12Jan

Cremă de mâini cu glicerina de la Farmec-review.

Reading Time: 2 minutes

După review-ul pentru şamponul uscat batiste vin în faţa voastră cu o impresie despre Crema de mâini cu glicerina de la Farmec, una potrivită cu iarna de afară.
Mie îmi e dragă tare iarnă, îi cânt, mă joc cu ea, o port în poze şi în suflet, îi scriu, o caut în amintiri, mă bucur de ea de fiecare dată când mă umple de zăpadă, îi molipsesc şi pe ceilalţi cu veselia mea, însă există o parte din mine care suferă cumplit iarnă, iar acestea sunt mâinile. Ele se frâng sub atingerea brutală a frigului, se zbârcesc, se rănesc, se ascund ori de câte ori ies pe afară. Le aud şoptindu-mi şi cerându-mi ajutor şi pentru ele am cumpărat Crema de mâini cu glicerina.

Cum am găsit această Cremă de mâini cu glicerina de la farmec?

Era la un preţ mic pe rafturile de la Kauffland şi mi-a sărit în ochi chiar în vreme ce mâinile mi se încălzeau în buzunar, cu gândul la suferinţă lor am şi înşfăcat-o cu amândouă. Eram convinsă că glicerina îmi va hidrata pielea şi-o va ajuta să devină catifelată din nou.
Nici nu am ajuns bine acasă că am şi dat s-o încerc. M-am spălat în prealabil şi mi-am uscat mâinile cu un prosop că după să o aplic pe pielea uscată. Rezultatul a fost dezamăgitor. Crema avea o acoperire medie şi un miros plăcut, discret de glicerina. De absorbit s-a absorbit bine, însă mi-a lăsat o senzaţie insuportabilă de mâini unsuroase. Să zicem că asta se întâmplă cu mai multe creme de mâini, am trecut peste, dar după câteva minute palmele îmi erau la fel de aspre la atingere, pe când ea zice că e pregătită să acţioneze în cazul pielii uscate şi a celei predispuse la crăpare, îmi pare rău să spun că nu e deloc aşa. Cremă de mâini cu glicerina de la Farmec promite şi catifelare iar catifelarea nu se simţea decât pe dosul palmelor, atât. Ce să mai zic de senzaţia de relaxare şi confort pe care ar fi trebuit să mi-o dea, căci lipsea cu desăvârşire.

Nu mi-a plăcut deloc această micuţă Crema de mâini cu glicerina şi nu o voi mai cumpăra.

Câteva plusuri ale aceste Creme de mâini cu glicerina de la Farmec:

– Preţul rezonabil, după cum puteţi să vă convingeţi aici, am dat pe ea 10 lei.
– E spornica, nu e nevoie decât de o cantitate mică pentru o aplicare.
– Mirosul plăcut şi discret.

Minusuri:

  •  Senzaţia de mâini unsuroase şi filmul gras pe care îl lăsă.
  • Acoperire medie.
  • Catifelează în plus doar pielea netedă.
  • Acţionează cu greu asupra pielii uscate.
  • Nu reface aspectul mâinilor crăpate.
  • Nu hidratează suficient.
  • Nu oferă mâinilor confortul şi senzaţia de relaxare de care au nevoie.

Nu ştiu care va fi următoarea mea crema de mâini, voi ce îmi recomandaţi?

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice.

Sursa foto arhiva personala

Please follow and like us:
Pin Share

14 thoughts on “Cremă de mâini cu glicerina de la Farmec-review.

  1. la 10 lei sigur se putea mai bine. Eu nu cumpar creme de maini scumpe, ci tot cam pe la pretul asta, dar sunt multumita de ele. Se absorb repede, nu lasa urme grase si chiar se simte diferenta dupa ce le aplici.

    1. Am facut eu o alegere proasta, acum stiu ce sa ocolesc si se pare ca am si o gama larga de testat, daca spui ca mai sunt la pretul asta rezonabil.

      1. Neutrogena e mai scumpa, dar merita banii. Dove si Nivea au pret rezonabil, dar cantitate mica, tuburile sunt mai mici decat tubul de la farmec. Mai e una de la avon din gama spa cu miros de zahar ars sau ceva…

  2. eu am citit pe o pagina cu sfaturi cosmetice foarte serioasa (semnata de Dr. Theresa Friedrich) ca glicerina din creme poate fi daunatoare pe timpul iernii si ca folosita des, poate duce în cazuri extreme la aparitia ranilor adânci pe piele. Explicatia este ca
    Glicerina are în compozitie “Natrual Moisturizing Factor (NMF)” si aceasta trage apa din straturile de piele mai adânci, creaza o bariera a pielii si ofera un efect hidratant – exact efectul pe care-l dorim pentru a hidrata și proteja pielea, motiv pentru care toate cremele contin glicerina. Important este însa ca în reteta cremei, glicerina nu depaseste mai mult de 30%. Pentru ca atunci când concentrația de glicerol este prea mare, efectul este inversat – glicerina hidrateaza numai când umiditatea în aer este ridicată! Dacă aerul exterior este prea uscat, cum ar fi în timpul iernii, atunci glicerina trage lichidul lipsă din piele, făcând pielea mai uscata.
    O crema care se numeste “Glicerina” este pentru mine ca un semn de alarma.Foarte importante în reteta unei creme sunt apa și uleiurile vegetale hrănitoare. În reteta unei creme bune, glicerina nu trebuie sa ocupe în niciun caz primele doua locuri.
    Eu folosesc deobicei creme pentru maini si corp de la firma Kneipp. De câteva saptamâni folosesc o crema de maini olandeza “Ritual of sakura” – imi place tare mult efectul asupra pielii dar si mirosul deosebit de delicat.
    Cele mai buna creme ce au câstigat testul 12/2018 în Germania sunt “Leo & Lilo” – crema cu musetel (la tub) si “Wuta” – cu musetel (doza) . Eu personal nu am probat aceste doua creme. Crema mea “Ritual of sakura” se afla in acest clasament pe locul 4.

      1. m-am intors aici de cateva ori sa vad daca ai citit comentariul meu, dar se pare ca ori l-ai sarit din greseala, ori te-a deranjat ceva si ai facut-o cu intentie… Imi pare rau.

  3. eu am citit pe o pagina cu sfaturi cosmetice foarte serioasa (semnata de Dr. Theresa Friedrich) ca glicerina din creme poate fi daunatoare pe timpul iernii si ca folosita des, poate duce în cazuri extreme la aparitia ranilor adânci pe piele. Explicatia este ca
    Glicerina are în compozitie “Natrual Moisturizing Factor (NMF)” si aceasta trage apa din straturile de piele mai adânci, creaza o bariera a pielii si ofera un efect hidratant – exact efectul pe care-l dorim pentru a hidrata și proteja pielea, motiv pentru care toate cremele contin glicerina. Important este însa ca în reteta cremei, glicerina nu depaseste mai mult de 30%. Pentru ca atunci când concentrația de glicerol este prea mare, efectul este inversat – glicerina hidrateaza numai când umiditatea în aer este ridicată! Dacă aerul exterior este prea uscat, cum ar fi în timpul iernii, atunci glicerina trage lichidul lipsă din piele, făcând pielea mai uscata.
    O crema care se numeste “Glicerina” este pentru mine ca un semn de alarma.Foarte importante în reteta unei creme sunt apa și uleiurile vegetale hrănitoare. În reteta unei creme bune, glicerina nu trebuie sa ocupe în niciun caz primele doua locuri.
    Eu folosesc deobicei creme pentru maini si corp de la firma Kneipp. De câteva saptamâni folosesc o crema de maini olandeza “Ritual of sakura” – imi place tare mult efectul asupra pielii dar si mirosul deosebit de delicat.
    Cele mai buna creme ce au câstigat testul 12/2018 în Germania sunt “Leo & Lilo” – crema cu musetel (la tub) si “Wuta” – cu musetel (doza) . Eu personal nu am probat aceste doua creme. Crema mea “Ritual of sakura” se afla in acest clasament pe locul 4.

  4. Păi, cam aşa-s toate cremele cu glicerină, lasă filmul ăla enervant şi dau, în prima fază, mai degrabă senzaţia că usucă mânile decât că le hidratează. Însă, pe termen lung, îşi cam fac treaba. Totul e să le suporţi. :)) Oricum, mie mi se par mai potrivite când ieşi din casă, nu când intri în casă. Le mai foloseam iarna, la schi, ieşiri mai lungi sau în ture pe munte, erau chiar ok, asta până să descopăr unsoarea de gălbenele, la fel de grasă, dar, parcă, ceva mai simpatică. :d
    În casă n-aş folosi neam cremă cu glicerină (indiferent de marcă). Vreo jumătate de oră nu-mi vine să pun mâna pe nimic, nici pe tastatură, nici pe vase, nici pe oameni, nici măcar pe robinet ca să mă spăl. :))
    În altă ordine de idei, 10 lei nu mi se pare deloc un preţ grozav pentru o cremă de mâini. Sunt cremele marca proprie DM (Balea) sau marca proprie Lidl (Cien) la 4-5-6 lei, mi se par foarte în regulă (mai ales cea cu măsline Balea). Şi nu-s cu glicerină. Preferatele mele rămân însă cele Yves Rocher, care, la preţul de catalog, or părea ele scumpe, dar care devin de-a dreptul ieftine dacă ştii să te foloseşti de sistemul de reduceri şi cadouri ale bătrânului Yves.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *