Am o frica de morti teribila

Am o frica de morti teribila

Eram mica cat un picior de masa cand am auzit cuvantul inmormantare  fara sa am idee ce inseamna. Eram prea mica si am dobandit o frica de morti cumplita de care se pare ca nu pot scap. Urma sa asist fara sa fiu intrebata la un eveniment dureros si dur , la o inmormantare , cea a strabunicului meu. Mica de trei ani si cateva zile cum eram am acceptat ca el a adormit si o sa doarma un somn lung. Nu am pus prea multe intrebari si nici nu aveam de gand sa ii deranjez pe ai mei care aveau teaba si se agitau prin ograda.

morti

In acea dimineata in care batranul a adormit inaintea portii s-a pus un steag mare si negru, care ma speria la fiecare adiere de vant. La scurta vreme si strabunica, bunica si bunicul s-au imbracat in haine de culoarea steagului iara mie mi-au prins o funda la fel de neagra in piept. Era un semn de doliu, alt cuvant care nu-mi era deloc familiar.

M-am dus sa ma joc intrebandu-ma unde doarme strabunicul daca nu in pat? Seara, cand oboseala m-a ajuns din urma am decis sa merg in camera adultilor, caci prea fusesem neglijata toata ziua, acolo am zarit pantofii strabunicului pe masa si pe strabunica asezata undeva pe un scaun in capatul celalalt al mesei. Era cu ochii goi si isi strangea batista la gura. Erau si multi sateni ce nu stiam ce cauta acolo. Asteptau ceva in tacere. Bunica plangea si ma cauta printre picioarele lor. Era priveghiul, ceva ce eu am perceput ca fiind o stransura.

Mai era o zi pana la inmormantare, cand, o sora a bunicului s-a gandit sa imi arate cum doarme strabunicul pe masa si m-a ridicat sa-l vad. Frica de morti atunci s-a instalat.

Eram curioasa, dar imaginea aceea ma urmareste si azi. Nu mai era strabunicul ce respira incet in somn, ci o stana de piatra cu o expresie urata. Am inceput sa urlu, sa ma zbat si sa o strig pe bunica, atat de tare incat am speriat toata lumea adunata la capataiul bunului.

M-a luat cineva in brate, nu stiu cine, era o femeie care incerca sa ma calmeze. A fugit cu mine afara si mi-a dat apa apoi a inceput sa imi cante ceva suav. Tot ea m-a dus si la inmormantare si nu m-a lasat sa ma dezlipesc de ea.  Din inmormantarea propriu zisa nu mai stiu nimic, imi amintesc carul cu boi ce razbatea greu pe drumul de tara si cum se arunca cu pamant peste o groapa.

***

Acum sunt mama si in calitatea asta imi permit sa iau decizii, astfel, al meu copil nu va fi niciodata mintit asupra mortii cuiva, am sa-i spun ca persoana cu pricina a plecat si nu se mai intoarce, nu as vrea sa confunde asemeni mie un somn obisnuit cu o moarte. Nu am sa-l duc la priveghiuri sau inmormantari la varste fragede. Copiii nu au ce sa caute la asemenea evenimente neplacute si dureroase. As vrea sa-l pazesc de frica de morti atat cat voi putea. As vrea sa nu-i provoc emotii puternice si nici traume de netrecut. Am eu destule.

sursa foto 

 

Da mai departe daca iti placeShare on Facebook16Share on Google+1Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someone

5 thoughts on “Am o frica de morti teribila

  1. Interesant subiect. Nici eu nu cred ca este bine ca un copil să asiste la astfel de evenimente. Al meu are 11 ani și nu a fost niciodată la o înmormântare.

    1. Ai ales bine, varsta potrivita imi pare mie ca ar fi cea de 15-17 ani, atunci totul e altfel, adolescentul e mai stabil emotional si mai matur.

  2. Mie mi s-a zis, micuta fiind, ca participam la o cumetrie, desi eu nu cunoasteam intelesul acestui cuvant (ca sa fiu mai putin speriata). Multa vreme am crezut ca o cumetrie e ceva rau. La fiecare inmormantare se gaseste cel putin o baba nebuna care sa ia in brate cel mai mic copil si sa-i arate cum ,,doarme” x sau y, facand din spaima acestuia un spectacol pe care aproape ca il devoreaza. Nu cred ca un copilas trebuie sa participe la un astfel de eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *