Roxana

02Sep

SuperBlog 2021 caci imi era dor de scris

By Roxana
/ 4 Comments

Reading Time: 3 minutes

Mi-am turnat un pahar de apă minerală şi-am deschis această foaie albă pe care nu era nimic, în dreapta mea apa respiră încet, bulbucii se ridică mândrii la suprafaţă şi-apoi timid mor. Sunt prea sensibile pentru a da piept cu realitatea şi de aceea îşi dau ultima suflare şi se fac una cu apă acolo unde se simt în siguranţă. Şi cuvintelor mele le e teamă de ridicol şi tocmai de aceea mor în tăceri. Azi, însă vreau să le fac să existe şi dincolo de teamă şi-am să vă spun o poveste, chiar dacă aceasta va să fie ultima sau singura pe care o voi mai scrie. Povestea asta va să fie înscrierea mea la SuperBlog 2021, competiţia de scriere creativă ce în fiecare an îmi pune răbdarea la încercare.

Îi erau picioarele înfăşurate într-un sal croşetat şi ros de timp şi mâinile subţiri şi slabe ţineau în mână o carte. „Pasărea spin” citesc fără să o tulbur, ştiind că e cartea ei preferată. Pe semne că m-a observat, căci dintr-o dată mă strigă cu glas stins.

-Vino lângă mine!
Mă apropiai încet dezamăgită că i-am întrerupt lectură, dar fericită că mai putem sta de vorbă puţin.
–Mai ştii filmul acela cu preotul ăla foarte frumos la care ne uitam amândouă? Am găsit cartea cu acelaşi nume şi tocmai de aceea m-am aşezat să o citesc. Îşi pune grijulie semnul între pagini şi îşi întinde mâna către biblioteca. Mi-ar plăcea ca toate cărţile astea să îţi rămână ţie. Ştiu că le vei iubii şi le vei preţui la fel de mult ca şi mine. Şi dacă nu vor fi de acord să ţi le dea să îţi aminteşti că ţi le-am citit… ţi le-am citit aproape pe toate.
Am zâmbit şi-am strâns-o în braţe, îmi era teamă să nu o doară îmbrăţişarea mea. Slăbise mult, boala îşi lăsase urma adâncă pe obrajii ei frumoşi, gura îi se strângea şi ea dureros ca într-un ţipat. Din pieptu-i fragil abia mai auzeam glasul bland ce a fost odată. Singurii care îşi păstraseră forţa erau ochii ei că de migdala.
–Ma bucur că ai moştenit de la mine dragul de carte şi pasiunea pentru lectura. O să vezi peste timp cât de importante sunt aceste daruri. Sunt singurele daruri pe care am putut să ţi le fac fără să mă împiedice nimeni. Cu o mână tremurândă trecu peste fruntea mea furând şi păstrând un zuluf câteva secunde. Sub fruntea asta înaltă se zbat acum multe gânduri, dar am să îţi mai strecor încă unul. Să îţi urmezi întotdeauna pasiunea indiferent unde te duce ea. Pasiunea îţi va da aripi şi te va purta pe acolo unde sufletul îţi va vrea să fie. Care e pasiunea ta? Mă întreabă căutând să mă privească şi mai bine.
–Nu ştiu… am banguit.
–Stiu eu, îţi place să scrii. Şi dacă scrisul ţi se pare a fi cea mai frumoasă cale de expresie nu-i pune piedici, ci lasă-l să se arate în cuvinte. Eu am păstrat toate scrisorile tale şi în fiecare ai câte o fărâmă dintr-un mare talent.
Am privit-o cu nesiguranţă şi şovăiala. Nu i-am răspuns, ci m-am ascuns în braţele ei firave aşteptând să cadă peste noi înserarea.

Acum ştiţi, nu a fost o poveste, a fost unul dintre îndemnurile mamei pe care, din timiditate şi lipsa de sine nu l-am ascultat. Îmi pare rău, însă cum părerea de rău nu mă ajută cu nimic cred că ar fi cazul să o încep să o ascult.
Competiţia asta de toamnă, SuperBlog 2021 începe şi cu mine şi nu am de gând să îmi mai las poveştile să moară în tăcere.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

Sursa foto superblog.eu.

27Aug

Eşti cea mai bună mamă, mă bucur că eşti a mea

By Roxana
/ 13 Comments

Reading Time: 2 minutes

Aseară, în timpul îmbrăţişării de noapte bună şi-a bilanţului de peste zi, îşi trece delicat mâna peste părul de pe fruntea mea şi zice:
-Eşti cea mai bună mamă, mă bucur că eşti a mea.
Instant mi s-au umplut ochii de lacrimi, căci aşa ştie el să-mi pună în ochi lacrimile emoţiei profunde şi-ale bucuriei, asta fără nici un efort.
L-am strâns şi mai tare în braţe şi mi-am ascuns ochii în părul lui.
– Nu plânge, mami, ştiu că asta faci acum, eu am fost sincer. Tu ştii mereu cum să mă ţii în braţe şi cum să mă faci fericit!
Îl privesc în ochi, uluită de declaraţie, dar şi de cât de bine mă cunoaşte şi întreb.
– Cum ai ajuns tu, copilul meu, la concluzia asta extraordinară?
-Stii…şi se aşează ca şi atunci când ne spunem poveşti…Tu eşti întotdeauna lângă mine, mă duci să văd lumea, îmi explici şi nu te superi când îmi repet întrebările, îmi arăţi când şi ce greşesc, ştii întotdeauna ce să-mi spui, imi tii minte toate dorintele, iti place sa te joci cu mine, faci cea mai bună ciorba şi cele mai bune clătite şi nu te-ai plictisit de mine.
– Nici nu aş putea să mă plictisesc vreodată, tu eşti cea mai frumoasă poveste a vieţii mele.
– Sunt o poveste? Mă întreabă curios.
– Da, una a cărei prime rânduri o scriam cu gândul, apoi când mi-ai pătruns în pântec am ştiut că minunile se întâmplă şi e suficient să le visezi.
I-am simţit emoţia şi am tresărit uşor, apoi l-am sărutat pe frunte.
Şi-a închis ochii şi nu a mai zis nici un cuvânt, aşa a plecat în vise, cu emoţia strecurată în suflet.
Când m-am desprins ca să mă îndrept spre patul meu mă simţeam atât de împăcată şi de liniştită, misiunea mea cea mai frumoasă a reuşit.
Departe de a fi perfectă, încerc să fiu acolo pentru el în fiecare zi. Mi-a iertat şi momentele de supărare şi pe cele de incertitudine, pe cele de ezitare, pe cele de tristeţe şi pe cele de nepricepere. El mă vede în lumina aceea caldă a iubirii pe care din prima clipă a încercat să i-o arăt.
Aşez cuvintele astea cu grijă în pagini de jurnal, pentru că atunci când va putea citi singur să vadă cât de mult le şi îl preţuiesc.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

26Aug

Acolo unde cântă racii -recenzie

By Roxana
/ 14 Comments

Reading Time: 4 minutes

Cartea Deliei Owens „Acolo unde cântă racii” e ultima carte pe care am citit-o, nu mi-a plăcut extraordinar, dar mi-a atras atenţia datorită lirismului sublim cu care descrie natura. Dacă ar fi fost posibil să o citesc acum zece ani cu siguranţa m-ar fi impresionat şi emoţionat mai tare, însă, acum, cu mintea raţională, nu pot să empatizez pe deplin cu personajul feminin şi povestea lui dramatică.
Acolo unde cântă racii este, cu toate acestea, o carte foarte bună care m-a ţinut lângă ea şi m-a determinat să îmi doresc a transforma canalul de youtube într-unul despre cărţi, aşa după cum vă mărturiseam aici.

Pendulând intre trecut şi prezent romanul crează o atmosferă romantică, misterioasă, dramatică şi atât de frumoasă… toate astea prin lecţia de supravieţuire a naturii prin ea însăşi. Povestea Kyei vine doar să sublinieze această trăsătură unică a naturii de a rămâne sălbatică, intactă, împotriva tuturor acţiunilor umane.

Kya, fetiţa mlaştinii, trăieşte acolo unde cântă racii intensitatea unui abandon, abuzul unui tată dependent de alcool, nedreptatea unei societăţi marcate de prejudecăţi, povara unei naivităţi, frumuseţea unei iubiri curate şi revelaţia culturii. Cu toate acestea, povestea este, pe alocuri, forţată, ceea ce îi ştirbeşte din farmec.
Kya Clark, încă din frageda pruncie este condamnată la izolare chiar de fiinţa care îi era cea mai dragă, mama ei, care, sătulă de abuzurile soţului alcoolic pleacă pentru totdeauna luând doar 3 din cei 5 copii cu ea. Al doilea care o părăseşte este Jodye, fratele ei şi el satul de comporatamentul tatalui, iar de atunci nimic nu va fi la fel. Fetiţa rămasă singura în mijlocul mlaştinii îşi strigă durerea plângând după mama şi vorbind cu pescăruşii.
Kya şi tatăl ei au o relaţie rece, nedreaptă, el o abandonează înainte de a pleca de fapt, pentru ca, patima îi ocupa tot timpul. Singurul lucru bun pe care îl face pentru ea este acela că o învaţă să pescuiască. Apoi, fără nici o remuşcare, pleacă şi o lăsa pradă singurătăţii.
Kya şi societatea din afara mlaştinii, una plină de prejudecaţii care îi pune etichete o ridiculizează şi o marginalizează din inerţie.

Kya şi Tate trăiesc tot o poveste nedreaptă. Băiatul este acela care, din dragoste, o învaţă să citească, îi aduce darul cărţilor, o împinge spre cultura şi o susţine în toate. Pe de alta parte, o ajuta să se descopere că tânăra femeie şi nu o necinsteşte, deşi e greu să reziste ispitei femeii pe care o văzuse crescând. In clipa când pleacă la studii şi nu mai dă nici un semn de teama este respins de Kya nedrept. Nu e dispusă să îi mai dea nici o şansă, pentru ca, şi el o lăsase singură, ea uită parcă tot ce îi dăruise de fapt Tate.
Îl alege pe Chase, don Juanul orăşelului care îi vinde iluzia căsătoriei şi îi fură puritatea din dorinţa de a o avea ca pe un trofeu. Contrar tuturor aşteptărilor, Chase o iubeşte, dovada stând într-un pandantiv primit de la Fata Mlaştinii de care nu se desparte până în ziua morţii lui, cu toate că se căsătorise deja cu altă femeie. Moartea acestui tânăr avea să îi schimbe viaţa şi să o marcheze definitiv, punând-o chiar şi sub acuzaţie.
Kya şi natura revelatoare, cea care o ajută să fie puternică, să meargă mai departe şi să devină o cercetătoare remarcabilă. Învăţată de mică să descopere şi să aprecieze fiecare cotlon, să cârmuiască barca pe mare şi prin mlaştină contra tuturor valurilor şi intemperiilor, bătătorind cărările cu piciorul Kya învaţă să descopere şi să aprecieze sălbăticia şi frumuseţea înconjurătoare. Cu imboldul lui Tate, fata mlaştinii devinw cercetătoare din ţinut şi munca îi e e realmente publicată si sustinuta.

Dacă am înţeles emoţia copilei rămase fără mamă, magia primei iubiri în mijlocul apelor, pasiunea pentru natură, nu am putut să rezonez cu câteva aspecte. Fetiţă foarte mică lăsată singură într-o colibă reuşeşte să supravieţuiască momentului deşi nimeni nu îi dă nici o indicaţie. Poate să se organizeze vândă peşte şi să supravieţuiască cu o putere mult peste vârsta ei. Acela ca din mândrie nu merge la şcoală, pentru că e marginalizata şi nu face nimic pentru a se apropia de oameni. Dar si ca deşi simte că apropierea de Chase îi face rău, îl alege parcă pentru a se răzbuna pe Tate. În sălbăticie se naşte un savant, ceea ce e mult peste orice aşteptare. De la cărţile pe care Tate i le dăruieşte, pasiunea ei pentru natură şi plăcerea de a citi, Kya livrează spre lumina tiparului mult prea mult material. Înţeleg formarea profesională a autoarei, însă atribuind atatea cărţi unei femei din Mlaştina este de departe o sforţare.

Dacă vreţi să citi o carte în care natura se releva aşa cu e, o carte care cânta, care emoţionează, care este în felul său un poem al frumosului, citiţi Acolo unde cântă racii. Tărâmul acele unde pescăruşii îţi pot fi cei mai loiali prieteni când totul pare a fi pierdut.

Cartea poate fi cumpărată de la libris, elefant şi emag.

Pe Goodreads i-am dat două stele, de acolo am luat si poza.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

18Aug

In vara asta am redevenit Eu

By Roxana
/ 13 Comments

Reading Time: 3 minutes

Dimineaţa asta în care bate vântul tare are ceva aparte, azi m-am trezit ca să zâmbesc, ca să îmi pun ordine în lucruri şi să scriu, să scriu aşa cum o făceam demult, cu drag, cu entuziasm şi regularitate. Oare îmi va ieşi de data asta? Cu siguranţă da, dar doar dacă nu mai las amânarea şi neîncrederea să mă domine. In cara asta am redevenit eu.

Ştiţi? În urmă cu două luni viaţa mea se schimbă radical, pe lângă criza de colecist pe care am avut a urmat în scurt timp şi intervenţia de colecistectomie. A fost un moment greu, nu cel mai greu, însă acela care mi-a adus o revelaţie. Trebuie să am grijă de mine! Am să rezerv timp săptămâna asta ca să vă împărtăşesc întreaga experienţă, m-a readus în realitate şi m-a ajutat să mă înţeleg astfel încât să fie bine, nu o să scriu ca să vă impresionez, ci cu speranţa că voi nu veţi trece prin asaa ceva. Tot în perioada ce-a trecut mi-am recâştigat îmbrăţişările pierdute de la cel mic. Aşa, pe neaşteptate, pur şi simplu dintr-o seară a început a mă îmbrăţişa din nou. Am tăcut şi-am primit toată căldura şi iubirea ce-i curgea din braţe, am tăcut şi nu-am cutezat să pun nici o întrebare, căci îmbrăţişările ţin loc de cuvinte mereu

…o vreme în care am fost deconectaţi de la internet, televizor şi alte lucruri care ne fură uneori magia, ne-am conectat din nou la poveşti, la aventuri de-o zi, la plăcerea de a fi împreună.

Tot în vara asta am reînceput să ţin evidenţa scrisă a facturilor, ratelor şi ale altor cheltuieli neprevăzute. Rezultatul? Am simţit unde se făcea risipă şi-am eliminat-o.

Veţi spune că nu aveam nevoie de o vară pentru a face toate astea, e drept, însă aveam nevoie de acel moment, de acel „aha!” care să declanşeze în mine, din nou, motivaţia. E foarte greu să fii nemotivata, să fii neîncrezătoare, să fii nesigură… aşa cum am fost eu până la începutul verii. Totul e fără sens, fără cauză, fără scop. Te trezeşti că trece timpul, regreţi, dar nici nu faci nimic pentru a-l valorifica. Eu am început a pune preţ pe el abia când am înţeles cât eram de bolnavă… Şi iată cum boala nu e deloc o întâmplare, ea vine să schimbe ceva şi să aducă lumina acolo unde sunt nonsensuri.

De când m-am externat mi-am pus din nou agenda şi pixul în geantă. Am reînceput să scriu idei, să fac liste şi să mă bucur de eficienta lor.

Citesc mai mult şi chiar îmi propun să îmi transform canalul de youtube într-unul cu cărţi. E o idee bună? Comentaţi pe subiectul ăsta, vă rog.

Atunci când deschid ochii spre o zi cu bucurie pot să iau totul aşa cum este şi să… fac să fie aşa cum îmi doresc. Azi mă bucur de o energie debordantă. Mâine mă voi bucura de un articol lung şi foarte util despre cum a fost clasa pregătitoare. Poimâine mă voi bucura de planuri de sfârşit de săptămână şi chiar am să le scriu pe aici. Apropo de scris, scriu o carte, v-am mai spus, diferenţa e că acum chiar avansez cu acţiunea. Asta de asemenea mă bucură nespus. Am redescoperit bucuria lucrurilor făcute la timpul lor, a clipelor şi-a tuturor lucrurilor pe care le poţi face cu mintea. Ma bucur ca am redevenit eu.

Pe voi ce va bucura în vara asta? Dar azi?

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

10Jul

De ce apeleaza afacerile la serviciile unei agentii SEO din Bucuresti?

By Roxana
/ 0 Comments

Reading Time: 5 minutes

Alex este un tânăr antreprenor din Bucureşti, care, înainte de pandemie şi-a deschis un mic restaurant cu mâncare tradiţional românească. Gurmand fără pereche şi iubitor al tradiţiilor româneşti a găsit în această afacere cheia succesului în capitală.
Totul mergea bine, avea o locaţie cu o poziţie bună, bucătari ce pregăteau reţete autentice şi clienţi din ce în ce ce mai mulţi, pentru că, mâncarea bună se vinde şi singură. Alex era mulţumit şi că venea la muncă zi de zi cu plăcere şi el gătea alături de echipa de bucătari, dar şi de mulţimea de oameni care îi călcau pragul, pentru că, aceştia plecau întotdeauna fericiţi şi… sătui. Nimic rău nu putea să se întâmple, până când, pandemia a lovit cu toată puterea în industria Horeca şi a pus lacăte restaurantelor, inclusiv visului lui Alex.
Panicat şi depăşit de situaţie, Alex nu mai ştia ce să facă pentru a nu-şi pierde oamenii şi implicit afacerea. Căuta răspunsuri pe la autorităţi, dar toată lumea ridică din umeri pentru că, starea de urgenţă urmată de cea de alerga nu întrezăreau nimic bun. Aproape în pragul depresiei, Alex decide atunci să caute soluţii şi în altă parte, singura cale de a le găsi era din confortul casei sale printr-o căutare amănunţită pe internet. Lui Alex, însă nu îi plăcea internetul, acest mediu digital steril şi rece, el era bucătar, avea nevoie de interacţiune vie şi activitate palpabilă, doar că în momentul crucial în care se găsea ştia clar că trebuia să se reinventeze. Începu să studieze şi căuta, aşa cum se pricea, informaţii la întâmplare. Numai că… găsi un site al unui restaurant libanez, care, cu toate că avea o locaţie fizică, Alex ştia unde se afla, acum îşi vindea preparatele online prin livrări la domiciliu. Un zâmbet larg apăru pe chipul tânărului nostru bucătar, era ideea salvatoare şi chiar îşi dorea să facă şi el la fel. Puse mâna pe telefon şi îl sună pe fratele sau Dan, un pasionat de tehnologie, care îi putea veni în ajutor.
– Ce să fac? Îi spuse Alex, restaurantul am fost nevoit să îl închid şi acum văd pe internet că alţii sunt cu un pas în faţă şi îşi comercializează mâncarea online. Afurisita era asta digitală, nu credeam că o să mă lovesc şi eu de ea.
– Nu mai afurisi, îi spuse Dan, pune mâna şi fă-ţi un site, optimizează-l seo cu ajutorul unor specialişti, căuta o Agenţie de Marketing Online Bucureşti şi vei fi mulţumit. Apoi îi închise.
Alex începu metodic, afla ce e acela un site şi cum îl ajută şi chiar în acea seară îşi stabili un nume sugestiv pentru pagină lui şi îşi cumpără un pachet de găzduire. Îşi notă apoi în agenda tot ce i se păru important despre afacerea să şi contacta o agenţie seo. A doua zi fu contactat de un specialist seo, care, îi puse la dispoziţie un pachet personalizat de Optimizare SEO Bucureşti.
Totul era la început şi lucrurile nu se mişcau uşor, dar Alex nu îşi pierdu răbdarea, îl rugă pe fratele său îi pună în continuare conţinut şi imagini pe site, plăti un audit seo şi aşteptă ca specialiştii să îşi facă treaba.

De ce alegerea de a apela la o agenţie de marketing a fost una bună?

Pentru că orice afacere, fie ea şi la început, trebuie să fie promovată şi optimizata online pentru a se face vizibilă.
Ce înseamnă optimizare, promovare şi vizibilitate?
Optimizarea înseamnă eficientizarea site-ului în vederea căutărilor cât mai bune în google şi obţinerea de trafic organic. Pentru asta e nevoie de setarea unor obiective, în cazul lui Alex, vânzarea de meniuri tradiţionale şi livrări la domiciliu şi o bună colaborare între el şi specialiştii seo, care i-au înţeles foarte bine targetul şi scopul afacerii online.
Promovarea, este fie pe reţelele sociale, fie direct în google. Promovarea pe o pagină de reţea socială, poate fi gratuită, dar implica o activitate constantă online, fie plătită, promovare care, după stabilirea publicului ţinta, a bugetului şi a timpului de desfăşurare va rula singură.
Vizibilitatea se obţine cu ajutorul unei strategii bine gândite, optimizarea on-page cu cuvinte cheie seo specifice şi bine alese, off page prin răspândirea în social media şi promovarea serviciului oferit.
Peste alte trei săptămâni de aşteptare, Alex se aşeză în fata laptopului şi îşi deschise site-ul. Era un spaţiu prietenos şi atrăgător. Informaţia despre restaurantul şi mâncarea să erau clare, toată lumea putea afla acum unde să îl găsească, dar şi că, în vreme de pandemie livrarea se făcea la domiciliu. Mai jos, pe categorii se găseau preparatele apetisante pe care nu aveai cum să nu vrei să le adaugi în coş. Preţurile erau rezonabile, atât pentru Alex care trebuia să îşi menţină activitatea bucătăriei constantă, dar şi pentru cumpărători, care nu întârziau să apară. La început, livrările le făcea chiar el, apoi angaja o firmă de curierat specială pentru a eficientiza activitatea şi a câştiga timp.
Se felicită pentru alegerea făcută şi mulţumi erei digitale pentru că l-a primit în sânul său. Nici nu îi venea să creadă cât de multe învăţase despre activităţile pe internet, dar şi cât conta că ai săi clienţi să aibă acces la meniuri printr-un click distanţă. Alex înţelesese că lumea se schimbase şi el o dată cu ea.
Acum ştia cum se face o optimizare online şi off-line, ştia că e nevoie şi că şi pe mobil site-ul să răspundă bine, pentru că, orice om şi potenţial client deţine un mobil inteligent cu care poate să îşi comande mâncare. Era conştient că investiţia sa în online nu fusese de prisos, ba chiar era una ce îi va aduce beneficii şi în viitor şi se bucura că învăţase atât de multe despre lucruri noi şi utile.
Încredinţarea afacerii unei agenţii specializate în domeniul seo se recomandă tuturor celor care au o afacere şi înţeleg potenţialul uriaş al internetului în ziua de astăzi.

De ce o optimizarea seo nu o poţi face singur?

Pentru că nu cunoşti foarte bine uneltele de lucru, strategiile eficiente şi promovările profitabile astfel încât să nu investeşti inutil. Seo şi regulile google sunt în continuă schimbare, strategiile şi noile trenduri aduc o dinamica permanenta unui site, asta dacă îşi doreşte să răspundă cât mai bine şi mai clar nevoilor consumatorilor.
Un site nu ajunge în prima poziţie din căutări fără o muncă susţină în timp şi fără o investiţie. Dar toate eforturile vor fi răsplătite după ce acesta va fi bine implementat şi va produce profit.
Atunci când vrei să fi primul în fata competitorilor trebuie să ştii foarte bine ce îţi doreşti, cât eşti dispus să investeşti şi cu ce te diferenţiezi faţă de ceilalţi.
Ca să fii primul trebui să ai răbdare. Totul se obţine în timp, iar Google poate să îţi fie cel mai bun prieten.

Alex a luat lacătul de pe poarta restaurantului sau o dată cu ridicarea restricţiilor, s-a întors la muncă mai determinat că niciodată, dar a păstrat livrările la domiciliu pentru că ele l-au salvat de la faliment. Site-ul sau există încă şi mereu se îmbogăţeşte cu imaginea unui preparat apetisant.

05Jul

Dupa ce boala a dat cu mine de pamant cu toata puterea

By Roxana
/ 19 Comments

Reading Time: 3 minutes

M-am asezat in fata laptopului si am inceput a scrie, dupa doua luni in care de mainile mele nu s-a legat nici un cuvant. Ma uit la mine si ma intreb daca mai sunt aceeasi care va dorea sa va fie lumina ? Raspunsul imi sta deja pe buze si acum se duce inspre varful degetelor si asteapta sa fie relatat: Categoric nu! De atunci si pana azi s-a schimbat atat de multe, in jur, in mine si cu mine incat… sunt un prilej de mirare zilnica. Ma uit in jur si ma bucur de soarele din fereastra, de laptopul la care scriu, de faptul ca pot sta ridicata mai mult timp, ca pot simti mirosuri fara sa imi faca greata, ca pot ingurgita mai mult de doua linguri, linistea casei, de motanul care toarce pe langa mine, de copilul care cauta sa imi fie cat mai bine… de zgomotul bormasinii din blocul celalalt. De toate ma bucur, ma bucur intens, azi si acum ca nu cumva sa imi scape ceva. Pana acum, intr-o situatie ca asta gaseam ceva care sa ma enerveze, macar bormasina si tot trebuie sa ma enerveze un pic. Sunt zen, sunt zambitoare, ma uit in jur, trag aer in piept si iau tot ce ma inconjoara ca pe-o binecuvantare. Dupa ce boala a dat cu mine de pamant cu toata puterea, am invatat ca nimic e mai de pret decat rutina mea simpla si ca fericirea nu sta in a face altceva, ci de a gandi diferit.
De la Pasti inainte totul s-a schimbat. Imi era din ce in ce mai greata de orice miroseam sau gustam. Oboseam cumplit si simteam nevoia sa stau in pat. Nu mai toleram alimente grele si nici nu prea mai puneam gura pe ceva dulce. Fierea mea incepea sa zvacneasca seara si eu, protejand-o cu o mana speram sa se linisteasca. Stiam deja ca are calculi si ar trebui sa se intervina chirurgical asupra ei, dar speram sa nu vina momentul prea curand. A venit, insa o criza, cea mai puternica si mai dureroasa criza de colecist din toata viata mea.
Era noaptea de 3 iulie, orele 23.30, vorbeam in tihna cu barbatul despre cum sa ne gestionam bani, despre ce sa mai gatim, cand, o durere ca un cutit incins mi-a strapuns maruntaiele. Nici nu puteam sa mai respir de durere…
Ce a urmat a fost cumplit, la cateva zile eram operata. Colecistectomia laparoscopica a decurs bine, insa pana sa ajung la ea a durat o viata.
Am sa va povestesc si maine cum am chemat trei ambulante si durerea nu ceda, cum ultima m-a dus la urgenta spunand ca sunt… ipohondra si cum am refuzat interventia la spitalul Sfantul Pantelimon, pentru ca, nu am tolerat o atitudine.

Ce-am invatat dupa criza de colecist si operatie?

Ca sunt ceea ce mananc iar cea ce mananc conteaza.
Nu e bine sa-mi ignor corpul, el da semne ca e bolnav, nu trebuie decat sa il ascult.
Intotdeauna instinctul mi-a fost de ajutor si m-a ajutat sa iau decizii in momente cruciale, va spuneam ca am refuzat interventia chirurgicala pentru ca asa am simtit ca e mai bine.
Am un program riguros si un regim strict pe care acum POT sa le respect.
Cumpana asta ma facut sa rad din tot sufletul si sa ma bucure si un fir de iarba.

Va doresc sa va pese de voi si sa invatati sa va ascultati.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

sursafoto unsplash.com

30Apr

Să vă fie Lumină

By Roxana
/ 9 Comments

Reading Time: 2 minutes

Sărbătoarea Paştelui a venit din nou, azi, în vinerea mare e Lumina afara.

Aş ţine post pentru mama pe care am aruncat-o în braţele pământului în această zi, pentru fiecare grijă de peste an, pentru că m-aş simţi mai curăţită, pentru că m-aş apropia din nou de Dumnezeu mai mult. Dar… nu mai ştiu să ţin post, bolile trupului m-au mâncat şi acum în găurile săpate de ele apa ar eroda şi mai tare. Nu mai ţin post negru fiindcă-s nevrednică de veşnicie şi pentru că atunci pe când ţineam toată lumea din jurul meu considera că fac ceva exagerat.
Îmi port lipsa de virtute şi târâi după mine amintiri, le văd urma adâncindu-se în haina moale a sufletului meu şi las să mă atingă pan la sânge.
Am pregătit Sărbătoarea Paştelui cu priceperea unei simple femei, femeie care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot ce are. Şi poate simplitatea este postul meu.
În tihnă casei noastre, lângă ale mele bucăţi de suflet aş vrea să pot aduce Lumina.
Lumina aceea a iubirii ce străluceşte cel mai puternic. Îi prind în braţe şi mă rog, aşa cum în fiecare zi o fac, să ne învrednicim a o primi. Să ne fim bucurie, speranţă şi alinare în fiecare clipă până la ultima. Să nu ne uităm. Să nu ne nesocotim. Să ne preţuim. Să ne fim suficienţi. Să ne umplem de amintiri frumoase împreună. Să îl lăudăm pe Dumnezeu în zile acestea încărcate spiritual. Să ne iubim aşa cum numai noi o putem face.
Anul ăsta masa e mai sarca, cadourile lipsesc, însă am repetat lecţia vieţii aceea în care ni se spune că importanţi suntem nou. O familie. Curăţă în suflet, veselă, caldă, frumoasă şi iubitoare. Asta ne e cel mai de preţ cadou.
Lumina acesta pe care o simt atingându-mi liniştea mă face să cred că am făcut ceva să o merit. Sărbătoarea Paştelui vine aşezată, să ne afle căutând doar lucruri simple.
Şi voi? Ce faceţi de Paşti? Gata-s pregătirile? Ati fost la spovedanie? L-aţi căutat pe Domnul în inima voastră?
Vă doresc să vă strângi cu sufletul lângă cei dragi, să vă bucuraţi de sănătate, să aveţi speranţă, să iubiţi şi să primiţi în inima voastră Minunea Învierii.
Să vă fie Lumină.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto unsplash.com

30Mar

Aș pleca, măcar puțin!

By Roxana
/ 17 Comments

Reading Time: 3 minutes

Dacă aş putea să plec puţin aş face-o azi, acum, cu două ţoale în bagaj şi cu grabă. Şi mamele au nevoie de un timp pentru ele şi eu îl caut pe al meu și nu-l găsesc, nu deocamdată. Nu aş vrea o vacanţă exotică şi nici răsfăţ peste măsură, aş vrea doar timp să dorm, să citesc, să mă plimb să alerg, să ascult marea, aş vrea un timp doar pentru mine. Cer mult? Nu …şi totuşi aşa se pare.
Nu am stat departe de copil decât în cazuri excepţionale, la moartea bunicului şi în alte două daţi, când, aveam tot chestiuni grave de rezolvat, în total vreo 5 zile din cei 7 ani şi patru luni ai lui. Nu-mi pare rău, ba chiar mă bucur că nu a venit momentul să fim separaţi mai mult…dar…

Uneori senzaţia că nu mai pot.
Că sunt prea multe iar eu sunt incapabilă să le fac pe toate. Că nu mai ştiu să mă organizez. Să îmi prioritizez timpul şi să mă bucur de clipă.

Sunt veşnic obosită. Soţul constant îmi reproşează că nu vreau decât să dorm, că nu mai am energie şi că am îmbătrânit. Aş vrea să îl contrazic cu vehemenţă, să îi spun că nu mă simt bătrână, dar realitatea din oglindă mă contrazice. Zâmbesc amar şi mă încurc şi mai tare în a duce la bun sfârşit ce am de făcut.
Copilul mă priveşte consternat dacă uit ce i-am promis, că am vrut să mergem în cutare loc să că i-am lăsat o minge pe bancă, deşi mi-o dăduse să o păstrez până se întoarce de la joacă. Dacă înainte îl urmăm activ pe fiecare alee în orice parc, acum caut un loc să mă aşez, aproape de acela în care se bucura el, mă așez şi citesc urmărindu-l din când în când cu ochii.
-Eşti altfel, mami. Tu erai activă, jucaşa, veselă şi prezenţa. Acum am impresia că şi-o broască ţestoasă. e mai activă
Îi privesc ochii întrebători şi apoi îi plec pe ai mei, mă rătăcesc în gânduri. Aş vrea să mă închidă o bulă transparentă, acolo în faţa lui şi să nu mai aud, să nu mai văd nimic. Măcar câteva clipe.

Şi mamele au nevoie de timp pentru ele şi eu am nevoie de timpul meu..
Nici nu mai ştiu de când nu m-am bucurat pe deplin de un apus, de când nu am mai băut un ceai în tihnă, de când nu am văzut un film cap coadă fără să îl pun pe pauză, de când nu am mai fost la cumpărături fără să mă uit în stânga şi în dreapta, de când nu am mai citit fără să uit la ce pagină am rămas, de când am făcut o baie lungă, de când nu m-am bucurat de tot ce înseamnă acum.
Stresul şi povara anului trecut se simte încă, nu-i nimeni vinovat, doar eu că nu-s mai îngăduitoare cu mine.
Nu am timp să îmi fac timp, parcă nu mai ştiu, nu mai vreau, nu mai pot să îmi fac. Copilul are pe deplin dreptate şi o broască ţestoasă e mai activă şi mai productivă decât mine, şi-o ursoaica ar vrea să doarmă mai puţin…

Mă observa din când în când şi îmi spune:
– Eu ştiu ce poţi! Eşti mami, eroina mea!
Dar nu-s o eroină. Nu am nici o super putere. Poate doar iubirea ce i-o port e puterea mea.
Ar trebui să mă înarmez cu ea şi să îmi reorganizez ziua, să împart sarcinile cu ei şi să îmi îngădui să mă iubesc şi pe mine. Măcar puţin.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto unsplash.com

29Mar

Renunţ la blog…nu, îl ajut să crească!

By Roxana
/ 3 Comments

Reading Time: 3 minutes

În ultimele zile am şters mult conţinut de pe pagina asta, vreo 9 pagini şi nu mai ştiu câte postări. Toate vechi. Cu conţinut irelevant, ieşit din actualitate sau nepotrivit cu ceea ce vreau eu să scriu. A fost o vreme când am vrut să renunţ la blog, să-mi închid conturile de socializare şi să plec. Definitiv. Pe urmă, am cântărit şi am conştientizat că pagina asta, aşa cum e ea înseamnă mult pentru mine. Am pus mult suflet în unele articole şi-ar fi păcat să le arunc pur şi simplu. Mai mult decât atât, privind contextul pandemic şi nu numai, viaţa s-a mutat online, eu de ce aş renunţa la ea exact acum?

Nu am avut suficientă putere sau suficientă încredere în mine să vă scriu constant, dar experienţa mea că mamă, a noastră ca părinţi e importantă pentru mica mea comunitate. Există posibilitatea să reinventez acest spaţiu şi să îl pun în valoare. Valoarea e tocmai experienţa de care vă spuneam.
Mai demult, vorbeam şi de terapia prin scris, terapie la care recurg şi acum în pragul renunţării. Nu-mi plac nici sfârşiturile, nici lucrurile făcute pe jumătate, aşa că îmi zâmbesc şi o iau de la capăt.
Aerisesc şi şterg tocmai ce nu se potriveşte aici şi… îmi fac o listă de subiecte pe care o să le abordez de acum încolo, aproape zilnic.
Lista mea din excel e lungă, peste 70 de articole şi idei noi cuprinde, aşa că, nu trebuie să renunţ la blog. Nu asta era dorinţa mea de fapt, ci aceea de-al creşte mai mult. Şi cum să-l cresc dacă nu-i scriam nici un cuvânt? Cum oare? Îmi părea inadmisibil că, un om ambiţios şi determinat că mine să renunţe, doar pentru că… nu avea încredere în el. Unde e motivaţia de care am nevoie? E în textul acesta, proaspăt publicat, unde vorbesc, puţin romanţat despre familia mea extraordinară! Da, am o familie extraordinară, care, prin inerţie şi adeziune mă face şi pe mine extraordinară! Zâmbesc soarelui şi îmi spun că aici e ancora perfectă, pun mâna pe taste şi scriu.

Nu am să renunţ la blog, ba din contră, o să vă las câteva dintre ideile mele de viitor.

Şi-o să vă spun că îmi doream neapărat o fată, înainte să învăţ să fiu mama de băiat.
Cum s-a întâmplat că în primele săptămâni după naştere să plâng o dată cu copil şi să-mi tot repet că sunt o mamă rea.
Ce au încercat unele persoane să facă pentru că eu să renunţ la copil?
Sunt o răsfăţa, singura femeie într-o familie extinsă şi exclusiv masculină.
Despre clasa pregătitoare, online, offline şi schimbările de comportament.
Pandemia mi-a adus şi lucruri bune, am numărat vreo 25 şi trebuie să vi le spun.
Avem un al doilea copil pisoi, Thomas despre care am o sumedenie de lucruri de scris.

Am început să vorbesc mai bine engleza, zilnic ascult câte ceva în limba lui Alain de Button.
Munca mea, atât cât e îmi aduce multe satisfacţii şi mă învaţă, din nou, să mă disciplinez.
Fac echipă bună cu mine, cea care se trezeşte la 5 şi am câteva idei de împărţit.

Spuneţi şi voi, aş putea să renunţ la blog când mai am atâtea şi mult multe de scris?

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto unsplash.com

28Mar

Vei rămâne unicul meu copil…

By Roxana
/ 7 Comments

Reading Time: 4 minutes

Ştii, David, tu vei fii întotdeauna singurul care mi-a auzit inima pe dinăuntru. Unicul meu copil. Singura fărâmă din sufletul meu. Cea mai frumoasă poveste a vieţii mele.
Ştiu, îmi doream un al doilea copil încă de pe vremea îmi azvârleai câte un picior în pântec, visam cu ochii deschişi la cea de-a doua sarcină de-atunci, îmi făceam planuri să strâng în braţe şi-o fetiţa şi să vă văd ţinându-vă de mâna peste timp.
Eram atât de fericită, de senină şi de naivă, dar realitatea avea să mă contrazică în curând.
Tatăl tău mă privea consternat, el nedorindu-şi un al treilea copil, căci sora ta mai mare, fetiţa lui şi cu tine aveaţi să îi fiţi suficienţi. Visele mele frumoase, dorinţa mea de-a şi mama de fetiţă ori bucuria de-a avea un al doilea copil nu prea aveau relevanţă în faţa acestui argument puternic pe care el îl avea.
Cu un simplu şi categoric: Nici să nu aud! m-a trezit definitiv din visare.
Suspinam ţinându-mi pântecul în braţe, tu îmi mângâiai mădularele şi dădeai forţa braţelor mele, plângeam atunci când nu mă vedea nimeni şi îmi părea că am mai pierdut un drept. Am mai renunţat la un vis. Am mai scăpat o bucurie.

Fără să mai spun nimic nimănui, când ai (doar) bărbaţi alături tare-i greu să găseşti înţelegere, am început a căuta o metodă de contracepţie definitivă.

Despre administrarea de anticoncepţionale auzisem şi văzusem ateea femei care se plângeau. Se intraseră. Nu se mai simţeau atractive. Uitau să le ia şi ajungeau la avort. Eu nu îmi doream asta, cu atât mai puţin să avortez. Nu aş putut să renunţ la o viaţă, cum şi pentru a ta m-am luptat cu toată lumea.
Montarea unui sterilet nu era tocmai la îndemână, pentru mine, fiindcă la un moment dat trebuie schimbat, poate provoca leziuni ori nu e întotdeauna eficient, sarcinile pot apărea şi peste el.
Despre diafragma mai ştiam, dar trebuia să am grijă constant să nu uit de ea. Era aproape imposibil.
Răsfoind netul, mai plângând şi mai oftând am aflat despre legarea trompelor uterine. Părea soluţia cea mai sigură, cu riscuri minime şi ireversibilă. Cuvântul ireversibilă mă durea tare, plângeam în tăcere sau cu suspine când nu mă vedea nimeni şi îţi promiteam că pentru tine o să fiu cea mai bună. Mă bucuram că tu îmi vei fi unic copil.

I-am spus şi tatălui tău despre asta, m-a durut şi bucuria lui. Nu l-am privit în ochi o vreme. Apoi m-a durut povara deciziei pe care o pusese doar pe umerii mei, cu toate că el era deja hotărât. Mă întrebă aproape zilnic dacă sunt hotărâtă să fac ce trebuie, dar eu mai printre oftaturi îi spuneam să îmi mai dea timp.
Ştiam însă că nu aveam să pot spune nu sterilizării definitive.

Când în sfârşit mintea se împăcase cu inima şi am decis să o îmbrăţişez, în capul meu era un singur gând ce mă făcea să nu renunţ. Acela că starea de sănătate nu îmi va permite să am grijă de doi, să fiu acolo pentru amândoi, să mă bucur pe deplin de fiecare.

Ce mi-a spus ginecologul despre legarea trompelor uterine?

Nu multe în plus faţă de ce ştiam de pe Google, doar că, îmi va face această intervenţie după cezariana ca să nu mai fie nevoie de o alta.
Femeie fiind şi poate privindu-i privirea tristă, a încercat să mă convingă că există şi alte metode mai puţin invazive, nu la fel de drastice, dar nu era cale de întors şi eu ştiam asta.

În sala de travaliu, când a trebuit să semnez acordul pentru legarea trompelor uterine am simţit cum îmi pumnal îmi frige inima, dar nu mai era vreme să mă gândesc la altceva, căci tu trebuia să mi te muţi curând în braţe.
În timpul operaţiei, după ce m-ai mângâiat prima oară şi-ai plecat lăsându-mă să nu mai fiu mama niciodată, l-am auzit pe doctorul care o asista pe doamna mea.
-Ii legi trompele prin cauterizare? Nu i-a răspuns, ci doar mi-a meşterit măruntaiele în continuare luând în ele dreptul de-a da viaţă.
Plângeam din nou pentru că nu ştiam nimic despre cauterizare, pentru că mi se fură un vis şi pentru că eram atât de singură….

Ce ar fi trebuit să ştiu despre această procedură?

Că nu implică riscuri mari dacă e făcută complet.
Dacă este făcută incomplet poate duce la apariţia altor sarcini. La mine prin cauterizate fiind nu mai putea aduce nimic.
Că viaţa noastră intimă nu va fi afectată.
Pot apărea dezechilibre hormonale, că drept dovadă, vezi şi tu cât de grasă sunt…
Şi unele infecţii postoperatorii datorita instrumentelor folosite acolo.

Nimic din astea nu am ştiut.

M-am simţit doar foarte stearpă, m-am simţit cel mai rău om, o inutilă, o neînţeleasă, o egoistă.

Azi, la şapte ani şi 4 luni distanţă, am curajul să îţi spun toate astea ţie, nu ştiu când le vei citi, dacă o vei face. Mă iartă, ştiu cât de mult îţi doreşti o surioară. Nu îţi cer să mă înţelegi. Nici eu nu mă înţeleg.
Vreau doar să mă bucur de tine, unicul meu copil şi să fiu acolo pentru tine. Pentru totdeauna.
N-am vrut să vă mărturisesc un lucru atât de neplăcut, îmi era frică de durerea lui, acum însă mă simt eliberată. Mai puternică. Există în mine o voce ce spune că am luat o hotărâre bună…. dar tot mai am în colţ de suflet o mare părere de rău.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

sursa foto unsplash.com and google