Nu sunt o mamă ideală, ci una depresiva, greşesc şi fiecare greşeală muşcă din mine cu pofta cu care odinioară o făceau frustrările şi neajunsurile. Toate mă dor şi mă lovesc cu efect de bumerang, căci greşelile părinţilor se întorc şi asupra lor, implicit a mea. Când fiul meu mi-a spus că “ai greşit când m-ai pedepsit pentru că, nu m-ai ascultat şi acum nici eu nu vreau să te ascult” am înţeles care e pretul greşelilor
Inspirată de acest articol sunt pe cale să-mi asum scris greşelile făcute cu sau fără voie, în faţa fiului meu.
- Am crezut că doar eu ştiu ce e mai bine pentru el.
- L-am culcat alături de noi din primele zile după mutarea in chirie şi acum ne e teribil de greu să-l învăţat să doarmă separat.
- I-am cumpărat de toate doar pentru că eu nu am avut.
- I-am permis să mă şantajeze plângând.
- Am ţipat la el când m-a atins din întâmplare doar pentru că mă speriase gestul lui, eram atentă la un calcul.
- Nu ştiam cum să-I dezvolt motivaţia intrinsecă şi mă chinuiam să îi ofer recompense pentru a ajunge la ea.
- A asistat la o discuţie aprinsă şi a rămas marcat de intensitatea ei.
- Cred în continuare că nu i-am oferit destule, că aş vrea să fiu mai bună, ideală pentru el, dar niciodată nu ajung la standardul pe care mi-l autoimpun.
- Aş vrea să studieze măcar din pasiune pianul.
- Am făcut comparaţii între el şi mulţi alţi copii.
- I-am spus că e cel mai bun şic el mai deştept şi a devenit uşor arogant.
- Libertăţile pe care I le-am dat le-a interpretat greşit şi astfel a devenit un mic tartor.
- Îi spun zilnic că îl iubesc, dar îl pup din ce în ce mai rar.
- Când îmi convine mie îi spun că “e prea mic pentru” sau “prea mare pentru”.
- Când îmi pierd răbdarea nu-I mai d au explicaţii.
- Mă enervează când îl văd fâstâcit şi timid, însă la fel sunt şi eu de fâstâcita şi de timidă uneori.
- Aş vrea să fie mai mult copil.
- Încerc să-l protejez de multe fără să realizez că poate şi singur.
- M-a văzut plângând şi asta l-a durut.
- Îl reped dacă am o situaţie stresantă.
- Am vorbit în numele lui şi în clipa în care i-am întâlnit privirea mi-am înghiţit cuvintele.
- Mă panichez de fiecare dată când e bolnav.
Am făcut doar acum exerciţiul greşelilor public şi astfel mi-am scos călcâiul lui ahile din cizme, nu trageţi cu arcul că mai am şi altele de arătat.
Sursa foto
Please follow and like us:
Ii iubim și uneori din prea multă dragoste facem gesturi pe care le considerăm nepotrivite. Să știi că dincolo de acestea, copiilor le transmitem mult din felul nostru de a fi, tristețea, depresia, felul de a ne bucura sau de a aprecia ceva, reacțiile.. ei preiau toate astea în comportamentul lor.
Adevarat, trebuie sa invat sa-mi dau timp si rabdare, restul se rezolva.
Adevarat si ca multa noastra dragoste strica, ca orice lucru in exces. 🙂
Ca toti parintii…
Asa facem toti? Atunci ma simt mai bine.
Ca toti parintii…
Asa facem toti? Atunci ma simt mai bine.
Chiar toti, doar ca unii nu recunosc, probabil nici nu constientizeaza.
O autentica “pocainta” ! Niciodata nu e prea târziu sa ne *TREZIM* ! Alegerile, tuturor ne apartin ! Felicitari ! 🙂
O zi superba, cu pace-n Suflet, draga Roxana !
Asa e, importanta e “trezirea”. Multumesc, Iosif!
O autentica “pocainta” ! Niciodata nu e prea târziu sa ne *TREZIM* ! Alegerile, tuturor ne apartin ! Felicitari ! 🙂
O zi superba, cu pace-n Suflet, draga Roxana !
Asa e, importanta e “trezirea”. Multumesc, Iosif!
Nu cred ca este cazul sa te blamezi asa rau! Ce sa ma zicem atunci de mamele care au 5 sau 10 copii …
Cum crezi ca fac ele ca sa nu greseasca în fata fiecarui copil? Nu stiu, dar stiu o familie asa numeroasa si stii ceva … fiecare este foarte fericit si numeni nu prea are timp sa-si faca “mea culpa”!
A fost numai o “rasuflare mai adanca” dar una care mi-a prins bine. 🙂
Ce lecţie minuată îi dai cerându-i iertare!
Asta ma elibereaza teribil. 🙂
nu sunt parinte, dar m-am prins deja ca meseria de parinte este cea mai grea din lume EU sunt doar matusa si sunt pusa rar in situatia de a lua decizii pentru nepotica mea si tot mi-e greu si simt ca gresesc uneori. Decizia 100% corecta nu exista. Fiecare alegere are si consecinte negative, zic eu. Chiar daca nu acum, imediat.
Adevarat, perfectiunea nu exista, insa uneori e greu sa-ti vezi toate imperfectiunile. 🙂
Multumesc, Cristina. 🙂