentul de abandon e firesc, mai ales cand e obisnuit sa fie mai mult cu noi.

Motivele pentru care am ales sa schimbam gradinita au fost, insa mai multe, nu doar unul de ordin profesional.

    1. Grupul de copii a fost unul total neomogen. Erau si de trei si de patru si de cinci si de sase ani. Nu stiu ce principiu a stat la baza unei astfel de grupe, dar  era total nepotrivita. Intre copii erau diferente de opinii, de perceptie, de atitudine, de reactie.
    2. Era in grupa mijlocie cu toate ca trebuia sa fie in grupa mica la 3 ani si 10 luni. Toate astea din lipsa de copii. Acum va urma iar grupa mijlocie.
    3. Programul era scurt si de cele mai multe ori nu ne ajungeau cele patru ore sa ne facem treburile si sa mergem dupa el.
    4. De cele mai multe ori parerile noastre nu au fost pe placul celorlalti.
    5. Ideea de a face ceva pe plan profesional implica timp, iar cu copilul langa mine nu am cum sa scriu ceva, el mereu cere atentie, vrea sa ne jucam ori pur si simplu sa stam impreuna.

Schimbarea gradinitei este intai de toate una emotionala.

Copilul are senzatia ca s-a dezradacinat si ca a pierdut grupul de care pana in prezent apartinea. Reactiile agresive si necontrolate de care pomeneam mai sus sunt cat se poate de firesti, frustrarea trebuie inteleasa. Inteleasa pe deplin.

Nu stie ce sa faca in situatii noi si poate intra usor in panica.

Teama de necunoscut este una ce se manifesta stringent, dar incurajandu-l si aratandu-i exemple in care s-a dovedit sociabil parca am mai diminuat-o. Am incercat mereu sa il ajut sa comunice, iar acum i-am spus ca de va comunica ii va fi mult mai usor. A zambit si m-a privit in ochi. Deci stie ce trebuie sa faca.

Emotiile sunt inerente, ma tem sa nu fie respins, sa nu vrea sa se adapteze, sa nu ii placa noua educatoare, sa refuze somnul la pranz. Insa cred in puterea exemplului, iara copiii imi vor veni in ajutor.

Cu emotii inainte, caci pana la urma sunt firesti.

schimbarea gradinitei

 

Sursa foto pixeabi.com

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Enjoy this blog? Please spread the word :)

%d blogeri au apreciat: