Nu doar diminetile incep cu o cafea

Isi lipise nasul de fereastra cafenelei si privea absenta afara. Ploaia ii ingreuna vederea, dar insista sa priveasca undeva departe, la capatul aleei, acolo de unde isi facea intotdeauna aparitia el.

Acel el pe care il astepta de-o viata, pentru o viata. Acel el pentru care isi pusese tot sufletul intr-o ceasca de cafea. Acelasi barbat care o facea sa pluteasca si apoi sa se prabuseasca in adancul deznadejdii. Acela care ii ghicise in cafea ca va fi fericita doar daca … ii va incredinta toate sperantele ei. Il privise incantata atunci, lasandu-se vrajita de privirea lui magnetica, neagra, mai neagra decat cafeaua pe care tocmai o bausera. Ii soptise un simplu „Da” si de acea clipa fusesera doar impreuna. Pana cand…

…pana cand, el ghicise in cafeaua altei femei, la aceasi masa la care statusera impreuna. Ii vorbise si celeilalte despre o fericire efemera….

Un nod i se puse in gat.

Mai privi intens printre picaturile de ploaie. Nu venea. Nu ii era dor de cafeaua lor, acea cafea boabe, care in timp imprumutase gustul sarutarilor lor. Puterea dragostei lor. Magia cuvintelor lor. Nu ii lipsea nimic se pare, nici macar atingerea genelor ei pe obrazul lui atunci cand isi sopteau juramainte pentru eternitate. Nu ii lipsea nimic se pare, nici macar gustul de Lavazza Crema e Aroma Espresso atunci cand o facea sa taca.

Cu acest tip de cafea, armonios ca o poezie, puternic ca o vraja il cucerise , cand fucuse prima cafea din viata ei. Adusese cafeaua profesionala in intimitatea dormitorului lor, pentru el, cel mai special barbat din viata ei si il trezise printr-o mangaiere.

Isi trecu mana repede prin par, ca si cand voia sa alunge gandurile. Trebuia sa uite de acel barbat, era trecut si trebuia sa ramana acolo. Nici o parere de rau nu il mai intorcea din drum, nici o rugaminte nu-l miscase, nici o lacrima nu il duruse si pe el. Ale ei fusesera toate.

Azi se afla din nou aici, la masa lor, pentru ca aici avea puterea sa o ia de la capat. Privea o alta ceasca de cafea, una cu o aroma de ciocolata si fructe uscate, din acele capsule Lavazza numite Modo Mio Qualita Rossa, pe care, le alesese intamplator, dar al caror gust ii dadeau senzatia de libertate.

Era libera din nou.

Bau o inghititura si lichidul cald ii dadu putere. Isi duse din nou ochii  pe fereastra si, in zare, abia se deslusea o silueta, una comuna si totusi atat de cunoscuta ei, se intoarse catrea ceasca ei, o sorbi pe nerasuflate si se ridica fara ezitare.

Cand ajunse el la masa lor ii mai simti doar parfumul si ii vazu urmele buzelor pe ceasca abia lasata acolo.

Please follow and like us: