blog de parenting

Sa ai un blog de parenting nu e chiar floare la ureche, ci o piedica impotriva uitarii nevinovate

Sunt atat de multe lucruri pe care David le face, atatea pe care vreau sa le tin minte, atatea pe care le scriu pe o agenda doar a mea si atatea pe care le uit. Si tocmai pentru ca memoria sa nu mai tina calea bucuriei si s-o impiedice am zis sa-mi fac un blog de parenting.

Naiva cum ma stiu, am crezut ca a scrie public niste lucruri despre copilul tau e foarte simplu, insa ralitatea a venit cu cinismu-i pur si mi-a dat una peste degete de mi-a pierit inspiratia. A avea un blog de parenting nu e deloc floare la ureche.

De ce o sa ma intrebati? Copilul e o sursa inepuizabila de resurse, da este, insa expunerea lui in public are o limita, iar eu sunt cea care traseaza linia de demarcatie si sper ca mana sa nu-mi tremure. 

Am fost intotdeauna impotriva expunerii exagerate atat a gravidelor, cat si a copiilor mici si mari. Pentru ca si copilul are dreptul la intimitate, pentru ca imaginea lui in public ii poate fi prejudiciata foarte usor de catre mine, mama dornica sa-l arata lumii intregi. Pentru ca pericolul pandeste la orice pas si mai ales online, unde, nu  prea stii cu cine ai de-a face. Pentru ca ar deveni o tinta a ridicolului involuntar, Pentru ca ar fi rescunoscut prea repede pe strada. Pentru ca involuntar i-as face rau. Si pentru ca la varsta mica pe care o are nu se poate apara de unul singur de mine, de ridicol si de cei din jur.

Nu as vrea ca peste timp sa ma traga de maneca si sa-mi spuna ca l-am facut de ras si ca minunatul meu blog de parenting nu-i decat cea mai mare proclamatie a umilirii sale.

Tocmai din acest motiv am tras frana de mana si mi-am tinut entuziasmul sub manton ori de cate ori am simtit nevoia de a spune ceva ce nu s-a mai spus, dar s-a intamplat tuturor mamelor si copiilor. Coincidenta asta, nici macar aici nu ne lasa in pace.

Uitandu-ma peste toate ciornele pe care le-am inceput si nu le-am finalizat inca de acum cinci ani si ceva am gasit si cea mai frumoasa concluzie.

Un blog de parenting sta marturie iubirii mele si impiedica uitarea nevinovata atata timp cat e naiv si natural. 

Acolo unde incepe exagerarea totul se termina.

Blogul de parenting poate sa fie:

-despre noi asa cum suntem, 

-cu tot ce ni se intampla, asa incat sa nu mai uit lucruri mici si importante.

-prin toata experienta cu care ne imbogatim si din care invatam impreuna.

-e locul nostru special de joaca.

-spatiul pe care amandoi il amenajam cu puterea mintii.

-acolo unde mancam mere si ne asezam pe jos ca facem un puzzle.

-unde sunt emotiile din fiecare imbratisare.

De asta m-am hotarat ca blogul meu sa fie unul despre parenting.  Nu m-am regasit nicio clipa in articolele publicitare fara rost. Nu m-am regasit in promovarea agresiva a produselor in care nu cred. M-am oprit atunci cand parca acest loc nu mai era al meu. Cand am inteles ca ideea de la care incepuse nu era monetizarea si ca banii, daca vin sa vina pe ceva unde incape si sufletul meu. Altfel ar fi de prisos.

Tu, mami, de ce ai un blog de parenting?

blog de parenting

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: