Ma cuprins o usoara nostalgie citind acest articol. Privesc spre peretele din fata mea si pe el se deruleaza acum amintirile frumoase de care parca uitasem. Pe vremea mea totul era altfel…si noi si ai nostri si modul nostru de-a relationa cu lumea. Era o lume diferita, mai sobra, mai lipsita de culoare, dar una in care libertatea avea ultimul cuvant. Rostind cuvintele astea doua „pe vremea mea” ma simt un pic batrana… clipesc mai des si repozitionez sentimentul intr-o sfera pozitiva: nu-s batrana am doar mai multe amintiri de care sa ma bucur.

Pe vremea mea femeile insarcinate nu mergeau la controale atat de des, se multumeau sa-si intretina cu atentie sarcina si sa spere ca vor avea un copil sanatos.

Nu aveau nici facebook unde sa isi expuna pantecele si nici nu faceau zeci de poze, perioada sarcinii si forma burtii erau doar pretioase amintiri.

Lipsa internetului avea si o parte buna, gravidele nu cautau explicatii pentru fiecare simtom pe pagini digitale, ci doar la medici ori la femeile din familie care mai fusesera insarcinate.

Pe vremea mea se folosea forcepsul pentru a extrage copilul la nastere, s-a folosit si in cazul meu si…

Acasa ne astepta un patut de lemn si cateva jucarii.

Nu se inventase pampers-ul si scutecele erau puse la uscat.

Copilul nou nascut nu prea era scos afara, se credea ca pana la botez e vulnerabil si se poate imbolnavi.

Atunci superstitiile erau niste legi. Se facea o intreaga poveste in jurul alunitei de pe bratul meu, auzisem mai tarziu ca a aparut pentru ca mama furase o boaba de strugure.

Pe vremea mea nu se mergea obligatoriu la gradinita, eram plasati in  grija bunicilor, a matusilor, ori a vecinilor pensionari cu ceva mai mult timp liber.

Ne vizitam mai des si petreceam mai mult timp impreuna.

Ne jucam cu tot ce gaseam prin casa.

Si doar in fata blocului in locuri deschise si nu in spatii amenajate care nu-s decat niste tarcuri.

Aveam voie sa ne cataram in copaci, sa ne lovim…

Cand incepeau desenele animate se facea liniste in fata blocurilor. Era suficient sa strige unul dintre noi ca le-a venit ora.

Inca se purta cheia la gat si copiii nu eram rapiti de pe strada sau din case cu toate ca eram singuri.

Nu se inventasera atea reguli despre cresterea copiiilor, mamele se bazau pe cel mai puternic simt, instinctul matern.

Pe vremea mea profesorii aveau voie sa ne loveasca…tin minte batul de trestie ce suiera amenintator deasupra capului meu nu pentru ca faceam ceva rau, ci doar pentru ca eram in prima banca din fata catedrei.

Rosteam rugaciuni cand intram la ore si cand ieseam.

Ni se spunea mereu sa stam in banca noastra.

Se fuma mai putin si niciodata in curtea scolii.

Trageam liniile cu rigla si ne cazneam sa fie drepte.

Mancam fructe exotice o data sau de doua ori pe an si carnea era un lux.

La tara aveam voie sa ne jucam cu animalele si chiar sa le luam in brate.

O vanataie nu era o tragedie, ci un semn de curiozitate.

Microbii nu erau atat de puternici si inca nu auzisem de dezinfectantul de maini.

Citeam, citeam, citeam.

Scriam zeci de scrisori intr-o luna si raspunul se intorcea atat de greu.

Semnam oracole cu intrebari indiscrete.

Iubeam sa fim impreuna.

Pe vremea mea se tinea seama de regulile societatii iar divorturile apareau mai rar. Familiile erau si nefericite.

Aveam ceva mai multi prieteni si un dram in plus de retinere.

Initiam jocuri care sa ne implice pe toti si sa ne consume resursele.

Erau mai putini copii obezi atunci.

Pe vremea mea baloanele de sapun erau mai frumos colorate, mai frumos parfumate.

Se pastrau glasoare, caiete cu retete si ziare…

Prajitura cea de toate zilele era cozonacul.

Era suficient sa mananci un patratel dintr-o tableta de ciocolata.

Fetele nu voiau sa fie ca baietii si nici invers.

Ne jucam in zapada cu atata drag si nu huleam iarna.

Eram mai zambitori.

Era altfel atunci, era pe vremea mea.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

Sursa foto http://jocurilecopilariei.blogspot.com/