am redevenit eu
Reading Time: 3 minutes

Dimineaţa asta în care bate vântul tare are ceva aparte, azi m-am trezit ca să zâmbesc, ca să îmi pun ordine în lucruri şi să scriu, să scriu aşa cum o făceam demult, cu drag, cu entuziasm şi regularitate. Oare îmi va ieşi de data asta? Cu siguranţă da, dar doar dacă nu mai las amânarea şi neîncrederea să mă domine. In cara asta am redevenit eu.

Ştiţi? În urmă cu două luni viaţa mea se schimbă radical, pe lângă criza de colecist pe care am avut a urmat în scurt timp şi intervenţia de colecistectomie. A fost un moment greu, nu cel mai greu, însă acela care mi-a adus o revelaţie. Trebuie să am grijă de mine! Am să rezerv timp săptămâna asta ca să vă împărtăşesc întreaga experienţă, m-a readus în realitate şi m-a ajutat să mă înţeleg astfel încât să fie bine, nu o să scriu ca să vă impresionez, ci cu speranţa că voi nu veţi trece prin asaa ceva. Tot în perioada ce-a trecut mi-am recâştigat îmbrăţişările pierdute de la cel mic. Aşa, pe neaşteptate, pur şi simplu dintr-o seară a început a mă îmbrăţişa din nou. Am tăcut şi-am primit toată căldura şi iubirea ce-i curgea din braţe, am tăcut şi nu-am cutezat să pun nici o întrebare, căci îmbrăţişările ţin loc de cuvinte mereu

…o vreme în care am fost deconectaţi de la internet, televizor şi alte lucruri care ne fură uneori magia, ne-am conectat din nou la poveşti, la aventuri de-o zi, la plăcerea de a fi împreună.

Tot în vara asta am reînceput să ţin evidenţa scrisă a facturilor, ratelor şi ale altor cheltuieli neprevăzute. Rezultatul? Am simţit unde se făcea risipă şi-am eliminat-o.

Veţi spune că nu aveam nevoie de o vară pentru a face toate astea, e drept, însă aveam nevoie de acel moment, de acel „aha!” care să declanşeze în mine, din nou, motivaţia. E foarte greu să fii nemotivata, să fii neîncrezătoare, să fii nesigură… aşa cum am fost eu până la începutul verii. Totul e fără sens, fără cauză, fără scop. Te trezeşti că trece timpul, regreţi, dar nici nu faci nimic pentru a-l valorifica. Eu am început a pune preţ pe el abia când am înţeles cât eram de bolnavă… Şi iată cum boala nu e deloc o întâmplare, ea vine să schimbe ceva şi să aducă lumina acolo unde sunt nonsensuri.

De când m-am externat mi-am pus din nou agenda şi pixul în geantă. Am reînceput să scriu idei, să fac liste şi să mă bucur de eficienta lor.

Citesc mai mult şi chiar îmi propun să îmi transform canalul de youtube într-unul cu cărţi. E o idee bună? Comentaţi pe subiectul ăsta, vă rog.

Atunci când deschid ochii spre o zi cu bucurie pot să iau totul aşa cum este şi să… fac să fie aşa cum îmi doresc. Azi mă bucur de o energie debordantă. Mâine mă voi bucura de un articol lung şi foarte util despre cum a fost clasa pregătitoare. Poimâine mă voi bucura de planuri de sfârşit de săptămână şi chiar am să le scriu pe aici. Apropo de scris, scriu o carte, v-am mai spus, diferenţa e că acum chiar avansez cu acţiunea. Asta de asemenea mă bucură nespus. Am redescoperit bucuria lucrurilor făcute la timpul lor, a clipelor şi-a tuturor lucrurilor pe care le poţi face cu mintea. Ma bucur ca am redevenit eu.

Pe voi ce va bucura în vara asta? Dar azi?

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

 

am redevenit eu

servicii seo
Reading Time: 5 minutes

Alex este un tânăr antreprenor din Bucureşti, care, înainte de pandemie şi-a deschis un mic restaurant cu mâncare tradiţional românească. Gurmand fără pereche şi iubitor al tradiţiilor româneşti a găsit în această afacere cheia succesului în capitală. Totul mergea bine, avea o locaţie cu o poziţie bună, bucătari ce pregăteau reţete autentice şi clienţi din ce în ce ce mai mulţi, pentru că, mâncarea bună se vinde şi singură. Alex era mulţumit şi că venea la muncă zi de zi cu plăcere şi el gătea alături de echipa de bucătari, dar şi de mulţimea de oameni care îi călcau pragul, pentru că, aceştia plecau întotdeauna fericiţi şi… sătui. Nimic rău nu putea să se întâmple, până când, pandemia a lovit cu toată puterea în industria Horeca şi a pus lacăte restaurantelor, inclusiv visului lui Alex.

Alex este un tânăr antreprenor din Bucureşti, care, înainte de pandemie şi-a deschis un mic restaurant cu mâncare tradiţional românească. Gurmand fără pereche şi iubitor al tradiţiilor româneşti a găsit în această afacere cheia succesului în capitală.
Totul mergea bine, avea o locaţie cu o poziţie bună, bucătari ce pregăteau reţete autentice şi clienţi din ce în ce ce mai mulţi, pentru că, mâncarea bună se vinde şi singură. Alex era mulţumit şi că venea la muncă zi de zi cu plăcere şi el gătea alături de echipa de bucătari, dar şi de mulţimea de oameni care îi călcau pragul, pentru că, aceştia plecau întotdeauna fericiţi şi… sătui. Nimic rău nu putea să se întâmple, până când, pandemia a lovit cu toată puterea în industria Horeca şi a pus lacăte restaurantelor, inclusiv visului lui Alex.
Panicat şi depăşit de situaţie, Alex nu mai ştia ce să facă pentru a nu-şi pierde oamenii şi implicit afacerea. Căuta răspunsuri pe la autorităţi, dar toată lumea ridică din umeri pentru că, starea de urgenţă urmată de cea de alerga nu întrezăreau nimic bun. Aproape în pragul depresiei, Alex decide atunci să caute soluţii şi în altă parte, singura cale de a le găsi era din confortul casei sale printr-o căutare amănunţită pe internet. Lui Alex, însă nu îi plăcea internetul, acest mediu digital steril şi rece, el era bucătar, avea nevoie de interacţiune vie şi activitate palpabilă, doar că în momentul crucial în care se găsea ştia clar că trebuia să se reinventeze. Începu să studieze şi căuta, aşa cum se pricea, informaţii la întâmplare. Numai că… găsi un site al unui restaurant libanez, care, cu toate că avea o locaţie fizică, Alex ştia unde se afla, acum îşi vindea preparatele online prin livrări la domiciliu. Un zâmbet larg apăru pe chipul tânărului nostru bucătar, era ideea salvatoare şi chiar îşi dorea să facă şi el la fel. Puse mâna pe telefon şi îl sună pe fratele sau Dan, un pasionat de tehnologie, care îi putea veni în ajutor.
– Ce să fac? Îi spuse Alex, restaurantul am fost nevoit să îl închid şi acum văd pe internet că alţii sunt cu un pas în faţă şi îşi comercializează mâncarea online. Afurisita era asta digitală, nu credeam că o să mă lovesc şi eu de ea.
– Nu mai afurisi, îi spuse Dan, pune mâna şi fă-ţi un site, optimizează-l seo cu ajutorul unor specialişti, căuta o Agenţie de Marketing Online Bucureşti şi vei fi mulţumit. Apoi îi închise.
Alex începu metodic, afla ce e acela un site şi cum îl ajută şi chiar în acea seară îşi stabili un nume sugestiv pentru pagină lui şi îşi cumpără un pachet de găzduire. Îşi notă apoi în agenda tot ce i se păru important despre afacerea să şi contacta o agenţie seo. A doua zi fu contactat de un specialist seo, care, îi puse la dispoziţie un pachet personalizat de Optimizare SEO Bucureşti.
Totul era la început şi lucrurile nu se mişcau uşor, dar Alex nu îşi pierdu răbdarea, îl rugă pe fratele său îi pună în continuare conţinut şi imagini pe site, plăti un audit seo şi aşteptă ca specialiştii să îşi facă treaba.

De ce alegerea de a apela la o agenţie de marketing a fost una bună?

Pentru că orice afacere, fie ea şi la început, trebuie să fie promovată şi optimizata online pentru a se face vizibilă.
Ce înseamnă optimizare, promovare şi vizibilitate?
Optimizarea înseamnă eficientizarea site-ului în vederea căutărilor cât mai bune în google şi obţinerea de trafic organic. Pentru asta e nevoie de setarea unor obiective, în cazul lui Alex, vânzarea de meniuri tradiţionale şi livrări la domiciliu şi o bună colaborare între el şi specialiştii seo, care i-au înţeles foarte bine targetul şi scopul afacerii online.
Promovarea, este fie pe reţelele sociale, fie direct în google. Promovarea pe o pagină de reţea socială, poate fi gratuită, dar implica o activitate constantă online, fie plătită, promovare care, după stabilirea publicului ţinta, a bugetului şi a timpului de desfăşurare va rula singură.
Vizibilitatea se obţine cu ajutorul unei strategii bine gândite, optimizarea on-page cu cuvinte cheie seo specifice şi bine alese, off page prin răspândirea în social media şi promovarea serviciului oferit.
Peste alte trei săptămâni de aşteptare, Alex se aşeză în fata laptopului şi îşi deschise site-ul. Era un spaţiu prietenos şi atrăgător. Informaţia despre restaurantul şi mâncarea să erau clare, toată lumea putea afla acum unde să îl găsească, dar şi că, în vreme de pandemie livrarea se făcea la domiciliu. Mai jos, pe categorii se găseau preparatele apetisante pe care nu aveai cum să nu vrei să le adaugi în coş. Preţurile erau rezonabile, atât pentru Alex care trebuia să îşi menţină activitatea bucătăriei constantă, dar şi pentru cumpărători, care nu întârziau să apară. La început, livrările le făcea chiar el, apoi angaja o firmă de curierat specială pentru a eficientiza activitatea şi a câştiga timp.
Se felicită pentru alegerea făcută şi mulţumi erei digitale pentru că l-a primit în sânul său. Nici nu îi venea să creadă cât de multe învăţase despre activităţile pe internet, dar şi cât conta că ai săi clienţi să aibă acces la meniuri printr-un click distanţă. Alex înţelesese că lumea se schimbase şi el o dată cu ea.
Acum ştia cum se face o optimizare online şi off-line, ştia că e nevoie şi că şi pe mobil site-ul să răspundă bine, pentru că, orice om şi potenţial client deţine un mobil inteligent cu care poate să îşi comande mâncare. Era conştient că investiţia sa în online nu fusese de prisos, ba chiar era una ce îi va aduce beneficii şi în viitor şi se bucura că învăţase atât de multe despre lucruri noi şi utile.
Încredinţarea afacerii unei agenţii specializate în domeniul seo se recomandă tuturor celor care au o afacere şi înţeleg potenţialul uriaş al internetului în ziua de astăzi.

agenţie de marketing

De ce o optimizarea seo nu o poţi face singur?

Pentru că nu cunoşti foarte bine uneltele de lucru, strategiile eficiente şi promovările profitabile astfel încât să nu investeşti inutil. Seo şi regulile google sunt în continuă schimbare, strategiile şi noile trenduri aduc o dinamica permanenta unui site, asta dacă îşi doreşte să răspundă cât mai bine şi mai clar nevoilor consumatorilor.
Un site nu ajunge în prima poziţie din căutări fără o muncă susţină în timp şi fără o investiţie. Dar toate eforturile vor fi răsplătite după ce acesta va fi bine implementat şi va produce profit.
Atunci când vrei să fi primul în fata competitorilor trebuie să ştii foarte bine ce îţi doreşti, cât eşti dispus să investeşti şi cu ce te diferenţiezi faţă de ceilalţi.
Ca să fii primul trebui să ai răbdare. Totul se obţine în timp, iar Google poate să îţi fie cel mai bun prieten.

Alex a luat lacătul de pe poarta restaurantului sau o dată cu ridicarea restricţiilor, s-a întors la muncă mai determinat că niciodată, dar a păstrat livrările la domiciliu pentru că ele l-au salvat de la faliment. Site-ul sau există încă şi mereu se îmbogăţeşte cu imaginea unui preparat apetisant.

criza de colecits
Reading Time: 3 minutes

M-am asezat in fata laptopului si am inceput a scrie, dupa doua luni in care de mainile mele nu s-a legat nici un cuvant. Ma uit la mine si ma intreb daca mai sunt aceeasi care va dorea sa va fie lumina ? Raspunsul imi sta deja pe buze si acum se duce inspre varful degetelor si asteapta sa fie relatat: Categoric nu! De atunci si pana azi s-a schimbat atat de multe, in jur, in mine si cu mine incat… sunt un prilej de mirare zilnica. Ma uit in jur si ma bucur de soarele din fereastra, de laptopul la care scriu, de faptul ca pot sta ridicata mai mult timp, ca pot simti mirosuri fara sa imi faca greata, ca pot ingurgita mai mult de doua linguri, linistea casei, de motanul care toarce pe langa mine, de copilul care cauta sa imi fie cat mai bine… de zgomotul bormasinii din blocul celalalt. De toate ma bucur, ma bucur intens, azi si acum ca nu cumva sa imi scape ceva. Pana acum, intr-o situatie ca asta gaseam ceva care sa ma enerveze, macar bormasina si tot trebuie sa ma enerveze un pic. Sunt zen, sunt zambitoare, ma uit in jur, trag aer in piept si iau tot ce ma inconjoara ca pe-o binecuvantare. Dupa ce boala a dat cu mine de pamant cu toata puterea, am invatat ca nimic e mai de pret decat rutina mea simpla si ca fericirea nu sta in a face altceva, ci de a gandi diferit.
De la Pasti inainte totul s-a schimbat. Imi era din ce in ce mai greata de orice miroseam sau gustam. Oboseam cumplit si simteam nevoia sa stau in pat. Nu mai toleram alimente grele si nici nu prea mai puneam gura pe ceva dulce. Fierea mea incepea sa zvacneasca seara si eu, protejand-o cu o mana speram sa se linisteasca. Stiam deja ca are calculi si ar trebui sa se intervina chirurgical asupra ei, dar speram sa nu vina momentul prea curand. A venit, insa o criza, cea mai puternica si mai dureroasa criza de colecist din toata viata mea.
Era noaptea de 3 iulie, orele 23.30, vorbeam in tihna cu barbatul despre cum sa ne gestionam bani, despre ce sa mai gatim, cand, o durere ca un cutit incins mi-a strapuns maruntaiele. Nici nu puteam sa mai respir de durere…
Ce a urmat a fost cumplit, la cateva zile eram operata. Colecistectomia laparoscopica a decurs bine, insa pana sa ajung la ea a durat o viata.
Am sa va povestesc si maine cum am chemat trei ambulante si durerea nu ceda, cum ultima m-a dus la urgenta spunand ca sunt… ipohondra si cum am refuzat interventia la spitalul Sfantul Pantelimon, pentru ca, nu am tolerat o atitudine.

Ce-am invatat dupa criza de colecist si operatie?

Ca sunt ceea ce mananc iar cea ce mananc conteaza.
Nu e bine sa-mi ignor corpul, el da semne ca e bolnav, nu trebuie decat sa il ascult.
Intotdeauna instinctul mi-a fost de ajutor si m-a ajutat sa iau decizii in momente cruciale, va spuneam ca am refuzat interventia chirurgicala pentru ca asa am simtit ca e mai bine.
Am un program riguros si un regim strict pe care acum POT sa le respect.
Cumpana asta ma facut sa rad din tot sufletul si sa ma bucure si un fir de iarba.

Va doresc sa va pese de voi si sa invatati sa va ascultati.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

criza de colecits

 

sursafoto unsplash.com

Sărbătoarea Paştelui
Reading Time: 2 minutes

Sărbătoarea Paştelui a venit din nou, azi, în vinerea mare e Lumina afara.

Aş ţine post pentru mama pe care am aruncat-o în braţele pământului în această zi, pentru fiecare grijă de peste an, pentru că m-aş simţi mai curăţită, pentru că m-aş apropia din nou de Dumnezeu mai mult. Dar… nu mai ştiu să ţin post, bolile trupului m-au mâncat şi acum în găurile săpate de ele apa ar eroda şi mai tare. Nu mai ţin post negru fiindcă-s nevrednică de veşnicie şi pentru că atunci pe când ţineam toată lumea din jurul meu considera că fac ceva exagerat.
Îmi port lipsa de virtute şi târâi după mine amintiri, le văd urma adâncindu-se în haina moale a sufletului meu şi las să mă atingă pan la sânge.
Am pregătit Sărbătoarea Paştelui cu priceperea unei simple femei, femeie care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot ce are. Şi poate simplitatea este postul meu.
În tihnă casei noastre, lângă ale mele bucăţi de suflet aş vrea să pot aduce Lumina.
Lumina aceea a iubirii ce străluceşte cel mai puternic. Îi prind în braţe şi mă rog, aşa cum în fiecare zi o fac, să ne învrednicim a o primi. Să ne fim bucurie, speranţă şi alinare în fiecare clipă până la ultima. Să nu ne uităm. Să nu ne nesocotim. Să ne preţuim. Să ne fim suficienţi. Să ne umplem de amintiri frumoase împreună. Să îl lăudăm pe Dumnezeu în zile acestea încărcate spiritual. Să ne iubim aşa cum numai noi o putem face.
Anul ăsta masa e mai sarca, cadourile lipsesc, însă am repetat lecţia vieţii aceea în care ni se spune că importanţi suntem nou. O familie. Curăţă în suflet, veselă, caldă, frumoasă şi iubitoare. Asta ne e cel mai de preţ cadou.
Lumina acesta pe care o simt atingându-mi liniştea mă face să cred că am făcut ceva să o merit. Sărbătoarea Paştelui vine aşezată, să ne afle căutând doar lucruri simple.
Şi voi? Ce faceţi de Paşti? Gata-s pregătirile? Ati fost la spovedanie? L-aţi căutat pe Domnul în inima voastră?
Vă doresc să vă strângi cu sufletul lângă cei dragi, să vă bucuraţi de sănătate, să aveţi speranţă, să iubiţi şi să primiţi în inima voastră Minunea Învierii.
Să vă fie Lumină.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

 

Sărbătoarea Paştelui

Sursa foto unsplash.com

mamele au nevoie de timp
Reading Time: 3 minutes

Dacă aş putea să plec puţin aş face-o azi, acum, cu două ţoale în bagaj şi cu grabă. Şi mamele au nevoie de un timp pentru ele şi eu îl caut pe al meu și nu-l găsesc, nu deocamdată. Nu aş vrea o vacanţă exotică şi nici răsfăţ peste măsură, aş vrea doar timp să dorm, să citesc, să mă plimb să alerg, să ascult marea, aş vrea un timp doar pentru mine. Cer mult? Nu …şi totuşi aşa se pare.
Nu am stat departe de copil decât în cazuri excepţionale, la moartea bunicului şi în alte două daţi, când, aveam tot chestiuni grave de rezolvat, în total vreo 5 zile din cei 7 ani şi patru luni ai lui. Nu-mi pare rău, ba chiar mă bucur că nu a venit momentul să fim separaţi mai mult…dar…

mamele au nevoie de timp

Uneori senzaţia că nu mai pot.
Că sunt prea multe iar eu sunt incapabilă să le fac pe toate. Că nu mai ştiu să mă organizez. Să îmi prioritizez timpul şi să mă bucur de clipă.

Sunt veşnic obosită. Soţul constant îmi reproşează că nu vreau decât să dorm, că nu mai am energie şi că am îmbătrânit. Aş vrea să îl contrazic cu vehemenţă, să îi spun că nu mă simt bătrână, dar realitatea din oglindă mă contrazice. Zâmbesc amar şi mă încurc şi mai tare în a duce la bun sfârşit ce am de făcut.
Copilul mă priveşte consternat dacă uit ce i-am promis, că am vrut să mergem în cutare loc să că i-am lăsat o minge pe bancă, deşi mi-o dăduse să o păstrez până se întoarce de la joacă. Dacă înainte îl urmăm activ pe fiecare alee în orice parc, acum caut un loc să mă aşez, aproape de acela în care se bucura el, mă așez şi citesc urmărindu-l din când în când cu ochii.
-Eşti altfel, mami. Tu erai activă, jucaşa, veselă şi prezenţa. Acum am impresia că şi-o broască ţestoasă. e mai activă
Îi privesc ochii întrebători şi apoi îi plec pe ai mei, mă rătăcesc în gânduri. Aş vrea să mă închidă o bulă transparentă, acolo în faţa lui şi să nu mai aud, să nu mai văd nimic. Măcar câteva clipe.

Şi mamele au nevoie de timp pentru ele şi eu am nevoie de timpul meu..
Nici nu mai ştiu de când nu m-am bucurat pe deplin de un apus, de când nu am mai băut un ceai în tihnă, de când nu am văzut un film cap coadă fără să îl pun pe pauză, de când nu am mai fost la cumpărături fără să mă uit în stânga şi în dreapta, de când nu am mai citit fără să uit la ce pagină am rămas, de când am făcut o baie lungă, de când nu m-am bucurat de tot ce înseamnă acum.
Stresul şi povara anului trecut se simte încă, nu-i nimeni vinovat, doar eu că nu-s mai îngăduitoare cu mine.
Nu am timp să îmi fac timp, parcă nu mai ştiu, nu mai vreau, nu mai pot să îmi fac. Copilul are pe deplin dreptate şi o broască ţestoasă e mai activă şi mai productivă decât mine, şi-o ursoaica ar vrea să doarmă mai puţin…

Mă observa din când în când şi îmi spune:
– Eu ştiu ce poţi! Eşti mami, eroina mea!
Dar nu-s o eroină. Nu am nici o super putere. Poate doar iubirea ce i-o port e puterea mea.
Ar trebui să mă înarmez cu ea şi să îmi reorganizez ziua, să împart sarcinile cu ei şi să îmi îngădui să mă iubesc şi pe mine. Măcar puţin.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Sursa foto unsplash.com

renunt la blog
Reading Time: 3 minutes

În ultimele zile am şters mult conţinut de pe pagina asta, vreo 9 pagini şi nu mai ştiu câte postări. Toate vechi. Cu conţinut irelevant, ieşit din actualitate sau nepotrivit cu ceea ce vreau eu să scriu. A fost o vreme când am vrut să renunţ la blog, să-mi închid conturile de socializare şi să plec. Definitiv. Pe urmă, am cântărit şi am conştientizat că pagina asta, aşa cum e ea înseamnă mult pentru mine. Am pus mult suflet în unele articole şi-ar fi păcat să le arunc pur şi simplu. Mai mult decât atât, privind contextul pandemic şi nu numai, viaţa s-a mutat online, eu de ce aş renunţa la ea exact acum?

Nu am avut suficientă putere sau suficientă încredere în mine să vă scriu constant, dar experienţa mea că mamă, a noastră ca părinţi e importantă pentru mica mea comunitate. Există posibilitatea să reinventez acest spaţiu şi să îl pun în valoare. Valoarea e tocmai experienţa de care vă spuneam.
Mai demult, vorbeam şi de terapia prin scris, terapie la care recurg şi acum în pragul renunţării. Nu-mi plac nici sfârşiturile, nici lucrurile făcute pe jumătate, aşa că îmi zâmbesc şi o iau de la capăt.
Aerisesc şi şterg tocmai ce nu se potriveşte aici şi… îmi fac o listă de subiecte pe care o să le abordez de acum încolo, aproape zilnic.
Lista mea din excel e lungă, peste 70 de articole şi idei noi cuprinde, aşa că, nu trebuie să renunţ la blog. Nu asta era dorinţa mea de fapt, ci aceea de-al creşte mai mult. Şi cum să-l cresc dacă nu-i scriam nici un cuvânt? Cum oare? Îmi părea inadmisibil că, un om ambiţios şi determinat că mine să renunţe, doar pentru că… nu avea încredere în el. Unde e motivaţia de care am nevoie? E în textul acesta, proaspăt publicat, unde vorbesc, puţin romanţat despre familia mea extraordinară! Da, am o familie extraordinară, care, prin inerţie şi adeziune mă face şi pe mine extraordinară! Zâmbesc soarelui şi îmi spun că aici e ancora perfectă, pun mâna pe taste şi scriu.

Nu am să renunţ la blog, ba din contră, o să vă las câteva dintre ideile mele de viitor.

Şi-o să vă spun că îmi doream neapărat o fată, înainte să învăţ să fiu mama de băiat.
Cum s-a întâmplat că în primele săptămâni după naştere să plâng o dată cu copil şi să-mi tot repet că sunt o mamă rea.
Ce au încercat unele persoane să facă pentru că eu să renunţ la copil?
Sunt o răsfăţa, singura femeie într-o familie extinsă şi exclusiv masculină.
Despre clasa pregătitoare, online, offline şi schimbările de comportament.
Pandemia mi-a adus şi lucruri bune, am numărat vreo 25 şi trebuie să vi le spun.
Avem un al doilea copil pisoi, Thomas despre care am o sumedenie de lucruri de scris.

Am început să vorbesc mai bine engleza, zilnic ascult câte ceva în limba lui Alain de Button.
Munca mea, atât cât e îmi aduce multe satisfacţii şi mă învaţă, din nou, să mă disciplinez.
Fac echipă bună cu mine, cea care se trezeşte la 5 şi am câteva idei de împărţit.

Spuneţi şi voi, aş putea să renunţ la blog când mai am atâtea şi mult multe de scris?

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

renunt la blog

Sursa foto unsplash.com

legarea trompelor uterine
Reading Time: 4 minutes

Ştii, David, tu vei fii întotdeauna singurul care mi-a auzit inima pe dinăuntru. Unicul meu copil. Singura fărâmă din sufletul meu. Cea mai frumoasă poveste a vieţii mele.
Ştiu, îmi doream un al doilea copil încă de pe vremea îmi azvârleai câte un picior în pântec, visam cu ochii deschişi la cea de-a doua sarcină de-atunci, îmi făceam planuri să strâng în braţe şi-o fetiţa şi să vă văd ţinându-vă de mâna peste timp.
Eram atât de fericită, de senină şi de naivă, dar realitatea avea să mă contrazică în curând.
Tatăl tău mă privea consternat, el nedorindu-şi un al treilea copil, căci sora ta mai mare, fetiţa lui şi cu tine aveaţi să îi fiţi suficienţi. Visele mele frumoase, dorinţa mea de-a şi mama de fetiţă ori bucuria de-a avea un al doilea copil nu prea aveau relevanţă în faţa acestui argument puternic pe care el îl avea.
Cu un simplu şi categoric: Nici să nu aud! m-a trezit definitiv din visare.
Suspinam ţinându-mi pântecul în braţe, tu îmi mângâiai mădularele şi dădeai forţa braţelor mele, plângeam atunci când nu mă vedea nimeni şi îmi părea că am mai pierdut un drept. Am mai renunţat la un vis. Am mai scăpat o bucurie.

Fără să mai spun nimic nimănui, când ai (doar) bărbaţi alături tare-i greu să găseşti înţelegere, am început a căuta o metodă de contracepţie definitivă.

  • Despre administrarea de anticoncepţionale auzisem şi văzusem ateea femei care se plângeau. Se intraseră. Nu se mai simţeau atractive. Uitau să le ia şi ajungeau la avort. Eu nu îmi doream asta, cu atât mai puţin să avortez. Nu aş putut să renunţ la o viaţă, cum şi  pentru a ta m-am luptat cu toată lumea.
  • Montarea unui sterilet nu era tocmai la îndemână, pentru mine, fiindcă la un moment dat trebuie schimbat, poate provoca leziuni ori nu e întotdeauna eficient, sarcinile pot apărea şi peste el.
  • Despre diafragma mai ştiam, dar trebuia să am grijă constant să nu uit de ea. Era aproape imposibil.
  • Răsfoind netul, mai plângând şi mai oftând am aflat despre legarea trompelor uterine. Părea soluţia cea mai sigură, cu riscuri minime şi ireversibilă. Cuvântul ireversibilă mă durea tare, plângeam în tăcere sau cu suspine când nu mă vedea nimeni şi îţi promiteam că pentru tine o să fiu cea mai bună. Mă bucuram că tu îmi vei fi unic copil.

 

I-am spus şi tatălui tău despre asta, m-a durut şi bucuria lui. Nu l-am privit în ochi o vreme. Apoi m-a durut povara deciziei pe care o pusese doar pe umerii mei, cu toate că el era deja hotărât. Mă întrebă aproape zilnic dacă sunt hotărâtă să fac ce trebuie, dar eu mai printre oftaturi îi spuneam să îmi mai dea timp.
Ştiam însă că nu aveam să pot spune nu sterilizării definitive.

Când în sfârşit mintea se împăcase cu inima şi am decis să o îmbrăţişez, în capul meu era un singur gând ce mă făcea să nu renunţ.  Acela că starea de sănătate nu îmi va permite să am grijă de doi, să fiu acolo pentru amândoi, să mă bucur pe deplin de fiecare.

legarea trompelor uterine

Ce mi-a spus ginecologul despre legarea trompelor uterine?

Nu multe în plus faţă de ce ştiam de pe Google, doar că,  îmi va face această intervenţie după cezariana ca să nu mai fie nevoie de o alta.
Femeie fiind şi poate privindu-i privirea tristă, a încercat să mă convingă că există şi alte metode mai puţin invazive, nu la fel de drastice, dar nu era cale de întors şi eu ştiam asta.

În sala de travaliu, când a trebuit să semnez acordul pentru legarea trompelor uterine am simţit cum îmi pumnal îmi frige inima, dar nu mai era vreme să mă gândesc la altceva, căci tu trebuia să mi te muţi curând în braţe.
În timpul operaţiei, după ce m-ai mângâiat prima oară şi-ai plecat lăsându-mă să nu mai fiu mama niciodată, l-am auzit pe doctorul care o asista pe doamna mea.
-Ii legi trompele prin cauterizare? Nu i-a răspuns, ci doar mi-a meşterit măruntaiele în continuare luând în ele dreptul de-a da viaţă.
Plângeam din nou pentru că nu ştiam nimic despre cauterizare, pentru că mi se fură un vis şi pentru că eram atât de singură….

 

Ce ar fi trebuit să ştiu despre această procedură?

  1. Că nu implică riscuri mari dacă e făcută complet.
  2. Dacă este făcută incomplet poate duce la apariţia altor sarcini. La mine  prin cauterizate fiind nu mai putea aduce nimic.
  3. Că viaţa noastră intimă nu va fi afectată.
  4. Pot apărea dezechilibre hormonale, că drept dovadă, vezi şi tu cât de grasă sunt…
  5. Şi unele infecţii postoperatorii datorita instrumentelor folosite acolo.

 

Nimic din astea nu am ştiut.

 

M-am simţit doar foarte stearpă, m-am simţit cel mai rău om, o inutilă, o neînţeleasă, o egoistă.

Azi, la şapte ani şi 4 luni distanţă, am curajul să îţi spun toate astea ţie, nu ştiu când le vei citi, dacă o vei face. Mă iartă, ştiu cât de mult îţi doreşti o surioară. Nu îţi cer să mă înţelegi. Nici eu nu mă înţeleg.
Vreau doar să mă bucur de tine, unicul meu copil şi să fiu acolo pentru tine. Pentru totdeauna.
N-am vrut să vă mărturisesc un lucru atât de neplăcut, îmi era frică de durerea lui, acum însă mă simt eliberată. Mai puternică. Există în mine o voce ce spune că am luat o hotărâre bună…. dar tot mai am în colţ de suflet o mare părere de rău.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

legarea trompelor uterine

 

sursa foto unsplash.com and google

lumanari parfumate
Reading Time: 2 minutes

E o seara sumbra si rece. Ploua si cerul s-a suparat pe toata lumea. Ma uit pe fereastra si caut primavara. Nu vine nici prin muguri. Nici prin flori, nici prin miresme. Nu vrea sa vina deloc. Totul e trist si fara sens parca, insa eu mai caut soarele in suflet.

Daca nu avem primavara afara, macar in casa sa o aducem.

Am pus pariu pe un zambet cu ai mei baieti, ca o sa aduc primavara cu noi la masa, cu noi la joaca, cu noi la povestea de seara cu noi peste tot. Nu m-au crezut, dar m-am straduit sa le dovedesc contrariul.

In cufarul meu magic pastrez lucruri marunte si aducatoare de zambete. Scot micile decoratiuni de primavara si ultimele lumanari parfumate pe care le-am cumparat.  Strang in mana lumanari cu aroma de frezie, bujori si vanilie. Pe langa asta, cu mana stanga aleg un bol cu lumanarea plutitoare pe care cel mic o iubeste atat de tare.  O asez la fereastra si cu u chibrit lung o aprind.  De acolo de unde e nufarul plutitor inunda camera intr-o lumina galbena si trimite lumini romantice si catre vecinii din blocul vecin. Aici e locul nostru de joaca si in seara asta acolo ne asteapta hartia creponata si cea colorata, numai buna de decupat. O sa optinem impreuna cele mai frumoase inimioare.


In sufragerie aprind alte doua lumanari parfumate cu aroma de vanilie, preferata lui. In seara asta, fara sa fie vreun motiv anume, i-am pregatit si cina preferata, catofi prajiti. Il vad sezand tacticos in fata mea, zambind. O data masa terminata aveam de gand sa ne asezam in fata unui film de familie iara vanilia vesela ne inunda toti porii. E tihna si liniste in jur iar noi trei ne tinem din nou in brate, asa cum ne simtim cel mai bine.
Si pentru ca seara se termina intotdeauna cu o poveste spusa de cel mai tanar dintre noi am pus mai aproape lumanarea parfumata cu aroma de frezie. Si vine primvara printre noi, cu miros de frezie, zane bune si copii curajosi. Iar seara se incheie cu primele stele aprinse pe tavan, cel din casa noastra de la fereastra cu nufar plutitor.

despre tine
Reading Time: 2 minutes

Îţi sunt nu doar mamă, îmi eşti nu doar fiu. Îţi sunt nu doar iubire. Îmi eşti nu doar împlinire. Îţi sunt gând. Îmi eşti minune. Iti scriu despre tine. Imi vorbesti despre mine. Îţi sunt glas. Îmi eşti caldă şoaptă. Îţi sunt cuvânt. Îmi eşti poezie. Îţi sunt născătoare. Îmi eşti mare Dar. Îţi sunt stea. Îmi eşti univers. Îţi sunt răsărit. Îmi eşti Lumina. Îţi sunt călăuză. Îmi eşti îndrumător. Îţi sunt inserare. Îmi eşti al nopţii astru. Îţi sunt mare. Îmi eşti val. Îţi sunt pas. Îmi eşti urmă. Îţi sunt vânt. Îmi eşti adiere. Îţi sunt cântec. Îmi eşti oda. Îţi sunt îmbrăţişare. Îmi eşti alinare. Îţi sunt alături. Îmi eşti înainte. Îţi sunt început. Îmi eşti Tot. Îţi sunt cea dintâi confidenţă. Îmi eşti cel mai bun destainuitor. Îţi sunt cititoare. Îmi eşti de poveşti iubitor. Îţi sunt la joc parteneră. Îmi eşti perspicace adversar. Îţi sunt tovarăşa de drumuri. Îmi eşti un priceput de drum deschizător.


Îţi sunt vorba înţeleaptă. Îmi eşti curajul împlinirii ei. Îţi sunt şi am să-ţi mai fiu , azi şi toate zilele vieţii mele. Îmi eşti, vei fii ca o continuare a ei. Îţi sunt ce m-ai învăţat să fiu. Îmi eşti cel mai bun învăţător.
Aş vrea să-ţi fiu pe veci în amintire. Aş vrea să-mi fii şi-atuncea inocent. Aş vrea să-ţi fiu. Aş vrea să-mi fiu.
Îţi mulţumesc că m-ai lăsat să-ţi fiu. Îţi mulţumesc că îmi eşti!
Despre tine scriu poeme în sufletul meu. Pe mine aş vrea să mă povesteşti cu drag. Despre tine aş putea să scriu până la sfârşitul lumii. Despre mine aş vrea să-ţi aminteşti când gând am să-ţi fiu. Cu mine ai început să vezi lumea. Cu tine am învăţat să o iubesc. Cu mine ai învăţat să vorbeşti. Cu tine am aflat ce e de fapt a cuvintelor bogăţie. Ţie aş vrea să-ţi dăruiesc tot ce e mai bun în mine. Mie mi-ai dăruit tot ce-i mai bun din lume.

despre tine

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

sursa foto unsplash.com

despre fericire
Reading Time: 3 minutes

Când scris-am Feerie, povestea mea despre fericire nu aveam nici măcar o fărâmă de încredere în puterea scrisului meu. Mă trezisem din nou în faţa unei foi albe şi dătătoare de frici, îmi frământam degetele în fraze fără şir şi smulgeam din suflet doar oftaturi. Silabele nu se formau cuvinte, cuvintele se încăpăţânau să mă privească mute, eu să le răspund nătâng, fără a şti cum să le fac să grăiască. Îmi era frica de ridicol, de critici, de mine.. Nu vă vedeam în strare să fac faţă concursului „Fericit pe Planeta Albastră” lansat de editura QUARTO, pentru că mă simţeam mai prejos decât celalti.
Şi totuşi în mintea mea, ascuns şi mic, zvagnea un gând: „Ba poţi!”. L-am auzit bătând la poarta conştiinţei şi dintr-odata in tăcerea nopţii zgomotul acelei batai a devenit atât de puternic.
M-am uitat în suflet şi m-am întrebat ce mă face fericită?
Răspunsul l-am găsit scriind despre fericire… o feerie.

 


Cand prima rază a soarelui îmi caută privirea prin fereastră, eu deja îmi potriveam ultimul ac la pălărie. M-am încălţat în grabă şi-am alergat afară. Aerul rece şi parfumat al primăverii mă îmbrăţişa furându-mi de pe buze încă un zâmbet. Pe caldarâm se auzea doar zgomotul vesel al paşilor mei. Şi nu era vuiet şi nu era grabă, eram doar eu, femeia în rochie mov ce avusese curajul să o ia de la capăt.
Poarta veche a parcului era închisă, când am atins-o cu vârfurile degetelor mi-a răspuns cu o forţă impunătoare nu ca să mă îndemne să-mi opresc gestul, ci ca să mă determine să o deschid şi mai larg. I-am privit armura desăvârşită, şi ea, ca şi mine, venea parcă dintr-o altă lume stând parcă de veghe lumii noi şi deopotrivă primăverii. Am atins-o încă o dată şi m-a lăsat să intru.
Nu departe, pe-o alee pietruită stătea o frumoasă filigorie frumos încadrată de bujori. M-am apropiat şi-am atins cu buzele o petală… şiatâtea senzaţii am simţit, încât mi-am amintit de sărutul nostru din filigorie.Pe când El îmi mângâia gâtul timid cu degetele-i lungi, iar eu căutam să nu ne vadă lumea încercam să mă ascund în braţele lui. Eram atât de tineri, de simpli, de îndrăgostiţi, era începutul unei fericiri, tocmai aflasem că din dragostea noastră cu parfum de liliac înflorise cea mai importantă floare. Am păşit pe scări şi-am zăbovit o clipă. Filogorie, fericire de început şi împlinire. Puţin mai departe, pe dreapta lacul limpede şi-albastru tăcea în aşteptarea salutului din înalturi. Iar eu căutam veşnicia pe luciul ce se îmbrăca în arămiu.
Pe ponton nu mă aştepta nimeni. Am luat acea imensitate în braţe şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru băiatul meu. Băiatul meu, floarea mea de liliac născută totuşi toamna, care a născut în mine atâta forţă încât, atunci când nimeni nu credea că am să am putere l-am adus pe lume. Şi este cel mai frumos între băieţi, căci în gândul către el am pus toate florile ce le-am cules cât îmi era în pântec, tot dorul de mama de care viaţa mă despărţise prea devreme şi toată iubirea pe care inima mea aritmica o putea simţi. Când l-am adus pentru prima oară în parc, aici pe ponton, era prins de mine în bretele porbebe-ului, dar privea raiul apei ca pe cea mai sublimă dintre descoperiri. Susurul apei, zâmbetul lui, strălucirea din ochi şi simplitatea acelei îmbrăţişări, dăduseră fericirii o altă interpretare. Şi-atunci când am reuşit să nu plâng, ci să merg mai departe pentru băieţii mei, atunci am înţeles că fericirea vine din suflet. E voia noastră de a transpune sunetul lumii pe portativul propriei armonii. Şi cum e să fii soţia unui om cărui ochii zăresc doar pe dinăuntru? E ca şi atunci când înveţi să înveţi frumuseţea unui lucru doar pe dinăuntru. Când vocea ta e cea mai caldă slovă. Când eşti frumoasă aşa cum ţi-e dată firea, cum ţi-e sufletul şi nu cum ţi-e înfăţişarea. Când pe piele ţi se tatuează o declaraţie de dragoste a mângâierii şi corpul tău e perfect în imperfecţiune lui. Când te recunoaşte dintr-o mie doar pentru că ai respirat în felul doar de voi ştiut. Când nu poţi să-i reproşezi decât că te iubeşte prea mult! Aici am rămas, pe ponton, și respir în prezent atingând trecutul cu buzele şi mă veţi întreba poate cum e să fii singură femeie din familie? Din întreaga familie. Să te copleşească grijă nu e niciodată prea mult.

Articolul intreg il gasiti aici, in paginile 55-58 din numarul doi al revistei Quarto!

Multumesc sincer tutor celor care au facut acest vis posibil.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

sursa foto canva.com