Cel mai greu lucru din viaţa de blogger? Un altfel de bilanţ

Cel mai greu lucru din viaţa de blogger? Un altfel de bilanţ

Încă de aseară, de pe vremea când citeam acest articol al Dianei, am început să mă întreb care e cel mai greu lucru din viaţa unui blogger?
De multe ori mi-am pus întrebarea asta, dar fără să am curajul să o exprim şi public, nu spun asta cu surprindere, spun doar că îmi pare rău că nu am destulă încredere în mine atunci când vine vorba de o idee.

Cel mai greu lucru din viaţa de blogger după o experienţă de aproape 9 ani…

Lipsa de încredere în mine şi în ideile mele, aceasta m-a făcut de multe ori să stau în umbră. Să nu scriu nimic, iar această „tăcere virtuală a adus cu sine grave consecinţe, între ele lipsa unor subiecte interesante pe blog, lipsa unui public fidel şi constant, lipsa de autoritate în paginile Google. Scriind rar şi cu pauze mari nu am reuşit să mă remarc în aceşti nouă ani online aproape deloc. M-am demoralizat şi m-am mobilizat destul de greu după fiecare absenţa. Am ţinut pentru mine chestiuni sau experienţe care puteau stârni interesul. Nu m-am promovat destul de puţin şi nu am înţeles decât foarte târziu cum m-ar ajuta social media. Toate astea din neîncredere.

Comentariile răutăcioase şi în zeflemea m-au făcut de multe ori să vreau să renunţ. Le-am primit pe toate în plin, le-am simţit adânc în suflet şi am reacţionat emoţional. Asta până de curând, când am replicat altfel acestui comentariu.

viaţa de blogger
În timp m-am călit şi am învăţat că viaţa online te expune unor realităţi dure, la fel ca şi în viaţa obişnuită, însă aici asumarea se face altfel.

 

Planificarea timpului. Off, planificarea timpului şi productivitatea despre care scriam anterior, ele ajută teribil un blogger să aibă rezultate vizibile. Cu toate astea, mi-a fost destul de greu să scriu la timp şi să planific conţinutul la anumite intervale pentru a-mi fideliza publicul.

Creativitatea prima şi cea mai importantă aliată în blogging , ea are un cuvânt de spus atunci când vrei să te faci remarcat. În marea blogosfera este important să fii creativ şi să te diferenţiezi de ceilalţi, să ieşi în evidenţă. Eu nu ştiu dacă m-am făcut remarcată, dar ştiu că am înţeles că e nevoie să am drumul meu pe aici.

Comunitatea este dificil de închegat, pentru că, oamenii cu care să rezonezi şi cu care să interacţionezi pe termen lung sunt foarte greu de adus împreună. Spre marea mea surprindere, pe pagina blogului cu cărţi, care are mult mai puţin conţinut am reuşit să reunesc peste o mie de persoane. Aici, însă lucrurile sunt altfel din toate motivele pe care le-am scris mai sus şi pentru că, acest blog este unul în dezordine, deocamdată.

Cel mai greu lucru din viaţa unui blogger e să dea rândurilor sale forţa şi personalitate astfel încât statul în faţa tastaturii să nu fie degeaba.’

Care vi se pare a fi cel mai greu lucru pe care îl faceţi în activitatea voastră de bloggeri?

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

viaţa de blogger

Sursa foto cover unsplash.com

Share

15 thoughts on “Cel mai greu lucru din viaţa de blogger? Un altfel de bilanţ

  1. Îmi pare rău că ai trecut prin asta, că ai avut dezamăgiri şi atâtea frământări. Sper să-ţi fi crescut încrederea în tine, să ai mai mult curaj!

  2. Nu prea contează cum le sună altora articolele tale, tu ar trebui să fii singurul critic (sau singurul care contează).
    Da, e nevoie sa vrei tu să îmbunătățești continuu modul în care scrii, dar pentru tine, nu să le placă celorlalți, generic vorbind.

    Nu mi se pare ca scrii prost by the way, desi nu te urmaresc de mult 🙂

  3. La inceput cel mai greu lucru mi se parea planificarea timpului, dar dupa 8 ani cel mai greu lucru e creativitatea, care vine cand vrea ea, nu cand vreau eu.In rest, comentariile rautacioase nu ma mai ating demult si scriu ce-mi place, cum imi place.

  4. Eu iti doresc multi ani de inspiratie si senin in ganduri. Sa ai incredere in ceea ce faci, indiferent de domeniu. Și sa faci cu plăcere lucrurile în care te implici. Restul se va întâmpla în jurul tăut… știu, sunt o oprimistă și o ”ciudată” 😛

  5. Un primul rand trebuie sa fi tu mulțumită de tine și sa ai încredere în tine. Dacă nu erai bună, nu ajungeai pana aici.
    Și ei am momente când îmi este teama sa scriu anumite lucruri.
    Ma enervez când nu am timp suficient sa scriu.
    Ma oftic când observ ca eu nu am parte de colaborări și ca sunt refuzata politicos.
    Dar asta e, timpul se rezolva pe toate.

    1. Colaborarile sunt o parte dureroasa pentru multi, pe mine ma platea cineva cu 15 lei pentru un articol, pana la urma am renuntat la acea colaborare, Partea proasta e ca suntem multi bloggeri si mai nou multi vloggeri, care datorita visualului au mai mult succes.
      Insa, exista loc sub soare pentru toti. Succes.

  6. Carcotasi se gasesc la tot pasul. Am avut si eu intr-un timp tot felul de comentarii rautacioase si cand spun asta nu ma refer la faptul ca vanau greselile gramaticale sau literele lipsa si taxau orice greseala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: