Când tot ce se întamplă e parcă de prisos

Când tot ce se întamplă e parcă de prisos

Exista în viața mea clipe de deziluzie. Aceata e unul dintre ele. Nu am spus nimic până acum, dar cred ca a venit momentul să incep a vorbi cu mine. Mi-e destul de greu, însă mi-am amintit că tăcerile nu îmi fac bine. Că scrisul mi-a fost terapie și nicioadată nu m-a dezamagit. A fost acolo întotdeauna, ca o prelungire a gândurilor mele. Ma ascund timid în spatele unei draperii și văd reflexia în fereastră a unei femei îmbătrânite parca, obosita și tristă, una care parca nu sunt eu. În fata mea strada bucuresteana geme de viață, în spatele meu se joacă al meu copil și din când mă strigă să ne jucăm împreună. Vin și îl însoțesc, dar parcă sunt surda. Nu aud decât vuietul din mintea mea și ticăitul ceasului care face timpul să treaca.

scrisul ca terapie

E un gol sinistru ceea ce simt.

Nu e o depresie așa cum ați putea crede, depresia aș fi știut să o primesc, e mai degraba o neliniște careia nu știu cum să îi fac față, e un sentiment că totul se întamplă fără mine. Că sunt în plus. Că totul e un nonsens.

Viața noastră e pe un făgas nou, într-un spațiu familiar și drag, însă fara rost, în clocot, în goana după nimic. Permanent în tensiune si contratimp. Am ajuns sa urasc ticăitul ceasului din perete. Nici măcar telefonul nu-l mai consult ca sa văd cum a trecut vremea. Am alarme cănd să mă trezesc, să iau copilul de la gradinița sau cănd sa mă apuc de treaba. Trec orele intr-un vârtej teribil și parcă mă ametesc de tot. Azi e mâine, mâine e deja ieri cănd mă trezesc și parcă sporul din urmă lipeseste.

Mă urăsc din cauza lipsei de productivitate. Mă supar și mai nou, am început să țip din ce în ce mai des.

Copilul se miră pe bună dreptate și mă ia în brațe să mă liniștesc. Nu e obișnuit cu mine agitată și nu așa mă merita. Mă trezesc de multe ori plângând și îi promit ca mâine nu voi mai fi la fel. Bine că nu ma aude, pentru că mâine țip din nou.

Tot ce fac imi pare fara rost.

și de când sciu acest articol regasesc scrisul ca terapie, căci aici nu mă mai oprește nimeni, aici nu mai trebuie să tac și să ma ascund.

Mă trezesc fara zâmbet, fac totul mașinal, îmi lipsesc lucrurile de care să mă bucur și de mult nu am mai râs din toată inima. Când trag linie nu văd decat nimic din ceea ce am făcut și prea mult din ce aș putea sa fac.

El e obosit, la fel de deziluzionat ca mine, prea agitat. A ajuns sa țipe și el și atunci când țipetele noastre se unesc ies certuri mari. O noutate în casa noastră. Seara când ne luam în brațe căutăm răspunsuri, nu le găsim și ziua ce urmează își ține linia.

Aseară în timp ce citeam asta mi s-a luat o povară de pe umeri și am început să mă uit și la mine iar și am început să scriu.

În mijlocul furtunii îmi lipseau țelurile. Obiectivele și încrederea in mine. Scrisul ca terapie s-a evidențiat din nou.

și o să scriu zilnic.

așa sper voi redeveni eu.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

 

sursa foto unsplash,com

 

Share

21 thoughts on “Când tot ce se întamplă e parcă de prisos

  1. Deja ești pe un drum bun dacă ai avut curajul să-ți expui public starea sufletească. Dar ai un bun tratament, copilul, așa că folosește din plin terapia. Mai mult, nu-l lăsa/lăsați pe cel mic să vadă rănile voastre, sufletul lui este încă în faza de aluat proaspăt și ușor de modelat, în bine sau rău. Și dacă tot spui că scrisul te eliberează, fă-ți un plan, scrie o carte exact cu ce se petrece cu tine, cu voi și așa vei depăși angoasele. Fiecare dintre noi trece în viață prin astfel de stări doar că unii recunosc, alții nu, unii le depășesc singuri, alții cu ajutor. Spor la scris, e rețeta ta gratuită!

  2. Astfel de momente sunt firesti in viata. Profita de ele pentru a le asculta. Vor spune multe despre tine, despre ambitiile tale, despre ce faci gresit, despre cum te minti pe tine, unde nu esti sincera cu tine si unde poti lucra pentru a-ti imbunatati starea. Chiar daca acum e gol si e dureros, profita de acest gol pentru a te explora mai mult. Asemenea anotimpurilor si sufletul nostru este ciclic. Daca e iarna in inima ta, invata sa o explorezi, sa te odihnesti putin, sa meditezi, pentru ca, ma devreme sau mai tarziu, sigur va veni inapoi primavara! Si apoi vara… si tot asa!
    Nu te dezamagi, fii fericita ca esti capabila sa simti! Sunt multi oameni care traiesc amortiti intreaga viata. Sunt morti pe interior, dar nu au fost inca ingropati!
    Te imbratisez cu drag!

  3. Poate ai nevoie de o pauza de la rutina, de la cursa asta se soareci in care suntem prinsi cu totii. Incearca sa redescoperi lucrurile care iti plac. Si ai dreptate, scrisul e cel mai bun psiholog, pentru ca ne ajuta sa spunem ce simtim si mai ales sa contientizam aceste sentimente.

  4. Toti avem momente de genul asta dar trebuie sa fim optimisti si sa facem ceva pentru a ne reveni. Eu citesc carti de dezvoltare personala si scriu intr-un caiet, agenda, ceea ce simt. Ma ajuta,

    Ar fi bine daca ai mari putin fontul blogului. Este extrem de mic si obositor de citit,

  5. Cel mai important e să nu te învinovăţeşti. Va trece momentul ăsta, e temporar. Respiră adânc şi fă, măcar câteva minute-n fiecare zi, ceva ce te face să te simţi bine, lăsându-le deoparte pe toate celelalte.

  6. Cred ca toti avem genul asta de momente in viata,si nu doar o data,de mai multe ori.Te admir ca ai curajul sa spui ce simti.Eu nu il am.Daca am stari proaste ma inchid in mine si asta e mai grav.Daca scrisul te ajuta atunci continua sa scri si sa faci lucruri care iti plac, cu siguranta te vor ajuta.

  7. Hei, capul sus! Deja ai făcut primul pas: ai vorbit despre ceea ce simți.
    Cu toții avem astfel de perioade în viață.
    Te-aș îndemna să încerci să practici yoga, meditația și aromaterapia. Găsești pe youtube o grămadă de filmulețe care să te ajute să treci peste astfel de perioade, oricât de grele ar părea.
    Vorbește cu cei dragi dacă te pot asculta, dacă nu, tu oricum scrie despre asta în continuare
    Îți doresc mult, mult bine!

  8. Cateodata mi se pare ca si eu sunt cel mai dur critic al meu. Si ma opresc. Dar mi se pare atat de sanatos sa vorbim despre asta si sa nu ne mai ascundem in spatele unor vieti perfecte din afara.

  9. Sa stii ca am si eu uneori cateva momente de acest gen in care parcqa nu ma regasesc, in care vreau altceva si cred cqa trebue sa te automnotivezi si sa te ridici ca sa nu clachezi. Uneori viata este nedreapta, dar nu avem de ales din pacate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: