ura cu care lovesti
Reading Time: 4 minutes

Dacă îmi știi “situația fizică”, îți poți da seama că am o idee sau două despre discriminare. De-a lungul vieții m-am confruntat cu ea sub diverse împrejurări și de aceea nu m-am înghesuit prea tare să citesc Ura cu care lovești.

Am considerat că discriminarea rasială este și așa un subiect destul de mediatizat. Cartea mi-a atras totuși atenția datorită unei provocări. Am participat la un joc de pe un grup despre citit, unde o cerință spunea să citim o carte interzisă.

Am căutat pe net o listă cu asemenea cărți și, dintre toate, în acel moment coperta de la Ura cu care lovești m-a făcut să mă opresc din lectura articolului respectiv.

Nu cred că este ceva întâmplător pe lume, motiv pentru care am hotărât să mă apuc de citit cartea în cauză. Nici prin cap nu mi-a trecut că mă va încânta suficient de tare cât să îi fac recenzia. Și iată-mă aici…

 

Ura cu care lovești este profundă și dureroasă

Povestea are în centrul său o adolescentă de 16 ani, de culoare (este un aspect important de menționat în acest context), care trăiește împreună cu familia sa într-un ghetou și urmează cursurile unui liceu specific tinerilor de bani gata, albi.

Starr se străduiește din răsputeri să separe cele două lumi atât de diferite, dar care fac amândouă parte din existența ei. Echilibrul obținut cu greu se prăbușește definitiv atunci când, după o petrecere sfârșită cu gloanțe, pleacă alături de un prieten din copilărie cu mașina.

Un polițist alb îi oprește și presupune că băiatul este înarmat. Astfel că, în momentul în care face o mișcare bruscă (vrea doar să se asigure că amica lui se simte bine), Kahil este împușcat mortal. Clipele înfiorătoare în care privește cum se scurge viața din ochii băiatului îi schimbă viața pentru totdeauna lui Starr.

Fata este singura care știe ce s-a întâmplat în noaptea aceea, în timp ce televiziunea începe să vehiculeze tot felul de ipoteze. Kahil era un băiat negru ce a crescut în ghetou și se știa că vinde droguri. Prin urmare, oricum trebuia să moară cumva, mai devreme sau mai târziu, nu?

Starr se luptă cu cele două laturi ale ei: pe de o parte, voia să își continue școala și viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar pe de alta simțind ura cu care se lovea în ea, și mai ales în Kahil, dorindu-și să îi facă acestuia dreptate.

Războiul dintre susținătorii lui Kahil și cei ai polițistului ajunge la cote alarmante, iar Starr este prinsă la mijloc. Oare care va fi deznodământul? Cine este, de fapt, vinovat în toată această situație?

 

Discriminarea – un subiect cu puternic impact emoțional

Cu siguranță nu este ușor să vorbim despre discriminare, fie ea în copilărie, la școală sau peste ani, în societate. Pare că oamenii încă se chinuie să facă eforturi colosale pentru a încerca să îi accepte pe cei diferiți, cei care nu se încadrează în normele obișnuite.

Învățăm de la o vârstă mult prea fragedă ce este ura și ea devine un verb de-a dreptul uzual. Este trist însă că o asociem cu alți oameni în loc să ne limităm la preferințe alimentare sau alte lucruri.

Iubirea de sine are de suferit din această cauză și determină în general ca cel puțin o parte dintre preconcepții să se transforme în realitate. Dacă toți au o părere proastă despre mine în mod natural, ce rost are să le dovedesc contrariul? Cădem tot mai jos în loc să evoluăm, iar Ura cu care lovești este un un exemplu în acest sens. Uneori nici măcar nu avem vreo șansă pentru a ne arăta potențialul și a ieși din cercul vicios…

 

“Tu ești schimbarea” nu este un clișeu

O expresie care sintetizează oarecum acțiunea cărții este Thug Life a lui Tupac. Artistul a spus foarte clar că ura cu care lovești în copii ne vine de hac tuturor. Micuții inocenți de azi vor fi adulții de mâine. Depinde numai de noi cum îi modelăm.

Deci, nu cred că “tu ești schimbarea” reprezintă un simplu clișeu aruncat la întâmplare. Dacă fiecare dintre noi și-ar controla gândurile și faptele, ar alege binele împotriva răului și iubirea în locul urii, s-ar vedea automat diferența.

Este în puterea noastră, a tuturor, să combatem discriminarea: de rasă, gen, orientare sexuală, dizabilitate etc.

Starr și-a asumat la un moment dat rolul în schema mai mare a lucrurilor și a folosit cea mai letală armă de care dispunem cu toții: vocea. Tu ai avea curajul să o faci?

 

Recomand romanul Ura cu care lovești atât adolescenților (genului în care a fost încadrat, de altfel), cât și adulților. Este o poveste tulburătoare, ce reușește să îți formeze o mulțime de întrebări legate de corectitudine, dileme morale, puterea fricii și determinare.

Schimbarea începe din inima fiecăruia dintre noi! Să nu cumva să uiți vreodată asta.

Dana Mierlut e un om special, deosebit si frumos care, fara sa vrea sau sa stie m-a facut de multe ori sa plang. Un exemplu de tenacitate, putere si perseverenta, Dana ne da o mare lectie de viata, prin tot ceea ce este si ce face. Vi-o prezint azi cu mare bucurie si ii multumesc ca a ales sa fie aici. O gasiti pe blog, pe instagram si pe facebook.

 

ura cu care lovesti

 

lumina din amurg
Reading Time: 2 minutes
Povestea romanului “Lumina in amurg “, de Xavier de Montepin începe în 1861. Povestea romanului atrage ca un magnet, este “uns” cu toate ingredientele: mister, iubiri imposibile si crime. Jeanne Fortier este tânăra văduvă a unui mecanic ucis de o explozie a unei mașini la fabrica lui Jules Labroue din Alfortville. În urma accidentului care și-a ucis soțul, Labroue a angajat-o pe văduvă ca îngrijitor la fabrică pentru a-și asigura viitorul ei și al copiilor. Maistrul fabricii, Jacques Garaud este îndrăgostit de Jeanne și, confruntat cu refuzul văduvei de a se căsători cu el. Bărbatul confruntat cu refuzul văduvei de a se căsători cu el, fură proiectul de invenție al șefului său, arde fabrica, îl ucide pe Jules Labroue și o acuză pe Jeanne de incendiere. Jeanne, acuzată pe nedrept, este condamnată pe viață. Din cauza nedreptăților, femeia înnebuneşte, apoi va fi internată la La Salpetriere. După 8 ani, își revine din nebunie și reușește să avadeze, având ca obiectiv principal să-i găsească pe cei doi copii despre care nu mai știa nimic timp de 20 de ani. Jeanne își regăsește copiii. Fiul său Georges, care a luat numele de Darier, cel al mamei sale adoptive, a devenit avocat, iar fiica sa Lucie couturiere. Între timp, Jacques Garaud a devenit un industriaș bogat sub numele de Paul Harmant. Vrea să-și căsătorească fiica Mary cu Lucien Labroue, un inginer de arte și meserii, fiul lui Jules Labroue pe care l-a ucis. Îl angajează ca inginer în fabrica lui. Pentru a-și duce planul până la capăt, Jeanne, ea și-a schimbat identitatea și a devenit mama Lison. După mai multe încercări eșuate, numele adevăratului criminal este dezvăluit și totul se termină cu bine
Luminita Tudosa a descoperit cu gratie magia cuvintelor, este un om exceptional si puternic si ma bucur sa o urmaresc.
lumina din amurg
blog carti
Reading Time: 2 minutes

De 11 ani fără un pic mă plimb prin blogosfera fără ţintă. Nu am reuşit să-mi definesc nici obiective clare, nici să-mi găsesc identitatea. Mi-a luat cam mult să-mi dau seama, însă că nu-mi doresc ca viaţa mea să fie expusă publicului şi nici că familia mea să aibă de suferit de pe urmă a ceea ce scriu eu pe internet. Am avut momente în care cititorii mei, mai mult sau mai puţin apropiaţi să nu înţeleagă punctul meu de vedere şi să mă tragă ulterior de mânecă pentru că am scris ce am scris.
Dar nu marea majoritate m-a convins să pun punct unui blog cu şi despre ai mei, ci chiar cel mai drag dintre toţi, fiul meu. Într-o oarecare seara scriam despre cum se hotărâse să nu mă îmbrăţişeze, el privea peste umărul meu şi la un moment dat mă întrerupe cu o bătaie pe umăr:
– Tu scrii pe blog despre mine? Mă întreabă nu prea încântat.
– Da, ţi-am mai spus asta, îi răspund, eşti marea mea inspiraţie şi îmi face plăcere să scriu aici despre tine.
– Dar pentru mine nu e o plăcere. Sunt prea mic să faci din mine un articol pe blog!
Acest răspuns de om mare a fost şi declicul meu, momentul în care am înţeles că trebuie să schimb ceva la mine şi la direcţia spre care se îndreaptă acest blog.
Acum în prag de iarnă, la ceas aniversar întorc macazul spre biblioteca şi vă anunţ că pe aici se va scrie din nou despre cărţi.
Până pe 17 decembrie, ziua mea aniversară în online, voi da blogului altă înfăţişare, iar pe voi vă invit să scrieţi până pe 20 decembrie, o recenzie despre cartea pe care aţi recomanda-o oricând şi oricui. Puteţi să îmi trimiteţi articolele pe adresa de mail roxanatrandafir.ro@gmail.com sau pe facebook. Le voi publica pe rând şi la final vă voi oferi un cadou surpriză ce va consta în cărţi.
Primele trei zile sunt atribuite, dar mai aveţi opt la dispoziţie, aşadar vă doresc succes.
Să fie în ceas bun.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

blog carti

Reading Time: 4 minutes

Sunt Etolia, cea mai bună cafea proaspat prajita şi implicit cea mai bună prietenă a Roxanei. Azi am să scriu eu câteva cuvinte despre ea şi despre obiceiurile ei de dimineaţă, pentru că mi-a scris în adn cu buzele atât drag de viaţă.
Îi aud alarma şi aştept cuminte aici în dulăpiorul din bucătărie. Îşi vâra leneşă picioarele în papuci, înveleşte copilul şi îl pupa pe frunte apoi merge spre fereastră. Un fior de frig străbate până la mine, aşa e la cinici dimineaţa, dacă nu ştiaţi vă spun acum, asta e ora ei de trezire.
Zice ceva de o înţelegere cu zorile, căci chiar numele ei asta înseamnă, „zori de zi”, o rugăciune către soare şi un timp numai al ei. Stă acolo, sprijinindu-şi capul de fereastră ca şi cum ar vedea începutul lumii undeva în eter. Mângâie motanul şi când se satură de contemplat zarile se intoacrce,  deschide dulăpiorul şi apucă instinctiv cutia mea. Îmi ating boabele uşor de pereţii acesteia în semn de salut, să ştie că m-am trezit şi că sunt gata să începem ziua împreună. Na râşneşte cu răbdare şi adulmecă parcă cu tot sufletul aroma mea, Roxana iubeşte mirosul de cafea proaspăt prajita iar eu o iubesc pe ea, îmi place să o fac fericită. Încă de la prima întâlnire de la magazinul de cafea, acel magazin cu cafea de specialitate, am ştiu că vom fi cele mai bune prietene, nu m-am înşelat.
Rasnita ajung în cafetiera şi în combinaţie cu apa ce fierbe mă transform într-o licoare puternică şi de neînlocuit, Roxana urmăreşte această transformare prin sticla aburită a cânii cafetierei. Abia aştept să îmi iau şi ultima picătură şi să ajung în cana ei. E vremea pentru un alt secret, doar al nostru. În fiecare zi ne spunem câte unul şi până la sfârşitul lumii o să scriem o carte despre secretele cafelei.
Mă toarnă în cană şi mă atinge cu teamă din nou. E timidă, eu prea caldă, dar amândouă suntem perfecte aşa:
Dacă vreţi să ştiţi şi voi câteva secrete ale cafelei, urmaţi exemplul Roxanei şi cumpăraţi cafea Etolia. Ca să nu spuneţi că sunt zgârcită în informaţii iată ce am să vă dezvălui şi vouă.

cafea proaspat prajita
O cafea proaspat prajita  e o mare şi importanta sursa de energie. Cel dintâi lucru de bifat pentru că, Roxana fiind mama de băiat activ şi vesel are nevoie să îl urmeze peste tot ce aceeaşi putere.
Cafeaua, implicit eu Etolia, o cafea boabe cresc performanta  fizică. Ceea ce e foarte important pentru prietena mea, a cărei mică deficienta e susţinută de puterea pe care i-o dau. Sunt foarte mândră că pot să o ajut.

Roxana se gândeşte că în familia ei  e o incidenţă mare de boli neurologice, de la Parkinson la paralizii pe toate le-au bifat, însă acum ştie că şi bându-mă pe mine reduce riscul apariţiei acestor boli şi la ea.
Tot prietena mea, deşi iubeşte mult de tot toamna, acum e într-o angoasă imposibilă. Ea spune că e deprimată, eu cred că trebuie doar să privească înainte, printre aburii ce ies din cană şi o să vadă lumea într-o culoare realistă, doar asta e rolul meu, să reduc tristeţea.
Şi cam gata, restul de secrete sunt numai pentru noi, dacă sunteţi curioşi aşteptaţi cartea de care vorbeam.

A băut jumătate din lucioare mea. Pleaca. Acum îşi aprinde veioză, căută un pix, un caiet şi o agendă. Se aşează la birou şi scrie.

Mai întâi în agenda

…subliniind cu atenţie tot ce o interesează, deşi nu pare, e o persoană organizată. Sunt în mâna stângă aştept să mai trag cu ochiul puţin. Întâi are bifate sarcinile pentru micul job. Cu roşu tot ce nu-i place, cu verde tot ce îi aduce bucurie. Apoi e timp pentru băiatul ei, toată secţiunea asta e scrisă într-o inimă. Se înţelege de la sine de ce. A treia parte e pentru activităţi diverse, iar la final plimbarea de seară. Roxana se plimba cu regularitate în fiecare seară şi acest obicei o face să se elibereze de stres şi să doarmă bine.

cafea proaspat prajita
Închide cu grijă agenda, bea cu poftă din cană şi deschide caietul.

Acest caiet este jurnalul ei, aici are voie să aibă secrete, să scrie tot ce nu vrea să afle lumea, să pună piedici timpului, să scrie scrisori către mama ei, să analizeze ziua precedentă şi să vadă ce a realizat în ea. Nu se opreşte din scris decât în jurul orei 6, atunci se îndreaptă de şale, închide caietul şi îşi ia cartea ce o aştepta cuminte lângă veioză.

Citeşte mai ales cărţi motivaţionale până când sună a doua alarmă, asta e ca să o anunţe că timpul pentru ea s-a cam scurs. E 6.
45 şi ea îşi trezeşte copilul.

ÎI spune cât de mult îl iubeşte, asta ca să-şi înceapă ziua binecuvânta, îl alinta şi îl trimite spre geamul deschis să îşi ia şi el bine meritată îmbrăţişare a aerului. Apoi copilul dispare în baie, prietena mea deretica în urma lui. Îşi doreşte şi azi să fie cea mai bună pentru fiul ei.

Ultima sorbitură pentru azi mă anunţă că trebuie să plece la şcoală. Aşează cana pe birou, ia copilul de mână şi pleacă, spre şcoală ştiu că traversează un parc, acolo prietenii mei salută fântâna se bucura de minunată culoare a toamnei şi zâmbesc fiecărui paznic ieşit în cale. Am învăţat de la prietenii mei să zâmbesc şi eu, tuturor şi fără să cer nimic în schimb şi ştiţi de ce, pentru că zâmbetul e o resursa de inepuizabil bine.

Nu sunt o cafea boabe obisnuita, sunt o cafea cu suflet datorita ei.

În poartă şcolii se despart printr-un sărut şi Roxana se întoarce la treburile ei. Visează la o lume mai bună, îşi aşează eşarfa mai bine la gât, face o poză spre eternitate şi aducere aminte şi pleacă agale pe un drum bine ştiu, urmărind timpul, traficul şi lumea ce se trezeşte la viaţă. Maine ne vom spune din nou secrete in zori de zi.

Articol scris pentru proba 7 a superblog 2021, cu foarte mare întârziere, dar cu foarte mare plăcere.

Pozele sunt personale, motanul si el, iar fotografia   de coperta de pe unsplash.com

superblog 2021
Reading Time: 3 minutes

Mi-am turnat un pahar de apă minerală şi-am deschis această foaie albă pe care nu era nimic, în dreapta mea apa respiră încet, bulbucii se ridică mândrii la suprafaţă şi-apoi timid mor. Sunt prea sensibile pentru a da piept cu realitatea şi de aceea îşi dau ultima suflare şi se fac una cu apă acolo unde se simt în siguranţă. Şi cuvintelor mele le e teamă de ridicol şi tocmai de aceea mor în tăceri. Azi, însă vreau să le fac să existe şi dincolo de teamă şi-am să vă spun o poveste, chiar dacă aceasta va să fie ultima sau singura pe care o voi mai scrie. Povestea asta va să fie înscrierea mea la SuperBlog 2021, competiţia de scriere creativă ce în fiecare an îmi pune răbdarea la încercare.

Îi erau picioarele înfăşurate într-un sal croşetat şi ros de timp şi mâinile subţiri şi slabe ţineau în mână o carte. „Pasărea spin” citesc fără să o tulbur, ştiind că e cartea ei preferată. Pe semne că m-a observat, căci dintr-o dată mă strigă cu glas stins.

-Vino lângă mine!
Mă apropiai încet dezamăgită că i-am întrerupt lectură, dar fericită că mai putem sta de vorbă puţin.
Mai ştii filmul acela cu preotul ăla foarte frumos la care ne uitam amândouă? Am găsit cartea cu acelaşi nume şi tocmai de aceea m-am aşezat să o citesc. Îşi pune grijulie semnul între pagini şi îşi întinde mâna către biblioteca. Mi-ar plăcea ca toate cărţile astea să îţi rămână ţie. Ştiu că le vei iubii şi le vei preţui la fel de mult ca şi mine. Şi dacă nu vor fi de acord să ţi le dea să îţi aminteşti că ţi le-am citit… ţi le-am citit aproape pe toate.
Am zâmbit şi-am strâns-o în braţe, îmi era teamă să nu o doară îmbrăţişarea mea. Slăbise mult, boala îşi lăsase urma adâncă pe obrajii ei frumoşi, gura îi se strângea şi ea dureros ca într-un ţipat. Din pieptu-i fragil abia mai auzeam glasul bland ce a fost odată. Singurii care îşi păstraseră forţa erau ochii ei că de migdala.
Ma bucur că ai moştenit de la mine dragul de carte şi pasiunea pentru lectura. O să vezi peste timp cât de importante sunt aceste daruri. Sunt singurele daruri pe care am putut să ţi le fac fără să mă împiedice nimeni. Cu o mână tremurândă trecu peste fruntea mea furând şi păstrând un zuluf câteva secunde. Sub fruntea asta înaltă se zbat acum multe gânduri, dar am să îţi mai strecor încă unul. Să îţi urmezi întotdeauna pasiunea indiferent unde te duce ea. Pasiunea îţi va da aripi şi te va purta pe acolo unde sufletul îţi va vrea să fie. Care e pasiunea ta? Mă întreabă căutând să mă privească şi mai bine.
Nu ştiu… am banguit.
Stiu eu, îţi place să scrii. Şi dacă scrisul ţi se pare a fi cea mai frumoasă cale de expresie nu-i pune piedici, ci lasă-l să se arate în cuvinte. Eu am păstrat toate scrisorile tale şi în fiecare ai câte o fărâmă dintr-un mare talent.
Am privit-o cu nesiguranţă şi şovăiala. Nu i-am răspuns, ci m-am ascuns în braţele ei firave aşteptând să cadă peste noi înserarea.

Acum ştiţi, nu a fost o poveste, a fost unul dintre îndemnurile mamei pe care, din timiditate şi lipsa de sine nu l-am ascultat. Îmi pare rău, însă cum părerea de rău nu mă ajută cu nimic cred că ar fi cazul să o încep să o ascult.
Competiţia asta de toamnă, SuperBlog 2021 începe şi cu mine şi nu am de gând să îmi mai las poveştile să moară în tăcere.

 

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

 

superblog 2021

Sursa foto superblog.eu.

renunt la blog
Reading Time: 3 minutes

În ultimele zile am şters mult conţinut de pe pagina asta, vreo 9 pagini şi nu mai ştiu câte postări. Toate vechi. Cu conţinut irelevant, ieşit din actualitate sau nepotrivit cu ceea ce vreau eu să scriu. A fost o vreme când am vrut să renunţ la blog, să-mi închid conturile de socializare şi să plec. Definitiv. Pe urmă, am cântărit şi am conştientizat că pagina asta, aşa cum e ea înseamnă mult pentru mine. Am pus mult suflet în unele articole şi-ar fi păcat să le arunc pur şi simplu. Mai mult decât atât, privind contextul pandemic şi nu numai, viaţa s-a mutat online, eu de ce aş renunţa la ea exact acum?

Nu am avut suficientă putere sau suficientă încredere în mine să vă scriu constant, dar experienţa mea că mamă, a noastră ca părinţi e importantă pentru mica mea comunitate. Există posibilitatea să reinventez acest spaţiu şi să îl pun în valoare. Valoarea e tocmai experienţa de care vă spuneam.
Mai demult, vorbeam şi de terapia prin scris, terapie la care recurg şi acum în pragul renunţării. Nu-mi plac nici sfârşiturile, nici lucrurile făcute pe jumătate, aşa că îmi zâmbesc şi o iau de la capăt.
Aerisesc şi şterg tocmai ce nu se potriveşte aici şi… îmi fac o listă de subiecte pe care o să le abordez de acum încolo, aproape zilnic.
Lista mea din excel e lungă, peste 70 de articole şi idei noi cuprinde, aşa că, nu trebuie să renunţ la blog. Nu asta era dorinţa mea de fapt, ci aceea de-al creşte mai mult. Şi cum să-l cresc dacă nu-i scriam nici un cuvânt? Cum oare? Îmi părea inadmisibil că, un om ambiţios şi determinat că mine să renunţe, doar pentru că… nu avea încredere în el. Unde e motivaţia de care am nevoie? E în textul acesta, proaspăt publicat, unde vorbesc, puţin romanţat despre familia mea extraordinară! Da, am o familie extraordinară, care, prin inerţie şi adeziune mă face şi pe mine extraordinară! Zâmbesc soarelui şi îmi spun că aici e ancora perfectă, pun mâna pe taste şi scriu.

Nu am să renunţ la blog, ba din contră, o să vă las câteva dintre ideile mele de viitor.

Şi-o să vă spun că îmi doream neapărat o fată, înainte să învăţ să fiu mama de băiat.
Cum s-a întâmplat că în primele săptămâni după naştere să plâng o dată cu copil şi să-mi tot repet că sunt o mamă rea.
Ce au încercat unele persoane să facă pentru că eu să renunţ la copil?
Sunt o răsfăţa, singura femeie într-o familie extinsă şi exclusiv masculină.
Despre clasa pregătitoare, online, offline şi schimbările de comportament.
Pandemia mi-a adus şi lucruri bune, am numărat vreo 25 şi trebuie să vi le spun.
Avem un al doilea copil pisoi, Thomas despre care am o sumedenie de lucruri de scris.

Am început să vorbesc mai bine engleza, zilnic ascult câte ceva în limba lui Alain de Button.
Munca mea, atât cât e îmi aduce multe satisfacţii şi mă învaţă, din nou, să mă disciplinez.
Fac echipă bună cu mine, cea care se trezeşte la 5 şi am câteva idei de împărţit.

Spuneţi şi voi, aş putea să renunţ la blog când mai am atâtea şi mult multe de scris?

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

renunt la blog

Sursa foto unsplash.com

Curățenia care contează
Reading Time: 6 minutes

Curățenia care contează în familia Trandafir astfel se realizează:

Întotdeauna împreună.

Echipa de Hărniceii cu Mama inzestrată cu Mania Curățeniei și spirit de observație.

Tatal nu prea nerăbdator, dar pasionat de tehnologii de curățare.

Fiul responsabil cu expertiza Calitătii curățeniei.

In Etape:

  1. Gasirea spațiilor de depozitare și stabilirea sarcinilor precise pentru fiecare.
  2. Curatenia propriu zisa
  3. Retușul si observarea calitătii curățeniei

Curățenia este darul de căpetenie al femeii.

Reușita misiunii numită Curățenia care contează se datorează organizării, comunicării si cooperării dintre noi, cei trei Hărnicei.

De cand am devenit mamă am devenit si mai atentă la acest aspect, mai riguroasă, mai meticuloasă și mai severă și i-am antrenat și pe cei dragi in procesul curăteniei, chiar dacă ei erau pe cale sa piardă lucruri din casă, după cum istoriseam aici. De la isprava asta nostimă, de pe urma căreia era sa ramanem fără covor am înteles că trebuie să dețin controlul altfel, fără sa externalizez nimic spre curățare.

În contextul pandemic actual, curătenia a devenit și mai importanta și trebuie să se realizeze repede, eficient și in echipă. Pentru asta Familia Trandafir devine echipa Trei Hărnicei și îsi uneste forțele pentru o casă curată.

Cum motivez un soț nu prea dornic sa partice la curățenia care contează?

Prezentandu-i produsele Kärcher si vorbindu-i despre lor tehonologia inovatoare sau despre ușurința cu care le vom folosi, căt si despre timpul scurt în care vom face curățenie. Cu aceste trei idei magice l-am vazut cum se ridică si deschide laptopul și nu mopul. E dreptul lui să se informeze si să se convingă ca am spus adevarul. În fața monitorului soțul meu se edifică și se convinge că investita mea în noile produse de curătenie fusese cea mai bună.

  1. Astfel, află singur că, am apelat la Liderul mondial de pe piata produselor de curatenie. Kärcher este ea însăși o companie de familie.
  2. A produs primul produs de curățare ce folosea presiunea și apa caldă.
  3. Produsele sunt in continuă dezvoltare, peste 1000 de angajați implicați in procesul de cercetare și inovare, peste 600 de brevete și inventarea de noi solutii, un procent destul de mare, 90% dintre produse sunt pe piață de aproximativ 5 ani.
  4. Are o campanie de curățare a plasticului și astfel susțin natura.
  5. E preocupată de bunăstarea celor nevoiași și îsi pun la dispozitia produsele si utilajele pentru susținerea lor
  6. A ajuns în țara noastra. au o fabrica de aspiratoare la Curtea de Argeș , deține 7 magazine si acoperire națională pentru service.
  7. Deviza lor e inovație; competență; încredere.

De aici și pană a mă întreba cu ce sa inceapă nu a trebuit decat să își inchida laptoptul.

Cum determin un băițel să partice activ la realizarea acestui proces de primăvara?

Încercând să îl ajut să își ţină lucrurile şi jucăriile în ordine, mizând pe obiceiurile bune de a ne descălţa la uşă şi de a ne păstra spaţiul şi mâinile curate mereu, dar şi dându-i sarcini mici, acelea care să-l ajute să se simtă parte integrantă şi importanta în această curăţenie de primăvară. Produsele sofisticate şi aparatele cu abur nu le poate mânui, are doar 7 ani şi e prea mic pentru asta, dar poate să ne spună ce anume să retuşăm şi unde anume să revenim pentru că totul să fie impecabil, perfect..

curătenia care contează

Acestea fiind zise, sa incepem

Misiunea mea, Bucătăria, Baia şi Tapiseria.
Misiunea lui Pardoselile,
Misiunea noastră ferestrele.

 

Bucătăria

Principalul inamic în Bucătărie e grăsimea, grăsimea căreia îi veneam de hac doar folosind soluţii puternice, toxice şi urât mirositoare pe care le uram din toată inima. Pe lângă faptul că îmi iritau foarte tare mâinile şi nările, nici nu se dovedeau foarte eficiente. Oricât de mult aş fi insistat asupra unor suprafeţe, nu scăpăm niciodată complet de pete. Nu mai spun de stratul de grăsime depus pe hota ori cel depus pe aragaz. Un coşmar! Parea imposibil sa scap de ele pe termen lung

Am ales un aparat de curăţat cu aburi şi în faţa lui grăsimea dispare, asta fără a folosi detergenți. Aparatul de curatat cu abur Kärcher SC 1 EasyFix Premium 2-în-1 le curață pe toate, chiar si colturile sau locurile greu accesibile cu ajutorul furtunului de extensie.Rosturile pentru care uneori pierdeam şi ore întregi se curăţa foarte uşor, la fel şi colţurile. Elimină până la 99% din bacterii şi resturile de grăsime. Datorite duzei sale acest aparat se poate transforma într-un dispozitiv pentru podea. Pentru suprafaţa de jos are fie o perie rotundă sau o duză manuală. Nu intru în contact cu murdăria datorită sistemului de îndepărtare a lavetei fără atingere. E uşor, se depozitează în cele mai mici spaţii. Nu mi-e teamă că va fi acţionat de cel mic , datorită sistemului de blocare.

Am terminat totul în timp recod.

Cu ochii la rezultate am exclamat cât mă ţinea gura. “Asta e bucătăria visurilor mele.” Ceilalţi doi hărnicuţi au lăsat ce face făceau şi au venit să vadă cu ochii lor ce se întâmplase aşa miraculos. Au consimţit, primul ramând să mă îmbrăţişeze iar cel de-al doilea și mai mic dintre noi punand un deget pe faianță. Nici o urmă, totul curat şi strălucitor. Ne-am declarat pe deplin mulţumiţi.

Baia

La Baie am folosit tot aparatul de curăţat cu aburi. mai ales pentru “extraordinarele” depuneri de calcar din jurul robinetelor şi a locurilor mai puţin accesibile, la fel ca în bucătărie. Pentru mine igiena băii contează cel mai mult. Am obiceiul de-a da cu laveta peste toate obiectele pe care le atingem şi de-a igieniza constant vasul de toaletă, mai ales de când o foloseşte şi cel mic. Nici pardoseala sau cada nu scăpa ochiului meu vigilent. dar de azi mi-e mult mai simplu. Înainte vreme oboseam datorită aburului sau când trebuia să îngenunchez pentru pardoseală. Azi fac totul stand în picioare. Baia straluceste si e de un alb imaculat.

Tapiseria.

De când îl avem pe Thomas, motanul nostru cu ochii aurii, trebuie să am o grijă deosebită în perioada în care năpârleşte, iar produsele Kärcher mă ajută cu desăvârşire. Un aspirator vertical e aliatul meu perfect.

Aparatul îşi reduce dimensiunea, se înjumătăţeşte pentru o mai simplă utilizare printr-o apăsare de buton. E practic şi uşor de manauit. Nu are fir. Cu ajutorul bateriei funcţionează până la 60 de minute. Aspiratorul vertical VC 5 Cordless Premium are un filtru HEPA ce se curata automat și nu alterează calitatea aerului. Nu are sac şi mă scuteşte să fac alte investii şi, mai mult, nu mă lasa să ating murdăria. Canapeaua e salvată de duza pentru tapiserii. Însă el mai are şi o perie moale şi una pentru zonle greu accesibile înguste.

ȘI penultima zona în curățenia care contează este zona Pardoselilor.

Pentru pardoseli soţul meu soţul meu a ales un aspirator cu spălare. Încă de când a rătăcit covorul pe la spălătorie, acum are grijă de el chiar el acasă. Aspiratorul cu spalare SE 6.100 este ideal pentru covoare, dar si pentru suprafetele dure. Curata in profunzime. Indeparteaza orice miros, rezid sau murdarie. Lichidul din rezervor patrunde in covor si apoi se apira cu presiune. Poate fi folosit pentru orice suprafata, fie ca il foloseste pe covor, parchet, gresie.

Îl văd, e fascinat de sistemul de depozitare a propriilor accesorii şi a duzei cu uscare rapidă. Îl tot studiază de când aspira, mai mult cred că şi trage de timp pentru a-i înţelege mai bine sistemul. Mulţumit a venit să îmi spună să facem curăţenia mai des.

Zambesc si îl bat usor pe umăr. Am planuri mari

Ultima redută erau ferestrele, dar cu un aspirator pentru geamuri toată corvoadă s-a terminat. Adio dâre murare, adio detergenţi inutili, adio mizerii strânse în locuri inaccesibile, adio ridicări pe pervaz pentru spălarea pe dinafară.


Cel mic ne priveşte cu ochii lui veseli sărind fericit de pe un picior pe altul, se duce în inspecţia de final, cea a calităţii curăţeniei. Plin de patos a venit să ne spună: Ne-am descurcat că o echipă de curăţenie adevărată.

curăţenia care contează


Misiunea familiei Trandafir, misiunea celor trei Harnicei a reuşit, curăţenia care contează s-a efectuat ușor și fără a fi o corvoada. Fără a ne epuiza, fără a ne pune lucrurile în pericol să dispară.


De ce vă recomand cu toată încrederea produsele Kärcher? Pentru că de 86 de ani se perfecţionează continuu, au devenit cei mai buni, dar îşi menţin standardele şi deschiderea spre oameni, sunt în permanenţă căutare de soluţii inovative, noi, adaptate societăţii, pentru că preţurile lor nu sunt inaccesibile.


Cam astea fiind spuse despre noi, vă întreb la voi cum decurge curăţenia de primăvară? Cine organizează curățenia care contează?

Articol scris pentru proba întai a spring superblog 2021!
spring superblog 2021
Reading Time: 2 minutes

Nu va asteptati la asta, da, nici eu nu ma asteptam si totusi… Particip. Particip la Spring Superblog 2021, voi fi acolo de dragul competiei si de dragul schimbarii.

  • POT sa schimb ceva pe aici si in gandurile mele.
  • POT sa fiu mai echilibrata si mai determinata pana in prezent.
  • POT sa nu renunt.
  • POT sa nu ma mai compar cu ceilalti.
  • POT sa imi redescopar limitele!
  • POT sa inteleg ce greseli am facut in editiile anterioare.
  • POT chiar sa fiu mai buna, in comparatie cu mine din anii precedenti. Am si facut o imagine pentru asta.
  • POT chiar sa vorbesc despre superblog chiar daca nu mi-a fost usor, ascultati mai jos cate balbe am tras.
  • POT sa ma motivez.
  • POT sa ma organizez.
  • Vreau sa POT si asta e tot ce conteaza.

Superblog este singura competiei de blogging care tine oamenii aproape. A rezistat pana si pandemiei. Creste in fiecare an. Se transforma dupa nevoile de comunicare actuale. E serioasa. Atractiva. Interesanta. Tu de ce nu te-ai inscrie azi la editia Spring Superblog 2021? Eu am ezitat si imi pare rau. Incerc sa recuperez prin textul de mai sus, tu inscrie-te acum!

https://super-blog.eu/register

Nu ai nimic de pierdut, din contra. O sa ai numai de castigat. Trebuie sa fii acolo ca sa te convingi. Nu scrii pentru atii scrii pentru tine, pentru momentul tau de glorie, pentru a te face remarcat.

Superblog este pentru mine ocazia dea avea din nou incredere in ceea scriu.

Sansa de-a iesi din zona de confort si de prea bine.

Bucuria de a avea din nou prietenii aproape. Nu e lucru de loc putin!

Ai curaj sa ma insotesti? urmeaza pasii de mai sus si esti inscris.

Succesul fie cu noi toti, dar mai ales cu mine! Am voie sa fiu egoista? si daca nu am imi dau voie sa fiu.

revenire-in-blogging
Reading Time: 2 minutes

Ma uit cu intristare la tot ce-am vrut sa fie casuta mea. Era un vis vis frumos in care tot ce aveam mai bun aici sadeam. Era locul meu de alinare, de ragaz, de rascruce si de alinare. Acum e un loc al singuratatii in care imi mai urlu din cand in cand. Cum mi-e blogul asa mi-e si gandul. Gol. Imi multumesc lui Dumnezeu ca nu sunteti oglinda mea de pe perete. Mi-ati vedea toata dizgratia si dezamagirea cu care ea e deja obisnuita.

Incerc sa numesc acest articol o revenire in blogging, daca-mi ingaduie si blogul sa fac asta.

Caci tare imi era dor sa ma asez si sa scriu in tihna noptii, asa cum faceam cand entuziasmul era vecinul tristetilor mele. Acum insa, privesc blogul, casuta asta cu numele meu pe ea, putin diferit, mai detasat si mai pragmatic. E vremea sa ma scutur de iluzii si sa dau cuvintelor alt sens. Nu am fost destul de puternica astfel incat sa-mi pot gasi “vocea” potrivita. Nu am fost destul de constanta asa incat sa am o comunitate, cum alti bloggeri cu mult mai putini ani in spate au. Nu am fost suficient de prezenta incat sa atrag atentia.

M-am gandit sa revin la scris pentru ca mi-era dor, dor de cuvinte, de scop, de mine. Am avut un an greu, unii dintre voi stiu, ca, ori de cate ori mi-e greu ma ascund dincolo de ochii lumii.

De fiecare data am crezut ca am puterea sa o iau de la capat, de fiecare data m-am inselat si m-am oprit. Mi-am amintit de un articol al tomatei, care desi scris de ani de zile parca e pentru mine …in fiecare an.

De fiecare data am fost aici, am citit ce scriau prietenii mei, Diana, Mona, Mari sau Potecuta, dar niciodata nu am scris niciun cuvant. Ca si cand mainile mele nu mai stiau a scrie. Plecam si lasam tacerea sa isi spuna povestea.

Dar acum ca pomenesc despre o revenire in blogging ce am de gand sa fac?

 

Sa scriu mai des, cel putin de 3 ori pe saptamana. De data asta cu convingere, cu documentare, cu perseverenta. Documentat si mai atent la textele mele. Orientata fiind pe nevoile mele din prezent.

Sa nu-mi pierd motivatia sub nici o forma, desi asta a fost si este cea mai mare provocare. Am scris-o undeva pe o foie in agenda si e acolo incat sa-mi sara in ochi ori de cate ori simt ca vrea sa plece!

Sa imi cresc pagina organizat si frumos, muncind, muncind si muncind.

Ar trebui sa nu ma mai compar cu nimeni!

Si sa nu-mi mai expun familia atat de usor, a fost o lectie dura pe care baiatul meu mi-a dat-o cand a inteles cum sta treaba pe pagina maica-sii.

Am sters ferestrele si le-am deschis catre soare, am deschis portile si acum imi inverzesc gradina, intrati.

Mamele nu sunt obosite

Reading Time: 3 minutesZilele  mi-au fost lungi şi grele, nici măcar nu am avut timp să simt cum a trecut starea de urgenţă. Nu am avut nici timp să scriu, dar las oamenii dragi să-mi scrie, şi uitaţi ce articol am adus, titlul va spune tot si unde mai pui că e scris de un bărbat? Mulţumesc pentru el invitatului meu din seara asta, Răzvan. Apreciez nespus aceasta mulţumire adusă mamei tale, E atât de simplă şi de plină de sinceritate încât nu are cum să nu mă sensibilizeze!

 

Mă gândesc cum să încep articolul ăsta, să nu pară că am furat o introducere din Ion Creangă. Încă de când eram mic apreciam foarte mult timpul petrecut cu mama. Tata era plecat destul de des cu serviciul, iar în puținul timp pe care îl petrecea acasă era destul de absent.

Nu m-am supărat niciodată pe el și am înțeles situația. Se juca cu mine din când în când, dar de multe ori adormea cu lingura-n farfurie, la propriu. Poate că nu a fost cea mai bună decizie să stea atât de mult departe de familie când eram eu mic, dar nu pot să îl judec. Biznis-ul lui plătea facturile, iar mama trebuia să ajute cu ce poate și să aibă grijă de cel mic.

Mai jos o să povestesc câteva lucruri pe care mi le amintesc cu drag și care mi-au dovedit că mamele nu sunt obosite niciodată.

Alien:

Țin minte că m-a certat mama de vreo trei ori că în loc să mă pun la somn, mă uitam la Alien. Problema nu era neapărat că mă culc târziu, ci că filmul horror nu o să mă lase să dorm. M-am împotrivit vehement și i-am arătat că am personalitate…

La 10 minute de când s-a terminat filmul, băteam la ușa de la dormitor și o rugam pe mama să mă lase să dorm cu ea, că-mi era frică… Ba mai mult, am rugat-o pe mama să-mi aducă și animăluțele de pluș cu care dormeam în mod normal, că le era frică și lor… Mama a făcut minim trei drumuri sufragerie-dormitor, ca să-l facă pe fii-su fericit, deși era proapăt trezită din somn. Mamele nu sunt obosite niciodată.

Răceală cu frisoane:

Eu nu prea bolesc, iar răcelile le duc de cele mai multe ori pe picioare. Îmi amintesc însă de un episod de pe la 14-15 ani, când aveam febră aproape de 40 și frisoane. Mă învelise mama cu trei pături și avea grijă să vină din oră în oră la mine să verifice dacă sunt bine. Efectiv, a pus alarma să sune din oră în oră, îmi schimba câte o pătură prea udă, îmi lua temperatura și îmi dădea haine uscate și medicamente, când era cazul. Mamele nu sunt obosite niciodată.

Pregătiri pentru serbare:

Eram destul de măricel și urma să avem serbarea de Crăciun, de la școală. Eu trebuia să învăt o poezioară și să o spun când îmi venea rândul, ca la o piesă de teatru. Pentru că eram încăpățânat, i-am spus mamei că am învățat și că n-am nevoie să repetăm împreună, să mă lase să mă joc. Doar că nu învățasem, iar a doua zi era serbarea.

Îmi amintesc că m-am trezit după miezul nopții, am aprins becul de la baie și m-am apucat să repet cu voce tare în fața oglinzii. Începusem de mai puțin de 10 minute când am auzit ușa de la dormitor cum s-a deschis încet. Mama și-a luat cana de cafea, și-a așezat un scăunel pe coridor, în fața ușii de la baie și mi-a zis: “Hai să te ajut. Citesc eu bucata de dinainte, ca să te prinzi la serbare când e rândul tău. Tu zi acolo și, unde greșești, te corectez!”. Mama avea treabă a doua zi, dar a preferat să-l ajute pe fii-su încăpățânat să învețe poezia. Mamele nu sunt obosite niciodată.

Și sunt sigur că nu doar mama mea e așa. Îmi imaginez că și gazda acestui minutat blog face la fel de multe sacrificii când este vorba de puiul ei.

Cred că asta e prima lecție ce se face la școala de mame. Să se asigure că Bambi este mulțumit și primește ajutorul, ori de câte ori e necesar. Să-l lase să se chinuie să se descurce singurel și să-l ajute și susțină doar atunci când e nevoie.

Articolul a fost scris de către Răzvan, care de obicei are opinii despre experiențe, călătorii, oameni și suport IT pe 99xp.ro.

Mamele nu sunt obosite

 

Sursa foto unsplash.com

 

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.