Ma uit cu intristare la tot ce-am vrut sa fie casuta mea. Era un vis vis frumos in care tot ce aveam mai bun aici sadeam. Era locul meu de alinare, de ragaz, de rascruce si de alinare. Acum e un loc al singuratatii in care imi mai urlu din cand in cand. Cum mi-e blogul asa mi-e si gandul. Gol. Imi multumesc lui Dumnezeu ca nu sunteti oglinda mea de pe perete. Mi-ati vedea toata dizgratia si dezamagirea cu care ea e deja obisnuita.
Incerc sa numesc acest articol o revenire in blogging, daca-mi ingaduie si blogul sa fac asta.
Caci tare imi era dor sa ma asez si sa scriu in tihna noptii, asa cum faceam cand entuziasmul era vecinul tristetilor mele. Acum insa, privesc blogul, casuta asta cu numele meu pe ea, putin diferit, mai detasat si mai pragmatic. E vremea sa ma scutur de iluzii si sa dau cuvintelor alt sens. Nu am fost destul de puternica astfel incat sa-mi pot gasi “vocea” potrivita. Nu am fost destul de constanta asa incat sa am o comunitate, cum alti bloggeri cu mult mai putini ani in spate au. Nu am fost suficient de prezenta incat sa atrag atentia.
M-am gandit sa revin la scris pentru ca mi-era dor, dor de cuvinte, de scop, de mine. Am avut un an greu, unii dintre voi stiu, ca, ori de cate ori mi-e greu ma ascund dincolo de ochii lumii.
De fiecare data am crezut ca am puterea sa o iau de la capat, de fiecare data m-am inselat si m-am oprit. Mi-am amintit de un articol al tomatei, care desi scris de ani de zile parca e pentru mine …in fiecare an.
De fiecare data am fost aici, am citit ce scriau prietenii mei, Diana, Mona, Mari sau Potecuta, dar niciodata nu am scris niciun cuvant. Ca si cand mainile mele nu mai stiau a scrie. Plecam si lasam tacerea sa isi spuna povestea.
Dar acum ca pomenesc despre o revenire in blogging ce am de gand sa fac?
Sa scriu mai des, cel putin de 3 ori pe saptamana. De data asta cu convingere, cu documentare, cu perseverenta. Documentat si mai atent la textele mele. Orientata fiind pe nevoile mele din prezent.
Sa nu-mi pierd motivatia sub nici o forma, desi asta a fost si este cea mai mare provocare. Am scris-o undeva pe o foie in agenda si e acolo incat sa-mi sara in ochi ori de cate ori simt ca vrea sa plece!
Sa imi cresc pagina organizat si frumos, muncind, muncind si muncind.
Ar trebui sa nu ma mai compar cu nimeni!
Si sa nu-mi mai expun familia atat de usor, a fost o lectie dura pe care baiatul meu mi-a dat-o cand a inteles cum sta treaba pe pagina maica-sii.
Am sters ferestrele si le-am deschis catre soare, am deschis portile si acum imi inverzesc gradina, intrati.
Of, Roxana, sper că ești bine 🤗 Mă bucur, totuși, că ai revenit. Tu scrie când simți, nu te forța acum 🤗
Îţi doresc să îţi fie aşa cum vrei, cum ai nevoie să fie. Să te simţi tu acasă aici, asta e cel mai important. Nu încerca să faci un loc confortabil pentru alţii, ci pentru tine. Dacă ţie îţi e cald şi bine în căsuţa ta, e tot ce contează.
Te îmbrăţişez şi îţi doresc tot ce-i mai bun!
Îţi mulţumesc mult că sunt printre cei enumeraţi!
Ce frumos ai scris si iti multumesc ca ma citesti! Adevarul este ca imi lipsesc textele tale atat de sensibile si profunde. Sper ca este totul in regula si ma bucur ca ai revenit. Iti urez inspiratie si tenacitate si bucuria de a scrie cu zambetul pe fata!