Este epuizant sa ai totul… de-asta uneori trebuie sa alegem ce inseamna „tot” pentru noi!

Este epuizant sa ai totul… de-asta uneori trebuie sa alegem ce inseamna „tot” pentru noi!

E putin trecut de ora 12 noaptea… tocmai mi-am lăsat ușor copilul din brațe, pe jumătate trezit de separarea de mine. Are mai mult de 5 ani și încă percepe somnul singur, in camera lui, ca pe o pedeapsa, pentru care se acuza puternic. Sunt o mama buna si stiu asta, dar de multe ori imi regret deciziile.

In fiecare seara inchide ochii purtat de glasul meu. Imi place sa las ingerii sa il conduca pe taramul viselor, pe ritmuri de pricesne. Mi-e dor sa cant in cor si sa ma simt aproape de Divinitate. Am fost atat de absolvita de „perfectiunea umana” incat uneori simt ca in interiorul meu este ceva ce urla ca nimic nu are sens.

Si totusi… am totul!

Sa ai totul si sa fii totul este ingrozitor de obositor. Nu imi amintesc cand a fost ultima data cand am simtit alta emotie mai „negativa” decat oboseala. Dezamagirea, esecul, tradarea… pe toate am invatat sa le accept, sa le iert si… pentru ca trebuiau sa poarte un nume au ajuns sa se numeasca „oboseala”. Oricand ma vezi cu orice alta expresie in afara unui zambet, oricat de mic, raspunsul la „ce ai?” este „sunt obosita”. Si asa este.

Am un copil deosebit

Sunt un om ambitios. Am un copil extraordinar, pentru care am muncit mai mult decat credeam ca ar fi posibil (vezi povestea aici). In fiecare zi ma straduiesc sa fiu o mama buna pentru el, sa fiu un exemplu. Si cand nu reusesc sa ii acord suficienta atentie, sau cand realizez ca ii dau programul peste cap lasandu-l in voia sa pana imi termin eu treaba (care de multe ori, ca sa il citez „nu se termina niciodata”), ma acuz. Am studiat atat de mult relatia dintre parinti si copii si impactul acesteia asupra evolutiei educabilului incat am ajuns la concluzia ca oricat m-as da peste cap, perceptia lui nu am cum sa o schimb sau sa o influentez. Ce vrea sa creada si ce vrea sa inteleaga… numai el decide. Insa eu am datoria sa fac tot ce consider eu de cuviinta. Numai ca eu consider multe. Si e obositor.

Am un sot minunat

Imi rasfat si imi inteleg sotul in majoritatea timpului. E un om minunat care m-a invatat sa iubesc cu adevarat… si care mi-a tolerat multe dureri, neintelegeri si cautari de sine. A fost langa mine mereu, precum si mie imi place sa cred ca am fost langa el. Dar acum… ma intreaba daca vreau sa mananc dulciurile mele preferate, stiind cat de mult le iubesc. Am dat din cap ca nu. E prea tarziu, sunt prea obosita…si oricum am aproape o luna de cand am renuntat la calorii goale si la placeri trecatoare. Organismul nu imi mai permite sa il abuzez. Tocmai mi-a spus ca ma admira pentru cat sunt de puternica. Dar eu nu sunt puternica… sunt obosita.

Am o casa frumoasa

Cand eram copil locuiam impreuna cu parintii, cei doi frati si inca doi bunici intr-un apartament vechi cu 4 camere. De cum apareau ghioceii si inflorea liliacul de la coltul blocului… si pana dadea bruma, cartierul rasuna de muzica armonioasa a bormasinilor. M-am obisnuit atat de tare cu acest sunet incat adesea incercam sa imi dau seama la ce distanta se afla de mine in functie de intensitatea sunetului si de tonalitatea acestuia. Totusi, dincolo de asta, de multe ori stateam intinsa pe canapea si priveam la usile noastre arhaice, visand cu ochii deschisi: imi imaginam cum va arata apartamentul dupa ce eu il voi renova. Aveam ambitia asta. Eram atat de satula de mobila veche, de linoleu si de covoare, incat atunci cand tata a fost nevoit sa investeasca banii stransi pentru renovare in operatiile sale de cataracta, i-am manifestat pe deplin dezamagirea mea, resprosandu-i continuu ca „usile noastre sunt in ochii lui”. Eram copil.

Niste ani ma tarziu… apartamentul meu de pe colt, reconditonat partial, dar care inca imi mai bantuia visele… a fost pierdut. O investitie proasta intr-un moment inoportun… si a fost „luat de banca” inainte sa apuc eu sa strang toti banii necesari salvarii.

Totusi, fantoma renovarii m-a bantuit mult… si asa se face ca atunci cand am ajuns sa il cunosc pe Luci, primul nostru proiect comun a fost exact renovarea unui apartament cu 4 camere, aflat intr-o stare din care nu se mai puteau salva decat peretii de rezistenta. Nimic nu m-a entuziasmat vreodata mai tare! Ne-a luat doi ani… dar acum sunt atat de mandra de noi si de reusita noastra. Totul este diferit. Nu mai recunosc nimic. Am o casa superba, exact asa cum visam adesea cand eram copil! Nu este apartamentul meu din copilarie, nu este pe colt, dar are tot 4 camere si in mare parte am reusit sa aplic tot ce mi-am dorit atunci, pe noul proiect.

Dar partea grea acum vine. Iubesc albul. Si ca sa tii o casa alba cu un barbat si un copil, curata… trebuie sa muncesti mult. Foarte mult chiar. Pentru ca toate sa fie in permanenta la locul lor si pentru ca igiena sa primeze (asa cum am vrut mereu), trebuie facut „smotru” cel putin de doua ori pe zi. Si am obosit.

Am un stil de viata sanatos

Fac sport minim 30 minute pe zi (fara ce fac prin casa), in 3-5 reprize. Nu beau cafea, nu consum alcool, nu fumez… de ceva timp am inceput sa cantaresc tot ce mananc. Si nu pentru ca as vrea neaparat sa slabesc. Nu. O fac pentru ca vreau sa fiu sanatoasa si pentru ca imi place foarte mult disciplina. Nu mananc dulciuri decat in cantitati foarte mici, si asta decat daca este chiar nevoie. Mananc multe salate, si chiar imi plac. Foarte rar mananc carne. Cand copilul nu este plecat la tara, ma antrenez cu el si chiar mananc 3 mese principale si, uneori, 2-3 gustari (fructe). Beau 2 litri de apa in fiecare zi.

… dar recunosc ca uneori este frustrant. Si nu pentru ca imi e foame, ca uneori nici nu mai stiu daca foamea este reala sau doar imi revin obiceiurile compulsive. Nu ma simt constransa, nimic nu este fortat. Iubesc acest stil de viata sanatos, de-asta il si practic. Dar e frustrant sa observ ca nici asa corpul meu nu este in totalitate echilibrat. E adevarat, o luna nu poate curata ani de excese.  Asa ca tac si inghit. Sunt clipe in care simt ca as da orice pentru un fum… mai ales cand din balcon se prelinge, usor, spre mine. Sau cand il simt pe Luci mirosind a tigari mentolate. Aproape ca imi pot percepe dilatarea pupilelor in acele clipe. Dar imi spun mereu ca „nu este sanatos”, inghit in sec, si merg mai departe. Stiu ca daca vreau sa am tot, asta inseamna sa mai fac si sacrificii. Nimanui nu ii place sa faca sacrificii, dar nu avem decat sale privim ca pe „costul de oportunitate”.

am totul

Am meseria visurilor mele

Fac exact ce mi-am dorit, nu am sefi, imi fac singura programul, am libertatea sa imi negociez contractele exact cum vreau si nu ma stresez la munca. Nu imi convine un client sau ma deranjeaza ceva, am invatat sa spun NU si sa refuz. Am depasit perioadele de emotii si atacuri de panica declansate de locul de munca. Ma simt, in sfarsit, libera si asezata. Munca mea are sens si da rezultate. Lucrez cateva zile pentru bani, si inca imi ajung zilele sa lucrez si pentru suflet. Blogul, vlogul si consultatiile gratuite pe care le ofer… toate imi consuma timpul, dar imi hranesc sufletul. In toate las o bucatica din mine si prin tot ce fac simt fericire.

Dar… sunt obosita. Sa le faci pe toate, la nivelul meu de exigenta, este greu. Pentru ca imi si place sa ma complic. Imi place sa ma axez pe multe lucruri simultan. Si putina lume vede munca din spate. Oamenii pot sa te iubesca sau sa te urasca. Uneori, cand sunt la capatul puterilor… si primesc critici nefondate si total aiurea, venite din partea unor straini, ma regasesc intrebandu-ma de ce imi pasa. Prea rar sunt afectata de astfel de reactii, pentru ca mult prea rar le dau importanta…

…dar sunt acele zile… acele zile in care casa straluceste, copilul este fericit in pat, imbratisand ursuletul, cu spiritul printre stele, cand mancarea a fost buna si toata lumea este fericita, cand sotul ma priveste iubitor din celalalt colt al casei… cand am reusit sa fac si ce aveam pentru munca, si ce aveam pentru pasiunea mea. Sunt acele zile cand chiar pot spune ca am totul.

… in aceste zile mintea mea se concentreaza pe ce ar mai putea face, pentru ca simte ca nu are destul. Si asa, la aproape 1 noaptea… inca scrie. Scrie ca sa uite ca e cineva care a indraznit sa ii spuna ca nu este suficienta. Scrie ca sa isi aminteasca de cat este de perfecta, pentru ca in interiorul ei ceva spune decat „am obosit”. Si cunosc acest oftat. Dar cum ma pot pune in pat, sa adorm… cand mai pot scrie putin? Cand mai am atatea carti din care imi pot aduna informatii? Si totusi, totusi, cineva a indraznit sa imi spuna ca nu stiu sa scriu. Si totusi, totusi, eu am indraznit sa ma las afectata de asta.

De ce?

Pentru ca vreau sa am totul.

Scriind asta, imi apare un zambet strengar in coltul gurii. Si cu cat ma gandesc mai mult la asta, cu atat se extinde, pandemic, pe intreaga fata.

Mi-am amintit. Simt. M-a cuprins: mi-am amintit ca, intr-adevar, nu poti sa ai totul. Si daca as avea totul… nu as avea unde sa-l pun! Intregul Univers este mult prea cuprinzator ca mintea mea sa il poata patrunde. Am o intreaga enciclopedie de emotii si amintiri in interiorul meu, am experiente frumoase si lacrimi. Am rani, dar si miracole.

E obositor sa ai tot. Dar cu siguranta fiecare dintre noi are TOT… ce are! Poate ca aceasta exprimare te-ar putea face si pe tine sa crezi ca nu stiu sa scriu J). Dar e adevarat: fiecare dintre noi are deja TOT ceea pentru ce a luptat cu adevarat. Ce nu avem, nu ne-a interesat suficient de tare incat sa ne concentram energia acolo. Sa depunem efort.

De ce iti scriu asta?

Pentru ca e tarziu, sunt obosita, dar iubesc ceea ce fac. Iubesc sa scriu… iar tu, care iti pierzi timpul citindu-ma, tu… vreau sa stii ca si tu ai tot. E normal sa fii obosit(a) si e normal sa doara. Dar numai asa stii ca ai facut ceva. Ca sa fii obosit, inseamna ca ai muncit. Atata doar ca fiecare din noi munceste diferit si isi concentreaza energia spre un alt scop.

Pentru mine tot nu inseamna acelasi lucru ca pentru tine. Dar, cand ma culc, o pot face zambind. Sunt multumita de TOT.

Si mi-ar placea sa cred ca si tu ai cel putin la fel de multe motiva ca mine sa spui asta!

Asadar, ce inseamna totul tau?

Multumesc cu mare iubire si gratitudine Roxanei care mi-a oferit, inca o data, o pagina din jurnalul ei… un spatiu atat de sacru si de intim, pentru a-mi asterne eu gandurile nocturne.

****

Despre Grațiela v-am spus deja că e un om deosebit şi bun, am reuşit să o aduc în cadrul proiectului meu cu mămici, povestea ei impresonanta aţi citt-o aicii. Ceea ce nu v-am spus este ca atunci când o citesc pe Graţiela am impresia că ascult poveştile copilăriei mele cuibărită în braţele bunicului, îmi readuce în minte acea senzaţie de bine şi de absolut pe care o simţeam mică fiind. Vă invit să urmăriţi o frumoasă poveste de viaţă  şi pe blog şi pe vlog, o să vă placă.

sursa foto goodhousekeeping.com

Share

5 thoughts on “Este epuizant sa ai totul… de-asta uneori trebuie sa alegem ce inseamna „tot” pentru noi!

  1. Cred ca e cel mai sincer articol pe care l-am citit vreodata 🙂
    Oricum, nu mi-as dori niciodata sa am totul. Banuiam ca e obositor.

    Poate ca solutia este sa-ti doresti doar un singur lucru (desi pare o solutie aberanta).

  2. Felicitări pentru articol si pentru ce ai realizat. E minunat să ai totul, din pacate uităm să ne oprim și să respirăm și să fim recunoscători. Uneori uităm că avem totul și ne dorim și mai mult.
    Pentru mine totul este ceea ce am realizat pana acum, fetita mea, soțul, casa, viață noastră împreună, viață mea de până acum. Sunt fericita si recunoscătoare cu toate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: