Sunt atat de multe lucruri pe care David le face, atatea pe care vreau sa le tin minte, atatea pe care le scriu pe o agenda doar a mea si atatea pe care le uit. Si tocmai pentru ca memoria sa nu mai tina calea bucuriei si s-o impiedice am zis sa-mi fac un blog de parenting.
Naiva cum ma stiu, am crezut ca a scrie public niste lucruri despre copilul tau e foarte simplu, insa ralitatea a venit cu cinismu-i pur si mi-a dat una peste degete de mi-a pierit inspiratia. A avea un blog de parenting nu e deloc floare la ureche.
De ce o sa ma intrebati? Copilul e o sursa inepuizabila de resurse, da este, insa expunerea lui in public are o limita, iar eu sunt cea care traseaza linia de demarcatie si sper ca mana sa nu-mi tremure.
Am fost intotdeauna impotriva expunerii exagerate atat a gravidelor, cat si a copiilor mici si mari. Pentru ca si copilul are dreptul la intimitate, pentru ca imaginea lui in public ii poate fi prejudiciata foarte usor de catre mine, mama dornica sa-l arata lumii intregi. Pentru ca pericolul pandeste la orice pas si mai ales online, unde, nu prea stii cu cine ai de-a face. Pentru ca ar deveni o tinta a ridicolului involuntar, Pentru ca ar fi rescunoscut prea repede pe strada. Pentru ca involuntar i-as face rau. Si pentru ca la varsta mica pe care o are nu se poate apara de unul singur de mine, de ridicol si de cei din jur.
Nu as vrea ca peste timp sa ma traga de maneca si sa-mi spuna ca l-am facut de ras si ca minunatul meu blog de parenting nu-i decat cea mai mare proclamatie a umilirii sale.
Tocmai din acest motiv am tras frana de mana si mi-am tinut entuziasmul sub manton ori de cate ori am simtit nevoia de a spune ceva ce nu s-a mai spus, dar s-a intamplat tuturor mamelor si copiilor. Coincidenta asta, nici macar aici nu ne lasa in pace.
Uitandu-ma peste toate ciornele pe care le-am inceput si nu le-am finalizat inca de acum cinci ani si ceva am gasit si cea mai frumoasa concluzie.
Un blog de parenting sta marturie iubirii mele si impiedica uitarea nevinovata atata timp cat e naiv si natural.
Acolo unde incepe exagerarea totul se termina.
Blogul de parenting poate sa fie:
-despre noi asa cum suntem,
-cu tot ce ni se intampla, asa incat sa nu mai uit lucruri mici si importante.
-prin toata experienta cu care ne imbogatim si din care invatam impreuna.
-e locul nostru special de joaca.
-spatiul pe care amandoi il amenajam cu puterea mintii.
-acolo unde mancam mere si ne asezam pe jos ca facem un puzzle.
-unde sunt emotiile din fiecare imbratisare.
De asta m-am hotarat ca blogul meu sa fie unul despre parenting. Nu m-am regasit nicio clipa in articolele publicitare fara rost. Nu m-am regasit in promovarea agresiva a produselor in care nu cred. M-am oprit atunci cand parca acest loc nu mai era al meu. Cand am inteles ca ideea de la care incepuse nu era monetizarea si ca banii, daca vin sa vina pe ceva unde incape si sufletul meu. Altfel ar fi de prisos.
Reading Time: 3minutesDa, nu-i lucru spus la voia intamplarii, chiar am avut o revelatie si am gasit si raspuns la gandul ce ma framanta, am gasit nisa de care vreau sa ma ocup. Un blog de famile O sa fie cu si despre copii, familie, iubire si alte experiente .Am gasit acest raspuns gandindu-ma la miracolul de a fi mama. Imi propun sa caut si sa imi apropii acele femei cu care am acest lucru in comun. Cum? O sa vedeti foarte curand.
Nu va fi sub nicio forma un blog despre parenting, imi e strain acest termen si nici nu-mi convine ca se amesteca in limba romana atat de des, ci va urma directia fireasca a cresterii unui copil. Nu isi propune sa aduca solutii salvatoare, nici exemple de urmat, doar experiente. Experiente din viata de copil, dar si din cea de parinte. Experiente frumoase, haioase, dureroase, care servesc intai de toate noua si apoi celorlalti, care ne aproapie si ne fac sa ne cultivam iubirea.
Am luat decizia asta pentru ca imi pasa de copilul meu, pentru ca vreau sa ii las ceva de pe urma trecerii mele in online, pentru ca scriind despre el imi descopar cea mai frumoasa latura, pentru ca scriind aici imi dau sansa sa nu uit nicio clipa din cei mai frumosi ani. Pentru ca pustiul meu imi da atatea lectii pe care trebuie sa le asez undeva, pentru ca fara el viata mea ar fi condamnata la tacere.
O sa radeti, dar pe toata perioada sarcinii, cand am scris despre greturi, probleme, ecografii, medicii fara suflet, emotii si disgravidie am avut cel mai bun trafic. Dupa nastere totul s-a oprit si intre mine si pagina de fata s-a cascat un hau insurmontabil. M-am oprit din scris dupa o cezariana grea, o recuperare si mai grea si o depresie post-partum. Nu am mai putut sa scriu nimic din toate astea desi mi le amintesc fidel si cu toate ca de multe ori am fost exclusiv mama. De ce? De teama de a nu cadea in extrema de unde doar sa imi laud pruncul, de teama de ridicol.
Acum realizez ca am gresit, dar timpul s-a dus si e cazul sa recuperez fara sa fac parada cu calitatile baiatului meu sau un blog despre parenting. O sa recuperez povestindu-va cam tot ce nu v-am povestit.
Aparitia copilului in viata mea a fost o neasteptata binecuvantare, nu-mi imaginez cum ar fi acum fara el, nu vreau sa ma gandesc la cea care eram inainte de a fi mama.
Tocmai din acest motiv vreau sa ma dedic acestei directii. Am ce sa va spun. David o sa imi fie sprijin, inspiratie si critic totodata.
Nici nu stiu nu stiu cu ce sa incep, dar nu asta mi-e grija, ci ca intr-atat de des voi vrea sa scriu incat o sa fiu mai mult decat activa.
Ma veti tolera asa? Sunt curioasa cati dintre cititorii mei o sa ramana aici si cati o sa mai vina.
Nu am sa imi abandonez nici postarile despre carti, nici concursul lunar dedicat lor. Am creat un eveniment pe pagina de facebook a blogului despre carti in dar si daca ai un cont pe reteaua de socializare poti sa iti anunti participarea si sa-ti scrii parerea aici.
O sa scriu in continuare recenzii de carte, retete din bucataria mea si din sanul casei noastre si asa cred ca am echilibrat balanta si am gasit si drumul pe care voiam sa il urmez.
Recapitulez, revelatie, blog de familie si nu un blog despre parenting . Cu o idee cu si despre mame.
Si povestea a inceput inca o data, ca si viata, care, la randul sau are mai multe inceputuri.
Reading Time: 2minutesIn dimineata asta am refacut pagina dedicata cartilor in dar si astfel mi-a venit in minte idea de blog de nisa. Nu e prima oara cand ma gandesc sa transform acesta pagina intruna dedicata unor subiecte anume si numai lor.
Am blogul asta de aproape 7 ani si nu de putine ori am vrut sa il inchid. Motivul era simplu, aveam senzatia ca nu ma reprezinta si mai rau ca nu e al meu. Statutul asta de blog generalist imi provoaca uneori senzatia ca m-am implicat in subiecte la care nu ma pricep. Ca am acceptat sa scriu si sa vorbesc despre orice prea usor. Continutul textelor mele era uneori fortat si nepotrivit pentru o femeie si pentru o mama.
Asa se explica prezenta unor texte ce vorbesc despre masini, tehnologii si procese despre care eu nu am nicio idee. M-am informat pe moment si am scris articole mai putin naturale.
E o senzatie cumplita asta, sa iti deschizi propria pagina si sa ai impresia ca nu e a ta. Pe cand in fata unui blog de nisa totul ar fi diferit.
Categoria lui ar fi cea stabilita de mine, analizandu-mi pasiunile cred ca voi alege cea cu carti. Scriu cu placere si despre copii, dar nu cu aceeasi usurinta. Mi-e greu sa prezint situatii de zi cu zi din viata noastra fara sa imi para ca sunt ridicola sau ca imi laud puiul prea mult, dar totodata si a scrie despre copilul meu imi place. Inca ma gandesc.
As alege subiecte in care sa ma implic.
Nu as mai accepta orice subiect sau articol de invitat de pe urma caruia publicul meu sa nu beneficieze prea mult.
Textele nu ar mai fi fortate, ci documentate, fluente, concludente, sustinute de exemple.
Un blog de nisa mi-ar aduce si un profit. Pana acum mi-am vandut textele la preturi derizoriu.
Nisa isi propune implicit un public si un trafic specific.
De aceea tin sa va anunt ca in curand vor fi schimbari prin a mea ograda.
Cine si-a mai nisat blogul si are vreo sugestie pentru mine e liber sa isi spuna parerea.
Cine se mai gandeste sa scrie intro anume directie si de ce?
Reading Time: 3minutesCare e cel mai frumos cuvant din limba ta? Alta leapşa de la Domnişoara cu scufiţa. Puteam eu să “scap” o leapşă? Nu prea… deci dacă tot e rost de-o una să-i dau drumul.: D
1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?
Când am adus acasă diplomele de la olimpiade. O dată tata le-a arătat unui prieten zicând. “Vezi, ba, ce poate fie-mea?”
2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Pe mama am dezamăgit-o cu atitudinea rezervată şi neîncrederea. Când mi-a părut rău era prea târziu..: (
3. La ce eşti cel/cea mai bun/ă, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
Sunt o bună bucătăreasă, da, da, de la masa mea nimeni nu pleacă flămând.
4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?
Caposenia.
5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
Dacă ar fi vorba de ceva esenţial aş putea să merg foarte departe, depinde de circumstanţe.
6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tăi?
Tata mi-a dat pasiunea pentru muzică şi mama dragostea pentru animale.
7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?
N-am trăit clipă cu pricina încă.
8. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?
Prost? Nu-i prost, e doar dezinformat şi trăieşte undeva la munte n-are să se schimbe prea curând. Un cioban.
9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?
Scârţâitul uşii
10. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a?
Io-s emoţionată mai la toate.: P
11. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?
Când trebuie să explic unor necunoscuţi cum sunt şi ce am mă simt penibil. Dacă le-aş putea arăta din prima aş scăpa mai uşor
12. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat?
În faţa celor care mă fac să mă simt mică prin capacitatea lor intelectuală.
13. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?
Când e dur
14. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta?
Aş vrea să-mi schimb picioarele şi să-mi alung naivitatea pentru totdeauna.
15. Cu cine vorbeşti cel mai des despre sex?
Cu verişoara tatălui meu, o de 3 X femeie.
16. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?
Nu mai ştiu
17. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti?
Nu tolerez gelozia extremă.
18. Ce calitate a jumătăţii tale de viaţă iţi este cea mai dragă?
Răbdarea
19. Care a fost jucăria ta preferată în copilărie?
Un urs de plus fără ochi şi cu haine zdrenţuite, aşa mi-l aduc aminte, el era frumos când stătea în ladă.: D
20. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?
Pe bunicul.
21. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi?
Tot pe bunicul.
22. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult?
Medicina
23. Cine-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?
Mama
24. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înţeles?
Unii nu ştiu de ce eu nu reuşesc să cred mereu în mine.
25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?
Perseverenţa.
26. Unde te simţi cel mai în siguranţă?
În braţele bunicului.
27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?
Asta s-a întâmplat ieri într-o discuţie virtuală cu Edi, el nu m-a văzut până acum dar mi-a zis aşa ” Mă inhibi, ştii?.. eşti cea mai inteligentă femeie cu care am vorbit până acum” Am rămas muta. E un compliment de ţinut minte.
28. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat?
Edi.
29. Pentru ce te rogi cel mai des?
Nu mă mai rog.
30. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?
Bunicul.
31. Care a fost primul tău vis împlinit?
Intrarea la facultă.
32. În ce an al vieţii tale ai simţit că te-ai schimbat cel mai mult?
Anul ăsta, sunt într-o schimbare perpetua.
33. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?
Internetul.
34. Care a fost cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-ai făcut (sau l-ai face) cu o persoană de acelaşi sex cu tine?
Nu m-am gândit încă.
****
De patru ori am folosit acelaşi răspuns.”Bunicul”. Oare ştie cât îl iubesc?
Du-o mai departe dacă vrei, dar anunţă-mă că ai luat-o să te trec pe listă.
Leapsa si amintiri din 2010. M-am oprit asupra ce a scris Tomata astazi si mi-a placut leapsa ce-o completase, nu multe au fost asemanarile dintre 2010, al ei si 2010 al meu, una insa, de departe era esentiala:. Amandoua am trecut printr-un an cu schimbari radicale. Amintiri din 2010 am cu duiumul. Obisnuiam sa nu vorbesc despre mine invocand dreptul la viata privata pana sa descopar ca scrisul imi face bine.In fata tastaturii de multe ori uitand de cifre si retragandu-ma in cuvintele ce odinioara imi fusesera cele mai dragi ma vad sigura pe mine si ma vreau dornica de autodepasire. Sunt suficiente motivele pentru care as vrea sa ma adapostesc in spatele pseudonimului asta mistuitor si pasional fara sa-mi expun slabiciunile, e forma cea mai primitiva de protectie si pana acum mi-a adus un plus de siguranta. Vulnerabilitatea mea are tot atatea radacini pe cat de multe sunt tacerile. Devoratoarea de muzica nu-i nici pe departe asa cum si-o imagineaza unii sau cum isi doresc altii, ea incearca sa se inscrie in randul lumii sanatoase fizic si cateodata ii iese. Leapsa lui 2010 va arata asta. A avut un an istovitor pe care-l incheie fara sa traga linie, sa va explic si de de ce in aceasta leapsa lui 2010
Leapsa lui 2010 cu amintiri din 2010.
Ianuarie – Poftesc la frisca si mi se face rau chiar in noaptea dintre ani.De pe la 2 incolo ma gasesc vecina cu salteaua care ma sustinea facuta covrig. – Imi pun in gand sa caut o pereche de cizme noi, cu ghetele alunecam prea tare. N-am cizme nici pana azi. Picioarele mici se incalta greu (si de la copii). – Merg la control si mi se apreciaza evolutia.
Februarie
– Tata ma anunta cu surle si trambite ca va ramane la Londra pentru o perioada nedefinita, i se facuse o oferta de munca pe care nu-si permitea luxul sa o refuze. – Livia, prietena mea gaseste ca e benefic sa facem schimb de carti si asa incepe placerea nesfarsita de-a afla ce minunat isi construisera ea si sotul ei biblioteca. – Ma sperie gandul unei operatii pe coloana.
Martie
– Ma loveste astenia si devin aproape la fel de apatica ca si acum in preajma sarbatorilor. – Hotarasc ca nu-s nici atee dar nici credincioasa, ci sceptica. – Merg din ce in ce mai rar la biblioteca dupa mutarea filialei hat departe, la capatul orasului. – Descopar distanta din ce in ce mai mare dintre mine si-o buna prietena cu care-mi petrecusem adolescenta in scrisori, dar nu fac nimic pentru ai reduce dimensiunea. – Ma impresioneaza profund moartea lui Mile Carpinisan
Aprilie
– E luna dorului de mama. Adanc, necrutator si dur.
Mai
– Ma plictisesc ingrozitor de toate si planuiesc o plecare lunga de acasa. – Vestea ca nu-i nevoie de operatie la nivelul coloanei e ca o cana de apa intr-o mare de nisip. – Omul de langa mine nu mai era acolo, ii ramasese doar urma si ecoul reprosurilor. – Citesc Mizerabilii si starea de spirit mi se schimba.
Iunie
– Pasesc mult prea grabit intr-o alta lume alaturi de un om nepotrivit (pe care aproape nici nu-l cunosteam) si egoist parasind-o definitiv si ireversibil pe cea dinainte. – Plecasem asa cum mi-am dorit. – Constat tarziu ca ma schimbasem fundamental si ca desi nu eram defel multumita de actul nebun si parasirea facuta in graba ma simteam mai femeie – Ajung la sud de tara dupa o noapte de calatorie crancena din vest – Acolo era prietena mea cu care imparteam aceeasi pasi peltici.
Iulie
– Sunt inca musafira unei case in care duduie muzica populara, iar codul lui Oreste a devenit a doua Biblie. – Copiii, cei trei nazdravani.ma umplu de zambet cand le simt apropierea. – Plec spre casa impreuna cu prietena mea sperand sa o scot din amorteala si sa-i aduc liniste. – Nu mai departe de-o zi imi dau seama ca orice incercare avea sa fie zadarnica. Surescitarea ei avea cauze mult mai profunde pe care de teama mi le tainuia. – Pe 16 ajung la Prislop la mormantul lui Arsenie Boca, momentul e de-o intensitate crescuta, ma simt patrunsa de atmosfera, dar ii marturisesc scepticismul pe care-l indrageam acum si mai mult, greseala facuta in iunie.Ma simt mai usurata. – Prietena mea se intoarce acasa, in prima faza fericita si abia apoi regretand ca iar ne-am separat. – Mie nu-mi pare rau, oricat de egoist ar parea, am nevoie de o liniste nu prea revoltator tulburata.
August
– Luna unui Mandruta care brusc imi devine foarte drag.
Septembrie
– Descopar in sotul Liviei un prieten. Imi fac placere ideile comune. Muzica pe care o impartim. – Ma zguduie sa aflu ca femeie are Borderline. Tulburarile fiind din ce in ce mai evidente. – Se naste Devoratoarea de muzica – In ultima zi a lunii las balta regimul.
Octombrie
– Datoriile de la banca sunt mari, caut cumparator pentru ceva ce fusese al mamei.Il gasesc pe Doru care mi-i prezinta pe Ioska si pe Cristina. Ei aveau sa ma scoata din belea oferindu-mi insa, o mare teapa. – Incepe nebunia actelor, declaratii, banii, notar. – Imi dau seama ca-s naiva, Ioska nu e atat de candid cum pare si musca zdravan din increderea mea. – Cristina e calda si buna, cred ca mi-am facut o prietena. – Crizele Liviei ma sperie
Noiembrie
– Acele crize se rasfrang asupra mea doar pentru ca atunci restituisem o carte, plec rupand pamantul si despartindu-ma cu ochii in lacrimi de acea casa unde imi fusese bine. – O cunosc intamplator pe Angela care ma inconjoara cu dragoste de mama.De unde o fi venit? – Vanzarea se face si eu o castig doar pe Cristina. – Tonomatul cu greutate e locul de refugiu. – Fac o numaratoare a cartilor citite anul asta, sunt 52, in sfarsit imi regasisem placerea de-a citi.
Decembrie
– Primesc de la Cristina un cadou, are inauntru cercei si lantisor, sunt la gatul meu de atunci. – Scriu o intamplare si plec la Timisoara pentru o cafea cu Andreea, Anca si Alexandra. Eu fiind singura Consoana din poveste, pe care sper s-o termin pana pe 31. – O invatatura pe care imi doresc sa o duc mai departe si sa ma simt, asa cum sunt, diferita dar la fel.Si niste amintiri pe care timpul nu le va stirbi. – Devin curajoasa si incep sa scriu despre noptile mele pretioase – Ma simt atinsa de binecuvantare cand aflu despre Leon Danaila, sculptorul de creiere si simt pana in ultimul por al fiintei mele nevoia de merge la el. – E primul plan pentru la anul, asa ca, 2010 ramane deschis. – De Craciun innebunesc si ma visez scriitoare – Nu-i un vis, azi am scris iar. – Acum citesc Numele meu a fost Iuda si vad cum scepticismul ce mi-e drag creste in mine.:) Amintiri din 2010 o sa am si cu blogul pentru ca anul asta l-am deschis. Asa a fost leapsa lui 2010. De la 2011 nu cer decat putere si pasi marunti, in rest le fac pe toate chiar si asa, intr-un avant nestapanit.
Cafea cu aroma de domnisoara si prima participare la un blogmeet. La 3 concursuri m-am inscris de cand blogosferesc pe acilea. Trei concursuri cu nicio sansa de castig. Primul a fost pentru cei cu state vechi, hazardul meu a fost o copilarie, iar cei 50 de euro drept premiu mi-au facut cu mana de departe.Al doilea inca isi asteapta castigatorii si desi m-am inscris prima, trebuie sa tin seama de dezavantajul unei trageri la sorti. Cel de-al treilea n-a mai fost pe invisible yahoo, ci in gradina Tomatei. Nimic nu ma facea sa cred ca povestea scrisa de mine o sa fie vreodata aleasa dintre celelalte.In primul rand eram o necunoscuta pentru domnisoara cu Scufita. Nu eram nici timisoreanca si nici cu stea in frunte incat sa fiu sigura de reusita mea. Dar se pare ca, povestile imi ies bine si pe neasteptate m-am trezit ca invitatia la cafea in Timisoara se concretizase. Vestea cea buna era umbrita doar de nametii din ce in ce mai mari ce se asterneau pe drumuri, asta urma sa-mi ingreuneze calatoria, dar cunoscandu-mi frumoasa inconstienta n-am ezitat sa accept chiar daca trebuia sa-mi petrec aproape toata martea in Timisoara. Am cautat cea mai buna ruta si am gasit-o, aveam sa ma cuibaresc intr-un maxi si un tren trebuia sa ma redea orasului meu abia tarziu in miez in de noapte. Toate detaliile fiind puse la punct mai ramanea doar sa-mi stapanesc emotiile buclucase. Ii scriu Tomatei un mail in care ii vorbeam despre mine asa cum sunt, un pic diferita fata de ceilalti bloggeri cu care interactionase. Nu mici au fost surprizele, dar cum lucrurile erau stabilite era musai sa ajung in Mall-ul Timisorean la cafeneaua cu insigna verde, Starbucks.:) In dimineata zilei de marti aveam mainile umede, buzele tremurande si gentuta cu povestile lui Creanga pregatite sa fie donate. Buna cafea cu aroma de domnisoara.
This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Strictly Necessary Cookies
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.
If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.
