SuperBlog 2021 caci imi era dor de scris

Mi-am turnat un pahar de apă minerală şi-am deschis această foaie albă pe care nu era nimic, în dreapta mea apa respiră încet, bulbucii se ridică mândrii la suprafaţă şi-apoi timid mor. Sunt prea sensibile pentru a da piept cu realitatea şi de aceea îşi dau ultima suflare şi se fac una cu apă acolo unde se simt în siguranţă. Şi cuvintelor mele le e teamă de ridicol şi tocmai de aceea mor în tăceri. Azi, însă vreau să le fac să existe şi dincolo de teamă şi-am să vă spun o poveste, chiar dacă aceasta va să fie ultima sau singura pe care o voi mai scrie. Povestea asta va să fie înscrierea mea la SuperBlog 2021, competiţia de scriere creativă ce în fiecare an îmi pune răbdarea la încercare.

Îi erau picioarele înfăşurate într-un sal croşetat şi ros de timp şi mâinile subţiri şi slabe ţineau în mână o carte. „Pasărea spin” citesc fără să o tulbur, ştiind că e cartea ei preferată. Pe semne că m-a observat, căci dintr-o dată mă strigă cu glas stins.

-Vino lângă mine!
Mă apropiai încet dezamăgită că i-am întrerupt lectură, dar fericită că mai putem sta de vorbă puţin.
–Mai ştii filmul acela cu preotul ăla foarte frumos la care ne uitam amândouă? Am găsit cartea cu acelaşi nume şi tocmai de aceea m-am aşezat să o citesc. Îşi pune grijulie semnul între pagini şi îşi întinde mâna către biblioteca. Mi-ar plăcea ca toate cărţile astea să îţi rămână ţie. Ştiu că le vei iubii şi le vei preţui la fel de mult ca şi mine. Şi dacă nu vor fi de acord să ţi le dea să îţi aminteşti că ţi le-am citit… ţi le-am citit aproape pe toate.
Am zâmbit şi-am strâns-o în braţe, îmi era teamă să nu o doară îmbrăţişarea mea. Slăbise mult, boala îşi lăsase urma adâncă pe obrajii ei frumoşi, gura îi se strângea şi ea dureros ca într-un ţipat. Din pieptu-i fragil abia mai auzeam glasul bland ce a fost odată. Singurii care îşi păstraseră forţa erau ochii ei că de migdala.
–Ma bucur că ai moştenit de la mine dragul de carte şi pasiunea pentru lectura. O să vezi peste timp cât de importante sunt aceste daruri. Sunt singurele daruri pe care am putut să ţi le fac fără să mă împiedice nimeni. Cu o mână tremurândă trecu peste fruntea mea furând şi păstrând un zuluf câteva secunde. Sub fruntea asta înaltă se zbat acum multe gânduri, dar am să îţi mai strecor încă unul. Să îţi urmezi întotdeauna pasiunea indiferent unde te duce ea. Pasiunea îţi va da aripi şi te va purta pe acolo unde sufletul îţi va vrea să fie. Care e pasiunea ta? Mă întreabă căutând să mă privească şi mai bine.
–Nu ştiu… am banguit.
–Stiu eu, îţi place să scrii. Şi dacă scrisul ţi se pare a fi cea mai frumoasă cale de expresie nu-i pune piedici, ci lasă-l să se arate în cuvinte. Eu am păstrat toate scrisorile tale şi în fiecare ai câte o fărâmă dintr-un mare talent.
Am privit-o cu nesiguranţă şi şovăiala. Nu i-am răspuns, ci m-am ascuns în braţele ei firave aşteptând să cadă peste noi înserarea.

Acum ştiţi, nu a fost o poveste, a fost unul dintre îndemnurile mamei pe care, din timiditate şi lipsa de sine nu l-am ascultat. Îmi pare rău, însă cum părerea de rău nu mă ajută cu nimic cred că ar fi cazul să o încep să o ascult.
Competiţia asta de toamnă, SuperBlog 2021 începe şi cu mine şi nu am de gând să îmi mai las poveştile să moară în tăcere.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

Sursa foto superblog.eu.

Please follow and like us: