sacrificiu de mama
11May

Mama pana la ultimul sacrificiu

Reading Time: 4 minutes

Am sa va scriu despre un sacrificiu de mama
O sun pe Flori. Robotul imi spune ca nu-i disponibila. Mai incerc o data, acelasi raspuns. Pentru ca nu vorbisem de multe zile il sun pe Nicu. Nu-mi raspunde. Ciudat, ii scriu lui un sms si ii spun ca minutele nationale au fost motivul tacerii mele.La cateva minute, dupa obicei, ma suna.
– Ce faceti? Intreb vesela.
– Sunt terminat imi spune plangand.
Cuvintele imi pier in gura, suspinele slabe ale barbatului cu voce inceata sunt singurele care sparg minutul de plumb care trece parca tarandu-se.
– Ce s-a intamplat? Simt ca glasul meu plin de emotie nu-i face bine. Ceva se intamplase, Nicu mereu si-a tinut lacrimile pentru ele.
– Flori nu mai e! Au omorat-o.
O lovitura de pumn ma izbeste in timpan. De-a valma vin cuvintele la gura, sunt inclestata si nu-mi vine greu sa mai schitez ceva. Intepatura lacrimilor calde se adanceste in ochii mei.
– Cum asa? Reusesc a silabisi dupa cateva infinite momente in care plangeam amandoi. Nu cred… nu pot sa cred.
– Ba da.Au operat-o la burta, a intrat in coma si-a murit. Mai bine muream si eu.
– Nu…
– Tot ce-am avut mai drag pe lume si mai de pret nu mai e acum, pentru ce sa mai traiesc?
Reusesc sa mai spun ceva, un dialog stupid in care parerile de rau si tot ce imi venea la gura era tardiv. Imi spune cum o operatie i-a declansat metastaza, o operatie de indepartare a uni chist ovarian. Asta dupa ce scapase prin tratament de o operatie pe creier. Nicu se sfarsea, glasul lui totusi ma incurajeaza si-mi promite revederea intr-un alt cadru. Nu vreau sa mai simta si lacrimile mele, inchid asigurandu-l de toata prietenia si sprijinul meu moral. Desi nu mi-a raspuns decat cu “pa” stiu ca m-a inteles si stiu ca o sa-l vad.
Mi-au trebuit clipe multe sa inteleg ce auzisem. Flori nu mai e. Prind telefonul si o sun pe Silvia si ea trebuie sa stie, imi respinge, asta nu-i veste de spus prin sms. E la munca si poate ma va suna. Mi-e greu sa duc mai departe greutatea unei astfel de vesti.

Sacrificiu de mama

Am cunoscut-o cand am intrat in salon, urma sa ocup patul de langa ea, atunci plangea de durere de cap. Un barbat slab cat o aschie ii mangaia fruntea si o ruga sa aiba rabdare ca perfuzia sa se termine, cu ea urma sa ia si durerea. Era Nicu, cel pentru care Flori a fost ratiunea de a fi.
M-am instalat in pat si am stat tacuta. Pana la urma s-a linistit, s-a intors cu privirea sa vada cine ii era noua vecina si mi-a zambit.
– Eu sunt Flori si mi-a intins mana ce era spre mine, stanga, singura in care avea putere, cealalta si piciorul erau insemnate de paralizie.
Asa a inceput o frumoasa apropiere. Am descoperit o femeie cu inima de copil si un barbat cu una de diamant.
Doi oameni a caror dragoste impresiona pe toata lumea si care nu voiau decat atat, sa-si revina Flori ca sa se intoarca la copiii lor. Un baietel diagnosticat cu retard mintal si o fetita nevazatoare.
Paralizase de cateva zile dupa o durere crunta de cap si o criza de plans. Avea hematom occipital si suporta un tratament dur ca sa-l indeparteze.
M-am trezit nopti la rand si i-am dat apa cand Nicu dormea rapus de oboseala cu capul pe noptiera inghesuit intre paturi. Caldura din salonul sufocant o teroriza si n-am simtit o mai mare multumire din partea cuiva decat atunci cand i-am facut vant cu foile mele.
– Sa-ti ia Dumnezeu pana si ultima durere si sa fi sanatoasa toata viata ta, mi-a zis.
Reuseam sa o fac sa rada, stateam sa povestim mult cand somnul nu voia sa ne viziteze, imparteam totul ca si cand ne-am fi stiut de-o viata. Era fericita cautandu-mi si strangandu-mi mana cu forta de fiecare data. Noaptea ma strangeam pe musama langa ea, pentru ca acolo patul ingrozitor lipit de-al ei era mai drept. O vedeam adormind si ne suradeam cand venea dimineata.
Aflasem ca nu avea voie sa aiba copii, dar si-i dorise din suflet si riscase de doua ori. Prima data acum aproape 8 ani cand a nascut o fetita oarba, a doua oara acum un an, cand, a adus pe lume un baietel si el bolnav. Dar copiii erau implinirea ei.
S-a facut mai bine, misca mana si piciorul, urma sa calce, dar eu n-am mai vazut coborarea din pat pentru ca am fost trimisa mai departe. Imi faceam bagajul cand am simtit patul tremurand. Flori cu capul inghesuit in perne suspina si plangea, credeam ca iar o doare capul si-am dat sa-l chem pe Nicu, dar nu ea plangea dupa mine.
– Daca pleci cui ma lasi? Ramn aici intre pereti cu oamenii astia bolnavi si straini, ochii plini de lacrimi tradau o durere adanca. N-am putut sa ma abtin si-am plans si eu. I-am promis sa vorbim la telefon pana iese si ea si sa ne vedem, sa ne vedem bine.
N-a fost asa, desi de Flori si de Paste era vesela pentru ca pasise dupa operatia de la alt spital unde o transferasera urgent nu am mai auzit-o, era prea slabita si doar Nicu imi mai spunea cate ceva. Dar de azi nu-mi va mai putea spune nimic. Flori a plecat sa se odihneasca. Sacrificiul ei a fost suprem si pentru doi copii va ramane mereu mama.
Pentru mine un suflet pur si-o amintire pe care i-am furat-o tot in somn.
As fi vrut sa te vad treaza Flori si-as fi vrut sa-ti spun cat imi esti de draga, dar tot ce spun e parca intotdeauna tardiv.As vrea sa nu simti cum am scris despre tine, cu lacrimi, stiu ca nu iti placea sa ma vezi plangand. Mi-ai dat ce altii nu pot sa-mi dea, toata dragostea unei prietene. Multumesc. O sa fi zi de zi aici cu mine. Eu nu stiu daca as avea puterea sa fac un sacrificiu de mama.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

sacrificiu de mama

 

Foto unsplash.com

martorii lui iehova
06May

Martorii lui Iehova sa nu mai vina la mine

Reading Time: 3 minutes

Martorii lui Iehova sa nu mai vina la mine, Nu pentru prima data m-am intalnit cu un martor a lui Iehova. Nu pentru prima oara m-a abordat cu un suras studiat si cu o tema absoluta care viza problema mea de sanatate atat de vizibila, dar pentru prima data am avut curajul sa-i raspund, chiar acolo, in strada unde ne-am intalnit.
Veneam pe alee urmarind jocul naiv al copilului ce desena pe jos cu creta.Se apropiau si alti trecatori, mai multi, auzisem voci, nu m-am intors sa-i privesc, nu ma interesau, gandul meu era departe la ce o sa se intample peste cateva zile cand, din spate, un domn imi spune ceva neasteptat si totusi atat de cunoscut mie.
– Credeti in fericirea pe care ne-o promite Dumnezeu? Buna ziua, imi intinde un barbat prezentabil mana neocupata cu servieta. Numele meu este Daniel si mi-ar placea sa stam putin de vorba.
– Nu, nu cred si ii intind mana mea libera.
In vreme ce cauta cred o brosura, adauga:
– Dar Iehova Dumnezeu promite…
– Nu mai cred in Dumnezeu.
Mirat isi intrerupe cautarea si imi arunca o privire ironica.
– Esti atee?
– Voi martorii spuneti ca nu exista atei si ca in adancul sufletului fiescaruia exista speranta ca Dumnezeu exista.
– Vad ca ai mai vorbit cu alti frati.
– Multi au fost acestia. Eu le-am respectat alegerea.In majoritate au fost ortodocsi inainte sa devina martori. Voi de ce nu tolerati alegerea a mea?
Si m-am indepartat suspendandu-i dialogul inainte sa imi aduca aminte numerologic citatele din Biblie.
Biblia lor e altfel decat cea cu care eu sunt familiarizata. Recrutarea la intamplare a posibililor martori mi se pare o loterie. Nu-s dispusa sa merg pe mana lor chiar daca regatul imi promite viata vesnica si reusesc sa fiu pentru congregatii un motiv. De ce sa-mi folosesti boala pentru a da tu bine in fata batranului? De ce sa ma momesti cu promisiuni desarte si sa faci din mine tinta tuturor privirilor doar pentru ca sunt diferita? De ce sa fiu pe lista ta, pionierule o cifra in plus pentru planul lunii? De ce sa cred in acest prozelitism daca nu mai cred nici in invataturile bisericii cu radacini ancestrale? Pierd daca raman o simpla femeie de pe strada caruia i-ai arat o tiparitura si i-ai zambit? Ok, pierd, dar asta nu te priveste. E strict alegerea mea. Nu ma obliga sa iti acord atentie, nu veni sa-mi bruschezi intimitatea pe la usi si nu-mi arata cat de involuata sunt spiritual doar pentru ca nu stiu invataturile dupa numar.
I-am studiat pe oamenii astia, au trei arme: cea a oratoriei, pentru ca daca-i pornesti sunt in stare sa-ti spune povesti cat pentru 1002 nopti. Arta emotiei, reusesc sa patrunda in miezul problemelor celor cu care discuta si par asa de intelegatori si de implicati incat discursul capatata fara voia lor un ton afectat.Si cea din urma, arta perseverentei care ii ajuta sa forteze mana daca le intinzi un deget.
Tintele lor sunt batranii, oamenii bolnavi si cei ce se afla in calatorie. Multora le citesc disperarea si nevoia de a fi macar ascultati in priviri ca mai apoi sa recurga cu dibacie si falsa compasiune la un plan care sa le inmulteasca fratii.
Dupa cum vezi, Daniel am habar despre tine si ai tai numai ca acum am inteles, poate tarziu, poate devreme, ca fericirea nu-i iluzorie, fericirea inseamna normalitate si nu in ultimul timp inseamna prezent. Actiune prezenta. Ramai si spune basme altora mai dispusi ca mine sa astepte minuni. Nu imi plac martorii lui Iehova.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

martorii lui iehova

 

sursa foto unsplash.com

25Jan

Prima zi de fericire, fericirea in cuplu

Reading Time: 2 minutes

Fericirea in cuplu nu e deloc o intamplare. Mi-e greu sa ma concentrez, sunt usor obosita. Am ales sa-i scriu pentru ca nu voiam sa mi se faca somn atat de devreme. Dorm putin, mult prea putin, dar cred ca pot sa inlocuiesc fara teama somnul cu dragoste. E un pahar gol langa mine, il duc spre fereastra, vad prin el urma zilei de iarna de afara. Parul inca mi-e ud de ninsoare. Trec clipele incet, parca ar fi picurii de apa de pe pahar. Intind mana dupa noaptea trecuta si-o simt tresarind, asa cum si eu tresar la fiecare atingere.

Fericirea in cuplu.

Ma desprind de podea si plec la plimbare. Bratul meu stang strange cu putere alt brat, degetele mi se impreuna cu alte degete, ramanand apropierea asta ca un mic tatuaj in palma mea
. O privesc acum, e acolo tatuajul, mic si cald, strang bine pumnul si-mi aduc aminte.
Cand l-am intalnit prima oara avea mainile reci, i le luam intr-ale mele sa le imprumut caldura palmelor mele. Apoi acele maini reci au incercat sa ma mangaie si m-au facut sa tresari. Fiorii placerii ma cuprinsesera, delicat si ma simteam atat de bine.
Era prima noastra zi in parca, umeda, rece, dura. Pasii mei grei erau siguri si linistiti. M-am simtit pentru prima oara protejata. Si-aveam atata nevoie de asta. Intr-o tacere tulburata de timide incercari de conversatie ne indreptam spre cetate.
Timpul se oprea in jurul nostru si asa n-am vazut copiii atleti ce-ti faceau antrenamentul, cainii ce se plimbau pe langa noi, n-am auzit nici toate cuvintele femeii care ma intreba de ce sunt schioapa. Am ajuns la banca verde. De atunci a devenit banca noastra. Mainile mele si mainile lui nu se mai slabeau din stransoare.

Ma durea ca nu pot sa dau drumul cuvintelor

Asemeni stropilor de ploaie ce cadeau si sa-i spun ca inauntru ard. I-am simtit arsura abia cand s-a apropiat de gura mea. A fost sarutul unei dupa amiezi de iarna fierbinte, era 14 ianuarie. Eram eu in bratele barbatului ce ma facuse sa ma simt in siguranta.
Aprinsese in mine focul dorintelor inabusite pe care nici frigul nu putea sa-l inghita. Mi-era teama sa spun ceva de teama sa nu risipesc vraja. Simteam cum centrul lumii s-a oprit pe umerii lui, iar eu eram cea care-l atinge.
Cand ne-am despartit mi-am spus “Revine”, a revenit doar ca sa-mi aduca lumea inapoi.
Mai privesc o data prin paharul gol si vad ziua de vineri, prima noastra zi, vad stropii de ploaie si banca uda, vad focul si bucuria de-a il cuprinde in maini.
***
Si i-am scris abia despre prima zi.De atunci s-au scris sase vineri, si alte patruzeci si doua de zile. Una mai calda decat alta.
Imi curge primavara in suflet. Nu mi-e somn.

Sursa foto unsplash.com

24Jan

Cum schimba 11 zile o viata intreaga

Reading Time: 2 minutes

Cum schimba 11 zile o viata intreaga sau cum sa scrii frumos inceputul unei povesti de iubire.
Pentru fiecare viata incepe de mai multe ori din gari diferite, depinde insa ce tren alegi pentru urmatoarea ruta. Asa avea sa mi se intample si mie atunci cand ma asteptam mai putin. Aveam sa urc intr-un tren de mare viteza cuprinzand o mana intinsa, nu stiam a cui e doar am cuprins-o si-am urcat.

Cum schimba 11 zile o viata intreaga inceputul unei povesti de iubire aparte

Era o zi grea de iarna pe care o simteam calcandu-ma cu picioare de gheata, vantul din mine batea cu putere rascolind adancurile fiintei fara mila, rascolea si aducea la suprafata amintiri trecute ce credeam ca-s demult uitate, dureroase, zdrobindu-mi zambetele unul dupa altul. Trupul ma cuprinsese in corzile unei dureri surde dar constante care ma tinea teapana, inerta, toata atentia mea era data celor ce veneau din adancul trecutului, din bataile grabite ale inimii si din intepaturile dintilor ce-mi sangerau. Nu dadeam atentiei drumului cu toate ca ajunsesem intr-un compartiment cu o fereastra mare de care imi lipisem nasul lasand peisajul sa se deruleze in fata mea fara sa-l tulbur cu o privire curioasa. Tanarul de langa mine zambea.Pe neasteptate am inceput a vorbi.
Si vorbeam despre toate pana cand am realizat ca vorbeam despre acelasi lucru si-aceeasi pasiune comuna. Atunci au inceput sirul confidentelor, acelea ascunse, dureroase, usturatoare. Natural si firesc de parca am fi calatorit de cand lumea unul langa celalalt.In trenul asta nu erau alti calatori, nu erau nici nasi si nu era nici tinta. Asta pana seara cand deriva incepea sa prinda contur. Spusesem povesti intregi fara teama de a fi judecati, fara prejudecati si secrete. Descoperisem cum increderea poate sa existe acolo, intr-un loc atat de vitreg, cum ar fi un compartiment.La prima statie coboraram cu un dor nebun de-a porni a doua zi la drum, tot fara tinta, fara nas, fara de altii.Pe scari la coborare nu mai era doar mana lui intinsa, era si mana mea, calda, dornica de atingere, sigura. Erau doua maini.
De atunci au trecut 11 zile si fiecare aduce cu ea alta si alta calatorie. Nebuneasca, noua, patimasa in care mainile cele doua se tin strans. A fost nevoie de 11 zile ca gerul iernii sa dispara sub cantecul unei primaveri indepartate. A fost nevoie de 11 zile sa se stearga dezamagirea unui trecut intreg si un viitor fragil dar cald plin de speranta sa-i ia locul. A fost nevoie de 11 zile ca viata sa vireze pe partea credintei in mai bine si sa dea bice zdravene emotiei celei noi.In 11 zile m-am descoperit cea care sunt astazi, cu zambet larg pe chip si dragoste in suflet. Iara in mana sa tin alta mana. Am doua maini.:)

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

povesti de iubire

 

sursa foto internet.

 

relatia mea cu cartile
21Jan

Relatia mea cu cartile

Reading Time: 2 minutesRelatia mea cu cartile. Astazi pun pret pe carte. Leapsa asta, o leapsa cu carti de la doamna profesoara ma face sa vreau prea multe, ma face sa vreau ca povestile din viata mea sa fie scrise de un nume mare. Strasnica nazuinta, nu?:) Sunt curioasa ce mai descopar cand e gata completata.

Si care e relatia mea cu cartile?

  1. Carui scriitor i-ati incredinta sarcina de a va scrie biografia?
    Nu stiu daca-i pentru el o sarcina mai mult decat este pentru mine o onoare, lui Garcia Marquez mi-ar placea sa-i povestesc despre toate cate le-am facut din pruncie si pana am devenit Seherezada.:)
  2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta lui sarcina aceasta?
    Profunzimile mizeriei despre care reuseste el sa scrie ma fac sa-mi simt imi simt inima o perla in noroi.
  3. Ce carte ati pune in capsula cosmica ce ar reprezenta Pamantul in fata civilizatiilor de pe alte planete?
    Greu raspuns, Sa fie Divina Comedie a lui Dante.
  4. Cum arata pentru dumneavoastra pauza ideala pentru a citi o carte?
    Prefer sa fac pauze de la lectura nu pentru lectura. Par pretentioasa cu afirmatia asta si chiar sunt.
  5. Daca ati avea puterea de a “sterge” un personaj de roman, care ar fi acesta?
    Nu ii puterea mea sa fac asta. Toate au fost si sunt acolo intr-o ordine absolut naturala pe care nu-mi permit sa o stric.
  6. Care sunt motivele pentru a “sterge” acest personaj?
    Nefiind niciun personaj nu exista niciun astfel de motiv.
  7. Cat de mult ati face pentru a gasi o carte?
    Multe. Intreb pe blog, caut prin librariile virtuale, intreb prietenii, umblu prin anticariate si daca nu o gasesc raman cu un amar ce nu trece pana nu reusesc sa o am in mana. Dorinta pastrandu-se nealterata vreme indelungata.
  8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut, ce scriitor ati vrea sa intalniti?

Pe Octavian Paler

  1. Care sunt primele cuvinte pe care i le-ati adresa?

“Dragostea s-a nascut prin femeie sau Femeia s-a nascut din Dragoste…?”

  1. Descrieti biblioteca visurilor dumneavoastra.

O incapere mare dintr-un castel medieval, intunecata si racoroasa prin care lumina sa nu razbata decat la tradarea perdelelor. Fereastra si fie si mare si alaturi un scaun, o masuta mica pentru toate cartile “in lucru” si un pahar mare cu ceai. Pentru mine biblioteca inseamna insingurare.

Vrei sa pui pret pe carte? Ia leapsa si du-o mai departe. Eu deja am spus care e relatia mea cu cartile.

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

relatia mea cu cartile

 

sursa foto unsplash.com

draga mama
19Jan

Draga mama, te iubesc

Reading Time: 4 minutesDraga mama. E a treisprezecea zi in care ma simt fara de inceput si fara capat. Ziua asta de iarna posaca cu nori mari si vant rece va fi intotdeauna la fel. Ti-as fi putut scrie scrisori parfumate, ti-as fi putut cumpara cale, ti-as fi putut pupa obrajii daca de treisprezece zile incoace nu m-ai fi inchis in odaia spatioasa in care petrec copilaria ca tu sa pleci linistita pe culoarul lung si brazdat de forme ale luminii al neintoarcere.Ma simt ca atunci cand, copila fiind, ma duceai la gradi si inchideai cu zgomot usa lasandu-ma sa ma zbat nemangaiata in lacrimi. Atunci era o alta femeie care sa-ti tina locul pana la ora la care te reintorceai. Acum pe semne nu mai ai ceasul acela mare care nu dadea gres niciodata. Acum esti prea departe ca sa ma mai auzi tipand.

Randuri pentru cea care m-a invatat sa fiu sunt acestea…pentru draga mama.

Mi-am adus aminte de cutia cu scrisori pe care ti le-am scris inca de la primele serbari si pana in adolescenta. Am luat-o in maini si-am inceput sa plang. Voiam sa-ti mai scriu o scrisoare si iti scriu incercand sa fac fata lacrimilor ce-mi cad din ochi ploaie. Am inceput scrisoarea asta de atatea ori si totdeauna am si sters. Tie iti placeau toate scrisorile mele dar, stiu ca asta nu o sa-ti placa.
Iarta-ma mama pentru ceea ce urmeaza sa-ti scriu.
Iarta-ma pentru ca urc rar sa-ti aduc flori proaspete si sa-ti asez lumini pe crestet. Iarta-ma ca am lasat buruienile sa creasca si banca pe care iti sedeam alaturi sa se rupa. Iarta-ma ca nu mai calc des prin locul unde ai crescut asa cum m-ai rugat. Iarta-ma ca de fiecare data cand ajung acolo mi-e frica sa ajung la rau ca sa arunc pietre in el, asa cum faceam amandoua si apoi priveam apa tulburata. Iarta-ma ca nu te-am mai pomenit la slujbe dar relatia mea cu Dumnezeu abia mai palpaie de cand a devenit altul. Iarta-ma ca am deschis cutia asta rar. Iarta-ma ca nu mai stiu sa ma imbrac cu hainele tale si sa ma privesc frumos in oglinda. Te vad pe tine parca si ma tem ca nu-s asa cum ai fi vrut sa fiu.
Tu mi-ai aratat ca lumea e ca mare, in ochii tai vapoarele nu ancorau niciodata si nu existau porturi decat dincolo de zarea pe care o puteam cuprinde. M-ai invatat sa fac mana strachina si sa le caut departe… acolo unde pescarusii ating cerul. Aveam mana micuta dar in mana ta eram atat de puternica.Si vedeam atat de intins.
Prin tine am gasit ca forta bratelor sparge valuri si ca pot sa ma sustin la suprafata si fara colac. Cand am alunecat pe scara si am ajuns cu capul sub apa. Atunci m-ai prins si m-ai spus dupa ce ma atarnasem de gatul tau si ma imbratisasesi ca nu trebuie sa ma mai bizui pe picioare pana nu pot sa simt scarile cu adevarat.
Tot tu mi-ai spus sa ma feresc de soare repetand gestul manutei caus si mi-ai sporit carliontii cu o sapca. Ziceai ca tot ce-i mult si imi face rau trebuie tinut deoparte.
Mi-aduc aminte cum in clasa intai mi-ai impletit doua codite si mi-ai aratat cum sa tin spatele drept in banca, iara cand ai vazut ca te ascultasem zambeai mandra foc de mine. Iti mai placea ca stiu sa citesc cursiv cu intonatie si ma puneai sa-ti citesc micile lecturi pana oboseam iara tu le puteai repeta pe dinafara. Cand am adus coronita acasa ai inceput sa plangi si desi nu mi-o spusei demult am simtit ca esti iar mandra de mine. M-ai certat cand am plans pentru primul 4 de la mate si mi-ai spus ca notele sunt subiective. Dar apoi nu mi-ai mai vazut rochita de absolvire a gimnaziului si nici clasa plina de flori din liceu. Nu m-ai mai sarutat pentru fiecare diploma. Nu m-ai mai certat cand am plans pentru alt 4 la mate. Nu m-ai vazut studenta mama si desi mi-ai spus ca o sa ma ocup de oameni.
Cand am venit acasa plansa toata pentru ca aflasem ca nu exista Mos Craciun mi-ai aratat ca povestile sunt iluzii in care doar ochii pot sa creada pana la final. Cand mi-am rupt cea mai frumoasa rochie tu mi-ai spus ca ramasese imbracata in suflet. Cand pubertatea m-a zmuls brusc dintre copii m-ai invatat cum sa-mi definesc miscarile, sub mana si vorba ta priceputa am devenit sigura pe feminitatea mea si aproape adolescenta.
Draga mama…Mi-ai sters lacrimile umilintelor cand ma strigau ceilalti mioapa schioapa. Mi-ai spus sa nu le raspund, ci sa nu-i aud.
Mi-ai sarutat fruntea atunci cand ai simtit ca pot sa fiu mare si mi-ai spus ca de acum stiu sa caut nordul pastrand pozitia verticala.
Iti simt lacrimile din noptile mele de suferinta cand orgoliul si mania tatalui te tinea departe de mine. Ti-am simtit apoi mangaierea prin aparatele gipsate cand, ai fugit de la munca sa ma vezi, atunci tata nu era acasa.
M-a durut cand ai plecat si n-ai mai sunat, m-a durut cand doar altora le mai spuneai ca ii iubesti, cand am vazut ca uitase cat imi place mie toamna, m-a durut sa nu ramai mai mult cu mine si toti anii in care nu te-am vazut, putin ai stat tu cu mine, stii? Cinci ani in care mama n-am spus nimanui. Cand ai reusit sa imi bati iar la usa crescusem, eram o ditamai domnisoara. M-a durut sa vad ca imi inapoiezi scrisorile pe care le privesc acum spunand ca nu vrei sa le iei cu tine.Ca sunt ale mele, acum ti le redau. Te-as lua in brate asa cum nu te-am luat in ceasul de ramas bun si-as lasa sa-mi iasa tot oftatul pe umarul tau.
Draga mama…As vrea sa stii ca inca imi place verdele, toamna, florile. Sa vezi cum ma zbat sa fiu optimista, cum caut cu mana caus orizonturi, nu ma agat de iluzii si cum toata lumea ma confunda cu tine. Am vrut sa-mi scot alunita doar ca sa fiu altfel..
Ma inec cu lacrimile mama, as fi vrut sa-ti spun la multi ani, sa-ti aduc flori si sa te iau in brate toate… dar, astazi am oprit dureros timpul si-am vazut in randurile asta ce m-ai invatat sa fiu.
Iti sunt recunoscatoare pana dincolo de mine.
Azi iti scriu Randuri pentru cea care m-a invatat sa fiu.

draga mama

 

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice.

Foto Internet

cel mai frumos cuvant
04Jan

Care e cel mai frumos cuvant din limba ta?

Reading Time: 3 minutesCare e cel mai frumos cuvant din limba ta? Alta leapşa de la Domnişoara cu scufiţa. Puteam eu să “scap” o leapşă? Nu prea… deci dacă tot e rost de-o una să-i dau drumul.: D
1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?
Când am adus acasă diplomele de la olimpiade. O dată tata le-a arătat unui prieten zicând. “Vezi, ba, ce poate fie-mea?”
2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Pe mama am dezamăgit-o cu atitudinea rezervată şi neîncrederea. Când mi-a părut rău era prea târziu..: (
3. La ce eşti cel/cea mai bun/ă, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
Sunt o bună bucătăreasă, da, da, de la masa mea nimeni nu pleacă flămând.
4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?
Caposenia.
5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
Dacă ar fi vorba de ceva esenţial aş putea să merg foarte departe, depinde de circumstanţe.
6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tăi?
Tata mi-a dat pasiunea pentru muzică şi mama dragostea pentru animale.
7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?
N-am trăit clipă cu pricina încă.
8. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?
Prost? Nu-i prost, e doar dezinformat şi trăieşte undeva la munte n-are să se schimbe prea curând. Un cioban.
9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?
Scârţâitul uşii
10. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a?
Io-s emoţionată mai la toate.: P
11. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?
Când trebuie să explic unor necunoscuţi cum sunt şi ce am mă simt penibil. Dacă le-aş putea arăta din prima aş scăpa mai uşor
12. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat?
În faţa celor care mă fac să mă simt mică prin capacitatea lor intelectuală.
13. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?
Când e dur
14. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta?
Aş vrea să-mi schimb picioarele şi să-mi alung naivitatea pentru totdeauna.
15. Cu cine vorbeşti cel mai des despre sex?
Cu verişoara tatălui meu, o de 3 X femeie.
16. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?
Nu mai ştiu
17. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti?
Nu tolerez gelozia extremă.
18. Ce calitate a jumătăţii tale de viaţă iţi este cea mai dragă?
Răbdarea
19. Care a fost jucăria ta preferată în copilărie?
Un urs de plus fără ochi şi cu haine zdrenţuite, aşa mi-l aduc aminte, el era frumos când stătea în ladă.: D
20. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?
Pe bunicul.
21. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi?
Tot pe bunicul.
22. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult?
Medicina
23. Cine-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?
Mama
24. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înţeles?
Unii nu ştiu de ce eu nu reuşesc să cred mereu în mine.
25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?
Perseverenţa.
26. Unde te simţi cel mai în siguranţă?
În braţele bunicului.

27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?

Asta s-a întâmplat ieri într-o discuţie virtuală cu Edi, el nu m-a văzut până acum dar mi-a zis aşa ” Mă inhibi, ştii?.. eşti cea mai inteligentă femeie cu care am vorbit până acum” Am rămas muta. E un compliment de ţinut minte.
28. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat?
Edi.
29. Pentru ce te rogi cel mai des?
Nu mă mai rog.
30. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?
Bunicul.
31. Care a fost primul tău vis împlinit?
Intrarea la facultă.
32. În ce an al vieţii tale ai simţit că te-ai schimbat cel mai mult?
Anul ăsta, sunt într-o schimbare perpetua.
33. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?
Internetul.
34. Care a fost cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-ai făcut (sau l-ai face) cu o persoană de acelaşi sex cu tine?
Nu m-am gândit încă.
****
De patru ori am folosit acelaşi răspuns.”Bunicul”. Oare ştie cât îl iubesc?
Du-o mai departe dacă vrei, dar anunţă-mă că ai luat-o să te trec pe listă.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
cel mai frumos cuvant
sursa foto unsplash.com

02Jan

In ziua de dupa intai, depresia postsarbatori

Reading Time: 3 minutesIn ziua de dupa intai, depresia postsarbatori. E liniste, Pe strada cate om mai zgandare zapada.ba o sirena a unei masini mai zbarnaie umpland vidul cu zgomot si-un clinchet de clopot bisericesc mai suna fara glas. E aceeasi atmosfera din seara de Craciun, anosta, grea, apasatoare, cand, in cautarea noului ma predam disperat nebunescului gand de-a scrie o carte. Acum n-am suficienta forta incat sa continuu. O oboseala neplacuta creste in mine cu toata grija si respectul pe care i-l acord somnului.
Depresia post sarbatori, acea tristete apasatoare. Beau tot felul de lichide reci, cele calde ma molesesc si mai tare, in speranta ca voi deschide alte perspective motrice pentru fiinta mea fizica.In zadar. Am abandonat cartea pe care voiam sa o citesc, Salonul rosu si mi-am redeschis ” tractorasul”. Un blog sau doua am rasfoit, un cantec, doua am auzit si am ramas la fel de amortita.De la ora asta inainte trebuie sa ajunga preotul cu crucea.
E o traditie pe care cu cat ma straduiesc sa o inteleg mai tare, cu atat ii atribui mai profund sensuri mercantile.
Un preot si un cantor umbla, pe la cine ii mai primeste, cu un busuioc, o cruce si o galeata cu apa.Cu apa si busuiocul n-am nimic, dar sa ating cu buzele o cruce umeda si rece pe care alte zeci de buze au mai atins-o mi se pare strigator la cer. Dumnezeu s-a inchis in odaia-i si-si face siesta in vreme ce ei clopotesc pe la usi si probabil de asta nici nu ma mai ia in seama. Pentru 5 minute, maxim 8, trebuie sa stau smerita si cu mana intinsa, mana in care tin banii pe care vreau sa-i dau, ca asa-i obiceiul, cine l-o fi lansat? Tot Dumnezeul ce acum viseaza frumos? Din obiceiul asta nu castig decat miros de busuioc si o intreaga repulsie pentru ceea ce inseamna credinta in acceptiunea unora. Intr-o zi liniara, aproape inexistenta, cu pretextul ca sfintesc case, dar de fapt au ales ziua strategic spre ai gasi pe cat mai multi acasa, niste slujitori al celui Adormit pentru pranz, vin si isi umplu buzunarele dandu-ne in schimb cruci neigienice de pupat si niste apa dintr-un vas pe zugraveala peretilor.
Daca refuz sa ating acel metal imi cade cerul in cap? De cate ori m-am aplecat asupra icoanelor bisericilor, acolo fiind vorba de aceeasi inchinare, am cautat sa ating doar un colt pana atunci mai neatins de altii. De-ar stii mama ce scriu mi-ar trage-o sapuneala zdravana. Pentru ea doar contactul cu aceea apa sfintita purifica totul. Dezamagitor pentru ea poate, nu am aceeasi convingere, apa cu pricina nu contine nici urma de dezinfectante si-mi pare rau n-am de gand sa iau vreo boala doar de dragul unei cruci.
Nu, nu m-am scrantit la minte. Am devenit mai rationala, nu degeaba vorbeam in leapsa lui 2010 despre pierderea convingerii absolute, nu intr-o forta superioara, ci intr-un Dumnezeu biblic preocupat de numarul metaniilor pe care i le aduc, decat de grijile cu care ma confrunt.
In ceea ce planuiesc sa numesc “carte” am de gand sa povestesc si cum mi-am redefinit credinta,
Dupa plecarea lor totul va reintra in tacere. Zilele astea de dupa Harmalaie parca nici nu exista. Nici un microb n-ar fi mai vrednic de miscare decat un om sfarsit si ghiftuit de hrana generoasa-n calorii.
Iara eu, cu “pacatul” in carca, am sa ma intorc la cartea ce-am lasat-o in pat si-o sa fiu din ce in ce mai absorbita.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

depresia postsarbatori
 
sursa foto unsplash.com depresie de sarbatori

aqualand deva
29Dec

Deva a intrat in Aqualand

Reading Time: 2 minutes

Deva a intrat in Aqualand. De cateva zile Deva a intrat la apa, dar, parca ar fi stat la dospit, asa s-a facut de mare. A intrat cu surle si trambite si cu o investitie. Suportata de bugetul local. Care se ridica la 10.000 000. Euro in randul oraselor ce se respecta si sa balacesc fara incetare.De cateva zile in orasul cu cetate functioneaza Aqualand Deva a intrat in Aqualand
Pentru mine e o stire absolut banala. Pentru altii asta se ridica la nivel de breaking news.De la prietenul cu care m-am intalnit la ziare pana la toti pustii din cartier, toata lumea vorbeste despre balaceala suprema. Desi e un loc select, mai pentru cei cu dare de mana, in curand, din marinimia nu stiu cui, in bazine vor intra si cei cu bugete de criza. Azi dimineata scaldatorii Devei au aparut la Tv, in frunte cu primarul Mircia imbracat pana in gat in negru ca un cioclu, care se mandrea cu marea realizare.In bazine tancii se bucurau sincer confundand Deva cu Germania si chiar cu Raiul dupa o tura prin apa. Incantarea de pe chipurile lor ma facea sa zambesc. Cei mai maricei apreciau mercantil serviciile oferite la masaj, baie de aburi sau piscine. O tanara spune ca Toboganul e foarte rapid si asta o aduce cat mai curand jos unde, se simte ca un peste. Orasul asta, oricat de mic ar fi, se inscrie cu brio in randurile celor moderne. Bila alba pentru Edili. Bila neagra e cat dezamagirea cu care, eu si cei ca mine, am primit ieri un pachet cu sase bomboane, o sticla de Cola, un ulei ieftin si diluat, si o mana de zahar aruncat in punga, nici macar in punga lui. Pentru asta n-au mai fost bani, domnule Mircia? Ei lasa, ca la anul nu mai vin sa-ti iau pomana, o sticla de cola, una de ulei si alta de zahar, decenta, imi permit din banii mei astia putini. Pastreaz-o si invers

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.


sursa foto 

aqualand deva
28Dec

Despartirea de tot si o prietenie destramata

Reading Time: 4 minutesDespre o despartire…despartirea de tot si o prietenie destramata. Cand l-am intalnit parea un om de isprava. Imi oferea fara ezitare toate motivele de bucurie posibile. Era la locul potrivit cu vorba potrivita ori de cate ori imi indreptam privirea spre el.In scurta vreme suplinea lipsa prietenilor, confidentilor, comunicarii in ansamblul ei si mai mult, lipsa tatalui meu/Asta imi oferea siguranta de care aveam nevoie facandu-ma increzatoare si deschisa. Fata de el n-aveam nicio taina. Discutiile noastre lungi si frumoase isi faceau loc in cele mai ample si mai tabu subiecte. Eram fericita Gasisem un prieten.

Despre o despartire…despartirea de tot si o prietenie destramata

O data cand venise vorba despre varsta i-am simtit ezitarea. Desi in mintea mea ecuatia dintre intelepciune, experienta si maturitate nu se facea egala cu varsta pe care o declara nu i-am pus intrebari stanjenitoare preferand sa nu insist. Daca ma gandesc mai bine, mi-a fost teama sa nu-i aduc suparari, ca mai apoi sa plece. Aparuse din nou teama egoista de singuratate. Pana la el fusesem atat de singura si marginalizata de propria-mi frustrare castigata o data cu experientele de pana atunci. Uram sentimentul asta cu cea din urma fibra a sufletului meu.
Incercarile de-al simti si tine mai aproape s-au prelungit ulterior cu ramificatii banesti. Terminandu-si intr-o buna zi creditul nu reusea sa-mi raspunda la mesaje pana seara. Lucrul asta parea destul de bizar si imi ridica semne de intrebare si ingrijorari (mai tarziu s-a dovedit a fi nefondate) ce ma faceau sclava unui stres inutil. Seara imi iau inima in dinti si-l sun, pregatindu-ma sa primesc orice veste, “Nu mai aveam bani pe cartela, scuze” fusese fraza ce ma linistea total. Dar, ma facea sa gandesc (pesimista cum sunt) la posibilitatea ca situatia sa reapara, asta era ultimul lucru pe care mi-l doream. Am luat o decizie brusca, trebuia sa fac ceva ca ingrijorarea sa nu ma mai crispeze in fiecare luna si decid fara sa-i spun nimic (voiam sa-i fac o surpriza), sa-i incarc eu contul. Zis si facut. Accesez meniul pe atunci neautomat al cosmoteului si ii trimit 5 euro. Pentru un om cunoscut virtual acesta era un gest aparte, nemaipunand la socoteala inconstienta cu care aruncam banii si asa putini in aer, parca devenise prea mult. Ratiunea imi trage un semnal de alarma intrebandu-se “cine o fi asta?”, dar o ignor multumita ca de-acum cel de la capatul celalalt nu avea sa mai taca. Toata povestea a inceput la aproape cinci luni de cand ne-am intalnit pe calea virtuala, repet, fara sa ne vedem fata in fata si-a tinut pana in august anul asta. Un an si doua luni, cand datorita unei replici nesarate am decis sa-mi leg punga. Suma de 5 euro a ajuns la 6 si uite asa factura se suplimenta cu aproximativ 20 de roni pentru “facerea de bine”. Toate bune, relatie de amicitie se consolida, eu eram relaxata ca am cui sa-i spun tot ce aveam pe suflet, el multumit ca ii intelegeam fara niciun fel de remarca ne obiectiva toate problemele din cuplu. Era un om insurat si nu-mi ascunsese niciodata asta, dar cum eu nu ceream ca relatia noastra sa evolueze intr-atat incat sa se transforme intr-o poveste de iubire totul decurgea cat se poate de firesc.
Cu timpul, isi facea loc in sufletele noastre si dorinta de-a ne intalni in spatiul real pentru o cafea. Cum mie imi era greu sa ajung in orasul lui indepartat i-am cerut ca deplasarea sa o faca el. A refuzat. Atunci am simtit prima schimbare majora in toata conversatia noastra, unde in locul tonului calm si a subiectelor hazlii isi facuse simtita prezenta artagul si nemultumirea.
Cum sa ajung eu la el? De ce refuza sa vina? Prefera orasul lui pentru ca…? Se simtea mai in largul lui pe teritoriul propriu, dar de ce ma dezavantaja pe mine? Erau doar o parte din intrebarile ce imi treceau prin cap si nu m-am dus.
Abandonand cafeaua conversatia a revenit la normal, telefonul se incarca pe mai departe, eu continuam sa am cu cine vorbi. Pana in agust, cand, de la o simpla gluma a ajuns sa ma intrebe daca nu vreau sa ma faca sa ma simt bine?. Automat in mintea mea acest “bine” a capatat intelesul pe care el il daduse, unul sexual. Dupa mai bine de un an de cand ne stiam se hotarase sa-si manifeste aluziile. Dupa mai bine de un an, la un moment neasteptat, darama mitul “prietenului” fara prea mari pareri de rau. I-am spus sec ” nu vreau” si de atunci am decis sa nu-i mai incarc cartela. Erau niste lucruri dinainte stabilite, pe care el dintr-o curiozitate prosteasca sau un moft, le daduse la o parte.
Era a doua oara cand ramaneam dezarmata si dezamagita dupa o discutie. Am inteles ca greseala fusese a mea si ca netinand cont de ratiune ajunsesem sa cred in imaginea unui om, nu asa cum era ea, ci asa cum speram eu sa fie si acum suportam crunt consecintele actelor mele naive.
Mai tarziu, de ziua mea, a uitat pur si simplu sa-mi scrie “la multi ani!”…
Asa s-a intamplat si de Craciun, ieri cand l-am gasit pe mail, ma intreba de ce nu i-am scris, poate ca mi-as fi dorit ca el s-o faca primul si sa am si eu parte de surprize.Cu o indiferenta uluitoare mi-a replicat ca nu i-a stat capul la sms-uri.
Atunci s-a produs ruptura, am simtit cum intre noi se adanceste prapastia si ca n-are sens sa o escaladez, el imi va arunca pietre “in ajutor”. S-a produs despartirea de tot, despartirea de un om pe care nu-l cunosc, n-am sa-l aflu niciodata asa cum e, acolo in orasul lui, sau in orice alta relatie cu vreun alt individ. N-am sa stiu niciodata ce a vrut de la mine si cum m-a catalogat.
Stiu doar ca trebuia sa-mi fi ascultat intuitia, ea nu m-a inselat pana azi, niciodata!

 

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice.

sursa foto unsplash.com