Stari de spirit imperfecte Archives

30Sep

Fericirea e de fapt o extraordinara atitudine

By Roxana
/ 10 Comments

Reading Time: 3 minutes

Fericirea, ah fericirea este o stare de normalitate şi o efervescentă atitudine. V-o spun eu, un om cândva trist, care confunda fericirea cu nefericirea. Am fost un om trist ce nu ştia să identifice bucuria şi să o simtă din plin, pentru că aşa a fost educată, cum că fericirea ar fi un deziderat îndepărtat greu de atins, nemeritat. Abia când am avut curajul să mă revolt şi să o iau de la capăt am înţeles cât de accesibilă, de frumoasă şi de simplă e fericirea.

Să nu vă fie cu mirare, mai sunt mulţi alţi oameni trişti ca mine, fiindcă în mintea noastră s-a strecurat încă din copilărie că nu merităm mai mult decât primim, e interzis la visare, la speranţă, la mai bine, la altceva. Şi-as, în sufletele noastre lipsite de lumină încrederii nu îşi făcea loc nici cel mai mic fior al mulţumirii depline. Îndrăzneala de-a privi spre altă parte ne-a adus, m-a adus mai aproape de fericire.
Şi ştiţi care e partea cea mai frumoasă? Că atunci când ai fost profund nefericit, dar ai atins mulţumirea poţi să te bucuri cu tot sufletul de ea!

Astăzi fericirea îmi e…

Familia mea minunată, bărbatul nevăzător în mâna căruia îmi stă astăzi liniştea şi băiatul meu minunat de care sunt atât de mândră
Marea pe care o iubesc până în adâncul sufletului şi în faţa căreia aş putea să tac pentru totdeauna.
Dimineţile în care mă trezesc înaintea soarelui ca să îmi fac timpul meu pentru lectura.
Soarele în scăpătatul serii care-mi colorează părul în cele mai frumoase culori ale lumii.
Sunt fericită atunci când îmbrăţişez un copac şi îi simt seva vibrându-mi lângă tâmplă.
Când se scutură salcâmii.
Se strecoară zorii printre draperii. Ori luminile străzii dansează dansul nopţii.
Îmi tresare sufletul atunci când bate vântul şi îmi aduce miros de zăpadă.
Stejarii înalţi până la cer.
Toamna, draga toamna.
Ori cerul plin de stele pe care încă le număr de la prima şi nu ştiu în ce an voi sfârşi cu ultima.
Sunt fericită atunci când, sub aburii ciocolatei calde, clădesc povestea unui alt decor.
Fericită mai sunt când la mine încă vine Moş Crăciun.
Desenând alături de cel mic lumi mai frumoase şi mai senine.
Pupicul de noapte bună. Secretele şi tainele noastre.
Baloanele de săpun pe care le iubim amândoi.
Florile, toate florile, dar mai ales trandafirii.
Fericirea îmi luminează privirea ori de câte ori zăresc câte un zâmbet de bebeluş.
Fericită atunci când simt miros de carte veche.
Simt între degete mătase.
Îmi toarce motanul lângă suflet.
Mă fericeşte şi verdele pădurii ori plimbarile în parc.
Învăţ să mă bucur de fiecare clipă, s-o conştientizez şi s-o valorific căci e irepetabilă.
Fericirea e de fapt atât de aproape pentru mine, atât de simplă şi de necuprins. Mulţumesc Dianei pentru că m-a inspirat să scriu acest articol si va indemn si pe voi sa scrieti.
Pentru voi cam ce ar fi fericirea?

sursa foto unsplash.com

25Sep

Cum am fost şi cum suntem la 8 ani de la căsătorie

By Roxana
/ 14 Comments

Reading Time: 3 minutes

Acum câteva zile, pe 21 septembrie, am împlinit 8 ani de la căsătorie. Mă uit cu consideraţie la tot acest timp şi îmi pare atât de preţios. Mă uit la noi şi îmi pare că ne ştim de-o viaţă, cu toate că, acelaşi timp a marcat în sufletele şi pe chipurile noastre schimbări definitive.

Cum eram când ne-am spus „Da!”?

Îndrăgostiţi ca în prima clipă în care ne-am văzut. Era o zi toridă de august, prima după ziua mea, atunci când soarele parcă ne-a fost cununat pentru totdeauna. A fost un sentiment ce nu îl mai avusesem niciodată, acela că mâinile noastre s-au cuprins definitiv.
Fericiţi că am reuşit să ne găsim, cu toate că, pe hartă ne despărţeau 488 de kilometri.
Nerăbdători să ne strângem în braţe copilul ce zvâcnea de viaţă în pântecele meu. Atunci aveam deja opt luni de sarcină.
Nesiguri asupra viitorului, căci multe ne mai stăteau împotrivă.
Dar hotărâţi să facem faţa fiecărei provocări.
Cu toate că fericirea se simţea în fiecare respiraţie, în inima mea erau două mari dureri, ca mama nu mai putea fi alături de noi în acel moment şi că bunicul nu a vrut să fie.
Îmi era teamă că nu mă voi reuşi să fiu destul de bună ca soţie şi nici ca mama. Nu îmi spusese nimeni ce să fac, cum să mă port şi nici nu există vreun ghid de viitoare soţie pe care să-l fi putut citi. Bebeluşul mai avea puţin şi venea să îşi primească viaţa iar eu nu ştiam nici cum să-l ţin în braţe. Un singur lucru mă liniştea, că auzisem de la mai multă lume ca nevoie e doar de iubire.

Cum suntem la 8 ani de la căsătorie?

Fericiţi. Împliniţi. Trei şi un motan. Puţin mai bolnavi, mai obosiţi, dar mai apropiaţi, mai siguri pe noi şi mai înţelepţi.

8 ani de la casatorie — Primul desen al lui David cu noi trei, avea trei ani cand l-a facut

Eu mă bucur că am luat cea mai bună decizie, aceea de a-l cere de bărbat, l-am ales pe cel mai bun. Cu el mă simt cea mai răsfăţă şi iubita soţie.
De-a lungul timpului ne-a fost greu să îi înfruntăm pe toţi pentru a rămâne împreună. Să ne găsim un loc, am umblat cu pruncul în braţe din chirie în chirie până să ne primim casa noastră. Să luptăm cu bolile ce nu m-au ocolit. Să gestionăm fiecare schimbare din viaţa noastră. Şi totuşi, ţinându-ne de mână am ajuns azi aici.
El e mai posac decât până acum, uşor mai irascibil şi mai somnoros, însă îmi este acolo încă din clipa în care deschid ochii şi până îi închid. Se dovedeşte acelaşi om hotărât şi demn de care m-am îndrăgostit. Are puterea să mă tolereze cu toate tristeţile mele strânse grămadă şi să-mi adune lacrimile atunci când eu nu le pot ţine. Face tot ce eu nu pot face. Îmi dă forţa.
În toţi aceşti 8 ani de la căsătorie au fost câteva momente în care ne-am îndepărtat, momente în care comunicarea nu mai era verbală şi fiecare avea atenţia îndreptată spre altceva, eu spre copil, el spre ale sale pasiuni.
Ne-am regăsit abia când am realizat că nu ştim să funcţionăm decât împreună.
Suntem mândri de David si împreună cu el suntem cea mai frumoasă familie. Trebuia să vă las pe voi să spuneţi asta, dar mi-a luat-o inima înainte.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto arhiva personala si unsplash.

26Aug

Acolo unde cântă racii -recenzie

By Roxana
/ 14 Comments

Reading Time: 4 minutes

Cartea Deliei Owens „Acolo unde cântă racii” e ultima carte pe care am citit-o, nu mi-a plăcut extraordinar, dar mi-a atras atenţia datorită lirismului sublim cu care descrie natura. Dacă ar fi fost posibil să o citesc acum zece ani cu siguranţa m-ar fi impresionat şi emoţionat mai tare, însă, acum, cu mintea raţională, nu pot să empatizez pe deplin cu personajul feminin şi povestea lui dramatică.
Acolo unde cântă racii este, cu toate acestea, o carte foarte bună care m-a ţinut lângă ea şi m-a determinat să îmi doresc a transforma canalul de youtube într-unul despre cărţi, aşa după cum vă mărturiseam aici.

Pendulând intre trecut şi prezent romanul crează o atmosferă romantică, misterioasă, dramatică şi atât de frumoasă… toate astea prin lecţia de supravieţuire a naturii prin ea însăşi. Povestea Kyei vine doar să sublinieze această trăsătură unică a naturii de a rămâne sălbatică, intactă, împotriva tuturor acţiunilor umane.

Kya, fetiţa mlaştinii, trăieşte acolo unde cântă racii intensitatea unui abandon, abuzul unui tată dependent de alcool, nedreptatea unei societăţi marcate de prejudecăţi, povara unei naivităţi, frumuseţea unei iubiri curate şi revelaţia culturii. Cu toate acestea, povestea este, pe alocuri, forţată, ceea ce îi ştirbeşte din farmec.
Kya Clark, încă din frageda pruncie este condamnată la izolare chiar de fiinţa care îi era cea mai dragă, mama ei, care, sătulă de abuzurile soţului alcoolic pleacă pentru totdeauna luând doar 3 din cei 5 copii cu ea. Al doilea care o părăseşte este Jodye, fratele ei şi el satul de comporatamentul tatalui, iar de atunci nimic nu va fi la fel. Fetiţa rămasă singura în mijlocul mlaştinii îşi strigă durerea plângând după mama şi vorbind cu pescăruşii.
Kya şi tatăl ei au o relaţie rece, nedreaptă, el o abandonează înainte de a pleca de fapt, pentru ca, patima îi ocupa tot timpul. Singurul lucru bun pe care îl face pentru ea este acela că o învaţă să pescuiască. Apoi, fără nici o remuşcare, pleacă şi o lăsa pradă singurătăţii.
Kya şi societatea din afara mlaştinii, una plină de prejudecaţii care îi pune etichete o ridiculizează şi o marginalizează din inerţie.

Kya şi Tate trăiesc tot o poveste nedreaptă. Băiatul este acela care, din dragoste, o învaţă să citească, îi aduce darul cărţilor, o împinge spre cultura şi o susţine în toate. Pe de alta parte, o ajuta să se descopere că tânăra femeie şi nu o necinsteşte, deşi e greu să reziste ispitei femeii pe care o văzuse crescând. In clipa când pleacă la studii şi nu mai dă nici un semn de teama este respins de Kya nedrept. Nu e dispusă să îi mai dea nici o şansă, pentru ca, şi el o lăsase singură, ea uită parcă tot ce îi dăruise de fapt Tate.
Îl alege pe Chase, don Juanul orăşelului care îi vinde iluzia căsătoriei şi îi fură puritatea din dorinţa de a o avea ca pe un trofeu. Contrar tuturor aşteptărilor, Chase o iubeşte, dovada stând într-un pandantiv primit de la Fata Mlaştinii de care nu se desparte până în ziua morţii lui, cu toate că se căsătorise deja cu altă femeie. Moartea acestui tânăr avea să îi schimbe viaţa şi să o marcheze definitiv, punând-o chiar şi sub acuzaţie.
Kya şi natura revelatoare, cea care o ajută să fie puternică, să meargă mai departe şi să devină o cercetătoare remarcabilă. Învăţată de mică să descopere şi să aprecieze fiecare cotlon, să cârmuiască barca pe mare şi prin mlaştină contra tuturor valurilor şi intemperiilor, bătătorind cărările cu piciorul Kya învaţă să descopere şi să aprecieze sălbăticia şi frumuseţea înconjurătoare. Cu imboldul lui Tate, fata mlaştinii devinw cercetătoare din ţinut şi munca îi e e realmente publicată si sustinuta.

Dacă am înţeles emoţia copilei rămase fără mamă, magia primei iubiri în mijlocul apelor, pasiunea pentru natură, nu am putut să rezonez cu câteva aspecte. Fetiţă foarte mică lăsată singură într-o colibă reuşeşte să supravieţuiască momentului deşi nimeni nu îi dă nici o indicaţie. Poate să se organizeze vândă peşte şi să supravieţuiască cu o putere mult peste vârsta ei. Acela ca din mândrie nu merge la şcoală, pentru că e marginalizata şi nu face nimic pentru a se apropia de oameni. Dar si ca deşi simte că apropierea de Chase îi face rău, îl alege parcă pentru a se răzbuna pe Tate. În sălbăticie se naşte un savant, ceea ce e mult peste orice aşteptare. De la cărţile pe care Tate i le dăruieşte, pasiunea ei pentru natură şi plăcerea de a citi, Kya livrează spre lumina tiparului mult prea mult material. Înţeleg formarea profesională a autoarei, însă atribuind atatea cărţi unei femei din Mlaştina este de departe o sforţare.

Dacă vreţi să citi o carte în care natura se releva aşa cu e, o carte care cânta, care emoţionează, care este în felul său un poem al frumosului, citiţi Acolo unde cântă racii. Tărâmul acele unde pescăruşii îţi pot fi cei mai loiali prieteni când totul pare a fi pierdut.

Cartea poate fi cumpărată de la libris, elefant şi emag.

Pe Goodreads i-am dat două stele, de acolo am luat si poza.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

18Aug

In vara asta am redevenit Eu

By Roxana
/ 13 Comments

Reading Time: 3 minutes

Dimineaţa asta în care bate vântul tare are ceva aparte, azi m-am trezit ca să zâmbesc, ca să îmi pun ordine în lucruri şi să scriu, să scriu aşa cum o făceam demult, cu drag, cu entuziasm şi regularitate. Oare îmi va ieşi de data asta? Cu siguranţă da, dar doar dacă nu mai las amânarea şi neîncrederea să mă domine. In cara asta am redevenit eu.

Ştiţi? În urmă cu două luni viaţa mea se schimbă radical, pe lângă criza de colecist pe care am avut a urmat în scurt timp şi intervenţia de colecistectomie. A fost un moment greu, nu cel mai greu, însă acela care mi-a adus o revelaţie. Trebuie să am grijă de mine! Am să rezerv timp săptămâna asta ca să vă împărtăşesc întreaga experienţă, m-a readus în realitate şi m-a ajutat să mă înţeleg astfel încât să fie bine, nu o să scriu ca să vă impresionez, ci cu speranţa că voi nu veţi trece prin asaa ceva. Tot în perioada ce-a trecut mi-am recâştigat îmbrăţişările pierdute de la cel mic. Aşa, pe neaşteptate, pur şi simplu dintr-o seară a început a mă îmbrăţişa din nou. Am tăcut şi-am primit toată căldura şi iubirea ce-i curgea din braţe, am tăcut şi nu-am cutezat să pun nici o întrebare, căci îmbrăţişările ţin loc de cuvinte mereu

…o vreme în care am fost deconectaţi de la internet, televizor şi alte lucruri care ne fură uneori magia, ne-am conectat din nou la poveşti, la aventuri de-o zi, la plăcerea de a fi împreună.

Tot în vara asta am reînceput să ţin evidenţa scrisă a facturilor, ratelor şi ale altor cheltuieli neprevăzute. Rezultatul? Am simţit unde se făcea risipă şi-am eliminat-o.

Veţi spune că nu aveam nevoie de o vară pentru a face toate astea, e drept, însă aveam nevoie de acel moment, de acel „aha!” care să declanşeze în mine, din nou, motivaţia. E foarte greu să fii nemotivata, să fii neîncrezătoare, să fii nesigură… aşa cum am fost eu până la începutul verii. Totul e fără sens, fără cauză, fără scop. Te trezeşti că trece timpul, regreţi, dar nici nu faci nimic pentru a-l valorifica. Eu am început a pune preţ pe el abia când am înţeles cât eram de bolnavă… Şi iată cum boala nu e deloc o întâmplare, ea vine să schimbe ceva şi să aducă lumina acolo unde sunt nonsensuri.

De când m-am externat mi-am pus din nou agenda şi pixul în geantă. Am reînceput să scriu idei, să fac liste şi să mă bucur de eficienta lor.

Citesc mai mult şi chiar îmi propun să îmi transform canalul de youtube într-unul cu cărţi. E o idee bună? Comentaţi pe subiectul ăsta, vă rog.

Atunci când deschid ochii spre o zi cu bucurie pot să iau totul aşa cum este şi să… fac să fie aşa cum îmi doresc. Azi mă bucur de o energie debordantă. Mâine mă voi bucura de un articol lung şi foarte util despre cum a fost clasa pregătitoare. Poimâine mă voi bucura de planuri de sfârşit de săptămână şi chiar am să le scriu pe aici. Apropo de scris, scriu o carte, v-am mai spus, diferenţa e că acum chiar avansez cu acţiunea. Asta de asemenea mă bucură nespus. Am redescoperit bucuria lucrurilor făcute la timpul lor, a clipelor şi-a tuturor lucrurilor pe care le poţi face cu mintea. Ma bucur ca am redevenit eu.

Pe voi ce va bucura în vara asta? Dar azi?

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

05Jul

Dupa ce boala a dat cu mine de pamant cu toata puterea

By Roxana
/ 19 Comments

Reading Time: 3 minutes

M-am asezat in fata laptopului si am inceput a scrie, dupa doua luni in care de mainile mele nu s-a legat nici un cuvant. Ma uit la mine si ma intreb daca mai sunt aceeasi care va dorea sa va fie lumina ? Raspunsul imi sta deja pe buze si acum se duce inspre varful degetelor si asteapta sa fie relatat: Categoric nu! De atunci si pana azi s-a schimbat atat de multe, in jur, in mine si cu mine incat… sunt un prilej de mirare zilnica. Ma uit in jur si ma bucur de soarele din fereastra, de laptopul la care scriu, de faptul ca pot sta ridicata mai mult timp, ca pot simti mirosuri fara sa imi faca greata, ca pot ingurgita mai mult de doua linguri, linistea casei, de motanul care toarce pe langa mine, de copilul care cauta sa imi fie cat mai bine… de zgomotul bormasinii din blocul celalalt. De toate ma bucur, ma bucur intens, azi si acum ca nu cumva sa imi scape ceva. Pana acum, intr-o situatie ca asta gaseam ceva care sa ma enerveze, macar bormasina si tot trebuie sa ma enerveze un pic. Sunt zen, sunt zambitoare, ma uit in jur, trag aer in piept si iau tot ce ma inconjoara ca pe-o binecuvantare. Dupa ce boala a dat cu mine de pamant cu toata puterea, am invatat ca nimic e mai de pret decat rutina mea simpla si ca fericirea nu sta in a face altceva, ci de a gandi diferit.
De la Pasti inainte totul s-a schimbat. Imi era din ce in ce mai greata de orice miroseam sau gustam. Oboseam cumplit si simteam nevoia sa stau in pat. Nu mai toleram alimente grele si nici nu prea mai puneam gura pe ceva dulce. Fierea mea incepea sa zvacneasca seara si eu, protejand-o cu o mana speram sa se linisteasca. Stiam deja ca are calculi si ar trebui sa se intervina chirurgical asupra ei, dar speram sa nu vina momentul prea curand. A venit, insa o criza, cea mai puternica si mai dureroasa criza de colecist din toata viata mea.
Era noaptea de 3 iulie, orele 23.30, vorbeam in tihna cu barbatul despre cum sa ne gestionam bani, despre ce sa mai gatim, cand, o durere ca un cutit incins mi-a strapuns maruntaiele. Nici nu puteam sa mai respir de durere…
Ce a urmat a fost cumplit, la cateva zile eram operata. Colecistectomia laparoscopica a decurs bine, insa pana sa ajung la ea a durat o viata.
Am sa va povestesc si maine cum am chemat trei ambulante si durerea nu ceda, cum ultima m-a dus la urgenta spunand ca sunt… ipohondra si cum am refuzat interventia la spitalul Sfantul Pantelimon, pentru ca, nu am tolerat o atitudine.

Ce-am invatat dupa criza de colecist si operatie?

Ca sunt ceea ce mananc iar cea ce mananc conteaza.
Nu e bine sa-mi ignor corpul, el da semne ca e bolnav, nu trebuie decat sa il ascult.
Intotdeauna instinctul mi-a fost de ajutor si m-a ajutat sa iau decizii in momente cruciale, va spuneam ca am refuzat interventia chirurgicala pentru ca asa am simtit ca e mai bine.
Am un program riguros si un regim strict pe care acum POT sa le respect.
Cumpana asta ma facut sa rad din tot sufletul si sa ma bucure si un fir de iarba.

Va doresc sa va pese de voi si sa invatati sa va ascultati.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

sursafoto unsplash.com

30Apr

Să vă fie Lumină

By Roxana
/ 9 Comments

Reading Time: 2 minutes

Sărbătoarea Paştelui a venit din nou, azi, în vinerea mare e Lumina afara.

Aş ţine post pentru mama pe care am aruncat-o în braţele pământului în această zi, pentru fiecare grijă de peste an, pentru că m-aş simţi mai curăţită, pentru că m-aş apropia din nou de Dumnezeu mai mult. Dar… nu mai ştiu să ţin post, bolile trupului m-au mâncat şi acum în găurile săpate de ele apa ar eroda şi mai tare. Nu mai ţin post negru fiindcă-s nevrednică de veşnicie şi pentru că atunci pe când ţineam toată lumea din jurul meu considera că fac ceva exagerat.
Îmi port lipsa de virtute şi târâi după mine amintiri, le văd urma adâncindu-se în haina moale a sufletului meu şi las să mă atingă pan la sânge.
Am pregătit Sărbătoarea Paştelui cu priceperea unei simple femei, femeie care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot ce are. Şi poate simplitatea este postul meu.
În tihnă casei noastre, lângă ale mele bucăţi de suflet aş vrea să pot aduce Lumina.
Lumina aceea a iubirii ce străluceşte cel mai puternic. Îi prind în braţe şi mă rog, aşa cum în fiecare zi o fac, să ne învrednicim a o primi. Să ne fim bucurie, speranţă şi alinare în fiecare clipă până la ultima. Să nu ne uităm. Să nu ne nesocotim. Să ne preţuim. Să ne fim suficienţi. Să ne umplem de amintiri frumoase împreună. Să îl lăudăm pe Dumnezeu în zile acestea încărcate spiritual. Să ne iubim aşa cum numai noi o putem face.
Anul ăsta masa e mai sarca, cadourile lipsesc, însă am repetat lecţia vieţii aceea în care ni se spune că importanţi suntem nou. O familie. Curăţă în suflet, veselă, caldă, frumoasă şi iubitoare. Asta ne e cel mai de preţ cadou.
Lumina acesta pe care o simt atingându-mi liniştea mă face să cred că am făcut ceva să o merit. Sărbătoarea Paştelui vine aşezată, să ne afle căutând doar lucruri simple.
Şi voi? Ce faceţi de Paşti? Gata-s pregătirile? Ati fost la spovedanie? L-aţi căutat pe Domnul în inima voastră?
Vă doresc să vă strângi cu sufletul lângă cei dragi, să vă bucuraţi de sănătate, să aveţi speranţă, să iubiţi şi să primiţi în inima voastră Minunea Învierii.
Să vă fie Lumină.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto unsplash.com

11Jan

Cuvintele si necuvintele mele

By Roxana
/ 4 Comments

Reading Time: 2 minutes

Duc pe umeri oboseala lui 2020. Inca ma straduiesc sa ma descotorosesc de povara, sa imi scutur gandurile, sa indrept spatele, sa nu imi pese sa ma doare, sa ridic ochii si sa pasesc inainte. Azi este despre rezolutii 2021.

Ma opresc in fata usii, nu am curaj sa o deschid desi apas cu toata clanta. Ma intorc cu spatele si il las cu greutate pe usa aceea dura, de nepatruns a lumii mele. Inchid ochii si imi fac in minte o scurta analiza. Imi vin atat de multe in minte incat ma asez incet la masa si scriu. Cuvintele flamande imi fac branci si in fata entuziasmului lor tac si le las sa se aseze.

Asa incep a scrie rezolutii 2021 sau tot ce nu am scris in 2020 si o rezolutie pentru anul de fata.

Evaluez anul trecut pentru a face rezolutii 2021

2020 a fost cel mai greu an din viata mea si totusi, cel mai bun.

Pandemia m-a ajutat sa inteleg cat de importanta sunt eu. Sanatatea si starea mea de bine. Familia mea si Bucuria de a fi mai mult impreuna. Mai impreuna, mai aproape, mai uniti. Mai iubitori, mai intelepti, mai noi.

Am avut curajul sa privesc drama dincolo de drama si sa imi amintesc ca orice lucru ingrozitor ne-a facut pe noi toti mai puternici, mai buni si mai insemnati.

Am muncit pe branci , zi si noapte, inainte de a adormi cel mic si dupa ce toata lumea demult trecuse in lumea viselor. Am scris mai mult ca niciodata in actele pe care trebuie sa le completez, am consumat 70 de pixuri si am gresit de nenumarate ori pana am inteles ca trebuie sa fiu mai buna, mai eficienta.

Am investit si am cumparat o casa atunci cand toata lumea se temea de investitii. Atunci cand toata lumea ne spunea ca nu o sa reusim. Atunci cand doar visul nostru conta.

Am plans pe la usa birocratiei pana am inteles ca problema nu e la noi, ci in sistem. Am invatat din aceste erori sa avem rabdare si ca niciodata nu trebuie sa ne dam batuti.

Am mers pe jos 2500 de kilometri. Cu greu, cu necaz, cu extaz si incredere.

Am ramas fara grai cand David m-a intrebat De ce scriu despre el cand am atatea despre care sa scriu? Am cascat o gura cat o sura si niste ochi imensi si am inteles ca lui nu ii place asta, a fost alegerea mea.

Ne-am marit familia cu cel mai cald ghem cu suflet, Thomas, cel mai iubitor si mai frumos dintre pisoii europeni, are deja 1400 de urmaritori pe instagram.

Nu am fost niciodata mai increzatoare, mai sigura pe mine si mai inteleapta. Toate astea sunt roadele pandemiei.

Pun pret pe fiecare lucru simplu si asta imi da atata putere.

2021 sper sa fie curat si Diferit.

De ce? Pentru ca orice lucru diferit ma va ajuta sa imi depasesc limetele.

Va doresc mult bine si un 2021 incredibil.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

18Aug

Anul 2020 pentru mine

By Roxana
/ 6 Comments

Reading Time: 3 minutes

Stiu, nu v-a fost dor de mine. Am lipsit pentru ca anul 2020 mi-a fost deosebit de greu. Unul in care am trait extrem, am intalnit oameni speciali, am trecut cu bine peste starea de urgenta, am un baiat in clasa pregatitoare, am un loc de munca motivant si frumos si sunt pe cale sunt cumpar o casa.

Ma uit naucita la toate cate vi le-am scris si realizez ca le-am bifat pe toate in acest an deosebit, unul in care totul s-a rasturnat, dar care mie mi-a dat putere.

Sunt tare obosita acum, ma resimt si parca fac prea multe ne mai avand timp pentru nimic, dar doar pentru ca m-am asezat sa scriu ceva mi-a adus atata pace.

Mi-e tare dor de-o clipa de ragaz, insa pot sa pretuiesc ce am de cand ragazul e un vis.

Afara ploua si zarea seamna cu panorama de acum cateva zile. Aceasta priveleste minunata am placerea sa o descopar de fiecare data cand se apropie furtuna. Si imi place furtuna in oras, pentru ca, forta glasului ei acopera celelalte glasuri.

Cu ocazia asta va invit sa va abonati canalului meu modest de youtube pe care o sa-l fac din ce mai mare, tot cu modesteie.
De scris am scris, in caiet si nu public, am scris putin la viitoarea mea carte, o poveste de viata inspirata din realitatea mea.
De citit am citit cateva carti care m-am impresionat.

De la fiul meu am invatat sa il pretuiesc pe “acum” si sa profit de faptul ca nimeni nu investeste intr-un an de criza si am inceput a investi, a investi in casa noastra. Procesul de achizitie al unei locuinte Anl este unul dificil si birocratic. Am alergat prin tot orasul cu doua harti in mana doar ca dosarul sa fie complet. Intre timp pretul a crescut, a fost nevoie sa ii completam avansul. Sa ne strangem mainile, sa nu cedam si sa o luam de la capat. Acum asteptam si grea mai e povara asteptarii. In anul 2020 totul ne-a fost o asteptare.

In urma cu vreo doua luni abia daca mai stiam am balbai ceva in engleza, azi sunt in plin proces de reinvatare. ascult si inteleg multe carti in limba lui Shakespeare si fac exercitii zilnice de scriere. Spre marea mea mirare din ce in ce mai corecte. Pana la urma o sa scriu un intreg articol in engleza, veti vedea.

Am incheiat in sfarsit supliciul interviurilor la care am fost respinsa, am in sfarsit un loc de munca doar al meu. De acasa, usor si frumos. O sa il duc la capat cu atata drag si mandrie ca si dupa pensie o sa-mi fie dor de el.

Oamenii m-au ajutat sa fac lucruri nebanuite si sa am incredere in mine.
Relatia noastra a ajuns la al optulea an si e coapta ca un fruct hranitor si zemos. E ofertanta si matura, e plina de respect si de incredere. E altfel decat inceptul si totusi la fel de frumoasa.

37 mi-e anul din buletin si anul in care m-am vopsit pentru prima oara de dragul schimbarii.
Cam asta am facut, dar voi, voi cum v-ati descurcat in anul asta? Povesti-mi in comentarii.

Cu drag.

Ne vedem pe si pe

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

sursa foto canva.com

05May

Cele 3 Nevoi Psihologice de Bază ale Copiilor de Urania Creme

By Roxana
/ 24 Comments

Reading Time: 4 minutes

Nu mai mergea nimic, făceam fata cu greu crizelor de furie, era debusolat, eram dezarmata. Îmi venea să plec într-o călătorie în jurul lumii, să uit de nervii fără sens, să înţeleg de unde lipsa de comunicare. Undeva greşisem iar David devenise de nestăpânit, atunci am decis să merg la seminarul Uraniei Cremene şi să schimb ceva. Azi i-am citit şi cartea Cele 3 Nevoi Psihologice de Bază ale Copiilor şi vin cu impresii şi un concurs pentru părinţi sau viitorii părinţi. Read More

01May

Nu citesc cărţile care nu îmi plac, nu am timp de pierdut

By Roxana
/ 23 Comments

Reading Time: 2 minutes

Citeam fiecare carte pana la ultima fila chiar si cărţile care nu-mi plăceau. Îmi părea nedrept sa abandonez lectura, voiam sa le dau o şansă egala, sa nu ratez ocazia de a descoperi „acel ceva” interesant pe care îl puteau ascunde. Dezamăgirea era şi mai mare la final, atunci când nimic deosebit nu se arată. Am citit astfel multe cărţi şi am pierdut mult timp cu ele. Asta până să încerc să citesc Cum să opreşti timpul de Matt Haig. Aceasta a fost cartea care mi-a schimbat total atitudinea şi chiar m-a determinat să nu mai citesc cărţile care nu imi plac..

Cum să opreşti timpul nu a fost pe gustul meu. A avut prea multă fantezie, personaje slab conturate şi confuze, subiect departe de a mă cuceri. Aşa că am încetat să o mai citesc după 90 de pagini. A fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua şi astfel mi-a fost mai uşor să îmi spun că nu voi mai lectura ceea ce nu-mi face plăcere.

Nu citesc cărţile care nu imi plac

Fiindcă e absolut normal să nu-mi placă toate cărţile care îmi cad în mână. Nici dincolo de cărţi nu îmi plac toate şi nu le accept doar pentru că se întâmplă.
Nu rezonez cu anumite idei şi nici nu trebuie să le rescriu în minte doar ca să-mi placă.
Unele cărţi sunt prea proaste ca să intre în rândul preferatelor mele.
Decât să citesc ce nu-mi place mai bine caut lecturile care mă motivează, pe care le simt aproape de valorile şi principiile mele, cărţi cu care pot descoperi şi redescoperi, cărţi din care învăţ, care mă motivează, la care m-aş întoarce cu drag.
Nu am atâta timp de pierdut, iar o carte care nu îmi place mi-l fură.

De-a lungul timpului am citit mai multe cărţi cu care am pierdut timpul, am scris aici că nu înţeleg de ce cartea De veghe în lanul de secară e considerată capodopera, nici cum Arta conversaţiei de Ileana Vulpescu a devenit atât de apreciată. Cu astfel de volume nu aş vrea să mă mai întâlnesc şi de când am luat decizia de a nu citi cărţile proaste nici nu am să mă mai întâlnesc.
E dreptul meu să fiu în armonie cu lecturile mele. E dreptul meu să aleg şi să fiu liberă.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

sursa foto canva.com