Când valurile îţi prind timid o gleznă, sufletul îţi cântă un dor infinit iar ochii-ţi privesc nemărginirea cerului cu striaţii arămii

O dorinţă din trecut. O vacanţă la mare era tot ce-mi doream la vremea când eram adolescentă, însă de fiecare dată când aveam curaj să îmi exprim dorinţa tot entuziasmul îmi pierea. Ai mei îmi spuneau ca marea e prea departe.
Când s-a împlinit dorinta tocmai ce îmi câştigasem dreptul la vacanţă, dar trecusem de treizeci de ani, eram pe cont propriu şi îmi purtam soţul la braţ şi copilul în braţe. Prima mea vacanţă, era de fapt a noastră, prima vacanţă în trei, şi vă spun sincer şi cea mai frumoasă tocmai pentru că a fost prima. . Şi azi când ne-o amintim o numim “acea vacanţă” pentru că a fost prima vacanta la mare  pentru al meu pui. Avea 2 ani si 10 luni.
vacanta
Am ales să ne facem o vacanţă în România, o vacanţa cu Christian Tour pentru că ne-a plăcut sloganul Dreptul la vacanţă , pe care, deşi părea imposibil cândva, am ajuns să-l câştigăm. Christian Tour susţine Dreptul la vacanţă.  Dincolo de bagajele multe şi de kilometri şi mai mulţi dintre Deva şi Eforie Nord aveam o emoţie copleşitoare, pe care nu o mai avusesem niciodată.  Inca ma intrebasem de cce venisem la mare toamna? Asta fără să ştiu că marea toamna marea e si mai frumoasă.
Hotelul nostru era pe Faleza. Pe faleză? Adică o să văd marea şi de la fereastră, nimic nu mă bucura mai mult.
vacanta la mare
Camera avea un pat regesc şi o privelişte de care aş fi putut să mă bucur mai tare, însă de unde auzeam valurile fără întrerupere…. Şi eram eu şi marea cu muzica ei, nu-mi mai era nici somn, nici foame, îmi era doar drag să tac şi să ascult.
vacanta la mare
Eram convinsă că vremea nu va ţine cu noi fiindcă în calendar se anunţă octombrie, însă Marea m-a iubit mai mult şi-a vorbit cu soarele care ne-a fost mai mult decât prieten şi ne-a lăsat să ne bucurăm de prima noastră vacanţă. Era prima zi şi nu aveam vreme de plajă, dar am cutreierat puţin staţiune în căutare de terase cu mâncăruri de peşte şi-am descoperit un centru, mic, mic, mic.
David alerga după baloane înaintea noastră şi atât de mult ne-am căznit să ţinem pasul încât am oboist mai tare decât obosisem pe drum. De mâncat am mâncat nişte hamsii de la Taverna Pescarilor.
vacanta la mare
Însă micuţul voia pe faleză. L-am ascultat şi am plecat într-acolo. Ţin minte că atunci când am păşit pe faleză un suspin s-a smuls din pieptul meu, în faţă era o întindere nesfârşită de albastru şi sus şi jos aceeaşi intensitate.
vacanta la mare
Îmi tremurau mâinile în vreme ce David mă ruga să-l ridic ca să vadă şi el sărutul mării cu cerul. Am tăcut şi-am ascultat din nou, valurile îmi spuneau ceva ce ştiam deja, că acolo îmi era locul, însă eu voiam să le simt tot mai aproape. Aş fi plecat până jos la mal, dacă nu mi-ar fi ţinut Alex braţul, se făcuse deja târziu, trebuia să ne întoarcem. Înserarea venea după noi şi un strigăt al unui vapor mă făcea să-mi amintesc parcă un trecut de care nu eram conştientă, am convingerea că într-o viaţă anterioară am fost un om al mării, sau ce-l puţin am trăit intens pe lângă ea. În noaptea aceea nu am dormit prea mult, am tăcut şi-am ascultat marea şi în toata muzicaliteatea ei.
A doua zi a fost marea întâlnire. Octombrie îşi număra a doua zi în calendar, un vânt uşor ne mângâia când am pornit spre mare, copilul meu dansa, nu mergea iar eu nu mă saturam să privesc înainte.

Plaja era aproape goală, o femeie citea fără să privească în jur, două fete mâncau porumb pe un prosop, eu mă străduiam să nu îmi pierd slapii, Alex avea şi el un gând să nu îşi scape din braţe bagajele. Un bărbat testa valurile cu un picior. Pescăruşii scrutau zărea coborând din zbor ca să sărute marea, vântul ne mângâia pielea şi gândul  că aş fi vrut un loc pe buza marii era din ce în ce mai acut. David s-a rupt de mâna mea ca să-mi arate ceva în zare.
-Uite malea, mami, uite malea, a venit mai apoape… zicea trasând o linie înainte. Uite şi-un vapor. Aşa vorbea copilul meu de doi ani şi zece luni în timp ce se lupta cu nisipul pentru a ajunge primul la mal.
S-a oprit lângă o piatră de unde privea cu dragoste în larg. Emoţia mea s-a mărit aşa privindu-l fiindcă mă recunoşteam pe mine cea veşnic îndrăgostită de sublimul mării. L-am luat în braţe şi-am stat aşa îmbrăţişaţi o bucată de timp în care înaintea noastră nu era decât minunată întindere smarald care ne învaţă cât de importanta ne e aşa clipă. Uitasem de teamă, uitasem de toamnă din calendar, de oboseală, de toate, căci înaintea noastră se desluşea o altă lume, una pe care numai noi şi Marea o puteam vedea. Când pe braţul meu a poposit braţul lui Alex, am sesizat că nu eram singuri.

– Mai staţi sau mergem să atingem apă? De-o vreme vă tot uitaţi la ea şi nu aveţi curaj.
Puiul tăcut până atunci începu să chicotească trăgându-mă înainte. Am păşit înainte şi-am atins în sfârşit albastrul smarald, marea avea toate culorile, cele mai frumoase culori, de toamnă, aşa se hotărâse să ne boteze în acel an şi pe el prima dată. Un fior dur şi rece ne-a străbătut atunci. Nu ne era rece, dar ne simţeam prinşi parcă de locul căruia i-am aparţinut întotdeauna. Un val mai mare a venit cu putere şi a s-a strâns de gleznele celui mai mic dintre noi punându-l în fund. Îngrijorarea pe chipul meu s-a instalat, dar el era la fel de încântat. S-a strâns de mâna mea care nu-l lăsase şi s-a ridicat. Privind în zare şi aşteptând un al val a zis:
– Malea a foarte male, mami, dar e aşa de fumoasa!
#
Articol scris pentru proba întâi de la Spring Superblog 2019. Orice comentariu, apreciere sau distribuire ma ajuta.
Sursa foto coperta: logo Dreptul la vacanta.
Celelalte fotografii cat si chipul video sunt din arhiva mea.
 



10 thoughts on “Când valurile îţi prind timid o gleznă, sufletul îţi cântă un dor infinit iar ochii-ţi privesc nemărginirea cerului cu striaţii arămii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *