interviu cu Luiza

Interviu cu Luiza-Interviuri cu mămici #2

5 (100%) 1 vote

Emoţii de mămică are Luiza ori de câte ori scrie despre copiii ei, o să vă convingeţi azi în cadrul rubricii de interviuri cu mămici când invitata mea este mama lui Eduard şi a Ioanei. Un interviu cu Luiza v-am pregătit, pentru că, ea îşi dedică timpul online pentru a ne spune poveşti frumoase cu cei mici. Informaţii preţioase, cum e să naşti natural, despre experienţa alăptării, ce se schimba când apare al doilea copil, cât de greu e cu doi, pe toate le veţi găsi pe blogul de mămica, dar şi pe pagina de facebook a acestuia.

Interviu cu Luiza si ale ei Emoţii de mămică:

1. Ai hotărât când să rămâi însărcinată sau copiii au venit pe neașteptate?

Eu sunt o fire foarte planificată aproape în tot ceea ce fac. Îmi organizez foarte bine timpul, așa că și sarcinile au fost planificate. Da, ambele:).

2. Cum ai putea să descrii perioada sarcinii?

Prima mea sarcină a fost foarte ușoară. Am luat puține kilograme, m-am simțit frumoasă până în ziua nașterii și am mâncat super sănătos. Nu am avut dureri, nici grețuri sau altceva, ci doar o burtică mare de care eram tare mândră.

Nici în a doua nu am avut grețuri, însă mi-a fost foame non stop. Am luat mult în greutate. Am avut dureri după săptămâna 30, dormeam greu noaptea și mă simțeam enormă. Îl luăm în brațe pe cel mare, făceam efort, dar chiar și așa, am născut la 41 de săptămâni.

După cele două experiențe am rămas cu ideea că sarcina e un moment frumos în viața unei femei și cred că nu o să pot uita niciodată mișcările bebelușului din burtă ❤❤❤.

3. Ți-a fost teamă de nașteri?

Eu cred că sarcina e un drum cu sens unic. Cu frică sau fără, tot acolo ajungem. Eu nu pot spune că m-am gândit cu frică la naștere, dar am luat în calcul că există riscuri. Întotdeauna am spus că, dacă ar fi atât de insuportabilă durerea, nu ar mai face nimeni copii. În momentul în care am intrat în travaliu am simțit că prind puteri supranaturale. Nu m-am gândit ce urmează, ci m-am concentrat pe prezent. Cred că dacă lăsăm natura să își facă treaba, chiar ne surprinde.

4. Cum a fost momentul primei întâlniri dintre voi?

Incredibil. A fost ceva ce nu pot explica în cuvinte. La primul copil am fost uimită de câte emoții am putut avea. Niciodată nu am simțit atâta iubire, bucurie, entuziasm, încântare la un loc. Era cel mai frumos copil pe care îl văzusem vreodată și eram absolut fascinată. Și acum, când mă gândesc, mi se face un gol în stomac.

La a doua naștere credeam că știu ce emoții mă așteaptă. Eram cu gândul acasă, la copilul cel mare, pentru că era prima dată când plecam noaptea de lângă el. Mă așteptam să nu dau aceeași importanță sosirii fetiței. Surprinzător, dar momentul în care am văzut-o a fost la fel de intens ca prima dată. Nu mi-a venit să cred. A fost wow. Era atât de frumoasă… Mă tot uitam la ea și nu îmi venea să cred. Am plâns foarte mult, de bucurie, de ușurare, după ambele nașteri.

5. Ce nume ai ales și cum ți-a venit ideea lui?

Pentru băiat am ales Eduard. Soțul meu a venit cu propunerea. Mi-a plăcut, pentru că nu era un nume foarte des întâlnit. I-am pus și Gabriel pentru că e născut în septembrie și am dorit să aibă nume de sfânt.

Când eram însărcinată cu Ioana, am mers la ecograf și medicul care îmi urmărea sarcina mi-a zis că data probabilă a nașterii este 17 ianuarie, de Sfântul Antonie. Mi-a plăcut ideea de a-i spune Antonia, însă îmi plăcea foarte mult și Ioana, așa că am hotărât să o numim Ioana Antonia.

6. Cum ți-au schimbat copiii viața?

Înainte să am copii, eram un adult responsabil și foarte planificat. Nu întârziam aproape niciodată, casa era lună, mergeam la sală și mă preocupau alte domenii. Vă închipuiți că acum lucrurile stau diferit. Am făcut o pasiune pentru cărțile de parenting, sunt și mai responsabilă și cât (mai) pot de planificată, mai puțin punctuală. Schimbările sunt mari.

Aș putea spune că m-am dedicat mult copiilor și că m-am dat pe mine puțin la o parte, dar cu cât cresc ei, cu atât simt că găsesc timp mai mult și pentru altceva. De când am devenit părinte am învățat extrem de multe lucruri, a crescut stima de sine, simt că am făcut ceva bine, de care sunt mândră.

7. Tati cum a reacționat?

Pentru că ne-am dorit copii, era și el destul de pregătit. A fost la fel de emoționat că mine. Țin minte că la primul copil a stat o oră în salon. Eram atât de stângaci amândoi… Ne uităm unul la altul ca și cum ne întrebam ce o să facem mai departe. O să ne descurcăm? O să știm să fim părinți?

8. V-a afectat relația de cuplu prezenta copiiilor?

Noi avem puțin peste 14 ani de când formăm un cuplu, iar părinți suntem de 4 ani jumătate. Am avut timp să învățăm să comunicăm, să formăm o relație bazată pe înțelegere, să știm ce ne face fericiți și ce ne încheagă relația. Fiecare perioadă are ceva frumos, dar lucrurile făcute la momentul oportun, vin natural. Cred că un copil trebuie să vină într-un moment oportun, ca să se încadreze perfect în peisaj. Cu cât părinții sunt mai pregătiți, cu atât relația are mai puțin de suferit.

În momentul în care au apărut copiii, am fost pregătiți pentru ce urma să vină. Cred că am învățat, din timp, să formăm o echipă. Când oamenii sunt ok unul cu altul și se înțeleg, restul vine de la sine, indiferent de provocări. Ne găsim timp pentru noi, chiar dacă nu mai e la fel ca înainte. Nu plecăm în vacanțe fără copii și nici nu fugim de acasă, doar noi doi, ca să ne regăsim, pentru că, probabil, nu am simțit că ne-am pierdut unul de celălalt.

8. Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai de când ești mamă?

Nu cred că am o amintire cea mai cea. Am petrecut foarte mult timp cu copiii, așa că am fost prezentă la fiecare rostogolire, la fiecare pas, la fiecare cuvânt sau lingură de mâncare, la fiecare lucru învățat. Am fost la mare, la munte, la prima zi de grădiniță, la serbare… Toate lucrurile acestea pentru mine au fost importante și fac parte din perioade la care mă gândesc cu drag.

9. Care a fost cel mai greu moment?

Am avut două momente extrem de grele: convulsia lui Edy și momentul în care Ioana a rămas fără aer într-o noapte. Am simțit atunci că îi pierd, pe fiecare în parte… S-au mai îmbolnăvit, am mers pe la spital, dar ca acele momente, nu au mai existat.

10. Îți mai dorești copii?

Cred că dacă aș mai avea 10 copii, aș putea să îi iubesc pe fiecare în parte, la fel de mult și probabil aș găsi putere să mă descurc cu creșterea lor. Dar noi ne-am dorit doi copii. Deocamdată nu avem altceva planificat. Nu se știe peste ani dacă o să se schimbe ceva…

11. Îţi e dor de viaţa de dinainte?

Nici nu mai știu cum era viața de dinainte. După cum am mai zis, când toate vin în momentul oportun, simți că așa trebuie să se întâmple. Practic, asta e viața mea acum și nu mă pot gândi cum ar fi să nu fie așa. Mă bucur de fiecare moment fix așa cum vine. Probabil că dacă mă gândesc la mine cum eram la 18 ani, devin melancolică, dar nu cred că aș da anii de acum pe cei de atunci.

12. Ce lecție ai învățat de la copiii tăi?

Am învățat că iubirea se măsoară în timp petrecut împreună și că ceea ce facem pe lângă (curățenia, mâncarea etc) nu au prioritate. Timpul pe care îl oferim atunci când copiii sunt mici se vede când ei cresc.

13. Ce le-ai spune celor care nu-și doresc copii?

Le-aș spune că poate va veni și timpul lor și că alegerea le aparține. Știi, când cineva te convinge să citești o carte, deși tu nu vrei asta, o citești în silă și nu găsești plăcerea în acel moment. La fel se întâmplă și când mănânci ceva care nu îți place cum arată. Așa e și cu copiii. Dacă nu îi dorești, mai bine nu îi faci. Copiii au nevoie de atenție, implicare și iubire.

14. Vorbește-ne puțin despre copiii tăi, ai tot spațiul și timpul din lume.

Fiul meu este cel mai inteligent copil pe care îl știu. Cred despre el că este un copil gifted, pentru că a avut de mic o evoluție spectaculoasă pe parte cognitivă. Nu am mers la specialiști să mă conving, pentru că pot face asta abia după vârsta de 5 ani, dar simt că are ceva special. E pasionat de utilaje, animale marine, amfibieni, trenuri, astronomie etc. Are perioade în care se setează pe ceva anume și învață tot ce poate din domeniul respectiv.

Este foarte vorbăreț, dar nu prea se joacă cu jucării așa cum fac copiii în general. E destul de înfipt în realitate și, acum la 4 ani și jumătate, își petrece timpul inventând aparate (de plastilină sau desenate, pe care le denumește după bunul plac) sau făcând activități împreună.

Ioana e diferită față de Edy, deși împrumută de la el destule. Îi place foarte tare să danseze și să cânte. Se joacă des cu păpușile, dar uneori și cu mașini, elicoptere sau utilaje. Îl imită foarte mult pe Edy și a învățat multe de la el.

La 2 ani reușește să ne vorbească în propoziții de peste 5 cuvinte, ceea ce pentru mine e mare lucru. Faptul că mă pot înțelege cu ea, e un mare plus, mai ales într-o perioadă dificilă cum e cea cu tantrumuri. E un copil generos și bun și, când zâmbește, mă face să mă topesc. E pupăcioasa casei:).

Ei fac echipă bună împreună, mai ales la șotiuțe. Se mai ciondănesc, mai plâng, ca toți copiii, dar sunt ai mei și pentru mine sunt perfecți așa. Îi iubesc până la cer și înapoi de două ori. Aș putea vorbi încontinuu despre ei, dar nu vreau să exagerez cu laudă:). Vă aștept pe blogul https://emotiidemamica.ro să citiți despre noi, despre emoțiile de care am parte de când sunt mamă și de ce surprize am parte cu ei acasă.”

Mulţumesc frumos, Luiza şi la mulţi ani, Ioana de doi ani.

Interviuri cu mămici continuă luni la aceeaşi oră, 11.00.

interviu cu Luiza

Sursa foto unsplash.com

 

 

Please follow and like us:

7 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Enjoy this blog? Please spread the word :)

%d blogeri au apreciat: