Aparat de vibromasaj
Reading Time: 3 minutes

Fiecare dintre noi isi doreste sa scape de kilogramele in plus, in special atunci cand vara este prin apropiere. Pe cat de greu este sa obtinem silueta mult visata, pe atat de usor este sa folosim aparatele potrivite. Vorbim aici despre acel echipament pe care il poti utiliza la tine acasa, in intimitatea propriei locuinte. In aceasta categorie se inscrie un aparat de vibromasaj, special conceput pentru a antrena diverse parti ale corpului in mod constant. Ramai alaturi de noi si descopera cum poti slabi de acasa folosind un astfel de instrument, simplu si rapid!

Aparat de vibromasaj

Ce este un aparat de vibromasaj?

Din punct de vedere tehnic, fiecare aparat de vibromasaj utilizeaza o tehnologie speciala pentru a folosi o presiune constanta asupra corpului. Acesta se utilizeaza pentru a imbunatati flexibilitatea si forta, precum si pentru a scadea in greutate. Multe persoane il utilizeaza datorita beneficiilor sale in tratarea diferitelor probleme ale organismului. Potrivit specialistilor in fitness, acest aparat stimuleaza regenerarea celulara si contribuie activ la eliminarea deseurilor celulare. Prin urmare, cu ajutorul lui poti avea parte de celule rezistente si sanatoase, ceea ce te va ajuta pe termen lung. Toate aceste lucruri le poti obtine la un pret accesibil, pe care le poti regasi si pe listele de pareri mentionate pe orice forum de specialitate.

Cu ce te ajuta un aparat de vibromasaj?

Lista beneficiilor oferite de un aparat de vibromasaj este lunga, in special datorita faptului ca tehnologia utilizata actioneaza pe diferite paliere. Printre cele mai populare avantaje oferite se numara:

  • O imbunatatire activa a circulatiei sangelui – la fel ca in cazul utilizarii oricarui aparat fitness pentru acasa, inclusiv un aparat de vibromasaj reuseste sa contribuie la circulatia sangelui;
  • Contribuie activ la imbunatatirea echilibrului – antrenamentele pe care le faci folosind un aparat de vibromasaj imbunatatesc considerabil echilibrul;
  • Tonifierea muschilor faciali – in functie de modul in care utilizezi aparatul, poti sa tonifiezi inclusiv muschii faciali, ceea ce contribuie la aspectul fizic;
  • Imbunatatirea flexibilitatii si mobilitatii – datorita tehnologiei specifice si a utilizarii pe termen lung;
  • Stimularea pierderii in greutate – ori de cate ori este utilizat;
  • Stimularea eliminarii toxinelor si cresterii imunitatii – folosind caracteristicile sale speciale;
  • Reducerea posibilitatii de aparitie a osteoporozei – in situatiile in care este utilizat pe termen lung;
  • Imbunatatirea activitatii sistemului neurologic si producerii hormonilor naturali de crestere – astfel ca poate fi utilizat de toate grupele de varsta.

Toate aceste beneficii te pot ajuta sa imbunatatesti aspectele organismului tau, printr-un antrenament realizat cu frecventa ridicata.

Care sunt caracteristicile esentiale ale unui aparat de vibromasaj?

Pentru a te putea bucura de rezultatele dorite, este indicat sa optezi pentru utilizarea aparatului de mai multe ori pe saptamana. De cele mai multe ori, la inceput se utilizeaza o presiune scazuta, urmand ca intensitatea sa fie crescuta pe parcursul urmatoarelor sedinte. Mai mult decat atat, este esential sa fii mereu hidratat oricand utilizezi aparatului, precum si ulterior folosirii lui. Nu doar ca se reuseste stimularea eliminarii toxinelor din organism, ci si a organelor interne si a digestiei. O regula esentiala presupune ca distanta dintre procedurile cu aparatul de vibromasaj si mese sa fie de cel putin o ora.

Aparat de vibromasaj

fericirea
Reading Time: 3 minutes

Fericirea, ah fericirea este o stare de normalitate şi o efervescentă atitudine. V-o spun eu, un om cândva trist, care confunda fericirea cu nefericirea. Am fost un om trist ce nu ştia să identifice bucuria şi să o simtă din plin, pentru că aşa a fost educată, cum că fericirea ar fi un deziderat îndepărtat greu de atins, nemeritat. Abia când am avut curajul să mă revolt şi să o iau de la capăt am înţeles cât de accesibilă, de frumoasă şi de simplă e fericirea.

Să nu vă fie cu mirare, mai sunt mulţi alţi oameni trişti ca mine, fiindcă în mintea noastră s-a strecurat încă din copilărie că nu merităm mai mult decât primim, e interzis la visare, la speranţă, la mai bine, la altceva. Şi-as, în sufletele noastre lipsite de lumină încrederii nu îşi făcea loc nici cel mai mic fior al mulţumirii depline. Îndrăzneala de-a privi spre altă parte ne-a adus, m-a adus mai aproape de fericire.
Şi ştiţi care e partea cea mai frumoasă? Că atunci când ai fost profund nefericit, dar ai atins mulţumirea poţi să te bucuri cu tot sufletul de ea!

Astăzi fericirea îmi e…

fericirea

Familia mea minunată, bărbatul nevăzător în mâna căruia îmi stă astăzi liniştea şi băiatul  meu minunat de care sunt atât de mândră
Marea pe care o iubesc până în adâncul sufletului şi în faţa căreia aş putea să tac pentru totdeauna.
Dimineţile în care mă trezesc înaintea soarelui ca să îmi fac timpul meu pentru lectura.
Soarele în scăpătatul serii care-mi colorează părul în cele mai frumoase culori ale lumii.
Sunt fericită atunci când îmbrăţişez un copac şi îi simt seva vibrându-mi lângă tâmplă.
Când se scutură salcâmii.
Se strecoară zorii printre draperii. Ori luminile străzii dansează dansul nopţii.
Îmi tresare sufletul atunci când bate vântul şi îmi aduce miros de zăpadă.
Stejarii înalţi până la cer.
Toamna, draga toamna.
Ori cerul plin de stele pe care încă le număr de la prima şi nu ştiu în ce an voi sfârşi cu ultima.
Sunt fericită atunci când, sub aburii ciocolatei calde, clădesc povestea unui alt decor.
Fericită mai sunt când la mine încă vine Moş Crăciun.
Desenând alături de cel mic lumi mai frumoase şi mai senine.
Pupicul de noapte bună. Secretele şi tainele noastre.
Baloanele de săpun pe care le iubim amândoi.
Florile, toate florile, dar mai ales trandafirii.
Fericirea îmi luminează privirea ori de câte ori zăresc câte un zâmbet de bebeluş.
Fericită atunci când simt miros de carte veche.
Simt între degete mătase.
Îmi toarce motanul lângă suflet.
Mă fericeşte şi verdele pădurii ori  plimbarile în parc.
Învăţ să mă bucur de fiecare clipă, s-o conştientizez şi s-o valorific căci e irepetabilă.
Fericirea e de fapt atât de aproape pentru mine, atât de simplă şi de necuprins. Mulţumesc Dianei pentru că m-a inspirat să scriu acest articol si va indemn si pe voi sa scrieti.
Pentru voi cam ce ar fi fericirea?

fericirea

sursa foto unsplash.com

tulburarile de limbaj
Reading Time: 3 minutes

L-am cunoscut pe Albert atunci când avea doi ani şi am rămas impresionată de povestea lui. Ne întâlniserăm în parc, eu alături de băieţelul meu, el alături de mămica lui care e prietena mea. Nu ne văzuserăm până atunci pentru că ei fuseseră plecaţi în altă localitate unde locuiseră cu tatăl celui mic, acum relaţia adulţilor se terminase şi prietena mea se întorsese acasă cu el cu tot. L-am privit cu admiraţie, îi semăna ei perfect, chiar am remarcat acest lucru şi am dat să îi întind mâna pentru a-l saluta. S-a speriat, m-a privit îngrozit şi s-a ascuns după mama şi a început să plângă. Mi-am cerut scuze şi m-am retras îndemnându-l pe David să facă la fel. Diana, mama lui l-a îmbrăţişat şi l-a liniştit, apoi ne-am îndreptat spre o bancă. Nu am avut curajul să deschid discuţia, dar ea mi-a spus.

-Albert nu e prea comunicativ şi se împrieteneşte mai greu.

Urma să înţeleg imediat mai multe.

Nu ne-am aşezat bine pe bancă şi David a zbughit-o la joacă nu înainte de a-l chema şi pe Albert, el rămase ca împietrit locului cu o privire fixă. Diana îl scuză, spunând că el se joacă diferit. Nu i-am replicat nimic, am început a vorbi cu ea şi din când în când mă uitam la cel mic. Şi-a păstrat postură şi doar gâtul şi-l mişca uitându-se când la stânga când la dreapta după copiii ce se jucau în apropiere. Nu schiţă nici un gest, nu spunea nimic, nu îşi manifestă dorinţa de-a se ridica şi de-a pleca spre ei. Asta a fost prima întâlnire, la a doua întâlnire care a fost în câteva zile a avut aceeaşi atitudine. Tot speriat, tot tăcut, tot pe bancă lângă noi. Atunci Diana a avut curajul să îmi povestească mai multe.

– Nu am avut curaj să îţi spun, pentru că, vorbeam doar la telefon, însă Albert e un copil diferit, după cum vezi, a mers greu, abia la doi ani, de vorbit nu vorbeşte, nu se interacţionează cu copiii, nu e un copil asemeni tuturor copiilor. Mi-a spus şi două lacrimi i-au apărut în colţul ochilor.

Am îmbrăţişat-o uşor şi atunci a continuat.

– Nu are un diagnostic, dar tare aş vrea să ştiu ce are, să îmi spună şi mie „mama”.

– Pentru asta trebuie să mergi la specialişti, la psiholog, la logoped şi unde te mai îndruma ei sau medicul de familie.

– Da,a zis stins, dar mi-e frică de răspunsul unui medic.

– Stiu, însă lăsându-l aşa nu îl ajuţi, uite, mergi la logoped întâi dacă vrei, acolo vei putea să remediezi întârzierea în apariţia şi dezvoltarea limbajului. Cu câteva şedinţe de logopedie pentru copii îţi va spune şi ţie „mama”.

– Crezi? M-a întrebat.

-Sunt absolut convinsă, i-am răspuns, nu trebuie să te temi de nimic. La logoped vei trata tulburarile de limbaj

După ce s-a liniştit am început să o mai chestionez asupra vieţii lor din perioada cât fuseseră cu tatăl lui Albert, am întrebat dacă sunt alte cazuri în familia lui sau a ei de care să nu ştiu, dacă a avut probleme în timpul sarcinii şi nu le-a mărturisit. A negat aceste lucruri, dar a recunoscut că la început nu şi-l prea dorea şi foarte greu a început să îi vorbească. Apoi, după ce a văzut că nu poate merge şi nici vorbi s-a speriat şi nu a mai spus nimic nimănui.

Am luat-o din nou în braţe şi am asigurat-o de tot sprijinul meu.

Albert era în tot acest timp alături de noi se uită la copiii ce se jucau şi din când în când bea apă dintr-o sticlă. Când Diana i-a dat nişte biscuiţii i-a refuzat întorcând capul, când i-a oferit o banană i-a dat psete mana încât banana a căzut pe jos. Diana, cu tristeţe i-a spus că nu îi mai da nimic. La plecare, Albert voia să mai rămână s-a prins cu o mână de bancă şi nu voia să înainteze, deşi mama lui îl rugă să plece că se însera. Refuzul lui era categoric, se opunea cu toată puterea şi scotea nişte sunete guturale de protest. A plecat doar când i-a arătat că majoritatea oamenilor pleacă şi atunci a cedat începând să plângă în hohote.

La şapte luni distanţă, Albert însă spunea cel mai frumos cuvânt din lume, „mama” şi urmă o terapie individuală în fiecare săptămână. Azi, după aproape cinci ani, verbalizează, a scapat de  tulburarile de limbaj şi merge la  grădiniţă fără probleme Are rezultate vizibile şi încearcă să îşi trăiască frumos copilăria acceptând că este un copil deosebit.

Pentru mine a fost ca o lecţie de viaţă, am încercat să îl ţin aproape şi pe el şi pe Diana, alături de băiatul meu îi susţinem şi ne bucurăm de fiecare progres a lui Albert, tulburările de limbaj nu sunt un capăt de lume.

tulburarile de limbaj

Sursa foto unsplash.com

Teste antigen rapide
Reading Time: 4 minutes

Teste antigen rapide visez de vineri. Din ziua în care David s-a trezit febril şi fără vlagă. Ziua nu a mai putut merge la şcoală şi mintea mea a luat-o complet razna. Nu, nu sunt genul de mama ce înfrunta totul fără să clintească. Eu când e copilul bolnav mă dezmembrez fizic şi psihic şi mintea mi-o ia la sănătoasa între nelinişti şi atacuri de panică.

Vineri, ora trezitului normal pentru a pleca la şcoală, când nimic nu anunţa boala.

Întotdeauna mă trezesc înainte ca David să plece la şcoală, îmi place după cum am spus în nenumărate rânduri, să iau energia dimineţii din plin, eu sunt o fire matinală iar trezitul de dimineata mă ajută să îmi pun rotile în mişcare exact la momentul potrivit.  La fel şi vineri când, am notat ceva în proiectul de lucru, am pregătit ceva de mâncare, am salutat dimineaţa şi mi-am mâncat iaurtul. Totul decurgea bine până în clipa în care s-a trezit copilul, era confuz, obosit, panicat şi febril. Terci grămadă cum era întindea mâinile să mă prindă în braţe. Panica s-a instalat în pieptul meu pe loc şi mi-au trebuit câteva secunde ca să-i număr şi să-i conştientizez simptomele bolii. M-am scuturat şi am anunţat învăţătoarea, îngăduinţa ei proverbiala s-a remarcat şi atunci am am rămas liniştită că, măcar la şcoala nu va avea o problemă cu absenţa.

Lăsând telefonul din  braţe am început să mă învârt între două întrebări : de unde asemenea febră?, între timp termometrul indica 38.9 şi de ce acum? Răspunsurile nu veneau, copilul se foia aşteptând şi el o soluţie, Eu aşteptam ca medicul de familie să fie în cabinet ca să îi cer o părere.

Medicul de familie îmi recomanda în absenţa, prin asistentă, să îi fac unul dintre acele teste antigen rapide.

Vine şi ora 8 şi un pic, calmez băiatul şi îl las să adoarmă. Suna sotul la cabinet si asistenta ii preia datele rugandu-ne sa asteptam. Urasc sa astept in general, urasc sa astept cu precadere cand cel mic e bolnav iar eu ma simt neputincioasa, dar nu aveam de ales. Imi fac de lucru cu tot ce gasesc prin casa, scutur asternuturi, spal si vase, verific telefonul, ma uit la o stire, verific telefonul, beau o cana cu apa, ma holbez in ziare, verific telefonul, ma suna tata, tresar, nu e doctorul, il expediez pe tata, ma uit la copil, imi scrie o amica, raspund la mail, incep sa ma documentez pentru cea din urma zi, copilul se trezeste, trec alte mine minute si in sfarsit suna telefonul, era apelantul dorit. Raspund agitata, gata sa primesc sfatul de care aveam nevoie.

-Domnul doctor e in concediu medical, ma anunta placid asistenta, aici nu va putem primi fiindca dupa simtome are febra, va recomandam sa ii faceti unul dintre acele teste antigen rapide pe care le gasiti la farmacie. Daca nu va descurcati mergeti la Upu, daca il confirma cu coronavirus, stati acasa si sunati la DSP, daca nu urmati indicatiile de la urgenta si la noi reveniti dupa 6 octombrie.

-Multumesc, ii spun stins, nu putea sa ne spuan asta de la inceput si oare medicul de familie nu are un inlocuitor? De la Upu iti spun ca ar trebui sa mergi la medicul tau generalist, de la el te trimit la UPU ca e incidenta mare.

Plecăm la farmacie, unde dacă nu întrebăm farmacista nu îmi spunea cum să folosesc testul ce mi-l dăduse. Şi apropo, 30 de lei a fost şi fără card de fidelitate, 30 de lei şi după ce acesta a fost aplicat.

Întoarsă acasă au început emoţiile. Am căutat un clip în care să fie descrişi paşii şi am găsit unul în limba germană, în fine, era important să văd ce face, nu să înţeleg ce scrie. Am vizionat imaginile de două ori până să fiu sigură că pot să le urmez corect.

Genul acesta de teste antigen rapide se fac astfel:

  • În condiţii sterile.
  • Respectând paşii.
  • Şi mişcările făcute circular.
  • Aşteptând maxim 15 minute pentru rezultat.

.Aşadar, mi-am pregătit mănuşile, masca şi dezinfectantul, am dezinfectat mâinile, masa şi m-am apucat de treaba: am desigilat tubul de extracţie şi reactivul, am pus reactivul în tub şi apoi tubul în locul special din cutiuţa pentru a nu fi răsturnat, am desigilat şi băţul şi am agitat reactivul cu el, apoi am chemat copilul şi i l-am introdus în nas cu mişcări circulare. Tot la fel i l-am şi scos din fiecare nară. Mi-era teamă că nu am să reuşesc, dar ştiam din experienţa mea de dinainte de operaţie că, dacă îi dau lacrimile am ajuns la locul potrivit, cu toate astea copilul scâncea şi  spera să termin mai repede. Mi-ar fi fost mai uşor să cumpăr un test pe bază de salivă, însă rezultatul aceluia putea fi influenţat de alimente, prin urmare acum ii chinuiam nasul. După ce-am terminat de recoltat am introdus băţul în tubul de extracţie şi-am repetat mişcările circulare, apoi am închis flaconul, l-am zgâlţâit am aşteptat 3 minute şi apoi am picurat 3 picături prin pipeta pe tester. Urma să aşteptăm 15 minute să afişeze rezultatul, semănă cu rezultatele testului de sarcină, C şi o linie negativ, C şi două linii pozitiv, T negativ.

Un sfert de oră a trecut cumplit de greu, a fost unul dintre cele mai lungi din viaţa mea de mama, în care aveam o mie de gânduri negative şi tot avea griji pentru David care se smiorcăia pe lângă mine.

Rezultatul a fost negativ, după cum se vede, dar episoadele febrile ne-au terorizat până azi, despre ele am să scriu mâine.

Asa am ajuns sa ne tratam in plina pandemie si sa facem si ceea ce nu ne puteam imagina ca puteam face. 

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Teste antigen rapide

 

Sursa foto arhiva personala.

8 ani de la casatorie
Reading Time: 3 minutes

Acum câteva zile, pe 21 septembrie, am împlinit 8 ani de la căsătorie. Mă uit cu consideraţie la tot acest timp şi îmi pare atât de preţios. Mă uit la noi şi îmi pare că ne ştim de-o viaţă, cu toate că, acelaşi timp a marcat în sufletele şi pe chipurile noastre schimbări definitive.

Cum eram când ne-am spus „Da!”?

Îndrăgostiţi ca în prima clipă în care ne-am văzut. Era o zi toridă de august, prima după ziua mea, atunci când soarele parcă ne-a fost cununat pentru totdeauna. A fost un sentiment ce nu îl mai avusesem niciodată, acela că mâinile noastre s-au cuprins definitiv.
Fericiţi că am reuşit să ne găsim, cu toate că, pe hartă ne despărţeau 488 de kilometri.
Nerăbdători să ne strângem în braţe copilul ce zvâcnea de viaţă în pântecele meu. Atunci aveam deja opt luni de sarcină.
Nesiguri asupra viitorului, căci multe ne mai stăteau împotrivă.
Dar hotărâţi să facem faţa fiecărei provocări.
Cu toate că fericirea se simţea în fiecare respiraţie, în inima mea erau două mari dureri, ca mama nu mai putea fi alături de noi în acel moment şi că bunicul nu a vrut să fie.
Îmi era teamă că nu mă voi reuşi să fiu destul de bună ca soţie şi nici ca mama. Nu îmi spusese nimeni ce să fac, cum să mă port şi nici nu există vreun ghid de viitoare soţie pe care să-l fi putut citi. Bebeluşul mai avea puţin şi venea să îşi primească viaţa iar eu nu ştiam nici cum să-l ţin în braţe. Un singur lucru mă liniştea, că auzisem de la mai multă lume ca nevoie e doar de iubire.

Cum suntem la 8 ani de la căsătorie?

Fericiţi. Împliniţi. Trei şi un motan. Puţin mai bolnavi, mai obosiţi, dar mai apropiaţi, mai siguri pe noi şi mai înţelepţi.

8 ani de la casatorie
Primul desen al lui David cu noi trei, avea trei ani cand l-a facut

Eu mă bucur că am luat cea mai bună decizie, aceea de a-l cere de bărbat, l-am ales pe cel mai bun. Cu el mă simt cea mai răsfăţă şi iubita soţie.
De-a lungul timpului ne-a fost greu să îi înfruntăm pe toţi pentru a rămâne împreună. Să ne găsim un loc, am umblat cu pruncul în braţe din chirie în chirie până să ne primim casa noastră. Să luptăm cu bolile ce nu m-au ocolit. Să gestionăm fiecare schimbare din viaţa noastră. Şi totuşi, ţinându-ne de mână am ajuns azi aici.
El e mai posac decât până acum, uşor mai irascibil şi mai somnoros, însă îmi este acolo încă din clipa în care deschid ochii şi până îi închid. Se dovedeşte acelaşi om hotărât şi demn de care m-am îndrăgostit. Are puterea să mă tolereze cu toate tristeţile mele strânse grămadă şi să-mi adune lacrimile atunci când eu nu le pot ţine. Face tot ce eu nu pot face. Îmi dă forţa.
În toţi aceşti 8 ani de la căsătorie au fost câteva momente în care ne-am îndepărtat, momente în care comunicarea nu mai era verbală şi fiecare avea atenţia îndreptată spre altceva, eu spre copil, el spre ale sale pasiuni.
Ne-am regăsit abia când am realizat că nu ştim să funcţionăm decât împreună.
Suntem mândri de David   si împreună cu el suntem cea mai frumoasă familie. Trebuia să vă las pe voi să spuneţi asta, dar mi-a luat-o inima înainte.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto arhiva personala si unsplash.

8 ani de la casatorie

 

 

teme de vacanta
Reading Time: 4 minutes

Îşi pregăteşte conştiincios ghiozdanul şi mă întreabă cum va fi în clasa întâi? E puţin neliniştit, însă încurajarea că va fi grozav îi mai diminuează emoţia. Acum îşi priveşte cu atenţie caietul cu teme de vacanţă şi e mândru că l-a terminat demult. Nu a fost uşor, însă cu răbdare şi regularitate l-am finalizat împreună. A fost nevoie şi de mine, pentru că, la nivel de clasa pregătitoare nu înţelegea şi nu putea să citească enunţurile complet şi corect, în rest nu am participat decât în cazul în care avea nelămuriri.
După cum îmi e obiceiul, ratam şi acest subiect, însă, am citit un articol pe aceeaşi tema recent şi am zis că e utilă şi experienţa noastră.


Cum explici unui copil absolvent de clasa pregătitoare că are nevoie de teme de vacanţă?


La festivitatea de premiere, pe lângă diploma, medalie şi felicitări, a primit un ditamai caietul de comunicare în limba română pentru a-l parcurge în vacanţă. Mi l-a aruncat direct în braţe şi a decretat.

-Doamna ne-a spus să ducem cele mai frumoase caiete înapoi la şcoală, dar eu nu ştiu şi nu pot să îl fac! Nu ştiu să citesc!

 -Sunt aici să te ajut, l-am asigurat, dar deja îşi găsise altă preocupare şi a şi uitat de tot ce însemna acest caiet.


L-am răsfoit şi-am observat că nu e doar gros şi voluminos, dar are şi un grad mai ridicat de dificultate decât caietul tip pe care îl urmase la clasă. Avea să fie dificil să îl parcurgă, să îşi impună un ritm.


I-am dat un timp, câteva zile libere, avea nevoie de relaxare după anul greu ce tocmai se terminase. Apoi, i-am dat o mică evaluare, trebuia să văd la ce nivel se afla. L-am pus să citească un text mic şi să scrie câteva cuminte: muzică, floare şi adevăr. La citit s-a descurcat cât de cât, silabisea şi lega cuvinte simple, nu recunoştea însă, literele a, y, q, g şi h. În scris, insa situaţia era neplăcută. A scris: muca, foae, adar. Avea multă materie de recuperat, iar eu trebuia să am multă răbdare. Am păstrat pentru mine rezultatele micii evaluări, însă l-am înştiinţat că vom avea mult de muncă. Temele de vacanţă tocmai această misiune o aveau, de acoperi lacunele şi de a pune o piedică în calea uitării.


Cum se impune corect şi fără oboseala un ritm al efectuării de teme de vacanţă?


Încă de la prima pagină am stabilit de comun acord că, v-a lucra minim două zi. Am convenit si ca face asta fără să aştepte recompense şi fără să ceară ceva în schimb, important era să observe şi el rezultatele. De asemenea, a fost o regulă de start să îşi facă aceste teme dimineaţa, când avea mintea odihnită.
Totul a decurs bine, rigoarea şi organizarea ne-au ajutat mult, lucra cele două pagini fără obiecţii, doar că uneori voia întâi să se joace şi să plecăm prin oraş. Nu am aprobat abaterea decât atunci când dimineaţa aveam activităţi pentru care merita să facem o excepţie, că de exemplu participarea la un curs de pictură, altfel, nu l-am lăsat să se abată de la program.


Cum menţii copilul motivat fără să faci presiune?


Au fost şi zile în care era total lipsit de chef, de entuziasm şi de atenţie. Socotea că totul e inutil, prea mult şi extrem de solicitant. I-am ascultat opiniile şi i-am dat o pauză. Am reinventat gimnastica degetelor împreună şi am trecut prin plictiseala cu brio, chiar dacă arunca toate creioanele pe jos, se întorcea cu spatele sau îmi spunea că sunt o mamă rea.
Ce-am făcut? i-am prezentat pe scurt situaţia de până acum, mentionand punctele lui forte şi evidenţiind progresul. Îi vedeam zâmbetul înflorindu-i pe buze de fiecare dată când porneam o reuşită. Nu l-am criticat pentru greşeli, ci i-am explicat logic unde sunt ele. Tacea, strangea creioanele si …Revenea încet, încet la treabă depăşind targetul de două pagini uneori.


După teme ştia că va alege el o activitate pe care să o desfăşurăm afară sau în casă, că va putea să ia decizii în ceea ce priveşte destinaţiile turistice din Bucureşti şi că nu i se va refuza nici o plăcere.
La început a fost greu, am trecut prin crize de plâns, aruncări cu creioane şi catalogări exagerate, i-am dat însă voie să aleagă, să se simtă în control şi  apreciat. Cu tact  şi rabdare am depăşit momentele.

 

Îi văd progresele, iar lui îi e de-a dreptul drag să îmi dezvăluie ce scrie acolo unde eu nu zăresc.


Am lucrat ceva şi la mate, mai mult decât la limba romana, şi pentru că îi plac cifrele mai mult, acolo totul i se pare floare la ureche.
Cam asta a fost experienţa noastră cu temele de vacanţă. Le găsesc utile pentru că iau fost de folos în calea uitării, nu l-au îndepărtat prea mult de ceea ce înseamnă activitatea şcolară şi cu siguranţă, i-au făcut un serviciu.

Ştiu că nu mai sunt obligatorii pentru clasele primare, însă tot rămân utile şi de neînlocuit.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto arhiva personala si unsplash.

 

 

 

superblog 2021

Reading Time: 3 minutesMi-am turnat un pahar de apă minerală şi-am deschis această foaie albă pe care nu era nimic, în dreapta mea apa respiră încet, bulbucii se ridică mândrii la suprafaţă şi-apoi timid mor. Sunt prea sensibile pentru a da piept cu realitatea şi de aceea îşi dau ultima suflare şi se fac una cu apă acolo unde se simt în siguranţă. Şi cuvintelor mele le e teamă de ridicol şi tocmai de aceea mor în tăceri. Azi, însă vreau să le fac să existe şi dincolo de teamă şi-am să vă spun o poveste, chiar dacă aceasta va să fie ultima sau singura pe care o voi mai scrie. Povestea asta va să fie înscrierea mea la SuperBlog 2021, competiţia de scriere creativă ce în fiecare an îmi pune răbdarea la încercare.

Îi erau picioarele înfăşurate într-un sal croşetat şi ros de timp şi mâinile subţiri şi slabe ţineau în mână o carte. „Pasărea spin” citesc fără să o tulbur, ştiind că e cartea ei preferată. Pe semne că m-a observat, căci dintr-o dată mă strigă cu glas stins.

-Vino lângă mine!
Mă apropiai încet dezamăgită că i-am întrerupt lectură, dar fericită că mai putem sta de vorbă puţin.
Mai ştii filmul acela cu preotul ăla foarte frumos la care ne uitam amândouă? Am găsit cartea cu acelaşi nume şi tocmai de aceea m-am aşezat să o citesc. Îşi pune grijulie semnul între pagini şi îşi întinde mâna către biblioteca. Mi-ar plăcea ca toate cărţile astea să îţi rămână ţie. Ştiu că le vei iubii şi le vei preţui la fel de mult ca şi mine. Şi dacă nu vor fi de acord să ţi le dea să îţi aminteşti că ţi le-am citit… ţi le-am citit aproape pe toate.
Am zâmbit şi-am strâns-o în braţe, îmi era teamă să nu o doară îmbrăţişarea mea. Slăbise mult, boala îşi lăsase urma adâncă pe obrajii ei frumoşi, gura îi se strângea şi ea dureros ca într-un ţipat. Din pieptu-i fragil abia mai auzeam glasul bland ce a fost odată. Singurii care îşi păstraseră forţa erau ochii ei că de migdala.
Ma bucur că ai moştenit de la mine dragul de carte şi pasiunea pentru lectura. O să vezi peste timp cât de importante sunt aceste daruri. Sunt singurele daruri pe care am putut să ţi le fac fără să mă împiedice nimeni. Cu o mână tremurândă trecu peste fruntea mea furând şi păstrând un zuluf câteva secunde. Sub fruntea asta înaltă se zbat acum multe gânduri, dar am să îţi mai strecor încă unul. Să îţi urmezi întotdeauna pasiunea indiferent unde te duce ea. Pasiunea îţi va da aripi şi te va purta pe acolo unde sufletul îţi va vrea să fie. Care e pasiunea ta? Mă întreabă căutând să mă privească şi mai bine.
Nu ştiu… am banguit.
Stiu eu, îţi place să scrii. Şi dacă scrisul ţi se pare a fi cea mai frumoasă cale de expresie nu-i pune piedici, ci lasă-l să se arate în cuvinte. Eu am păstrat toate scrisorile tale şi în fiecare ai câte o fărâmă dintr-un mare talent.
Am privit-o cu nesiguranţă şi şovăiala. Nu i-am răspuns, ci m-am ascuns în braţele ei firave aşteptând să cadă peste noi înserarea.

Acum ştiţi, nu a fost o poveste, a fost unul dintre îndemnurile mamei pe care, din timiditate şi lipsa de sine nu l-am ascultat. Îmi pare rău, însă cum părerea de rău nu mă ajută cu nimic cred că ar fi cazul să o încep să o ascult.
Competiţia asta de toamnă, SuperBlog 2021 începe şi cu mine şi nu am de gând să îmi mai las poveştile să moară în tăcere.

 

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

 

superblog 2021

Sursa foto superblog.eu.

cea mai bună mamă

Reading Time: 2 minutesAseară, în timpul îmbrăţişării de noapte bună şi-a bilanţului de peste zi, îşi trece delicat mâna peste părul de pe fruntea mea şi zice:
-Eşti cea mai bună mamă, mă bucur că eşti a mea.
Instant mi s-au umplut ochii de lacrimi, căci aşa ştie el să-mi pună în ochi lacrimile emoţiei profunde şi-ale bucuriei, asta fără nici un efort.
L-am strâns şi mai tare în braţe şi mi-am ascuns ochii în părul lui.
– Nu plânge, mami, ştiu că asta faci acum, eu am fost sincer. Tu ştii mereu cum să mă ţii în braţe şi cum să mă faci fericit!
Îl privesc în ochi, uluită de declaraţie, dar şi de cât de bine mă cunoaşte şi întreb.
– Cum ai ajuns tu, copilul meu, la concluzia asta extraordinară?
-Stii…şi se aşează ca şi atunci când ne spunem poveşti…Tu eşti întotdeauna lângă mine, mă duci să văd lumea, îmi explici şi nu te superi când îmi repet întrebările, îmi arăţi când şi ce greşesc, ştii întotdeauna ce să-mi spui, imi tii minte toate dorintele, iti place sa te joci cu mine, faci cea mai bună ciorba şi cele mai bune clătite şi nu te-ai plictisit de mine.
– Nici nu aş putea să mă plictisesc vreodată, tu eşti cea mai frumoasă poveste a vieţii mele.
– Sunt o poveste? Mă întreabă curios.
– Da, una a cărei prime rânduri o scriam cu gândul, apoi când mi-ai pătruns în pântec am ştiut că minunile se întâmplă şi e suficient să le visezi.
I-am simţit emoţia şi am tresărit uşor, apoi l-am sărutat pe frunte.
Şi-a închis ochii şi nu a mai zis nici un cuvânt, aşa a plecat în vise, cu emoţia strecurată în suflet.
Când m-am desprins ca să mă îndrept spre patul meu mă simţeam atât de împăcată şi de liniştită, misiunea mea cea mai frumoasă a reuşit.
Departe de a fi perfectă, încerc să fiu acolo pentru el în fiecare zi. Mi-a iertat şi momentele de supărare şi pe cele de incertitudine, pe cele de ezitare, pe cele de tristeţe şi pe cele de nepricepere. El mă vede în lumina aceea caldă a iubirii pe care din prima clipă a încercat să i-o arăt.
Aşez cuvintele astea cu grijă în pagini de jurnal, pentru că atunci când va putea citi singur să vadă cât de mult le şi îl preţuiesc.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

cea mai bună mamă

acolo unde canta racii

Reading Time: 4 minutesCartea Deliei Owens „Acolo unde cântă racii” e ultima carte pe care am citit-o, nu mi-a plăcut extraordinar, dar mi-a atras atenţia datorită lirismului sublim cu care descrie natura. Dacă ar fi fost posibil să o citesc acum zece ani cu siguranţa m-ar fi impresionat şi emoţionat mai tare, însă, acum, cu mintea raţională, nu pot să empatizez pe deplin cu personajul feminin şi povestea lui dramatică.
Acolo unde cântă racii este, cu toate acestea, o carte foarte bună care m-a ţinut lângă ea şi m-a determinat să îmi doresc a transforma canalul de youtube într-unul despre cărţi, aşa după cum vă mărturiseam aici.

Pendulând intre trecut şi prezent romanul crează o atmosferă romantică, misterioasă, dramatică şi atât de frumoasă… toate astea prin lecţia de supravieţuire a naturii prin ea însăşi. Povestea Kyei vine doar să sublinieze această trăsătură unică a naturii de a rămâne sălbatică, intactă, împotriva tuturor acţiunilor umane.

Kya, fetiţa mlaştinii, trăieşte acolo unde cântă racii intensitatea unui abandon, abuzul unui tată dependent de alcool, nedreptatea unei societăţi marcate de prejudecăţi, povara unei naivităţi, frumuseţea unei iubiri curate şi revelaţia culturii. Cu toate acestea, povestea este, pe alocuri, forţată, ceea ce îi ştirbeşte din farmec.
Kya Clark, încă din frageda pruncie este condamnată la izolare chiar de fiinţa care îi era cea mai dragă, mama ei, care, sătulă de abuzurile soţului alcoolic pleacă pentru totdeauna luând doar 3 din cei 5 copii cu ea. Al doilea care o părăseşte este Jodye, fratele ei şi el satul de comporatamentul tatalui, iar de atunci nimic nu va fi la fel. Fetiţa rămasă singura în mijlocul mlaştinii îşi strigă durerea plângând după mama şi vorbind cu pescăruşii.
Kya şi tatăl ei au o relaţie rece, nedreaptă, el o abandonează înainte de a pleca de fapt, pentru ca, patima îi ocupa tot timpul. Singurul lucru bun pe care îl face pentru ea este acela că o învaţă să pescuiască. Apoi, fără nici o remuşcare, pleacă şi o lăsa pradă singurătăţii.
Kya şi societatea din afara mlaştinii, una plină de prejudecaţii care îi pune etichete o ridiculizează şi o marginalizează din inerţie.

Kya şi Tate trăiesc tot  o poveste nedreaptă. Băiatul este acela care, din dragoste, o învaţă să citească, îi aduce darul cărţilor, o împinge spre cultura şi o susţine în toate.  Pe de alta parte, o ajuta să se descopere că tânăra femeie şi nu o necinsteşte, deşi e greu să reziste ispitei femeii pe care o văzuse crescând. In clipa când pleacă la studii şi nu mai dă nici un semn de teama este respins de Kya nedrept. Nu e dispusă să îi mai dea nici o şansă, pentru ca, şi el o lăsase singură, ea uită parcă tot ce îi dăruise de fapt Tate.
Îl alege pe Chase, don Juanul orăşelului care îi vinde iluzia căsătoriei şi  îi fură puritatea din dorinţa de a o avea ca pe un trofeu. Contrar tuturor aşteptărilor, Chase o iubeşte, dovada stând într-un pandantiv primit de la Fata Mlaştinii de care nu se desparte până în ziua morţii lui, cu toate că se căsătorise deja cu altă femeie. Moartea acestui tânăr avea să îi schimbe viaţa şi să o marcheze definitiv, punând-o chiar şi sub acuzaţie.
Kya şi natura revelatoare, cea care o ajută să fie puternică, să meargă mai departe şi să devină o cercetătoare remarcabilă. Învăţată de mică să descopere şi să aprecieze fiecare cotlon, să cârmuiască barca pe mare şi prin mlaştină contra tuturor valurilor şi intemperiilor, bătătorind cărările cu piciorul Kya învaţă să descopere şi să aprecieze sălbăticia şi frumuseţea înconjurătoare. Cu imboldul lui Tate, fata mlaştinii devinw cercetătoare din ţinut şi munca îi e e realmente publicată si sustinuta.


Dacă am înţeles emoţia copilei rămase fără mamă, magia primei iubiri în mijlocul apelor, pasiunea pentru natură, nu am putut să rezonez cu câteva aspecte. Fetiţă foarte mică lăsată singură într-o colibă reuşeşte să supravieţuiască momentului deşi nimeni nu îi dă nici o indicaţie. Poate să se organizeze vândă peşte şi să supravieţuiască cu o putere mult peste vârsta ei. Acela ca din mândrie nu merge la şcoală, pentru că e marginalizata şi nu face nimic pentru a se apropia de oameni. Dar si ca deşi simte că apropierea de Chase îi face rău, îl alege parcă pentru a se răzbuna pe Tate. În sălbăticie se naşte un savant, ceea ce e mult peste orice aşteptare. De la cărţile pe care Tate i le dăruieşte, pasiunea ei pentru natură şi plăcerea de a citi, Kya livrează spre lumina tiparului mult prea mult material. Înţeleg formarea profesională a autoarei, însă atribuind atatea cărţi unei femei din Mlaştina este de departe o sforţare.

Dacă vreţi să citi o carte în care natura se releva aşa cu e,  o carte care cânta, care emoţionează, care este în felul său un poem al frumosului, citiţi Acolo unde cântă racii. Tărâmul acele unde pescăruşii îţi pot fi cei mai loiali prieteni când totul pare a fi pierdut.

Cartea poate fi cumpărată de la libris, elefant şi emag.

Pe Goodreads i-am dat două stele, de acolo am luat si poza.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

am redevenit eu

Reading Time: 3 minutesDimineaţa asta în care bate vântul tare are ceva aparte, azi m-am trezit ca să zâmbesc, ca să îmi pun ordine în lucruri şi să scriu, să scriu aşa cum o făceam demult, cu drag, cu entuziasm şi regularitate. Oare îmi va ieşi de data asta? Cu siguranţă da, dar doar dacă nu mai las amânarea şi neîncrederea să mă domine. In cara asta am redevenit eu.

Ştiţi? În urmă cu două luni viaţa mea se schimbă radical, pe lângă criza de colecist pe care am avut a urmat în scurt timp şi intervenţia de colecistectomie. A fost un moment greu, nu cel mai greu, însă acela care mi-a adus o revelaţie. Trebuie să am grijă de mine! Am să rezerv timp săptămâna asta ca să vă împărtăşesc întreaga experienţă, m-a readus în realitate şi m-a ajutat să mă înţeleg astfel încât să fie bine, nu o să scriu ca să vă impresionez, ci cu speranţa că voi nu veţi trece prin asaa ceva. Tot în perioada ce-a trecut mi-am recâştigat îmbrăţişările pierdute de la cel mic. Aşa, pe neaşteptate, pur şi simplu dintr-o seară a început a mă îmbrăţişa din nou. Am tăcut şi-am primit toată căldura şi iubirea ce-i curgea din braţe, am tăcut şi nu-am cutezat să pun nici o întrebare, căci îmbrăţişările ţin loc de cuvinte mereu

…o vreme în care am fost deconectaţi de la internet, televizor şi alte lucruri care ne fură uneori magia, ne-am conectat din nou la poveşti, la aventuri de-o zi, la plăcerea de a fi împreună.

Tot în vara asta am reînceput să ţin evidenţa scrisă a facturilor, ratelor şi ale altor cheltuieli neprevăzute. Rezultatul? Am simţit unde se făcea risipă şi-am eliminat-o.

Veţi spune că nu aveam nevoie de o vară pentru a face toate astea, e drept, însă aveam nevoie de acel moment, de acel „aha!” care să declanşeze în mine, din nou, motivaţia. E foarte greu să fii nemotivata, să fii neîncrezătoare, să fii nesigură… aşa cum am fost eu până la începutul verii. Totul e fără sens, fără cauză, fără scop. Te trezeşti că trece timpul, regreţi, dar nici nu faci nimic pentru a-l valorifica. Eu am început a pune preţ pe el abia când am înţeles cât eram de bolnavă… Şi iată cum boala nu e deloc o întâmplare, ea vine să schimbe ceva şi să aducă lumina acolo unde sunt nonsensuri.

De când m-am externat mi-am pus din nou agenda şi pixul în geantă. Am reînceput să scriu idei, să fac liste şi să mă bucur de eficienta lor.

Citesc mai mult şi chiar îmi propun să îmi transform canalul de youtube într-unul cu cărţi. E o idee bună? Comentaţi pe subiectul ăsta, vă rog.

Atunci când deschid ochii spre o zi cu bucurie pot să iau totul aşa cum este şi să… fac să fie aşa cum îmi doresc. Azi mă bucur de o energie debordantă. Mâine mă voi bucura de un articol lung şi foarte util despre cum a fost clasa pregătitoare. Poimâine mă voi bucura de planuri de sfârşit de săptămână şi chiar am să le scriu pe aici. Apropo de scris, scriu o carte, v-am mai spus, diferenţa e că acum chiar avansez cu acţiunea. Asta de asemenea mă bucură nespus. Am redescoperit bucuria lucrurilor făcute la timpul lor, a clipelor şi-a tuturor lucrurilor pe care le poţi face cu mintea. Ma bucur ca am redevenit eu.

Pe voi ce va bucura în vara asta? Dar azi?

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

 

am redevenit eu