Nu m-am gandit prea mult la bani cand am deschis propria-mi firma, nu am ambitii de contabil (P)

Am o gandire fenomenala, nu? Am vrut sa scriu falimentara, stiti voi, asa e omul care nu se pricepe deloc la bani si pana de curand nici nu prea ii pasa de ei. Noroc ca mi-am infiintat propria firma ca sa invat ca ei conteaza, nu atat de mult incat sa-mi fure iluzia, dar suficient cat sa-mi intretina sperantele.

Hai sa va spun intai toata povestea si abia apoi sa ajungem si la lucruri mai serioase, ca de exemplu, niste servicii de contabilitate pentru pfa de care candva, cand firma-mi va fi mare, o sa-mi fie de folos.

La inceput a fost ideea de blog, frumoasa, generoasa si plina de idei ofertante de pus pe hartie, modul cel mai romantic de expresie, garantia ca nu voi mai fi nicio clipa singura. Stateam bine merci pe norisorul meu roz pana cand dracusorul si-a bagat coada si m-a intrebat :”Dar tu de ce scrii fara bani?” 

Un alt cuvant se intrezarea departe si el se numea monetizare. Am invatat din zbor ce e acela un articol platit, cum se optimizeaza, cate cuvinte trebuie sa contina, cum se scrie ca sa atraga, cum sa-l dau mai departe, ca publicul conteaza, ca trebuie sa scriu zilnic si ca nu pot sa emit o factura pentru banii pe care ii incasez. Deci primeam bani la negru, asta era in primul rand rau pentru reputatia mea si in al doilea rand rau pentru ca imi reducea numarul de potentiali clienti.

Cineva, din intamplare, mi-a spus intr-o zi sa-mi fac o firma de content writing si sa scriu in continuare. Ca sa fie treaba treaba eu am pus prima caramida si m-am apucat sa invat, ca patalamaua sa-mi certifice acreditarea si trei luni am papat un curs de formare pe paine, asta a fost partea usoara, ca ce urmeaza dupa e o lupta cu sistemul, cu birocratia si cu nervii.

Vreti sa ascultati, stati pe aici si cititi, apoi hotarati daca va deschideti o firma sau nu.

Am gandit sa-mi deschid o firma la domiciliu, ca nu aveam prea multe de facut si de comercializat in afara de informatie. Bun, m-am informat putin si am pornit spre asistenta sociala, caci locuind intr-un bloc Anl nu prea puteam lua decizii singura. Acolo mi se face un dus rece in mijloc de vara, legea anl-ului nu permite chiriasilor sa desfasoare activitati de acest gen la domiciliu.

Cu dezamagirea in dinti m-am intors acasa si am vrut sa renunt, m-am perpelit asa cateva zile, pana cand mi-a venit in minte gandul de-a apela la soacra mea.

Ia sotul, ia copilul si pleaca la Bucuresti, acolo sta ea, acolo va sa fie si firma. Doar ca povestea a inceput prost de la registrul comertului. Aveam nevoie de un nume pentru firma si am ales sa fie inteprindere familiala, dar nu cum voiam noi pe numele sotului, pentru ca, nevazator fiind nu putea semna, ci pe numele meu. Mai aveam nevoie de un contract de comodat si de o procura notariala in care sa se specifice ca io pot sa il reprezint in relatia cu Registrul comertului. Nu stiam ca poti avea o relatie cu un registru, dar iata ca poti.

Cu contractul de comodat am scos-o la capat, dupa o mica neintelegere acasa, caci mama soacra trebuia sa-l semneze dimpreuna cu mine, dar cu procura sa vezi incurcatura. La notar e nevoie ca nevazatorul sa fie insotit de doi martori, de preferat straini, nu rude si procura nu se elibereaza pe loc.

Mai asteapta doua zile. 

Dupa doua zile du-te sa deschizi relatia cu registrul comertului, dar observa ca nu ai certificatul de casatorie si ce sa vezi, era in sertar la Deva, nu in mapa de la Bucuresti. Mai ia-ti doua zile si mergi sa-l iei. Tren, drum, oboseala, dus-intors, ce sa mai, asta e adevaratul concediu.

La intoarcere mai stai o zi pe holuri, mai asteapta, mai rabda, ti se da aprobarea, apoi actele, mai trebuia contul la banca. 

Contul la banca presupunea din nou nervi, emotii, functionari prost informati, alta procura, pentru relatia cu banca, o, da. Notariat, martori, furtuna si stres, singura parte buna e ca am schimbat agentia si am gasit un om responsabil, dar am si mancat cea mai buna clatita uriasa cu branza si marar in timp ce asteptam dupa acte.

Trei saptamani a durat tot balamucul, trei saptamani in care am facut doua drumuri cu trenul Deva Bucuresti, am mers zeci de kilometri pe jos, am vazut zeci de functionari antipatici, am semnat zeci de foi, am plans un ocean si am vazut cum imi albeste parul. O saptamana am umblat pe la portile anaf-ului unde am zacut la coada pana mi s-a dat telefonul peste cap.

Dupa ce ne-am intors acasa a inceput un alt balamuc. Eu nu stiam nimic despre ce inseamna gestiunea banilor sau a afacerii in sine, clientii obisnuiti cu preturi mici mi-au intors spatele cand le-am pomenit de marirea lor. Dezamagire, plans si stres. Mi-am revenit abia cand am inteles ca blogul asta trebuie sa ma reprezinte, sa capete o nisa si acum sa-mi aduca si bani, mai multi, ca pe putini am lucrat destul. Prin urmare am incercat sa imi stabilesc prioritatile, sa imi stabilesc niste preturi si sa colaborez decent cu cine isi doreste acelasi lucru.

Acum, ca abia am inceput a scrie mai des, intr-o directie, nu va imaginati ca si castig un sac de bani sa intru in concurenta cu Mos Craciun, nu, dar ma fac eu mare. Si atunci voi lasa o firma de contabilitate sa se ocupe de banii mei. De ce? Pentru ca pot castiga timp, bani in plus, ma voi elibera de povara birocratiei pentru ca firma va avea o relatie cu institutiile si nu eu. Treaba mea va fi doar aceea care imi place cel mai tare, sa scriu.

Sper ca din povestea asta sa aveti de invatat, eu am invatat sa imi apar interesele si sa imi pese de bani, pentru ca munca in zadar nu ajuta pe nimeni.

Sursa foto internet

 

Ti-ai uitat copilul in tara, nu ti-e dor de el? (P)

Am cunoscut doi ochi albastri care nu zambeau niciodata. Erau ochii unei copile de vreo noua ani. Tacuta si grava trecea mereu pe langa noi abia soptind un salut. Era vecina noastra de peste drum, fetita a carei expresie m-a intrigat intotdeauna. Am incercat sa-I patrund in lume, dar nu m-a lasat fiindca i-a fost teama sa nu o zgudui prea tare cu curiozitatea mea.
Trecea pe strada in graba, insotita adesea de bunica ei din mainile careia lua parte din sacose, nu se oprea decat in fata scarii unde locuia ca sa deschida usa si atat. Cand o deschidea din nou pentru a iesi la joaca se grabea din nou sa ajunga intr-un colt al strazii, acolo unde nu o putea vedea nimeni, poate doar eu de la nivelul etajului cinci, se juca singura sau cu niste copii mai mici pe care ii inconjura cu o caldura aproape materna. Tristetea din ochi nu ii disparea, insa nici atunci cand zambetul isi facea aparitia pe buzele ei.
De fiecare data cand ne intalneam ne privea cu o intensitate speciala, am crezut ca asta se datora prezentei lui David, dar mai tarziu am aflat ca o intriga prezenta noastra in ansamblu. Pe nesimtite, intr-o zi s-a apropiat sa ne ajute cu cumparaturile. Apoi, in alta zi i-a adus micutului o masinuta, ca mai tarziu sa ne-o prezinte pe bunica ei. Chimia dintre noi s-a scris fara cuvinte si incet am incercat sa imi dau seama de ce e privirea Dariei atat de trista.
Bunica ei era o femeie extrem de tonica si de pozitiva, avea o vivacitate pe care o apreciam si o bucurie molipsitoare, molipsitoare pentru toata lumea mai putin pentru Daria. Ne privea cu drag, ne ajuta la randu-I sa ne caram sacosele, il iubea pe David si totul era atat de frumos.
Intr-o dimineata pe cand pleca la scoala am auzit-o pe Daria spunand:
– Crezi ca mama se va supara? Nu vreau sa o supar, vreau sa poata veni macar la Craciunul asta…
Raspunsul bunicii a venit cu un oftat:
– Nu ai cum sa o superi cu o nota, daca poate vine ea din Anglia aia indepartata.
In sfarsit intelesesem de unde veneau norii dorului, in sfarsit intelegeam tacerile, teama, sfiala si privirea albastra atat de trista. Fetitei ii era dor de mama ei plecata din tara. La prima intalnire cu bunica mi-am luat inima in dinti si-am intrebat-o de cand era dorul povara.
– O ingrijesc de cand a deschis ochii, imi spuse, ma-sa a plecat in strainatate cand fata a implinit 3 ani, are 6 de cand e departe. Ne trimite bani, cadouri, dar pentru fatuca nu-I destul, eu nu-I pot tine loc de mama. Vine rar pentru ca nu I se da voie de la slujba, dar eu cu ce sa mint fata?
Am plecat fara sa stiu ce sa-I raspund, pentru ca nici mie nu stiam ce sa-mi spun. Nu mi-as fi imaginat viata departe de copilul meu. Nu as fi suportat gandul sa vad pe un ecran fara sa-l ating si nici sa-I trimit cadouri fara sa ii pot simti bucuria primirii. Stiam ca Romania se confrunta cu problema asta, dar nu simtisem drama unui copil uitat in tara pana atunci.
Daria e un copil bland, insa tristetea ii apasa umerii tineri.
Ea e o eleva buna, dar avea si insuccese pe plan scolar tocmai datorita dramei emotionale.
E prietenoasa si calda, dar se ascunde pentru a ne se supune rautatii copiilor din jur.
Punea, insa bariera intre ea si lume pentru ca nimeni sa nu ii atinga durerea.
Facea din dor tacere si in ochi I se citea doar amagirea.
Nici tu nu ti-ai dori asta pentru copilul tau, nu-I asa?
Nu uita ca prezenta ta e indispensabila, ca timpul din pacate nu-l mai poti da inapoi si parerea de rau ca nu o sa-ti vezi puiul crescand o sa apara prea tarziu.
Am un pont pentru tine,  parinte plecat departe, in Anglia. Exista un serviciu de transport colete Anglia Romania, serviciul acesta iti permite sa trimiti acasa orice cadou doresti, el va fi livrat chiar la usa casei in care locuieste cel mic. Pune inauntru tot ce vrei, ce-I lipseste, ce-si doreste, dar nu uita ca de sarbatori cel mai frumos cadou ai fi chiar tu. Imbratisarea ta valoreaza cat toate cadourile din lume.
Pana sa te intorci ca sa iti primesti imbratisarea bazeaza-te pe Eastlines, firma romaneasca  si nu vei regreta. Isi propune sa poarte coletele si dorurile intre sufletele dragi, dupa principii sanatoase si un serviciu bine pus la punct functioneaza  de aproape zece ani.
Nu-ti uita copilul acasa, nimeni nu te poate inlocui.
transport colete

Cu nasul ros, gata de serbare sau nu prea

Ati auzit vreodata suieratul unui vant in pustiu? Asa e si respiratia mea. Ati vazut vreun rau repede si rece curand la vale? Asa e si nasul meu cu secretii cu tot. Abia daca imi mai tin ochii deschisi deasupra unei cani aburinde cu teraflu raceala si tuse. Sper ca simptomele bronsitei sa fie doar semne, dar tare mi-e ca ma amagesc. 

La inceput a fost raceala, cu o tuse obisnuita, cu o stare de slabiciune obisnuita, dar acum deja suier, ma dor si unghiile de la picioare si abia daca imi misc doua degete ca sa scriu. Nu am uitat nici de o colinda pe zi, nici de ce-am primit ca sa scriu, doar ca acum nu stiu cat sunt de capabila.

Mi-e capul plin de idei, dar degetele dupa cum v-am spus refuza sa comunice, zici ca s-au scurcircuitat de la creier si se misca de unele singure. Asa imi trebuie daca tratez raceala cu supeficialitate. Asa am facut si anul trecut si acum doi ani si acum, adevarul asta doare mai tare decat toate madularele ce mi se zguduie in viscere.

De va dau tarcoale simptomele bronsitei nu fugiti de ele, priviti-le in fata sau pe fata voastra si tratati-le din timp.

De va dor ochii, aveti febra, tusiti si scuipati ca un pisoi turbat, va miscati de parca ati care saci pe umeri si privirea vi se tulbura la fiecare respiratie atunci e clar ca trebuie sa mergeti la medic.

Nu va alintati ca raceala nu se trateaza in batista, cand va uitati in oglinda si va speriati ca aratati ca iesiti de pe poarta cimitirului , strandeti-va madularele si mergeti la medic.

Nu lasati simptomele bronsitei sa isi faca de cap, pentru ca puteti sa ratati lucruri importante, un pupic de la copil, un evenemint, o serbare.

simptomele bronsitei

Sursa foto

O colinda pe zi #8 vin colindatorii

Zilele Trecute va faceam cunostinta cu un magistrat care canta exceptional, pe numele lui Calin Merca, el canta A venit si aici Craciunul, dar ce ar fi sa vi-l prezint pe Emil Floare, un it-ist cu o voce la fel de profunda. Cum va place acest duet? Mie imi pare de departe cea mai buna interpretare a colindei Vin colindatorii si credeti-ma, am cautat mai multe.

Vin colindatorii in interpretarea lui Calin Merca si Emil Floare.

Cantul care intotdeauna ma face sa plang mult, tare mult. Tonul meu de apel din aceasta perioada premergatoare sarbatorilor si colinda zilei a opta din pleiada #ocolindapezi.

https://www.youtube.com/watch?v=U7HFtOQuZqM

Vin colindatorii, cum veneau odata, leru-i ler
Sa colinde-n seara asta minunata leru-i ler
Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler
Prea degeaba sange, prea degeaba patimi, leru-i ler,

Gazdelor crestine sa-i primiti in casa leru-i ler
Si cum se cuvine sa-i poftiti la masa leru-i ler
Ni-i trimite sfantul sa ne-ncerce mila leru-i ler,
Domnii mari de astazi sa-si deschida vila leru-i ler,
Sovaielnic pasu, mainile plapande leru-i ler,
Tremurat li-i glasu,nu stiu sa colinde leru-i ler,
Daca stau la poarta si nu zic nimica leru-i ler
Domnilor de astazi sa va apuce frica leru-i ler,

Muta-i intrebarea ce rasuna afara leru-i ler,
Am murit degeaba, ce-ati facut din tara leru-i ler
Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse leru-i ler
Pe la porti straine, ce ne stau inchise leru-i ler,

Vin colindatorii cum veneau odata leru-i ler
Sa colinde in seara asta minunata leru-i ler
Dar li-i gura arsa si li-s ochii-n lacrimi leru-i ler
Prea degeaba sange, prea degeaba patimi leru-i ler.

Am auzit cum ca ei nu voiau neaparat sa atraga atentia, ci au cantat astfel intr-o biserica si au fost filmati fara sa stie. Nu stiu cui ii apartine initiativa, dar tin sa ii multumesc. Ma misca foarte, cum rar ma misca muzica. Calin si Emil au lansat impreuna si un album pe care il puteti auzi aici.

 

O colinda pe zi e pledoaria pentru Craciunul de alta data si a sunat asa:

  1. Galbena Gutuie.
  2. A venit si aici Craciunul.
  3. O ce veste Minunata,
  4. Ia iesiti, boieri, afara
  5. In poarta la Tarigrad
  6. Ce bucurie ar fi
  7. Colindam colind

Maine va fi o alta colinda pe zi si fiecare zi ne aduce magia inapoi, pentru ca magia suntem noi.

vin colindatorii

Sursa foto internet.

O colinda pe zi #7 Colindam colind

Nu mi-am imaginat ca fiecare zi a acestei pleiade de Colinde va fi o provocare perpetua, credeam ca voi deschide un pic youtube-ul, il voi frunzarii la fel de putin si voi gasi acolo te ce-mi doresc in cel mai scurt timp. Gresit. M-am dovedit greu de multumit iar cautarile mele s-au prelungit mult, in momentul in care alegeam colinda acelei zile ma simteam obosita. Cu o oboseala placuta si cu tihna in suflet ca am ales ce trebuia.

Vreau ca in cadrul acestei rubrici sa aduc cantece autentice, altfel decat cele pe care le auzim la radiouri si cu care ne-am obisnuit. Cantate frumos fara ochestratii prea sofisticate si neaparat romanesti.

E un manifest al meu pentru tot ce e romanesc in noi, pentru limba noastra pretioasa, pentru pamantul drag si pentru neamul ai carui fii suntem.

Azi e un colind cantat de niste voci feminine. Acum, ca am pus o colinda pe zi mi-am dat seama va am o aplecare pentru cele cantate de barbati, poate datorita vocilor lor grave, nu stiu, insa de azi nu as vrea sa neglizez nici corurile exclusiv feminine pentru sensibilitatea si nobletea lor.

Colindam colind:

Se vad in zari trei magi venind
Si-o stea ‘naintea lor
Pe drumul spre Ierusalim
Calatorind de zor.

Si-acolo in Ierusalim
De-un prunc au intrebat;
Caci steaua Lui ei au vazut
Si-au spus ca-i Imparat.

Refren: Colindam colind, colindam frumos,
Colindam colind Domnului Hristos

Un Imparat ce S-a nascut
Noi nu am auzit;
Dar mergeti voi si-L cautati
Ca poate-L veti gasi.

Si-ndata ce-au plecat la drum
Cu toti se bucurara;
Ca steaua iar ‘naintea lor
Frumos li s-aratara.

Refren

Si-au mers pana la Betleem
Si-acolo a statut;
Ca steaua-acolo i-a oprit
Din drumul lor cel lung.

La usa unui grajd ajunsi
‘Nauntru ei intrara;
Iar pruncul ce Il cautau
In iesle Il aflara.

Refren

Sarac in sura, langa boi
Umil culcat pe paie
Asa L-au gasit cei trei magi
Pe Dumnezeul slavei.

Dar ei pe El L-au cunoscut
Ca este Imparatul
Cel bun, Cel mare si Cel Sfant
Ce lumea a creat-o.

Refren

Si daca magii s-au plecat
Cu bucurie mare
Si daruri scumpe din desagi
Au scos spre inchinare.

Tamaie, smirna, aur mult
Cu drag I-au daruit
Ca unui Domn si Dumnezeu
Si Imparat slavit.

Refren (2)

O colinda pe zi e pledoaria pentru Craciunul de alta data si a sunat asa:

  1. Galbena Gutuie.
  2. A venit si aici Craciunul.
  3. O ce veste Minunata,
  4. Ia iesiti, boieri, afara
  5. In poarta la Tarigrad
  6. Ce bucurie ar fi

Maine va fi o alta colinda pe zi si fiecare zi ne aduce magia inapoi, pentru ca magia suntem noi.

colindam colind

Sursa foto