Fata de la oraş

Fata de la oraş
Rate this post

Fata de la oraş este o mică întâmplare pe care am scris-o sub formă de eseu ca să particip la tema săptămânii lansate de Gabriela în cadrul grupului sau de pe facebook, Agape. Scriitori pentru cititori. Cu această ocazie lansez o nouă categorie aici pe blog şi vă invit să citiţi : Scrierile mele, aici am să aşez fiecare eseu şi fiecare poezie, fiecare sub semnul modestiei cu care v-am obişnuit.

Revenind la Faţă de la oraş, aceasta eticheta mi s-a pus în satul unde îmi petreceam vacanţele de vară, cu străbunica. Am simţit încărcătura acestor cuvinte şi nu mi-a fost uşor să le accept, dar în timp le-am purtat cu mândrie.

Fata de la oraş

Era duminică dimineaţa, un soare blând şi generos încălzea livezile, lumea revenea la viaţa timid, iar eu ascultam cântecul păsării ce se ascundea prin vie.

Urma să plec la biserică împreună cu străbunica şi îmi pregătisem deja rochia cea bună. Buna mă sfătuise să mă gătesc cu ce am mai de preţ, pentru că la biserică nu se merge orişicum. Aveam 13 ani, iară corpul meu în plină schimbare trebuia gătit să nu se arate. Rochia îmi era lungă, neagră aproape că îmi acoperea şi sandalele, dar avea un cusur, îmi strângea tare pieptul.

Buna mai făcea ceva în curtea din spate şi trebuia să mă întâlnească la poartă. Acolo o şi aşteptăm. Veni grăbită şi agitată, dar când mă văzu, parcă simţi strânsoarea de la piept. Îmi lua fără cuvinte năframa de pe păr, mi-o înfăşură la gât şi o aşeză pe piept prinzând-o cu un ac pe care îl luă din baticul ei.

-Nu poţi merge ase la biserică, se uită tot bărbatul după tine şi nu e frumos.

Nu-am contrazis-o, nu-mi permiteam, ci doar am apucat-o de braţ şi am ieşit pe poartă. Pe drum nici una nu spunea nimic, păşeam apăsat pe pietre ascultându-ne paşii.

Din urmă am auzit un glas, lelea Floarea venea şi ea la biserică.

-Ce faci, lele Ruzalie, duci domniţă la beserica? Să o pui să ţie post ca e mare de acuma, intra în păcate şi e păcat de ea.

-Tine post, tine, declară bună, e fata credincioasă şi bună fată mea.

– Dar e fată de oraş, zise lelea Floarea şi grăbi pasul.

Eu m-am oprit preţ de o clipă, mă răniseră cuvintele ei şi parcă a fi din oraş era ceva rău.

Buna mă trase de mâna cu putere, ca şi când m-ar fi grăbit şi plecarăm mai departe.

În biserica am plecat întâi să mă închin pe la icoane şi în timp ce aşteptăm la rând am auzit din stanga-mi:

-Ce-a crescut fata asta! Zise o bătrânică.

-S-a făcut mare şi frumoasă, confirmă o voce mai tânără tot de femeie.

-Frumoasă da, continua bătrânică, dar vine de la oraş, cu ifose.

Nişte lacrimi se rostogoleau din ochii mei acum, mă simţeam judecată şi nedreptăţita, fără să mă ştie altfel decât din vedere deja mă catalogau ca fiind aroganta fata din oraş.

M-am închinat şi-am căutat-o din priviri pe bună. Era undeva la mijlocul şirului de scaune şi vorbea cu cineva. Am pornit spre ea ascunzându-mi lacrimile, nu trebuia să mă vadă că plâng, pentru că nu ştiam ce să-I spun.

În timp ce mă apropiam am auzit-o vorbind cu o vecină:

– E strănepoata mea, nepoata lui Livia. E o fată de oraş care merge des la biserică.

– Dar trebuie să o pui să ţină post, să se spovedească, fetele de oraş nu mai au ca noi cuvinţă…

Preotul întrerupse această conversaţie, începea slujba şi furtuna din sufletul meu.

Fără să fii făcut ceva anume eram în centrul atenţiei ca fiind faţă de oraş, prezenţa mea contraria şi intriga suflarea şi băgam de seamă că stârnea invidii. Eram privită ca o aroganţă ce purta un păcat. Păcatul tinereţii.

Cunoaşteţi sentimentul? Aştept părerile voastre şi precizez înainte ca ei nu am nici o pretenţie de scriitor, poate sunt doar o iubitoare de cuvânt.

Mă bucur, însă va să văd că am încredere în mine, asta se datorează participarii la superblog, nu am să uit niciodată ce lecţie am învăţat ieşind din confort.

Va astept si pe pagina de facebook pentru noutati zilnice.

sursa foto unsplash.com



1 thought on “Fata de la oraş”

Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: