Am plans cu inima de foarte multe ori

Am plans cu inima de foarte multe ori

Am plans. Am plans atat de mult in viata asta incat imi trebuie inca una sa imi sterg lacrimile. Mi-e firea prea sensibila si orice lucru care ma atinge imi fura lacrimi pentru el si sunt atat de multe lucruri care ma ating. Ochii mi se usuca greu, dar au invatat sa priveasca doar printre lacrimi, ci si dincolo de ele.

Am plans de dor, de drag si de durere.

Am plans in dimineata in care mama impreuna cu un executor judecatoresc m-au smuls din bratele bunicului pentru ca i se acordase custodia mea. Plangea si ea cu mine o data, insa orgolilul era prea mare sa renunte la decizie. Plangea si executorul cu noi, dar el nu era decat omul legii, iar legea il impiedica acum sa fie om. Bunicul plangea pe la bucatarie, sa nu-l vad, insa atunci cand am iesit in strada a incercat sa ma faca sa rad. Era decembrie, era frig, mainile, sufletul si lacrimile imi erau inghetate. Aveam 6 ani atunci, dar ziua acea mi-e atat de clara in minte de parca ar fi fost ieri…cand s-a pornit masina si-am plecat dupa bunic, l-am vazut alergand dupa ea, iar apoi undeva in colt de parcare. Plang si acum scriind crampeiul acesta, intreaga poveste aici am scris-o.

Am plans si cand tata a batut-o pe mama din vina mea. De fapt, nici nu stiu a cui a fost vina. eu ma jucam cu pieptanul si papusile in pat, ea canta pe langa mine, el venise nervos de undeva… Am hotarat amandoua sa-l ignoram, insa atunci cand a ajuns in camera unde ne gaseam noi si-a observat ca rupsesem un colt de la pieptan a inceput sa tipe.. la ea. Atat de tare incat eu am inceput sa plang, iar mama m-a luat in brate si m-a transferat in sufragerie. De acolo urmaream printre spasme si tipete siluetele lor proiectate pe perete. Mama era ghemuita jos iar tata o lovea cu pumnii si picioarele. Eu continuam sa tip ca e vina mea, insa nimeni nu ma auzea…

Am plans cand mana grea a medicului meu curant, Barsan Corneliu de la Dezna, ma forta sa merg tarandu-ma de par. Si ma zbateam si picioarele refuzau sa-l asculte si lumea de pe hol se holba si susotea, cand bunicul impietrise parca si nu-i spunea nimic. Am continuat sa plang si in sala de jucarii, locul unde am fost dusa ca sa ma linistesc. L-am iertat pe doctor, dar peste ani am aflat ca a murit intr-un grav accident rutier… aceasta a fost o pedeapsa divina cu siguranta, pentru ca acest om era prea dur cu noi copiii.

Am palns cand nu mi-am vazut mama un an… prea multe orgolii, prea multe rani, prea multa rautate la mijloc. Eu eram in familia tatalui, acolo cuvantul „mama”” era interzis. In preajma mamei erau oameni care ii spuneau sa stea departe de mine fiindca aveau sa fie neplaceri. Timpul a trecut caci asta ii era menirea iar noi eram din ce in ce mai departe.

Am plans atunci cand m-am trezit dintr-o anestezie si mama era langa mine strangandu-si in palma mea ale ei lacrimi.

Am plans pierzandu-mi ursulutelul din copilarie, ursulet care desi nu avea un ochi era un urs magic, avea toate visele mele din copilarie in ochiul ce i-a ramas.

Am plans cand am fost singura din clasa care a rezolvat o problema dificila la matematica si-am luat un 10 pentru asta.

Am plans in pauza in care m-au lasat singura pe rand acuzandu-ma ca am paduchi. Nici infirmarea asistentei nu a sters umilinta din sufletul meu de adolescenta.

Am plans ca eram singura fara iubit.

Am plans in ziua in care mama m-a chemat la ea ca sa imi spuna ca ii va fi greu, dar ca drumul ei se va opri curand. In ziua aceea am simtit ca e ultima in care o vad. Totusi, am mai vazut-o o saptamana mai tarziu, era pe pat de spital si isi tragea sufletul cautandu-ma cu mana…cand a inceput sa verse am iesit si in clipa ..apoi m-a chemat din nou, dar ii venise alta runda de musafiri si nu am intrat sa o obosesc. I-am promis ca ma intorc a doua zi. A doua zi a murit.

Am plans si acum plang si acum ,cand imi amintesc zgomotul facut de ciocanul care cadea peste cuiele ce ii inchideau sicriul.

Am plans pentru ca nu mi-am tinut promisiunea si nu am putut sa fac cercetari intr-ale cancerului. Acum donez lunar pentru cei ce au o astfel de boala.

Am plans de fericire la fiecare nota buna din facultate. Tin minte ca la un examen statea scris pe usa „cei care nu prezinta un referat vor avea cu doua puncte mai putin”. Nu realizasem un referat. La afisarea rezultatelor luasem 10.

Am plans cand bunica nu a vrut sa guste din primele chiftele facute de mine pe motiv ca aveau par in ele…

Am plans cand am ramas insarcinata si m-am certat cu cel drag, pentru ca eu alegeam pruncul si el nu il voia.

Am plans cand toata lumea a inceput sa ma sperie.

Am plans si cand am adus pe lume un copil sanatos.

Am plans la plecarea bunicului spre o lume mai buna. El pentru mine era nemuritor. Era invincibil. Era dumnezeul meu. Peste cateva zile ar fi implinit 86 de ani, iar eu inca vorbesc cu el cand mi se face dor

Mai plang din cand in cand, caci lacrima mi-e forta, mi-e descatusare si putere si asa cum am gasit terapia prin scris, ma bucur de cea prin plans. Plansul nu ma face mai slaba, ci ma elibereaza de emotii, de frustari de nedreptate. Un singur lucru am invatat, sa nu arat lacrimile celor care pot si vor sa le judece. Plang in singuratatea camerei mele, in negura noptii, atunci cand doar eu si inima mea stim.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

am plans

 

Sursa foto unsplash.com

 

 

 

 



3 thoughts on “Am plans cu inima de foarte multe ori”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *