Prima conferinta zoom la care piciul a participat

Prima conferinta zoom la care piciul a participat

Asa dupa cum v-am spus zilele trecute, suntem la un alt nivel cu gradinita, facem comferinte online. Prima coferinta zoom, si desi o foloseam pentru prima data si eu si pustiul ne-am descurcat de minune, mai ales el. Sunt de acord sa participe la orele de dans si engleza si pentru a-i diversifica putin activitatea, dar si pentru a se revedea cu doamna educatoare, profesorii si o parte dintre colegi.  A fost absolut incantat de idee si foarte fericit sa ii vada.

Conferinta zoom a decurs in parametri optimi cu toate ca am avut emotii:

Eram pentru prima oara in fara aplicatiei si nu stiam exact cum sa pornim sunetul, aveam doar imagine, doamna profesoara de engleza era cu noi video iar David topaia de fericire sa o auda. Pana la urma, dintr-un buton in altul am nimerit.  Copiii erau putini, doi la numar, David si inca o fetita, dar supriza a fost ca si doamna educatoare a fost conectata ceea ce ii bucura pe amandoi si le ridica moralul.

Ora de engleza, ma rog, jumatatea de ora a fost despre partile corpului, copiii urmareau niste filmulete si raspundeau la niste intrebari alternative.  David se ascundea in scaun si desi stia raspunsul, astepta aprobarea din partea mea. Raspunsurile ii erau soptite chiar daca erau bune si niciodata nu avea curajul sa le rosteasca primul. 

Cantecul asta, hurry up, le-a placut tare mult.

L-au cantat, l-au dansat si l-au mai vrut,’ doar ca timpul ii presa si a fost nevoie sa mearga mai departe cu niste intrebari:

Ce culori se gasesc pe  pantofii celui mic?

Ce si-a pus pe deseasupra?

Ce poarta pe cap?

Daca la pantofi a stiut culorile, jachetei ii spunea geaca groasa. Fastacit si rusinat astepta din nou sa il aprob,.

Daca la urmatorul exercitiu au inceput sa dea din picioruse si sa-si atinga obrajorii, la intrebari amandoi s-au indimidat. Baiatul meu incurca umerii cu genunchii si ca sa fie cum zice el a taiat-o scurt: Umerii sunt tot genunchi, doar ca sunt mai mici. 🙂

Asadar, noua alcatuire a corpului este cap, genunchi mai mici, genunchi si degete de la pocioare.

Lectia fiind gata, au primit cate o bulina in carnetelul magic si si-au luat ramas bun, asteptand parca dimineata de vineri cand se intalnesc tot cu engleza.

Concluziile mele dupa aceasta ora cu conferinta zoom:

  • copilul e timid si are nevoie de sustinere, va trebui sa lucrez la asta si sa ii dau incredere in el.  Desi in alte situatii se descurca bine, in cazul raspunsurilor e ezitant si neincrezator, parca ii e teama sa nu greseasca. Exact asa eram si eu si as fi vrut sa nu treaca prin acest cosmar, dar e important ca am aflat la timp si pot sa actionez in consecinta. iata inca o parte buna a acestor lectii online, caci eu nu aveam cum sa fiu prezenta la ora in alt mod.
  • Cunostinte de engleza are, insa se teme sa le rosteasca. Singura fraza care l-a convis sa nu isi foloseasca limba materna a fost aceea a doamnei: “Raspunsurile in romana nu le iau in considerare”.
  • e nevoie sa ii vorbesc in engleza mai des si sa ne jucam impreuna cu cantecelele.
  • cauta sustinerea si are nevoie sa fie validat in ceea ce invata. Poate dupa ce ii mai creste increderea in sine va fi altfel.

Asta ne-a fost experienta cu conferinta zoom si ne-a placut.

Daca e sa ma intrebati pe mine, aceste conferinte abia implementate sunt metoda de invatare a viitorului.  Covidul este dupa cum spuneam, o schimbare de paradigma.

 

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

sursa foto unsplash.com

 

 

conferinta zoom

Share

12 thoughts on “Prima conferinta zoom la care piciul a participat

  1. Am zoom si pe laptop si pe mobil, momentan am folosit-o doar de test, dar toata echipa si-a mutat conferintele aici, de pe skype 😀
    In ceea ce priveste lectiile cu picii de gradinita online, mi se pare next level, tare! <3

  2. Știu ce mă așteaptă, deci. 😀 noi cântăm și dansăm împreună, mai ales când vine vorba de cântecele în engleză. Predau engleza, și mă aude vorbind cu elevii pe skype, și sper ca ea să prindă destul de repede. Cântecul „Head, shoulders, knees, toes” ne place și nouă, mai ales când vine vorba de atins părțile corpului. Fetiței îi place să își atingă mai ales capul, dar nici nu am ce să îi cer la nici 2 ani. :)) Era de așteptat ca David să știe cuvinte în engleză; copiii prind ușor limbile străine la vârsta asta, mai ales dacă noi stăm pe lângă ei și vorbim.

  3. Dragut! Acum totul se tine in online, fie ca e vorba de job, lectii pentru copii, etc. Si eu intru online la cursurile de la facultate, pe alta platforma, Teams. E bine ca exista metode de a trece peste aceasta perioada!

  4. Pare a fi timid.. ma regasesc oarecum in povestea lui. Daca eram singurul din clasa care stia raspunsul intrebarii adresate de profesor, imi era rusine sa ridic mana .. acum mi se pare foarte ciudat, dar eram foarte timid. Cu timpul va depasi aceasta piedica, dar trebuie sa lucreze la acest capitol incet incet.
    Cat despre Zoom/Teams/Skype/etc.. eu lucrem in online si sincer niciodata nu am fost mai ocupat ca acum, in timpul pandemiei. Folosesc diferite platforme pentru diferite utilitati.
    Incepe lumea sa se obisnuiasca cu internetul.
    O fi bine, o fi rau?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: