06Mar

Copilul nu vrea la gradinita, ce e de facut?

Reading Time: 3 minutes

Într-o bună dimineaţa, după ce ne-am trezit, ne-am pupat, ne-am spălat pe dinţi şi ne-am îmbrăcat pentru grădiniţă a început “distracţia”. David, înţepenit în faţa uşii cu o mutră acră şi în ochi cu valea plângerii declară că nu mai vrea să meargă. Surpriza mare a fost ca al meu copil nu vrea la grădiniţă, el care ţopăia doar la gândul că vine clipa în care meargă acolo din nou. L-am luat de mână şi i-am spus că acolo îl aşteaptă copiii. Nu a mers. Lacrimile s-au revărsat în valuri şi era limpede că David în acea dimineaţă nu voia la gradi.

Când l-am întrebat de ce nu am primit doar un răspuns, ci mai multe.
-O să îmi fie dor de tine.
-De ce trebuie să dorm acolo?
– Uneori nu mă lăsa să mă joc cu jucăriile pe care eu le vreau.
-Nu am destui prieteni.
Dacă la început am fost surprinsă, acum eram copleşită, în spatele acestei atitudini era o adevărată încărcătură emoţională de care nu am fost conştientă. Cu ocazia asta mi-am amintit ceva important, copiii au şi ei probleme mari şi nu doar noi adulţii.

Copilul nu vrea la grădiniţă pentru că acesta îi aduce importante schimbări de mediu, de stare, de confort, de emoţie.

De toate trebuie să am grijă făcând diferenţa dintre ele şi şantajul emoţional.

  • Dorul de mine era cât se poate de firesc, există acea legătură specială între noi pe care numai noi o putem înţelege. La gradi îi lipsesc pentru că îl înţeleg altfel, îl susţin, ştiu cum să îi gestionez nervii, îi ofer un confort, îl iau în braţe.
  • Dormitul de după-amiază în cadru organizat a fost şi motivul pentru care l-am înscris la program prelungit, acasă cu mine reuşea să-l fenteze şi să devină astfel o bombă pentru tot restul zile. La grădiniţă au un program de somn pe care toţi îl respecta, chiar şi el şi până acum câteva zile îi convenea. Refuzul de a dormi acolo avea, însă un substrat, fiindcă uneori se mai şicanează între ei şi nu dorm. Uneori nu îi face plăcere colegul de pat sau uneori pur şi simplu pentru că are chef să rămână treaz. Ce I se întâmplă de fapt? O neplăcere cu o colegă pe care nu ştia cum să o gestioneze, la început totul era bine până şi-au ruinat tot somnul. Pentru că nu e loc pentru un pătuţ pentru fiecare l-am sfătuit să doarmă pur şi simplu şi să nu se joace, să spună doamnei motivul supărării, dar s ca somnul de la prânz e important.
  • Problema jucăriilor e una importanta. Şi el şi ceilalţi ţin că jucăriile să fie ale lor, puţini sunt aceia care le cedează, însă doar în felul ăsta va învăţa să aştepte cu răbdare să primească vreuna. E adevărat că, atunci când îşi doreşte una şi nu o primeşte I se crează o frustrare pe care simte nevoia să şi-o manifeste, însă trebuie să aibe răbdare, copiii nu au, David cu atât mai puţin. Ce i-am spus să facă? Să aştepte să îi vină rândul şi dacă nu Îi vine să se îndrepte spre altă jucărie.
  • Ceea ce mă îngrijorează este afirmaţia conform căruia nu are destui prieteni. Firea-I sociabilă îi cere mulţi copii în jur, însă nu e la vârsta la care să înţeleagă exact ce înseamnă antipatia, orice reactive de respingere îl afectează şi îl destabilizează. Ce i-am spus să facă? Să se apropie de copiii cu care are lucruri în comun şi nu trebuie să aibă mulţi prieteni, ci puţini şi buni.

Episodul acela, însă s-a repetat, cu toate explicaţiile şi răbdarea mea copilul nu vrea la grădiniţă. Sunt zile în care plânge şi refuza să plece la drum, atunci îl iau în braţe, cobor la nivelul lui şi i-am spus că grădiniţă îi aduce activităţi interactive, cântece de care să se bucure, lucruri noi şi prieteni buni. Aşa o dată, aşa de două ori, până când am ieşit din casa fericiţi.
M-am întrebat, însă dacă nu cumva noua atitudine nu e un şantaj emoţional, însă vorbindu-I am înţeles că e o perioadă. Un moft, pentru că băiatul creşte, trebuie să fiu pregătită pentru astfel de episoade şi chiar dacă nu vrea la grădiniţă să insist cu ideile mele. Dacă bat în retragere a câştigat. Tot ce e musai să ştie, e că grădiniţă e utilă şi frumoasă iar eu sunt oricând alături de el ca să-l ajut şi să-l înţeleg.
Va astept si pe pagina de facebook a blogului pentru o apreciere si o discutie in plus.

nu vrea la gradinita

Sursa foto https://pixabay.com/

Please follow and like us:
Pin Share

19 thoughts on “Copilul nu vrea la gradinita, ce e de facut?

  1. Ai vazut … de aceea sunt bune bunicile! 🙂
    Copii mei nu au mers la gradinita! Am avut-o pe mama care a sta cu ei iar cu cel mic am stat eu.
    Sunt foarte de acord cu “gradi” dar la o varsta mai mare … 5 ani îmi pare ideal! Stiu ca exista si
    mame care nu au încotro. trebuie sa lase copilul pe maini straine, dar va rog, fiti atente! In ziua de azi este
    foarte greu sa ai încredere în cineva! In inima Amsterdamului au fpst gradinite unde copii au fost
    molestati sexual! Atentie deci! Mai în joaca mai în serios ascultati ce va povestesc copii dar nu faceti
    din asta un cgestionar ca la politie! Scuza-ma ca am scris asa de mult, dar este o subiect asa de importanta!

    1. Adevarat, nici eu nu l-as fi dus la gradi daca nu ar fost obligatorie in noua legislatie romaneasca. L-am dat si asa cu un an mai tarziu ca sa ii mai prelungesc copilaria, dar am vazut multi parinti care isi duc copii de la 5 ani cat are si David ca sa dea testul psihologic care sa ateste ca sunt apti pentru clasa 0, Eu nu am sa fac asta, nu stiu de ce ne grabim sa ardem etape. Pentru mine e important confortul lui si daca se mai intampla sa refuze sa mearga la gradi o sa contactez un psiholog pentru a gasi cauza adevarata.
      Sper sa nu fie ceva rau, vigilenta oricum sunt ca de grozavii e plina lumea.
      Nu iti cere scuze, draga Ela, mi-a facut atat de bine sa aflu punctul tau de vedere. Multumesc.

  2. Fiica-mea e la cresa pt ca nu am avut alta solutie… Dar e ok, sunt multumita. Mai face scandal dimineata, dar ii trece f repede. In plus, vb f bine, ma tine la curent cu tot ce se petrece. A evoluat f frumos.

  3. Damian a vrut mereu la grădiniță. Fără excepție. L-am dat de la 2 ani și câteva luni, nu mai rețin exact.
    În schim, Filip, cel mic, a trecut prin această etapă de care ai vorbit. Pe el l-am dat de la 11 luni (era grădiniță privată și l-au primit în aceeași grupă cu fratele lui). A fost bine, deși îl alăptam încă. Apoi ne-am mutat în Franța și am avut emoții, dar iar m-a surprins și a fost perfect. Însă după un an, brusc, nu a mai vrut. Plânsete, opoziții, tantrumuri. Nu reușeam să îl înțeleg. Nu am cedat, am fost vigilentă, l-am întrebat și pe Damian dacă i se întâmplă ceva rău și am încercat să îi explic de ce e bine să meargă. Mă rog, cât am putut și nu garantez că chiar m-a înțeles, dar oricum.
    La fel de brusc i-a trecut. Acum e yeeey grădiniță! Așadar, cred că e doar o etapă, însă urmărește-l.
    Eu am reușit prin joc. Să pun jucării pe post de copii și să joace ei rolul de educatoare/ajutor de educator. Așa am văzut cum se comportă ele cu ei. Copiii sunt sinceri, mai ales în joc.
    Curaj și multă răbdare, Roxana!

  4. Și noi ne-am confruntat cu câteva episoade de genul asta, în cazul nostru problema a fost bariera de limba. Acum a învățat foarte bine daneza, are mulți prieteni și e incantat de fiecare zi la grădiniță!

  5. Uof… stările băiatului meu sunt asemănătoare, doar ca sunt la școală. Greu de gestionat astfel de trăiri, dar nu imposibila. Cu răbdare și mult calm!

  6. Noi l-am dus pe cel mic de la 1 an si 7 luni la gradinita, si nu voia sa stea fara maica-sa. Procesul era similar celui descris de tine. Totusi, succesul s-a datorat educatoarei care, cu foarte mult tact, ne-a invatat cum sa procedam. L-a inclus incet in activitati, astfel incat sa nu mai simta repulsia fata de clasa sau nevoia de mami. Incet, incet, s-a acomodat si… dupa 2 saptamani deja era cel mai fericit cand trebuia sa mearga la gradinita.
    Trebuie rabdare si tact.

  7. Eu nu am avut probleme cu al meu, ia placut la gradinita pana cand s-a schimbat educatoarea, dupa care nici nu mai vroia sa se apropie de poarta. Noroc ca mai erau doua zile pana la vacanta de vara. Starile cred ca sunt trecatoare, daca nu e ceva grav in spatele reactiei asa ca ai rabdare, va trece.

  8. Nici piticul meu nu a vrut de la inceput. L-am dus si destul de mic (desi nu a fost la program prelungit, ci doar pana la 12), dar dupa cateva saptamani a reusit sa se acomodeze si problema a disparut. E mai rau cu trezitul de dimineata…

  9. eu voiam, dar am fost data la gradinita doar cu un an inainte de a merge la scoala, adica la 5 ani jumate. Voiam sa ma joc cu copiii, ca acasa, prin vecini, nu aveam de varsta mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *