Priveşte-te cu sufletul, eşti frumoasă

Priveşte-te cu sufletul, eşti frumoasă

Priveşte-te cu sufletul femeie, eşti frumoasă! Cea mai frumoasă creaţie a lui Dumnezeu. Zâna Zorilor. Crăiasa Florilor. Născătoarea de iubiri. Aducătoarea de fericiri. În toate astea eşti tu, femeie, căci frumuseţea ta îşi găseşte izvorul în cele mai înălţătoare sentimente.
Acest articol este în răspuns la articolul scris (şi) pentru mine de către Mona. Şi deşi nu sunt în cea mai bună stare, iată că acest îndemn m-a determinat să scriu din nou. Mulţumesc tare mult, Mona.

Eşti frumoasă atunci când:

Ridici ochii spre cer să numeri stele şi îţi pui o dorinţă.
Cauţi în amintiri şi o găseşti pe aceea în care, la începutul vieţii tale de tânără femeie, îţi piepteni cosita într-o parte în timp ce te priveşti în oglindă şi îţi închipui viitorul.
Eşti frumoasă atunci când zâmbeşti şi deschizi lumi cu această putere nemaiîntâlnită.
Când vorbeşti tuturor despre marea isprava de a fi femeie!
De calci cărări neumblate în căutarea celor mai frumoase comori, visele tale.
Când poţi să duci tot greul pe umerii tăi.
În ziua în care Alesul tău te-a numit cea mai frumoasă din lume.
Când plângi primind această fericire cu sufletul deschis.
Strălucind de simplitate la braţul lui în cea mai însemnată zi din viaţa voastră.
Când înveţi să fii femeia care ţi-ai dorit să fii.
De prinzi în braţele tale tot dorul.
Atunci când crezi cu putere în cuvânt.
Când taci doar pentru a da profunzime gândului.
La mal de mare, când te pierzi în imensitatea infinitului şi te confunzi cu el.
Sus pe munte, unde respiri, atingi stele şi crezi şi mai tare în Dumnezeu având curaj să fii liberă.

Când vântul ţi se joacă în păr şi toamna îţi pune în el arămii culori.
Când dansezi în ploaie.
Când mergi în picioarele goale pe drumul ales de tine.
Atunci când crezi într-o idee şi te baţi pentru ea până la capăt.

Când cariera îţi ţine mintea limpede şi în mâini îţi pune frâiele.
Atunci când povestea ta de succes motivează alte femei frumoase.
Când nu te dai bătută. Când plângi, dar mergi mai departe. Când depăşeşti limite şi demonstrezi că femeia e o luptătoare.
Atunci când pântecul îţi prinde viaţă şi minunea din tine te împlineşte.
Când îţi încredinţezi toată viaţa singurei fiinţe care îţi ascultă bătaia inimii din interior.
Şi atunci când, în apogeul durerii, ai puterea să zâmbeşti copilului tău la prima întâlnire.
Eşti frumoasă atunci când, privindu-l în ochi îi spui povesti nemaiîntâlnite.
Când îl înveţi să privească spre cer cu nădejdea că linia orizontului nu e capătul.
Atunci când îl înveţi să zboare rupând o aripă de a ta pentru a-i fi zborul mai sigur.
Când plângi de dorul sau în fiecare clipă.
Eşti frumoasă când te regăseşti în ceea ce e azi al tău copil.
Când în fata deznădejdii obrazul tău devine şi mai puternic.
De înveţi să îmbătrâneşti şi îţi porţi cu demnitate vârsta.
Eşti frumoasă, femeie. Eşti fiecare zi a vieţii tale. Eşti putere şi libertate. Eşti vis şi sensibilitate. Eşti împlinire şi înţelepciune. Eşti frumoasă. Priveşte-te în suflet şi fii mândră de nobleţea ta!

****Vă aştept şi pe pagina de facebook pentru noutăţi zilnice.

Sursa foto unsplash.com



11 thoughts on “Priveşte-te cu sufletul, eşti frumoasă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *