01Oct

Alege lenjerii cocolino de la Patone.ro pentru o iarna calduroasa

Reading Time: 2 minutes

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie place tare mult iarna. Iarna cu gust de vin fiert şi parfum de lemn uscat, cu flori desenate pe ferestrele îngheţate şi cuvinte şoptite de după cana aburindă cu licori magice. În casa bunicii, undeva în munţii Apuseni am trăit câteva astfel de seri de poveste.

Îmi amintesc mai ales cum ne cuibăream în aşternuturile cusute şi făcute manual şi o ascultăm pe cea mai în vârstă dintre noi spunându-ne poveşti de demult.
Acum, după mulţi ani de când ea a plecat să spună îngerilor poveşti, noi am avut grijă să păstrăm parfumurile casei sale, dar am adus pe lângă plapumele sale şi nişte lenjerii de pat, am ales lenjerii cocolino tocmai pentru că ele sunt la fel de deosebite ca şi ale ei. M-am întrebat dacă nu cumva s-ar fi supărat pentru că am îndrăznit să aduc ceva nou, însă apoi am realizat că i-ar fi fost pe plac, tocmai pentru că sunt altfel.
Bucuroasă că la Patone.ro am găsit două produse la preţ de unul am cumpărat cât pentru fiecare pat din casă.
Pufoase, uşor de utilizat, de întins şi de spălat, aceste lenjerii cocolino sunt o încântare pentru noi toţi, pentru mine şi familia mea, atunci când ne permitem luxul de a mai fugi la munte.
Imaginaţi-vă cum într-o seară geroasă dintr-o cămăruţă mică ascunsă după un nuc se zăreşte numai fumul ce se înalta desenând forme spre nori, o lumină slabă pâlpâie de la fereastră şi trei nasuri ce se ivesc timide ca să mai numere stele, sau să îl aştepte pe Moş Crăciun.
Focul trosneşte în soba, nimeni nu se mişcă, nimeni nu respiră, toţi aşteptăm. Căutam fiecare steauă lui şi ascultăm tăcerea serii. Când stelele s-au dovedit a fi nenumărate şi Moş Crăciun Întârzia, am hotărât să ne mutăm la masă, acolo am jucat un joc interesant de societate şi am băut cea mai bună ciocolată caldă făcută chiar în casa şi-am aprins lumânări parfumate. Am atârnat ultimul glob în micul brad şi ne-am ascuns apoi într-o îmbrăţişare sub lenjeriile cu inimioare. O mână protectoare mă îmbrăţişa protector şi soţul adormea aşteptându-l pe moş, pe când, o răsuflare mică se cuibărea la pieptul meu ascultând povestea de noapte bună.
A doua zi dimineaţă, sub micul nostru brad erau trei cutiuţe diferite, cea mai mare, însă era destinată celui mai mic dintre noi.

lenjerii cocolino

Please follow and like us:
Pin Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *