Ma doare absenta ta, bunicule

Reading Time: 3 minutes

Scrisoare pentru bunicul meu azi, 21 noiembrie 2019, cand i-as fi spus pentru a 86-a oara “la multi ani!”

Eu fara tine as fi fost sau nu as fi fost, nu stiu, Imi aluneca lacrimile pe poza cu tine, ma dor ochii, mi se farama inima, imi trec degetele peste ele si le sterg de-acum de pe obrajii tai. Plangem din nou impreuna, eu de aici, din lumea plina de durere, tu de dincolo, din lumea fara de pata si plina de culoare albastra precum cerul, acolo unde Dumnezeu te-a asezat ca sa privesti spre inalt pentru totdeuna si sa doinesti povesti.

As fi vrut sa te pot asculta si eu, bunicule, sunt invidioasa pe ingeri, dar te las de acum in seama lor, stiu ca ai sa le spui cele mai frumoase povesti din lume.

Eu am fost prima care le-a auzit, am fost primul tau inger, asa mi-ai spus. Eram darul lui vietii primit a doua oara, a doua fata din viata ta, fata venite in locul celei pe care ai pierdut-o. Din prima zi a vietii mele asa m-ai considerat si ai facut pentru mine ceea ce nimeni altcineva nu a facut.

Imi si imaginam cum ma priveai in incubator, cu ochii tai ageri si sufletul tau mare. Fara sa stii, fara sa vrei ai devenit atunci darul meu. Atunci cand propria-mi viata nu ma voia, cand toata lumea era sceptica si tacuta, cand totul era gri tu ai facut primul pas spre mine. Ai renuntat la slujba ta si a inceput viata de bunic,  ca sa o incepi si pe a mea si cea de nepoata. Multumesc!

Scrisoare pentru bunicul meu scriu azi multumindu-ti pentru ca in bratele tale puternice m-ai tinut din prima clipa. Bunic ca tine nu a fost si nu va mai fi nici unul pe lume.

Multumesc pentru prima mamaliga cu usturoi pe care am mancat-o impreuna. Era cea mai gustoasa mamaliga din lume, o mancam pe pragul casei si priveam gradina strabunicii Atunci mi-ai spus in timp ce ma priveai cum infulec ca in viata e de ajuns sa manac ca sa traiesc si ca dupa portia de mamaliga ma va astepta o plimbare in gradina unde aveam de acum putere sa vad cat de frumoasa este viata in natura.

Multumesc pentru globurile pe care le desenai pe fereastra pentru mine, ale tale erau mai mari si mai rotunde, ale mele aveau mereu forma de spirala. Atunci mi-ai spus ca am primit un dar, acela de a vedea lucrurile altfel si ca imaginatia asta a mea o sa ma ajute mult.

M-ai asezat in zapada ca sa-mi faci “botezul iernii” si apoi mi-ai spus ca fiecare anotimp este frumos, iarna nu e nicidecum batrana, ci e pura ca o poveste…

Iti multumesc, bunicule, tu mereu ai crezut in mine. M-ai ajutat sa ma ridic, sa-mi accept emotiile si sa merg mai departe. Ai pus pariu pe inteligenta mea si-ai castigat.

Ai pus in mine dragostea de carte, cea mai mare si mai puternica dintai iubire.Mi-ai spus ca libertatea nu e ceea ce poti sa faci, ci ceea ce poti sa gandesti. M-ai invatat sa ma rog asa cum simt! Sa nu mint! Sa nu tac cand am dreptate.

Ai fost cu mine prin spitale, dormind cu capul sprijinit de spetezele de fier, mangaindu-mi picioarele ca sa stiu ca esti acolo.

Mi-ai dus la posta miile de scriisori pe care le-am scris in adolescenta si niciodata nu ai obosit.
M-ai adormit mereu pana in clipa in care am devenit o fetita mare.

Ce as fi fost daca te-ai fi intors cu spatele si m-ai fi lasat singura in incubator? Poate nici nu as fi fost.. O sa te iubesc pana la capatul timpului.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

 

 

arhiva personala