Reading Time: 3 minutes

M-am asezat in fata laptopului si am inceput a scrie, dupa doua luni in care de mainile mele nu s-a legat nici un cuvant. Ma uit la mine si ma intreb daca mai sunt aceeasi care va dorea sa va fie lumina ? Raspunsul imi sta deja pe buze si acum se duce inspre varful degetelor si asteapta sa fie relatat: Categoric nu! De atunci si pana azi s-a schimbat atat de multe, in jur, in mine si cu mine incat… sunt un prilej de mirare zilnica. Ma uit in jur si ma bucur de soarele din fereastra, de laptopul la care scriu, de faptul ca pot sta ridicata mai mult timp, ca pot simti mirosuri fara sa imi faca greata, ca pot ingurgita mai mult de doua linguri, linistea casei, de motanul care toarce pe langa mine, de copilul care cauta sa imi fie cat mai bine… de zgomotul bormasinii din blocul celalalt. De toate ma bucur, ma bucur intens, azi si acum ca nu cumva sa imi scape ceva. Pana acum, intr-o situatie ca asta gaseam ceva care sa ma enerveze, macar bormasina si tot trebuie sa ma enerveze un pic. Sunt zen, sunt zambitoare, ma uit in jur, trag aer in piept si iau tot ce ma inconjoara ca pe-o binecuvantare. Dupa ce boala a dat cu mine de pamant cu toata puterea, am invatat ca nimic e mai de pret decat rutina mea simpla si ca fericirea nu sta in a face altceva, ci de a gandi diferit.
De la Pasti inainte totul s-a schimbat. Imi era din ce in ce mai greata de orice miroseam sau gustam. Oboseam cumplit si simteam nevoia sa stau in pat. Nu mai toleram alimente grele si nici nu prea mai puneam gura pe ceva dulce. Fierea mea incepea sa zvacneasca seara si eu, protejand-o cu o mana speram sa se linisteasca. Stiam deja ca are calculi si ar trebui sa se intervina chirurgical asupra ei, dar speram sa nu vina momentul prea curand. A venit, insa o criza, cea mai puternica si mai dureroasa criza de colecist din toata viata mea.
Era noaptea de 3 iulie, orele 23.30, vorbeam in tihna cu barbatul despre cum sa ne gestionam bani, despre ce sa mai gatim, cand, o durere ca un cutit incins mi-a strapuns maruntaiele. Nici nu puteam sa mai respir de durere…
Ce a urmat a fost cumplit, la cateva zile eram operata. Colecistectomia laparoscopica a decurs bine, insa pana sa ajung la ea a durat o viata.
Am sa va povestesc si maine cum am chemat trei ambulante si durerea nu ceda, cum ultima m-a dus la urgenta spunand ca sunt… ipohondra si cum am refuzat interventia la spitalul Sfantul Pantelimon, pentru ca, nu am tolerat o atitudine.

Ce-am invatat dupa criza de colecist si operatie?

Ca sunt ceea ce mananc iar cea ce mananc conteaza.
Nu e bine sa-mi ignor corpul, el da semne ca e bolnav, nu trebuie decat sa il ascult.
Intotdeauna instinctul mi-a fost de ajutor si m-a ajutat sa iau decizii in momente cruciale, va spuneam ca am refuzat interventia chirurgicala pentru ca asa am simtit ca e mai bine.
Am un program riguros si un regim strict pe care acum POT sa le respect.
Cumpana asta ma facut sa rad din tot sufletul si sa ma bucure si un fir de iarba.

Va doresc sa va pese de voi si sa invatati sa va ascultati.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

criza de colecits

 

sursafoto unsplash.com

18 Replies to “Dupa ce boala a dat cu mine de pamant cu toata puterea”

  1. Îți doresc sănătate și putere! Știu exact prin ce ai trecut pentru că am avut ”parte” de aceeași problemă dureroasă. Și, ori de câte ori te trezești după o anestezie în care corpul parcă nu-ți mai parține, cel puțin la mine așa a foat, simți că trebuie să fii recunoscător pentru fiecare zi de viață. Înveți să prețuiești mai mult ce ai și viața.
    Hugs!

  2. Colecistul asta face mereu probleme. Eu am o bila lenesa, iar uneori imi face si mie probleme, dar incerc cat de cat sa nu o dau peste cap.
    Sanatate sa ai!

  3. Am trecut și eu prin ceva asemănător, deci te înțeleg perfect, acum ma bucur de orice lucru care mai demult ma enerva, ca și tine. Sănătate!

  4. Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, dar nu stiu daca afectiunea se leaga neaparat de regimul alimentar. Stiu persoane care au o dieta echilibrata si tot s-a conturat aceasta afectiune. Nu te invinovati, s-ar putea sa nu fi fost neaparat vina ta.

  5. Ma bucur ca ai venit cu vesti bune după perioada grea prin care ai trecut. Nu doresc nici dușmanilor crizele de fiară. Am trecut prin ele. Am trecut prin operație la 8 săptămâni după ce am născut. Mi-am revenit încetul cu încetul. Mâncarea nu este singura cauză. La mine a fost stresul. Ce pot să îți zic, că va fi mai ușor după un timp. Multă sănătate îți doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *