De 11 ani fără un pic mă plimb prin blogosfera fără ţintă. Nu am reuşit să-mi definesc nici obiective clare, nici să-mi găsesc identitatea. Mi-a luat cam mult să-mi dau seama, însă că nu-mi doresc ca viaţa mea să fie expusă publicului şi nici că familia mea să aibă de suferit de pe urmă a ceea ce scriu eu pe internet. Am avut momente în care cititorii mei, mai mult sau mai puţin apropiaţi să nu înţeleagă punctul meu de vedere şi să mă tragă ulterior de mânecă pentru că am scris ce am scris.
Dar nu marea majoritate m-a convins să pun punct unui blog cu şi despre ai mei, ci chiar cel mai drag dintre toţi, fiul meu. Într-o oarecare seara scriam despre cum se hotărâse să nu mă îmbrăţişeze, el privea peste umărul meu şi la un moment dat mă întrerupe cu o bătaie pe umăr:
– Tu scrii pe blog despre mine? Mă întreabă nu prea încântat.
– Da, ţi-am mai spus asta, îi răspund, eşti marea mea inspiraţie şi îmi face plăcere să scriu aici despre tine.
– Dar pentru mine nu e o plăcere. Sunt prea mic să faci din mine un articol pe blog!
Acest răspuns de om mare a fost şi declicul meu, momentul în care am înţeles că trebuie să schimb ceva la mine şi la direcţia spre care se îndreaptă acest blog.
Acum în prag de iarnă, la ceas aniversar întorc macazul spre biblioteca şi vă anunţ că pe aici se va scrie din nou despre cărţi.
Până pe 17 decembrie, ziua mea aniversară în online, voi da blogului altă înfăţişare, iar pe voi vă invit să scrieţi până pe 20 decembrie, o recenzie despre cartea pe care aţi recomanda-o oricând şi oricui. Puteţi să îmi trimiteţi articolele pe adresa de mail roxanatrandafir.ro@gmail.com sau pe facebook. Le voi publica pe rând şi la final vă voi oferi un cadou surpriză ce va consta în cărţi.
Primele trei zile sunt atribuite, dar mai aveţi opt la dispoziţie, aşadar vă doresc succes.
Să fie în ceas bun.
Copil sensibil şi frumos azi e ziua ta. Sper să faci din ea o sărbătoare, aşa cum din viaţa mea ai făcut de când ai binevoit să o binecuvintezi cu intrarea ta în ea. Şi nu doar astăzi să-ţi fie prilej de bucurie, ci toată viaţa care ţi se desfăşoară înainte.
Anul ăsta, dintre toţi cei şapte de până acum, am convenit împreună, a fost şi cel mai dificil, dar şi anul în care am învăţat cel mai multe despre noi, în care am fost mai mult ca niciodată împreună. Am învăţat să ne acceptăm schimbările şi să ne iubim aşa cum am devenit, căci ştii deja, minune dragă, viaţa e devenire.
Copil sensibil al toamnei, te-ai schimbat şi de multe ori m-ai luat pe nepregătite, însă pentru că m-ai ţinut de mână am învăţat să te urmez şi să te descopăr.
Am reuşit să văd ca ai crescut.
De acum te descurci cu toate sarcinile tale mici şi de rutină şi cauţi să ai şi altele din ce în ce mai grele. Nu mai strâng jucării. Le-ai strâns deja. Nu te mai întreb ce porţi. Alegi şi singur. Nu te mai îndemni să saluţi. O faci din timp. Te descurci şi singur la cumpărături şi urmăreşti cu grijă mica-ţi listă. Ai învăţat cu uşurinţă cum să-ţi faci ghiozdanul de cu seara şi care îţi e de luni până vineri tot orarul.
Ne uităm împreună la documentare şi ne jucăm cu cuvinte din ce în ce mai grele. Îmi pui întrebări din ce în ce mai delicate, care, nu doar că mă surprind, dar mă lăsa şi cu gura căscată, că de exemplu asta „-Mami, de ce am două ouă?” când te-am trimis la tatăl tău nu ai cedat, căci răspuns aşteptai tot de la mine. Curiozităţile tale îşi lărgesc spectrul. Ai crescut şi ai închis brusc etapa desenelor animate, cauti tot mai mult stiinta.
Copil sensibil, ai înţeles că pandemia este un lucru greu de dus şi te-ai adaptat cu şcoala online, deşi îţi lipseşte interacţiunea cu copii.
Mi-ai demonstrat că eşti mai mult decât generos şi-atunci când am fost bolnavă de strângeam banii de pe fundul sacului, mi-ai propus toată agoniseala ta din puşculiţa. Nu mai conta că adunaseşi acolo pentru role, ci era importantă intervenţia prin care urma să trec.
Apoi…
Ţi-ai descoperit plăcerea de a desena, dar ai avut şi maturitatea să renunţi pentru că nu ţi se potrivea.
vaza
In creion
Tot de la 7 ani încoace ţi-ai descoperit marea pasiune pentru matematică, azi manualul clasei întâi este pentru tine capitol terminat. Şi mie mi-a plăcut mult tare, îţi doresc să ai parte de profesori ca să-ţi pună aripi şi să-ţi întreţină pasiunea.
Copil sensibil şi frumos ai devenit timid.
Mă văd atât de mult în tine, dar aş fi vrut să îţi păstrezi curajul. Să nu te retragi, să nu te temi, să nu te ascunzi, să nu cedezi, să ai încredere în tine. Încerc să îţi înţeleg emoţiile, să te ajut să le conştientizezi, să le exprimi, deşi majoritatea vocilor din jurul nostru îţi spun că băieţii nu plâng. Tu să ai încredere în mine, nu-i ruşine să plângi câteodată.
Aş fi vrut să-mi vorbeşti mai mult despre ce ţi se întâmplă la şcoală şi de ce te-ai retras din cercul tău de prieteni. Aş fi vrut să îmi spui, nu să ghicesc, că acela pe care îl considerai cel mai bun şi-a găsit altă companie. Lacrimile tale mă dor şi deşi ţi le-ascunzi, încerc să-ţi explic că şi copiii se schimbă, sunt reci şi nedreoti, uneori. Totodată, de le-ai greşit cu voie sau fără de voie, ţi-am sugerat să le ceri iertare.
Cea mai profundă schimbare e aceea că nu mai ai curajul să spui ce crezi, cedezi prea repede şi te retragi în locul tău, tacut, de teama respingerii şi a judecăţii celor de vârsta ta. Îţi e teamă să nu-i superi, să nu îi deranjezi şi să nu fii diferit în faţa lor, cu toate că aşa eşti.
Ai fost prima oara la tara si ai descoperit natura simtind si gustand universul si minunile naturii nealterate.
Sper să faci faţa fiecărei schimbări şi să poţi aţi gestiona înţelept emoţiile.
Să mă ierţi că anul ăsta nu îţi pot oferi o zi la mare şi nici un cadou aşa cum îţi doreşti, dar las în cuvintele mele toate iubirea din sufletul meu.
Sunt Etolia, cea mai bună cafea proaspat prajita şi implicit cea mai bună prietenă a Roxanei. Azi am să scriu eu câteva cuvinte despre ea şi despre obiceiurile ei de dimineaţă, pentru că mi-a scris în adn cu buzele atât drag de viaţă.
Îi aud alarma şi aştept cuminte aici în dulăpiorul din bucătărie. Îşi vâra leneşă picioarele în papuci, înveleşte copilul şi îl pupa pe frunte apoi merge spre fereastră. Un fior de frig străbate până la mine, aşa e la cinici dimineaţa, dacă nu ştiaţi vă spun acum, asta e ora ei de trezire.
Zice ceva de o înţelegere cu zorile, căci chiar numele ei asta înseamnă, „zori de zi”, o rugăciune către soare şi un timp numai al ei. Stă acolo, sprijinindu-şi capul de fereastră ca şi cum ar vedea începutul lumii undeva în eter. Mângâie motanul şi când se satură de contemplat zarile se intoacrce, deschide dulăpiorul şi apucă instinctiv cutia mea. Îmi ating boabele uşor de pereţii acesteia în semn de salut, să ştie că m-am trezit şi că sunt gata să începem ziua împreună. Na râşneşte cu răbdare şi adulmecă parcă cu tot sufletul aroma mea, Roxana iubeşte mirosul de cafea proaspăt prajita iar eu o iubesc pe ea, îmi place să o fac fericită. Încă de la prima întâlnire de la magazinul de cafea, acel magazin cu cafea de specialitate, am ştiu că vom fi cele mai bune prietene, nu m-am înşelat.
Rasnita ajung în cafetiera şi în combinaţie cu apa ce fierbe mă transform într-o licoare puternică şi de neînlocuit, Roxana urmăreşte această transformare prin sticla aburită a cânii cafetierei. Abia aştept să îmi iau şi ultima picătură şi să ajung în cana ei. E vremea pentru un alt secret, doar al nostru. În fiecare zi ne spunem câte unul şi până la sfârşitul lumii o să scriem o carte despre secretele cafelei.
Mă toarnă în cană şi mă atinge cu teamă din nou. E timidă, eu prea caldă, dar amândouă suntem perfecte aşa:
Dacă vreţi să ştiţi şi voi câteva secrete ale cafelei, urmaţi exemplul Roxanei şi cumpăraţi cafea Etolia. Ca să nu spuneţi că sunt zgârcită în informaţii iată ce am să vă dezvălui şi vouă.
O cafea proaspat prajita e o mare şi importanta sursa de energie. Cel dintâi lucru de bifat pentru că, Roxana fiind mama de băiat activ şi vesel are nevoie să îl urmeze peste tot ce aceeaşi putere. Cafeaua, implicit eu Etolia, o cafea boabe cresc performanta fizică. Ceea ce e foarte important pentru prietena mea, a cărei mică deficienta e susţinută de puterea pe care i-o dau. Sunt foarte mândră că pot să o ajut.
Roxana se gândeşte că în familia ei e o incidenţă mare de boli neurologice, de la Parkinson la paralizii pe toate le-au bifat, însă acum ştie că şi bându-mă pe mine reduce riscul apariţiei acestor boli şi la ea.
Tot prietena mea, deşi iubeşte mult de tot toamna, acum e într-o angoasă imposibilă. Ea spune că e deprimată, eu cred că trebuie doar să privească înainte, printre aburii ce ies din cană şi o să vadă lumea într-o culoare realistă, doar asta e rolul meu, să reduc tristeţea.
Şi cam gata, restul de secrete sunt numai pentru noi, dacă sunteţi curioşi aşteptaţi cartea de care vorbeam.
A băut jumătate din lucioare mea. Pleaca. Acum îşi aprinde veioză, căută un pix, un caiet şi o agendă. Se aşează la birou şi scrie.
Mai întâi în agenda
…subliniind cu atenţie tot ce o interesează, deşi nu pare, e o persoană organizată. Sunt în mâna stângă aştept să mai trag cu ochiul puţin. Întâi are bifate sarcinile pentru micul job. Cu roşu tot ce nu-i place, cu verde tot ce îi aduce bucurie. Apoi e timp pentru băiatul ei, toată secţiunea asta e scrisă într-o inimă. Se înţelege de la sine de ce. A treia parte e pentru activităţi diverse, iar la final plimbarea de seară. Roxana se plimba cu regularitate în fiecare seară şi acest obicei o face să se elibereze de stres şi să doarmă bine.
Închide cu grijă agenda, bea cu poftă din cană şi deschide caietul.
Acest caiet este jurnalul ei, aici are voie să aibă secrete, să scrie tot ce nu vrea să afle lumea, să pună piedici timpului, să scrie scrisori către mama ei, să analizeze ziua precedentă şi să vadă ce a realizat în ea. Nu se opreşte din scris decât în jurul orei 6, atunci se îndreaptă de şale, închide caietul şi îşi ia cartea ce o aştepta cuminte lângă veioză.
Citeşte mai ales cărţi motivaţionale până când sună a doua alarmă, asta e ca să o anunţe că timpul pentru ea s-a cam scurs. E 6.
45 şi ea îşi trezeşte copilul.
ÎI spune cât de mult îl iubeşte, asta ca să-şi înceapă ziua binecuvânta, îl alinta şi îl trimite spre geamul deschis să îşi ia şi el bine meritată îmbrăţişare a aerului. Apoi copilul dispare în baie, prietena mea deretica în urma lui. Îşi doreşte şi azi să fie cea mai bună pentru fiul ei.
Ultima sorbitură pentru azi mă anunţă că trebuie să plece la şcoală. Aşează cana pe birou, ia copilul de mână şi pleacă, spre şcoală ştiu că traversează un parc, acolo prietenii mei salută fântâna se bucura de minunată culoare a toamnei şi zâmbesc fiecărui paznic ieşit în cale. Am învăţat de la prietenii mei să zâmbesc şi eu, tuturor şi fără să cer nimic în schimb şi ştiţi de ce, pentru că zâmbetul e o resursa de inepuizabil bine.
Nu sunt o cafea boabe obisnuita, sunt o cafea cu suflet datorita ei.
În poartă şcolii se despart printr-un sărut şi Roxana se întoarce la treburile ei. Visează la o lume mai bună, îşi aşează eşarfa mai bine la gât, face o poză spre eternitate şi aducere aminte şi pleacă agale pe un drum bine ştiu, urmărind timpul, traficul şi lumea ce se trezeşte la viaţă. Maine ne vom spune din nou secrete in zori de zi.
Articol scris pentru proba 7 a superblog 2021, cu foarte mare întârziere, dar cu foarte mare plăcere.
Pozele sunt personale, motanul si el, iar fotografia de coperta de pe unsplash.com
E sâmbătă noapte și ploua. De la fereastra pensiunii mele se vede Biserica din Băile Olănești. E toamna în jur și miroasă a struguri iară mie îmi canta sufletul a melancolie.
Nici prin gând nu ne trecea ca anul asta vom putea sa avem o vacanta, însă universul are grija de toate și pune lucrurile în ordine. Intr-o seara, la o vorba cu viitorii noștri nași, am aflat ca urma sa ii însoțim la Băile Olănești, pentru ca asa își doreau ei.
Plecarea
Am plecat intr-o zi de marți, dimineața devreme, când tot frigul ne întra în bagaje. Soțul meu nu știe sa facă bagaje și în mijlocul toamnei noi purtam după noi tricouri . Burdușiti în taxi am tăiat Bucureștiul în doua și am ajuns fără suflu în Autogara Militari.
Acolo, spre marea noastră surpriza, am aflat ca doar în acea dimineața autocarul nu mergea direct spre ,Băile Olănești, urma sa schimbam la Râmnicu Vâlcea. Boții de neșansa am acceptat și asa. Am cumpărat 5 bilete, cel pentru copil costa 29 de lei.
Drumul
Autocarul era din acela cu scări în care m-am urcat cu greu. Insuntru era frig, din nou frig din cauza aerului condiționat. Șoferul strângea biletele, dar l-a reglat și totul a întrat în normal.
Mi-am ales locul la geam și am sperat sa fac cele mai faine poze. Nu a fost deloc asa, și foarte curând mi -a făcut dor de o carte. Lângă mine , David manca stick-uri și ma ținea de mana. Șoferul era profesionist și asa am călătorit fără sa îmi fie teama în gat.
La Vâlcea, un autocar mov ne prelua spre destinație. Al doilea șofer nu avea același calm și nici nu voia sa ne lase la Hotel Olănești , după o clipa de gândire a acceptat.
Sosirea in Băile Olănești
În stânga drumului,in panta se înaltă hotelul renume al stațiunii, Olănești. La dreapta șerpuit se făcea drumul spre piața, acolo, în spatele ei trebuia sa ajungem. Când am coborât am ajuns într-un parc foarte frumos, construit pe poduri ce purtau pe ele ghivece cu flori.
Panta era abruptă și picioarele ne duceau singure la vale, o doamna vesela și mandra ca e bunica, ne veni în întâmpinare. Era gazda nostra.
Spre casa am făcut prezentările și știam ca am nimerit în loc bun.
Cazarea.
O casa alba, fără nume, avea sa ne fie cămin câteva zile. I-am urat scările, fiindcă le am urcat greu, însă sus ne-a întâmpinat un spațiu luminos și plin de flori ca o răsplată. Din cele doua încăperi am ales-o pe cea cu holisor și baie separată. Camera avea un pat frumos, doua veioze, termometru și televizor. În balcon era amenajata o mica bucătărie, de la fereastra se vedea dealul, izvorul ce sudura continuu și biserica.
Odihna
În spatele ușilor închise nu domnea decat liniștea. Somnul ne-a fost profund și mult. Nici un tipat, nici un claxon, nici un tramvai și nici o pasare . Doar susurul apei atat de liniștitor.
Prima zi.
Acomodarea cu localitatea s-a făcut greu, gazda ne-a arătat o scurtătura care mai rău ne-a încurcat, purtandu-ne pe străzi lăturalnice. Pana la urma, o localnica ne-a spus sa facem cale întoarsă, asa am găsit hotel Stogu, unde urma sa mâncăm.
Clădirea era impozanta și mare, făcută intr-o arhitectura frunoasa și noua, terasa așezată pe rău la fel de frumoasa, dar cu mese lipicioase. Din meniu ei au ales cartofi prăjiți și mici, iar eu o pizza vegetariană pentru ca ,le lipsea meniul zilei
Micii erau nefacuti și din carne de perișoare, cartofii tari.
Dar pizza mea vegetariană a fost de departe un eșec culinar, ca era mica nu ma deranja, dar era îngrozitor de săracă și de proasta. Un blat uns cu bulion , câteva felii de roșii, câteva de ardei, rondele de ceapa și măsline . Nici cel mai prost bucătar nu putea sa greșească atat de tare . Dacă ajungeți pe aici nu mâncați la Stogu.
Pizza vegetariană Stogu
Am plecat dezamăgiți și cu gândul sa mergem la lacul cu nuferi și Vila lui Ceaușescu de aici. Nu am ajuns la vila fiindcă era puțin departe.
Îmi pare tare rău că aici m-a lăsat bateria. Dar lacul cu nuferi este o zona minunata și protejata, unde frumusețea nu are egal. Cele doua întinderi de apa și pădurea sunt incredibile.
A doua zi am vizitat târgul cu suveniruri din care ne-am achiziționat cate ceva, dar gândul meu a rămas la niște lămpi de sare fantastic de frumoase.Poate data viitoare.
Alături am găsit Pensiunea Europa la care am băut cel mai bun vin fiert cu scorțișoară și gutuie.
Și am mâncat o buna ciorba cu legume.
Copilul s-a bucurat de toate și si-a savurat tacticos sucul.
Aici zona era mai populata, mulți turiști vârstnici veniseră sa se bucure de beneficiile apelor și izvoarelor din Băile Olănești.
Locul este de poveste, construit pe coline și izvoare se bucura de tot darul vieții. Pădurea șerpuiește de-a iar dealurile acum toamna se colorează în arămiu.
Din păcate am prins și zile ploioase în care am stat în camera, eu citind, copilul scriind
Data viitoare as vrea sa vizitez Piatra scrisa, Aleea izvoarelor , vila lui Ceaușescu și castelul Turn. Băile Olănești rămâne în inima mea un loc magic .
Reading Time: 3minutesFiecare dintre noi isi doreste sa scape de kilogramele in plus, in special atunci cand vara este prin apropiere. Pe cat de greu este sa obtinem silueta mult visata, pe atat de usor este sa folosim aparatele potrivite. Vorbim aici despre acel echipament pe care il poti utiliza la tine acasa, in intimitatea propriei locuinte. In aceasta categorie se inscrie un aparat de vibromasaj, special conceput pentru a antrena diverse parti ale corpului in mod constant. Ramai alaturi de noi si descopera cum poti slabi de acasa folosind un astfel de instrument, simplu si rapid!
Ce este un aparat de vibromasaj?
Din punct de vedere tehnic, fiecare aparat de vibromasaj utilizeaza o tehnologie speciala pentru a folosi o presiune constanta asupra corpului. Acesta se utilizeaza pentru a imbunatati flexibilitatea si forta, precum si pentru a scadea in greutate. Multe persoane il utilizeaza datorita beneficiilor sale in tratarea diferitelor probleme ale organismului. Potrivit specialistilor in fitness, acest aparat stimuleaza regenerarea celulara si contribuie activ la eliminarea deseurilor celulare. Prin urmare, cu ajutorul lui poti avea parte de celule rezistente si sanatoase, ceea ce te va ajuta pe termen lung. Toate aceste lucruri le poti obtine la un pret accesibil, pe care le poti regasi si pe listele de pareri mentionate pe orice forum de specialitate.
Cu ce te ajuta un aparat de vibromasaj?
Lista beneficiilor oferite de un aparat de vibromasaj este lunga, in special datorita faptului ca tehnologia utilizata actioneaza pe diferite paliere. Printre cele mai populare avantaje oferite se numara:
O imbunatatire activa a circulatiei sangelui – la fel ca in cazul utilizarii oricarui aparat fitness pentru acasa, inclusiv un aparat de vibromasaj reuseste sa contribuie la circulatia sangelui;
Contribuie activ la imbunatatirea echilibrului – antrenamentele pe care le faci folosind un aparat de vibromasaj imbunatatesc considerabil echilibrul;
Tonifierea muschilor faciali – in functie de modul in care utilizezi aparatul, poti sa tonifiezi inclusiv muschii faciali, ceea ce contribuie la aspectul fizic;
Imbunatatirea flexibilitatii si mobilitatii – datorita tehnologiei specifice si a utilizarii pe termen lung;
Stimularea pierderii in greutate – ori de cate ori este utilizat;
Stimularea eliminarii toxinelor si cresterii imunitatii – folosind caracteristicile sale speciale;
Reducerea posibilitatii de aparitie a osteoporozei – in situatiile in care este utilizat pe termen lung;
Imbunatatirea activitatii sistemului neurologic si producerii hormonilor naturali de crestere – astfel ca poate fi utilizat de toate grupele de varsta.
Toate aceste beneficii te pot ajuta sa imbunatatesti aspectele organismului tau, printr-un antrenament realizat cu frecventa ridicata.
Care sunt caracteristicile esentiale ale unui aparat de vibromasaj?
Pentru a te putea bucura de rezultatele dorite, este indicat sa optezi pentru utilizarea aparatului de mai multe ori pe saptamana. De cele mai multe ori, la inceput se utilizeaza o presiune scazuta, urmand ca intensitatea sa fie crescuta pe parcursul urmatoarelor sedinte. Mai mult decat atat, este esential sa fii mereu hidratat oricand utilizezi aparatului, precum si ulterior folosirii lui. Nu doar ca se reuseste stimularea eliminarii toxinelor din organism, ci si a organelor interne si a digestiei. O regula esentiala presupune ca distanta dintre procedurile cu aparatul de vibromasaj si mese sa fie de cel putin o ora.
Reading Time: 3minutesFericirea, ah fericirea este o stare de normalitate şi o efervescentă atitudine. V-o spun eu, un om cândva trist, care confunda fericirea cu nefericirea. Am fost un om trist ce nu ştia să identifice bucuria şi să o simtă din plin, pentru că aşa a fost educată, cum că fericirea ar fi un deziderat îndepărtat greu de atins, nemeritat. Abia când am avut curajul să mă revolt şi să o iau de la capăt am înţeles cât de accesibilă, de frumoasă şi de simplă e fericirea.
Să nu vă fie cu mirare, mai sunt mulţi alţi oameni trişti ca mine, fiindcă în mintea noastră s-a strecurat încă din copilărie că nu merităm mai mult decât primim, e interzis la visare, la speranţă, la mai bine, la altceva. Şi-as, în sufletele noastre lipsite de lumină încrederii nu îşi făcea loc nici cel mai mic fior al mulţumirii depline. Îndrăzneala de-a privi spre altă parte ne-a adus, m-a adus mai aproape de fericire.
Şi ştiţi care e partea cea mai frumoasă? Că atunci când ai fost profund nefericit, dar ai atins mulţumirea poţi să te bucuri cu tot sufletul de ea!
Astăzi fericirea îmi e…
Familia mea minunată, bărbatul nevăzător în mâna căruia îmi stă astăzi liniştea şi băiatul meu minunat de care sunt atât de mândră
Marea pe care o iubesc până în adâncul sufletului şi în faţa căreia aş putea să tac pentru totdeauna.
Dimineţile în care mă trezesc înaintea soarelui ca să îmi fac timpul meu pentru lectura.
Soarele în scăpătatul serii care-mi colorează părul în cele mai frumoase culori ale lumii.
Sunt fericită atunci când îmbrăţişez un copac şi îi simt seva vibrându-mi lângă tâmplă.
Când se scutură salcâmii.
Se strecoară zorii printre draperii. Ori luminile străzii dansează dansul nopţii.
Îmi tresare sufletul atunci când bate vântul şi îmi aduce miros de zăpadă.
Stejarii înalţi până la cer.
Toamna, draga toamna.
Ori cerul plin de stele pe care încă le număr de la prima şi nu ştiu în ce an voi sfârşi cu ultima.
Sunt fericită atunci când, sub aburii ciocolatei calde, clădesc povestea unui alt decor.
Fericită mai sunt când la mine încă vine Moş Crăciun.
Desenând alături de cel mic lumi mai frumoase şi mai senine.
Pupicul de noapte bună. Secretele şi tainele noastre.
Baloanele de săpun pe care le iubim amândoi.
Florile, toate florile, dar mai ales trandafirii.
Fericirea îmi luminează privirea ori de câte ori zăresc câte un zâmbet de bebeluş.
Fericită atunci când simt miros de carte veche.
Simt între degete mătase.
Îmi toarce motanul lângă suflet.
Mă fericeşte şi verdele pădurii ori plimbarile în parc.
Învăţ să mă bucur de fiecare clipă, s-o conştientizez şi s-o valorific căci e irepetabilă.
Fericirea e de fapt atât de aproape pentru mine, atât de simplă şi de necuprins. Mulţumesc Dianei pentru că m-a inspirat să scriu acest articol si va indemn si pe voi sa scrieti.
Pentru voi cam ce ar fi fericirea?
Reading Time: 3minutesL-am cunoscut pe Albert atunci când avea doi ani şi am rămas impresionată de povestea lui. Ne întâlniserăm în parc, eu alături de băieţelul meu, el alături de mămica lui care e prietena mea. Nu ne văzuserăm până atunci pentru că ei fuseseră plecaţi în altă localitate unde locuiseră cu tatăl celui mic, acum relaţia adulţilor se terminase şi prietena mea se întorsese acasă cu el cu tot. L-am privit cu admiraţie, îi semăna ei perfect, chiar am remarcat acest lucru şi am dat să îi întind mâna pentru a-l saluta. S-a speriat, m-a privit îngrozit şi s-a ascuns după mama şi a început să plângă. Mi-am cerut scuze şi m-am retras îndemnându-l pe David să facă la fel. Diana, mama lui l-a îmbrăţişat şi l-a liniştit, apoi ne-am îndreptat spre o bancă. Nu am avut curajul să deschid discuţia, dar ea mi-a spus.
-Albert nu e prea comunicativ şi se împrieteneşte mai greu.
Urma să înţeleg imediat mai multe.
Nu ne-am aşezat bine pe bancă şi David a zbughit-o la joacă nu înainte de a-l chema şi pe Albert, el rămase ca împietrit locului cu o privire fixă. Diana îl scuză, spunând că el se joacă diferit. Nu i-am replicat nimic, am început a vorbi cu ea şi din când în când mă uitam la cel mic. Şi-a păstrat postură şi doar gâtul şi-l mişca uitându-se când la stânga când la dreapta după copiii ce se jucau în apropiere. Nu schiţă nici un gest, nu spunea nimic, nu îşi manifestă dorinţa de-a se ridica şi de-a pleca spre ei. Asta a fost prima întâlnire, la a doua întâlnire care a fost în câteva zile a avut aceeaşi atitudine. Tot speriat, tot tăcut, tot pe bancă lângă noi. Atunci Diana a avut curajul să îmi povestească mai multe.
– Nu am avut curaj să îţi spun, pentru că, vorbeam doar la telefon, însă Albert e un copil diferit, după cum vezi, a mers greu, abia la doi ani, de vorbit nu vorbeşte, nu se interacţionează cu copiii, nu e un copil asemeni tuturor copiilor. Mi-a spus şi două lacrimi i-au apărut în colţul ochilor.
Am îmbrăţişat-o uşor şi atunci a continuat.
– Nu are un diagnostic, dar tare aş vrea să ştiu ce are, să îmi spună şi mie „mama”.
– Pentru asta trebuie să mergi la specialişti, la psiholog, la logoped şi unde te mai îndruma ei sau medicul de familie.
– Da,a zis stins, dar mi-e frică de răspunsul unui medic.
– Stiu, însă lăsându-l aşa nu îl ajuţi, uite, mergi la logoped întâi dacă vrei, acolo vei putea să remediezi întârzierea în apariţia şi dezvoltarea limbajului. Cu câteva şedinţe de logopedie pentru copii îţi va spune şi ţie „mama”.
– Crezi? M-a întrebat.
-Sunt absolut convinsă, i-am răspuns, nu trebuie să te temi de nimic. La logoped vei trata tulburarile de limbaj
După ce s-a liniştit am început să o mai chestionez asupra vieţii lor din perioada cât fuseseră cu tatăl lui Albert, am întrebat dacă sunt alte cazuri în familia lui sau a ei de care să nu ştiu, dacă a avut probleme în timpul sarcinii şi nu le-a mărturisit. A negat aceste lucruri, dar a recunoscut că la început nu şi-l prea dorea şi foarte greu a început să îi vorbească. Apoi, după ce a văzut că nu poate merge şi nici vorbi s-a speriat şi nu a mai spus nimic nimănui.
Am luat-o din nou în braţe şi am asigurat-o de tot sprijinul meu.
Albert era în tot acest timp alături de noi se uită la copiii ce se jucau şi din când în când bea apă dintr-o sticlă. Când Diana i-a dat nişte biscuiţii i-a refuzat întorcând capul, când i-a oferit o banană i-a dat psete mana încât banana a căzut pe jos. Diana, cu tristeţe i-a spus că nu îi mai da nimic. La plecare, Albert voia să mai rămână s-a prins cu o mână de bancă şi nu voia să înainteze, deşi mama lui îl rugă să plece că se însera. Refuzul lui era categoric, se opunea cu toată puterea şi scotea nişte sunete guturale de protest. A plecat doar când i-a arătat că majoritatea oamenilor pleacă şi atunci a cedat începând să plângă în hohote.
La şapte luni distanţă, Albert însă spunea cel mai frumos cuvânt din lume, „mama” şi urmă o terapie individuală în fiecare săptămână. Azi, după aproape cinci ani, verbalizează, a scapat de tulburarile de limbaj şi merge la grădiniţă fără probleme Are rezultate vizibile şi încearcă să îşi trăiască frumos copilăria acceptând că este un copil deosebit.
Pentru mine a fost ca o lecţie de viaţă, am încercat să îl ţin aproape şi pe el şi pe Diana, alături de băiatul meu îi susţinem şi ne bucurăm de fiecare progres a lui Albert, tulburările de limbaj nu sunt un capăt de lume.
Reading Time: 4minutesTeste antigen rapide visez de vineri. Din ziua în care David s-a trezit febril şi fără vlagă. Ziua nu a mai putut merge la şcoală şi mintea mea a luat-o complet razna. Nu, nu sunt genul de mama ce înfrunta totul fără să clintească. Eu când e copilul bolnav mă dezmembrez fizic şi psihic şi mintea mi-o ia la sănătoasa între nelinişti şi atacuri de panică.
Vineri, ora trezitului normal pentru a pleca la şcoală, când nimic nu anunţa boala.
Întotdeauna mă trezesc înainte ca David să plece la şcoală, îmi place după cum am spus în nenumărate rânduri, să iau energia dimineţii din plin, eu sunt o fire matinală iar trezitul de dimineata mă ajută să îmi pun rotile în mişcare exact la momentul potrivit. La fel şi vineri când, am notat ceva în proiectul de lucru, am pregătit ceva de mâncare, am salutat dimineaţa şi mi-am mâncat iaurtul. Totul decurgea bine până în clipa în care s-a trezit copilul, era confuz, obosit, panicat şi febril. Terci grămadă cum era întindea mâinile să mă prindă în braţe. Panica s-a instalat în pieptul meu pe loc şi mi-au trebuit câteva secunde ca să-i număr şi să-i conştientizez simptomele bolii. M-am scuturat şi am anunţat învăţătoarea, îngăduinţa ei proverbiala s-a remarcat şi atunci am am rămas liniştită că, măcar la şcoala nu va avea o problemă cu absenţa.
Lăsând telefonul din braţe am început să mă învârt între două întrebări : de unde asemenea febră?, între timp termometrul indica 38.9 şi de ce acum? Răspunsurile nu veneau, copilul se foia aşteptând şi el o soluţie, Eu aşteptam ca medicul de familie să fie în cabinet ca să îi cer o părere.
Medicul de familie îmi recomanda în absenţa, prin asistentă, să îi fac unul dintre acele teste antigen rapide.
Vine şi ora 8 şi un pic, calmez băiatul şi îl las să adoarmă. Suna sotul la cabinet si asistenta ii preia datele rugandu-ne sa asteptam. Urasc sa astept in general, urasc sa astept cu precadere cand cel mic e bolnav iar eu ma simt neputincioasa, dar nu aveam de ales. Imi fac de lucru cu tot ce gasesc prin casa, scutur asternuturi, spal si vase, verific telefonul, ma uit la o stire, verific telefonul, beau o cana cu apa, ma holbez in ziare, verific telefonul, ma suna tata, tresar, nu e doctorul, il expediez pe tata, ma uit la copil, imi scrie o amica, raspund la mail, incep sa ma documentez pentru cea din urma zi, copilul se trezeste, trec alte mine minute si in sfarsit suna telefonul, era apelantul dorit. Raspund agitata, gata sa primesc sfatul de care aveam nevoie.
-Domnul doctor e in concediu medical, ma anunta placid asistenta, aici nu va putem primi fiindca dupa simtome are febra, va recomandam sa ii faceti unul dintre acele teste antigen rapide pe care le gasiti la farmacie. Daca nu va descurcati mergeti la Upu, daca il confirma cu coronavirus, stati acasa si sunati la DSP, daca nu urmati indicatiile de la urgenta si la noi reveniti dupa 6 octombrie.
-Multumesc, ii spun stins, nu putea sa ne spuan asta de la inceput si oare medicul de familie nu are un inlocuitor? De la Upu iti spun ca ar trebui sa mergi la medicul tau generalist, de la el te trimit la UPU ca e incidenta mare.
Plecăm la farmacie, unde dacă nu întrebăm farmacista nu îmi spunea cum să folosesc testul ce mi-l dăduse. Şi apropo, 30 de lei a fost şi fără card de fidelitate, 30 de lei şi după ce acesta a fost aplicat.
Întoarsă acasă au început emoţiile. Am căutat un clip în care să fie descrişi paşii şi am găsit unul în limba germană, în fine, era important să văd ce face, nu să înţeleg ce scrie. Am vizionat imaginile de două ori până să fiu sigură că pot să le urmez corect.
Genul acesta de teste antigen rapide se fac astfel:
În condiţii sterile.
Respectând paşii.
Şi mişcările făcute circular.
Aşteptând maxim 15 minute pentru rezultat.
.Aşadar, mi-am pregătit mănuşile, masca şi dezinfectantul, am dezinfectat mâinile, masa şi m-am apucat de treaba: am desigilat tubul de extracţie şi reactivul, am pus reactivul în tub şi apoi tubul în locul special din cutiuţa pentru a nu fi răsturnat, am desigilat şi băţul şi am agitat reactivul cu el, apoi am chemat copilul şi i l-am introdus în nas cu mişcări circulare. Tot la fel i l-am şi scos din fiecare nară. Mi-era teamă că nu am să reuşesc, dar ştiam din experienţa mea de dinainte de operaţie că, dacă îi dau lacrimile am ajuns la locul potrivit, cu toate astea copilul scâncea şi spera să termin mai repede. Mi-ar fi fost mai uşor să cumpăr un test pe bază de salivă, însă rezultatul aceluia putea fi influenţat de alimente, prin urmare acum ii chinuiam nasul. După ce-am terminat de recoltat am introdus băţul în tubul de extracţie şi-am repetat mişcările circulare, apoi am închis flaconul, l-am zgâlţâit am aşteptat 3 minute şi apoi am picurat 3 picături prin pipeta pe tester. Urma să aşteptăm 15 minute să afişeze rezultatul, semănă cu rezultatele testului de sarcină, C şi o linie negativ, C şi două linii pozitiv, T negativ.
Un sfert de oră a trecut cumplit de greu, a fost unul dintre cele mai lungi din viaţa mea de mama, în care aveam o mie de gânduri negative şi tot avea griji pentru David care se smiorcăia pe lângă mine.
Rezultatul a fost negativ, după cum se vede, dar episoadele febrile ne-au terorizat până azi, despre ele am să scriu mâine.
Asa am ajuns sa ne tratam in plina pandemie si sa facem si ceea ce nu ne puteam imagina ca puteam face.
Reading Time: 3minutesAcum câteva zile, pe 21 septembrie, am împlinit 8 ani de la căsătorie. Mă uit cu consideraţie la tot acest timp şi îmi pare atât de preţios. Mă uit la noi şi îmi pare că ne ştim de-o viaţă, cu toate că, acelaşi timp a marcat în sufletele şi pe chipurile noastre schimbări definitive.
Cum eram când ne-am spus „Da!”?
Îndrăgostiţi ca în prima clipă în care ne-am văzut. Era o zi toridă de august, prima după ziua mea, atunci când soarele parcă ne-a fost cununat pentru totdeauna. A fost un sentiment ce nu îl mai avusesem niciodată, acela că mâinile noastre s-au cuprins definitiv.
Fericiţi că am reuşit să ne găsim, cu toate că, pe hartă ne despărţeau 488 de kilometri. Nerăbdători să ne strângem în braţe copilul ce zvâcnea de viaţă în pântecele meu. Atunci aveam deja opt luni de sarcină. Nesiguri asupra viitorului, căci multe ne mai stăteau împotrivă.
Dar hotărâţi să facem faţa fiecărei provocări.
Cu toate că fericirea se simţea în fiecare respiraţie, în inima mea erau două mari dureri, ca mama nu mai putea fi alături de noi în acel moment şi că bunicul nu a vrut să fie.
Îmi era teamă că nu mă voi reuşi să fiu destul de bună ca soţie şi nici ca mama. Nu îmi spusese nimeni ce să fac, cum să mă port şi nici nu există vreun ghid de viitoare soţie pe care să-l fi putut citi. Bebeluşul mai avea puţin şi venea să îşi primească viaţa iar eu nu ştiam nici cum să-l ţin în braţe. Un singur lucru mă liniştea, că auzisem de la mai multă lume ca nevoie e doar de iubire.
Cum suntem la 8 ani de la căsătorie?
Fericiţi. Împliniţi. Trei şi un motan. Puţin mai bolnavi, mai obosiţi, dar mai apropiaţi, mai siguri pe noi şi mai înţelepţi.
Primul desen al lui David cu noi trei, avea trei ani cand l-a facut
Eu mă bucur că am luat cea mai bună decizie, aceea de a-l cere de bărbat, l-am ales pe cel mai bun. Cu el mă simt cea mai răsfăţă şi iubita soţie.
De-a lungul timpului ne-a fost greu să îi înfruntăm pe toţi pentru a rămâne împreună. Să ne găsim un loc, am umblat cu pruncul în braţe din chirie în chirie până să ne primim casa noastră. Să luptăm cu bolile ce nu m-au ocolit. Să gestionăm fiecare schimbare din viaţa noastră. Şi totuşi, ţinându-ne de mână am ajuns azi aici.
El e mai posac decât până acum, uşor mai irascibil şi mai somnoros, însă îmi este acolo încă din clipa în care deschid ochii şi până îi închid. Se dovedeşte acelaşi om hotărât şi demn de care m-am îndrăgostit. Are puterea să mă tolereze cu toate tristeţile mele strânse grămadă şi să-mi adune lacrimile atunci când eu nu le pot ţine. Face tot ce eu nu pot face. Îmi dă forţa.
În toţi aceşti 8 ani de la căsătorie au fost câteva momente în care ne-am îndepărtat, momente în care comunicarea nu mai era verbală şi fiecare avea atenţia îndreptată spre altceva, eu spre copil, el spre ale sale pasiuni.
Ne-am regăsit abia când am realizat că nu ştim să funcţionăm decât împreună. Suntem mândri de David si împreună cu el suntem cea mai frumoasă familie. Trebuia să vă las pe voi să spuneţi asta, dar mi-a luat-o inima înainte.
Îşi pregăteşte conştiincios ghiozdanul şi mă întreabă cum va fi în clasa întâi? E puţin neliniştit, însă încurajarea că va fi grozav îi mai diminuează emoţia. Acum îşi priveşte cu atenţie caietul cu teme de vacanţă şi e mândru că l-a terminat demult. Nu a fost uşor, însă cu răbdare şi regularitate l-am finalizat împreună. A fost nevoie şi de mine, pentru că, la nivel de clasa pregătitoare nu înţelegea şi nu putea să citească enunţurile complet şi corect, în rest nu am participat decât în cazul în care avea nelămuriri. După cum îmi e obiceiul, ratam şi acest subiect, însă, am citit un articol pe aceeaşi tema recent şi am zis că e utilă şi experienţa noastră.
Cum explici unui copil absolvent de clasa pregătitoare că are nevoie de teme de vacanţă?
La festivitatea de premiere, pe lângă diploma, medalie şi felicitări, a primit un ditamai caietul de comunicare în limba română pentru a-l parcurge în vacanţă. Mi l-a aruncat direct în braţe şi a decretat.
-Doamna ne-a spus să ducem cele mai frumoase caiete înapoi la şcoală, dar eu nu ştiu şi nu pot să îl fac! Nu ştiu să citesc!
-Sunt aici să te ajut, l-am asigurat, dar deja îşi găsise altă preocupare şi a şi uitat de tot ce însemna acest caiet.
L-am răsfoit şi-am observat că nu e doar gros şi voluminos, dar are şi un grad mai ridicat de dificultate decât caietul tip pe care îl urmase la clasă. Avea să fie dificil să îl parcurgă, să îşi impună un ritm.
I-am dat un timp, câteva zile libere, avea nevoie de relaxare după anul greu ce tocmai se terminase. Apoi, i-am dat o mică evaluare, trebuia să văd la ce nivel se afla. L-am pus să citească un text mic şi să scrie câteva cuminte: muzică, floare şi adevăr. La citit s-a descurcat cât de cât, silabisea şi lega cuvinte simple, nu recunoştea însă, literele a, y, q, g şi h. În scris, insa situaţia era neplăcută. A scris: muca, foae, adar. Avea multă materie de recuperat, iar eu trebuia să am multă răbdare. Am păstrat pentru mine rezultatele micii evaluări, însă l-am înştiinţat că vom avea mult de muncă. Temele de vacanţă tocmai această misiune o aveau, de acoperi lacunele şi de a pune o piedică în calea uitării.
Cum se impune corect şi fără oboseala un ritm al efectuării de teme de vacanţă?
Încă de la prima pagină am stabilit de comun acord că, v-a lucra minim două zi. Am convenit si ca face asta fără să aştepte recompense şi fără să ceară ceva în schimb, important era să observe şi el rezultatele. De asemenea, a fost o regulă de start să îşi facă aceste teme dimineaţa, când avea mintea odihnită. Totul a decurs bine, rigoarea şi organizarea ne-au ajutat mult, lucra cele două pagini fără obiecţii, doar că uneori voia întâi să se joace şi să plecăm prin oraş. Nu am aprobat abaterea decât atunci când dimineaţa aveam activităţi pentru care merita să facem o excepţie, că de exemplu participarea la un curs de pictură, altfel, nu l-am lăsat să se abată de la program.
Cum menţii copilul motivat fără să faci presiune?
Au fost şi zile în care era total lipsit de chef, de entuziasm şi de atenţie. Socotea că totul e inutil, prea mult şi extrem de solicitant. I-am ascultat opiniile şi i-am dat o pauză. Am reinventat gimnastica degetelor împreună şi am trecut prin plictiseala cu brio, chiar dacă arunca toate creioanele pe jos, se întorcea cu spatele sau îmi spunea că sunt o mamă rea. Ce-am făcut? i-am prezentat pe scurt situaţia de până acum, mentionand punctele lui forte şi evidenţiind progresul. Îi vedeam zâmbetul înflorindu-i pe buze de fiecare dată când porneam o reuşită. Nu l-am criticat pentru greşeli, ci i-am explicat logic unde sunt ele. Tacea, strangea creioanele si …Revenea încet, încet la treabă depăşind targetul de două pagini uneori.
După teme ştia că va alege el o activitate pe care să o desfăşurăm afară sau în casă, că va putea să ia decizii în ceea ce priveşte destinaţiile turistice din Bucureşti şi că nu i se va refuza nici o plăcere. La început a fost greu, am trecut prin crize de plâns, aruncări cu creioane şi catalogări exagerate, i-am dat însă voie să aleagă, să se simtă în control şi apreciat. Cu tact şi rabdare am depăşit momentele.
Îi văd progresele, iar lui îi e de-a dreptul drag să îmi dezvăluie ce scrie acolo unde eu nu zăresc.
Am lucrat ceva şi la mate, mai mult decât la limba romana, şi pentru că îi plac cifrele mai mult, acolo totul i se pare floare la ureche. Cam asta a fost experienţa noastră cu temele de vacanţă. Le găsesc utile pentru că iau fost de folos în calea uitării, nu l-au îndepărtat prea mult de ceea ce înseamnă activitatea şcolară şi cu siguranţă, i-au făcut un serviciu.
Ştiu că nu mai sunt obligatorii pentru clasele primare, însă tot rămân utile şi de neînlocuit.
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.
