Interviu cu Alexandra- Interviuri cu mămici#3

Reading Time: 4 minutes

Poveşti din Bebelonia ne aduce Alexandra, mama lui Luc. Azi interviurile cu mămici continua frumos cu un suflet sensibil a cărui scriitura vă va cuceri. Blogul Alexandrei îl găsiţi aici şi  pagina de facebook aici. Lectura plăcută la Interviuri cu mămici#3

Interviu cu Alexandra- Interviuri cu mămici#3

1. Ai hotărât când să rămâi însărcinată sau copilul a venit pe neaşteptate?

Copilul meu, Luc, ce a împlinit de curând doi ani, şi-a ales singur momentul în care să vină. Soţul meu îşi dorea un copil, însă eu doream să mai copilăresc un pic, aşa că, dintr-o mică, mică, dar tare mică şansă, a răsărit cel mai luminos astru cu ochi-pelin şi gene lungi. De multe ori mi s-a chircit inima de vinovăţie că eu abia după două luni am aflat că sunt însărcinată, iar primul sentiment – în loc să fie cel de fericire absolută – a fost de uimire. Sigur, dacă aş putea să mă întorc în trecut, mi-aş spune doar atât: “Nu-ţi mai fie teamă. Va fi mai frumos decât îşi poate imagina creieraşul ăsta al tău acum.”

Partea interesantă este că am aflat chiar cu două zile înainte ca soţul meu să facă 30 de ani. Îţi dai seama ce cadou:)

2. Cum ai putea să descrii perioada sarcinii?

Cum spuneam mai sus, sarcină a fost atât de liniştită, încât abia după două luni am aflat, făcând un test de gura unui coleg de serviciu. Mâncasem trei zile la rând, la ora 11 dimineaţa, varza călită în redacţie. Mie nu mi se păruse straniu, dar colegul meu a intuit mai bine decât mine.

Ultimele săptămâni au fost catastrofale în ceea ce priveşte prezenţa mea la toaletă.

3. Ţi-a fost teamă de naştere?

Nu ştiam ce mă aşteaptă, refuzăm să îmi fac scenarii fictive, aşa că m-am dus cu o carte de poezii scrisă de Macedonski, în ideea de a fi şi a părea cât mai zen. Coincidenţă sau nu, am deschis volumul exact la poezia “Copiii”.

Naşterea în sine a fost extraordinar de grea, dar prefer să am amintirile în colţul minţii şi să rămână acolo îndesate.

4. Cum a fost momentul primei întâlniri dintre voi?

Sincer, la cât de greu a fost la mine (a fost nevoie de două moaşe), primul sentiment a fost de uşurare că am scăpat amândoi. Când mi l-au pus pe piept, i-am spus doar atât. “Bine ai venit acasă!”

5. Ce nume i-ai ales şi cum ţi-ai venit ideea lui?

Luca – Ştefan îl cheamă, dar îl alintam Luc. Numele îmi rămăsese de vreo doi ani în minte, din ziua nunţii noastre (de la fiul fotografului), dar nu credeam că aveam să îl folosesc vreodată, fiindcă eu eram convinsă că primul copil va fetiţa. Ulterior, într-o noapte, am visat – din nou, foarte bizar – ca o voce mă îndemnă să zic de mai multe ori şi rapid “calu”. Ca-lu-ca-lu-ca-lu-ca. Luca, deci. Aşa a şi rămas:)

6. Cum ţi-a schimbat copilul viaţa?

M-a redefinit, pur şi simplu. De la un jurnalist de business, am ajuns acum să fiu autor de carte pentru copii şi blogger de parenting. Îmi place mult mai mult să scriu despre el decât despre economie.

7. Tati cum a reacţionat? V-a afectat prezenţa unui copil relaţia de cuplu?

Oho, clar! Desigur că a chiuit de fericire, desigur că s-a implicat şi m-a ajutat foarte mult, cât a putut şi cât nu a fost plecat. Însă, la început, au fost momente în care, deşi eram unul lângă altul, ne simţeam departe. Cel puţin, el mă simţea şi nu zicea nimic. Vezi tu, Luc îmi acaparase tot sufletul, toată inima, tot trupul, toată faţa. La un moment dat, după vreo câteva luni de când am devenit părinţi, m-a privit şi m-a întrebat dacă îl mai iubesc. Atunci am amuţit şi a fost momentul când mi-am întors un obraz şi către el.

În plus, tot aşteptăm prima noastră excursie în doi, dar se pare că nu mai vine.

8. Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai de când eşti mama?

Acum câteva săptămâni, Luc m-a luat de gât şi mi-a spus că mă iubeşte. A ţipat de trei ori “te ubec, te ubec, te ubec!”.

9. Care a fost cel mai greu moment?

Cel mai greu moment va urma săptămâna viitoare. Trebuie să facă anestezie generală pentru o intervenţie la dinţişori. Tremur de griji când mă gândesc.

10. Îţi mai doreşti copii?

Îmi doresc ca Luc să aibă şansa de a fi frate, da.

11. Îţi e dor de viaţă de dinainte?

Cui nu îi e? Sigur că mai devin nostalgică sau îmi e necaz când prietenii noştri ne-parinti se distrează fără noi. Când îmi amintesc de sentimentul acela de libertate absolută. Acum trebuia să fim în Dubai, spre exemplu, prima noastră excursie în doi, dar din cauza dinţişorilor nu am mai plecat. Însă, tot pe canapea, între soţ şi copil, îmi e cel mai bine.

12. Ce lecţie ai învăţat de la copilul tău?

Iertarea. E incredibil cât de repede mă iartă când îl mai supăr.

13. Ce le-ai spune celor care nu-şi doresc copii?

Că decizia le aparţine.

14. Vorbeşte-ne puţin despre copilul tău/copiii tăi, ai tot spaţiul şi timpul din lume.

Cred că am scris despre el zeci de versuri, sute de texte, mii de rânduri. Dar nu mă plictisesc, fiindcă este ca o pălărie de magician, din care scoţi mereu şi mereu câte ceva nou. Ador că are ochii verzi la soare, că are o gropiţă în partea stângă şi că are gene lungi şi întoarse. Trei lucruri pe care mi le-am dorit când eram însărcinată.

 
Mulţumesc frumos, Alexandra. Experienţa ta se adăugă în colecţia de emoţii. Îţi doresc să scrii frumos pe mai departe şi să fii puternică pentru operaţia lui Luc, o să treacă repede si va fi bine. Vă îmbrăţişez.
Fotografia îi aparţine Alexandrei, iată ce familie frumoasă are si ce copil senzational si fotogenic este Luc!