Ce ma enerveaza la copilul meu?

Ce ma enerveaza la copilul meu?

“Pe tine nu te enervează nimic la copilul tău” îmi tot aruncă cu năduf mulţi dintre părinţii cu care mă întâlnesc de regulă. “Îl priveşti cu zâmbet şi îngăduinţa şi zâmbet chiar şi atunci când îţi vine să-l trimiţi într-o excursie în jurul lumii” Şi cum aţi vrea să-l privesc? Îi întreb în gând, căci dacă aş rosti retorica asta i-aş încurca şi mai tare. Sunt câteva lucruri care mă enervează la copilul meu, dar încerc să îl privesc cu îngăduinţa şi răbdare chiar şi în momentele care mă calcă pe nervii. Motivul e simplu, Nu intenţionez să creez o dispută, ci să restabilesc comunicarea apoi să aflăm amândoi o soluţie.

Deci dincolo de zâmbet şi îngăduinţa, ce mă enervează la copilul meu?

Mă enervează că are senzaţia că le ştie pe toate, dar pe toate, la orice amănunt sau lucru răspunsul lui e imperativ şi scurt “Ştiu!” nu prea accepta să-i mai arăt ceva nou şi nici să-i aduc la cunoştinţă amănunte.

Se plictiseşte repede, prea repede de orice jucărie. O vrea, o cumpăr, se joacă de maxim două ori şi o uita în sacul cu jucării. Dacă îi amintesc despre ea îmi spune că l-a plictisit şi de vreau îmi dă voie să mă joc eu cu ea. 

Nu are răbdare. Nu are răbdare DELOC! O secundă de îngăduinţă dacă îi ceri începe să tropăie şi să pufăie şi să vorbească fără oprire. Am încercat să corectez acest comportament trimiţându-l să stea la rând ca să cumpere pâine. 

Nu doarme fără mine, asta e consecinţa faptului că la vârsta de 3 săptămâni ne-am mutat în chirie fără pătuţ şi l-am culcat între noi. Atât i-a trebuit. Acum nu închide ochii fără mine nici cu plecăciuni. Pot să îi promit că vin repede, că doarme cu taică-su, că am treabă, nu doarme fără mine. Într-o noapte, când scriam la superblog şi speram că am dobândit o victorie, m-am trezit cu el în uşa chemându-mă. Era ora 2.14 minute.

Copiază prea uşor comportamentele negative ale celorlalţi şi dacă mă găsesc să îi atrag atenţia îmi rânjeşte superior.

Mă scoate din minţi când după 3 ore în parc el face o criză ca să mai rămână.

Nu vrea să mănânce şi căscă ochii pe pereţi, apoi după ce am strâns masa strigă că îi e foame şi noi am mâncat deja.

Vrea să obţină totul pe loc.

Nu vrea să tacă chiar şi atunci când se trezeşte vorbind.

Se enervează dacă nu îi acorzi toată atenţia. Toată atenţia!

E încăpăţânat şi vrea cu orice preţ să nu mă amestec în treaba lui.

Îşi doreşte o soră şi mă întreabă zilnic, dar zilnic dacă am rămas gravidă. Subiectul ăsta o să-l dezvolt într-un articol viitor.

Strigă în gura mare în faţa prietenilor orice secret am avea de păstrat.

Vrea tot timpul să meargă la petreceri. Nu ştiu cu cine o semăna, eu şi taică-su le urăm.

A început să ridice tonul când vede că nu i-am înţeles dorinţa. 

Mă enervează la copilul meu şi că nu vrea altă poziţie în grup decât cea de lider, asta nu e rău, însă ar trebui să o fie cel mai bun pentru a o avea.

Îmi vine să plec pe marte când îl văd cum trage de timp când vine vorba de plecatul la grădiniţă. Atunci îi e sete, vrea la baie, i-a intrat ceva în ochi şi nu îi mai vin pantofii.

Mă enervează şi că nu vrea să mă lase să scriu deşi i-am explicat şi ras explicat că nu stau în fata laptopului de prisos.

În rest nu mă enervează deloc, am copilul pe care mi l-am dorit. Nu aş vrea să schimb nimic la el. 

Dragii mei, o să scriu aproape zilnic articole despre copilasi si experiate, dar  aşa după cum cred că ştiţi, acum sunt în joacă superblog şi o să fiu prinsă o lună şi jumătate.

Mulţumesc pentru înţelegere. 

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

 

mă enervează la copilul meu

 

 

 

Share

18 thoughts on “Ce ma enerveaza la copilul meu?

  1. Al meu are idei fixe si cand ii intra una in cap mi-o comunica zilnic, e pasionat de tehnologie, youtube si jocuri si imi cere cate un joc nou aproape in fiecare zi(bineinteles ca nu-l primeste), e influentabil, plange foarte usor, dar il iubesc asa cum e si nu l-as schimba pentru nimic in lume.

  2. Eu nu am copii, dar mereu m-am gandit ca Dumnezeu a stiut de ce nu mi-a dat, ca ma enerveaza cand sunt mici, pana cresc ca de liceu, asa ceva. Poate ca unul al meu m-ar fi enervat mai putin, dar cu siguranta as fi avut uneori tendinta sa-l lipesc de perete cu o palma zdravana daca ar fi fost impertinent….

  3. Eu cred ca nu te enerveaza nimic la puiul tau! Sunt doar “mofturi de copil” si fiecare etapa a vietii il schimba. Fetita mea facea la fel cu jucariile . Cred ca depinde de modul in care reactionam noi ca parinti la atitudinile lor. Eu, de exemplu, pentru a evita nebunia jucariilor, le luam pe unele dintre ele si nu i le mai aratam o luna, Uita de ele si cand le aduceam din nou in atentia sa le gasea mult mai atractive.

  4. Dap, din păcate fiecare copil are defectele lui. Și tot din păcate ne enervează pe noi. Dar, asta e, și noi greșim fata de ei. Al meu spre exemplu se enervează prea repede și arunca cu lucrurile.

  5. Chiar voiam sa-ti impartasesc ceva, am citit mai demult in cartea Irinei Petrea (supernanny) ca zicea asa: “e ok sa nu-ti placa uneori de copilul tau, nu e ok insa daca nu-l mai iubesti”. Și mi s-a parut asa de interesant cum a zis prima parte ca a doua clar ca era logica.
    In rest, ai o dulceata de baietel, sa fiti sanatosi cu totii 🙂

  6. Eu mi-am dat seama că nu-mi place la copilul meu fix ceea ce mă deranjează la mine. De exemplu, nu-mi plac ideile lui fixe, lipsa lui de răbdare, încăpățânarea- cam ce mi se reproșează și mie 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: