Interviu cu Ella. Interviuri cu mămici#4

Interviu cu Ella. Interviuri cu mămici#4

Interviuri cu mămici#4 continua azi cu Ella. Mi-a fost greu să renunţ la formulele de politeţe, însă Ella e un om deschis şi frumos care sparge barierele . Vă puteţi convinge citind şi blogul ei, dar şi interviul de mai jos.

Interviu cu Ella. Interviuri cu mămici#4:

Ai hotărât când să rămâi însărcinată sau copilul /copii a/au venit pe neașteptate?

Sinceră să fiu acum mai bine de 40 de ani nu prea aveai cum să alegi … Adică nu aveai cum să alegi să nu rămâi însărcinată! Era “Epoca de aur” și toate familiile erau obligate să aibe 5 copii! Nu se găseau anticoncepționale sau alte posibilități de protecție. Trebuia să ai cunoștințe pe la farmacii (prietenă mea era farmacistă și făcea un fel de “anticoncepționale” … dar trăia mereu cu frică în san că o va para cineva!) sau pe cineva în afară care să aducă medicamentele …

Cum ai putea să descrii perioada sarcinii/lor?

 

Eu nu am avut probleme cu sarcinile … poate un pic atunci când am fost însărcinată cu fata, dar nu din cauza sarcinii ci din cauza apei poluate, din puțul din curte de la soacră mea! Am făcut o infecție la rinichi și am stat internată foarte mult în spital.

Ți-a fost teamă de nașteri?

Prima dat nu chiar, pentru că nu știam cu adevărat ce mă așteaptă … dar pe urmă… uff!! :)) Au fost, toate trei nașterile de fapt foarte grele. Travaliul a durat cu orele dacă nu chiar cu zile. A fost cu adevărat foarte greu! De la prima sarcină soțul meu a și zis … “și tu îmi spui mie că poate ieşii un copil … așa de bună voie, dintr-un bazin așa mic cum este al tău?” Și pentru el au fost ore de încordare și teamă până auzea că am născut! O cezariană nu se făcea așa ușor în acea vreme și chiar erai sfătuit să nu o faci! Fac o precizare: înălţimea mea este de 1,55 și greutatea atunci era de 47 de kg (acum am 57), deci pentru un copil de 3, 500 kg cu aproximație era greu să-și găsească drumul spre exterior! :))

Cum a fost momentul primei întâlniri dintre voi?

Acum iarăși trebuie să-ți povestesc … :)) Atunci procedura era altfel, copilul era luat și dus la secția de noi născuți imediat după naștere, iar întâlnirea avea loc după câteva ore … tare idioată procedura, dar așa era … Cum eu am fost “tăiată” de trei ori… au! :)) trebuia să aștept să mă coasă… să atau aprox. 2-3 ore cu un săculeț de nisip pe burtă (iar o procedură tare ciudată!) și abia după aceea mergeam în salon! Nici măcar nu puteai să iei legătură telefonic cu cei de acasă, suna o asistență acasă (dacă o mițuiai) că să le spună că ai născut! Foarte barbară procedura! Soțul meu stătea pe la porțîie spitalului și dacă dădea șpagă putea să între în curtea spitalului și să aștepte până eu puteam să “dau un semn”!…. asta desigur după ce sună cineva acasă!

Ce nume ai ales și cum ți-ai venit ideea lui?

Am avut mâna liberă de la soț în a alege numele, dar desigur că ne-am consultat! De exemplu la primul băiat el a venit cu ideea numelui, iar eu l-am aprobat din prima pentru că este un nume tare frumos! 🙂

Cum ți-au schimbat copiii viața?

Tja … a trebuit să ne reorganizăm, să “ne potrivim agendele” … ca orice familie care are copii! Nu am suferi foarte mult pentru că în acea perioadă locuiam cu mama mea în aceeaşi curte

Tati cum a reacționat? V-a afectat prezența copiilor în relația de cuplu?

“Tati” a fost foarte afectat la început, imediat după naștere că nu avea voie să-și vadă copii și trebuia să aștepte 5 zile, în rest a fost ok! Așa cum am scris, când era o “situație critică” cu vreunul din copii intervenea mama. Relația noastră nu prea a fost afectată, din contră, parcă am devenit și mai uniți! Noi ne-am căsătorit foarte tineri, el terminase armata și eu liceul … eram de fapt doi copii … cu copii. Acum realizez acest lucru, atunci ne considerăm mature și să ştii că eram! Atât de mult am învăţat unul de la altul încât legătură noastră a devenit foarte strânsă, eram aproape dependenți unul de altul … nici măcar ciorbă de cartofi nu o făceam singură și a rămas așa până acum! Cu precizarea că el a gătit mai mereu … :))

Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai de când eşti mamă?

Cred că ar trebui aici să scriu o întreagă carte despre acest subiect. De exemplu primii păși, primele cuvinte, râsetele “cu lacrimi”, perioada fiicei mele în care era “îndrăgostită” de taţi … despărțirea de suzetă a băiatului cel mare sau primele cuvinte în limba olandeză ale celui mic! Da, el a fost “istețul” familiei și în trei luni vorbea fluent olandeză. A fost fain desigur, numai că vocabularul nou nu prea se potrivea uneori cu vocabularul meu și trebuia să caut în dicționar cuvântul că să înţeleg ce vrea! :)))

Care a fost cel mai greu moment?

Cred că trebuie să vorbim la plural … sunt 3 copii… Au fost și acestea destul de multe. Atunci când fii mea și-a rupt clavicula sau când cel mic a făcut cădere de calciu sau cel mare a căzut de pe scaun și a dat cu gură în marginea mesei și dințișorii din față au început să se miște … Groaznic!
Îți mai dorești copii?

:))) Nu cred! Acum cred că îmi mai doresc nepoți! Că am numai unul și niciunul din copii nu mai vor să (mai)aibe … copii!

Îți e dor de viață de dinainte?

Cred că acum trăiesc “viața de dinainte” :)))
Suntem doar noi doi, așa că avem toată libertatea … :))

Ce lecție ai învățat de la copiii tăi?

Să rad printre lacrimi atunci când sunt supărată! Să spun cu ușurință … “te iubesc”!

Ce le-ai spune celor care nu-și doresc copii?

Nu pot să spun nimic … vezi mai sus la întrebarea dacă mai vrei copii …

Vorbește-ne puţin despre copilul tău /copiii tăi, ai tot spațiul și timpul din lume.

Copii mei sunt mari acum … cu excepția celui mic, (care cred că este de-o vârstă cu ține) ceilalți doi se apropie vertiginos de 40! Sunt foarte mulțumită că fiecare este la casă lui, au tot ce trebuie, au un serviciu bun … ce să-ți spun? Viața a mers încet și sigur înainte! Așa cum am scris, cu excepția băiatului cel mare, ceilalți doi copii ai mei nu vor … copii, și asta nu este ok, dar eu nu pot forța pe nimeni! Este foarte greu să-ți dau detalii pentru că sunt maturi acum și nu cred că vor că eu să le povestesc viața! Nici la mine pe blog nu o fac, pentru că nu vor. Atunci când erau mici, era o adevărată sărbătoare cu ei …. sau mă rog majoritatea zilelor, pentru că mai erau și bolnăviori sau erau alte probleme!
Așa cum am mai scris Gabriela era “îndrăgostită” de taţi … numai el o plimba cu mașina când vroia ea … și la miezul nopții uneori (era răcită și avea febră, iar tati că să-i aline suferința a făcut un tur de cartier cu ea cu mașina de vreo oră! :)) Băieți erau mai mămoși! Așa că eram în avantaj! :)) Cel mic, Cătălin a stat numai cu mine, pentru că imediat după ce l-am născut am renunțat la serviciu. Când am plecat în Olanda avea 4 ani. După câțiva ani a fost bunica în vizită și nu acceptă de la ea nici măcar să-i taie o felie de pâine … “mama știe mai bine” era motto! :)) Și așa a rămas, legătură mea cu el este foarte puternică… Cosmin, băiatul cel mare a fost foarte independent, de mic … Avea 10 ani când am ajuns în Olanda și a făcut imediat cunoștință cu “computerul” Acesta a rămas “marea lui pasiune” din care și-a făcut și meseria de fapt, este un it-er cu propria companie.

Mulţumesc din suflet Ella, mărturisirea ta face ca şi noi cele mai tinere să aflăm cum era să fii gravidă sau proaspăta mama în vremurile trecute. Sunteţi o familie minunată şi cu siguranţă un exemplu pentru noi toţi.

Interviuri cu mamici#4

Cei trei copii ai Ellei.

Interviurile cu mămici continua luni la 11.00.



15 thoughts on “Interviu cu Ella. Interviuri cu mămici#4”

  • S eu îti multumesc Roxana! Mi-a facut placere sa particip la rubrica ta! Sper din suflet ca voi sa nu cunoasteti niciodata vremurile “epocii de aur” iar copiilor vostrii sa nu le va lipsi nimic niciodata! Si nu ma refer neaparat la lucrurile material, mai mult la cele de suflet si la posibilitatea de a urma o scoala buna!
    Inca o data multumesc!

  • O adevarata placere sa citesc asa ceva! Si mi-a placut mult lumina din ochii lor.
    Sa fiti cu totii sanatosi si fericiti. Eu nu am avut parte de bucuria unui copil, din motive medicale, dar ma bucura ca jumatatea mea are un baiat si avem o nepotica. Cred ca senzatia pe care doar mi-o imaginez, de a simti acea scanteie a vietii noi cum tresare in trup este un miracol care merita trait. Banuiesc ca nu poate fi egalat de nici un alt moment, oricat de romantic sau fascinant ar fi el.
    Eu asa cred.

    Multumesc frumos si gazdei interviului, Roxana!

  • Lumina din ochii copiilor tăi, Ella, mi-a atras in primul rând atenţia. Sunt frumoşi copiii voştri!
    Tu şi dragul tău aţi ştiut să vă înconjuraţi copiii cu dragoste chiar şi in momentele când “râdeaţi printre lacrimi”.
    Să fiţi sănătoşi şi să fiţi împreună muuuulţi-mulţi ani! 🙂 Te îmbrăţişez cu drag!

    Îţi mulţumesc că ai ridicat un colţ din văl şi mulţumesc Roxanei care te-a invitat. 🙂
    Toate cele bune!

  • Putin offtopic: Admir oamenii care pot sa scrie constant, in fiecare zi sa se aseze la birou si sa scrie o postare, eu sunt un lenes incurabil.
    Vad bloguri scrise cu pasiune, dar pe blogspot sau pe wordpress.com si-mi vine sa le spun tuturor povestea citita de mine acum mult timp pe net: “ti-ai construi casa pe un teren care nu-ti apartine?” Un domeniu .eu (de exemplu) costa cativa lei pe an, un hosting shared nu este scump, un WordPress se poate instala din cateva click-uri. Toata munca se va face apoi pentru a creste site-ul propriu, un astfel de site sau domeniu web se poate chiar vinde apoi (daca se doreste). Macar domeniu propriu ar trebui luat, daca nu sunt bani sau nu se doreste un hosting, pe WordPress.com stiu ca se poate adauga.
    Cand stai in gazda la cineva, chiar daca nu platesti nimic, atunci cand pleci, te alegi cu nimic. O pagina de Facebook, un site pe blogspot sau wordpress.com nu ne apartine noua, oricata munca ar insemna cresterea lor. Recomand tuturor sa-si tina continutul propriu pe domeniul propriu.

  • Am citit cu drag interviul, frumoasă poveste de familie şi de iubire, încă de la început. Sunt foarte frumoşi copiii, frumoşi şi luminoşi!
    Să fiţi fericiţi şi sănătoşi cu toţii! 🙂

Lasă un răspuns