Omul a uitat ca trebuie sa moara de Ioana Trif (recenzie)

Omul a uitat ca trebuie sa moara de Ioana Trif (recenzie)

omul a uitat ca trebuie sa moaraAutor: Ioana Trif
Titlu original: Omul a uitat ca trebuie sa moara

Gen: fictiune.

Numar de pagini 200.

An aparitie 2019.

Carti de acelasi autor: Nu.

O puteti cumpara de aici

Omul a uitat ca trebuie sa moara, cartea Ioanei Trif m-a adus intr-o situatie noua, nu stiu ce sa scriu despre ea. Ma simt extrem de parasita de cuvinte si ori de cate ori incerc sa le strang intr-o fraza ele fug si mai departe in ganduri fara sa le exprime. E un lucru nou si chiar si in cazul cartilor care nu mi-au placut am reusit sa scriu ceva, vezi De veghe in lanul de secara si Exercitii de echilibru, in fata acestui volum, insa ma simt total dezarmata, muta parca.

Omul a uitat ca trebuie sa moara este o carte diferita si greu de citit, mai ales pentru mine care sunt o sensibila.

Ea mi-a fost oferita chiar de catre Ioana prin intermediul paginii cu carti de facebook.   Am asteptat-o cu mari emotii fiindca trebuia sa ajunga la posta.  urmaream zilnic cutia care nu e sigura, ca sa nu pierd avizul si atunci cand, in sfarsit, l-am primit am inlocuit emotiile cu alte emotii, deoarece puteam sa fiu refuzata la posta pe motiv ca nu ma aflu in localitatea de domiciliu si am alta adresa in buletin. Nu a fost sa fie asa, chiar am primit coletul foarte repede si fara probleme.  Tin sa ii multumesc autoarei, a fost prima care mi-a oferit cartea sa spre lectura in mod voluntar si gratuit, crezand probabil in recenziile mele.

Mi-a fost destul de greu sa citesc acest volum, cu toate ca el este unul ce te devasteaza, iar mie imi plac astfel de scrieri, mi-a fost greu sa il parcurg datorita unor scene dure, iesite din tipar, apocaliptice, pe care, a trebuit sa le sar ca sa nu ma marcheze. Pe cat mi-a fost de greu sa o citesc pe atat mi-e acum de greu sa scriu. Insa fac un efort si scriu. 

Am simtit inca de la primele randuri dorinta si dragostea pentru a scris a Ioanei Trif, chiar m-am bucurat ca tin in mana rodul asteptarilor si dorintelor sale si am vrut sa patrund in lumea din fata mea, doar ca acea lume era total diferita de cea cu care eram obisnuita sau pe care ma asteptam sa o descopar.

O lume apocalipca in care personajul feminin principal e doar martora unor intamplari apocalipce si asupra carora nu poate sa intervina deloc.

O lume in care tot raul se pedepseste, greselile omului se platesc si acesta sufera pentru toate pacatele si faradelegile sale. O lume de care ai vrea sa fugi. Sa crezi ca nu exista. Sa iti imaginezi ca e un cosmar din care te vei trezi. In descrierea acestor intamplari, Ioana aduce niste scene pe care nu am putut sa le parcurg.

Aceasta lume noua nu ar fi fost una in care eu sa ma regasesc. As fi ales cu siguranta sa ma izolez, sa fug, sa nu o simt, sa nu ma ajunga.

Firul narativ patrunde, insa si intr-o lume a introspectiei, in care, izolata fiind de restul lumii se bucura simplu de tot ce o inconjoara si cauta sa isi inteleaga dorinta de a ramane singura, cu toate ca, toata viata a fost asa, fiindca isi pierduse parintii de mica.

Lumea Noua si lumea singuratatii sunt parca intangibile si fara margini, doua lumi care niciodata nu se vor intrepatrunde.

Felul calm al autoarei de a relata tot ceea ce se intampla fara vreo intervetie a furiei ori a judecatii m-a facut sa dau acestui roman sansa de a-l duce pana la capat. Daca vreti sa intrati intr-un altfel de taram, cititi-l si o sa va placa.

omul a uitat ca trebuie sa moara

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: