Avem nevoie de tragedii ca sa fim oameni. Rauri de cerneala curg in urma tragediei din Muntenegru, drapele sunt coborate in berna, gem sufletele in noi de durere. In sfarsit ne-am solidarizat si mobilizat in fata unei catastrofe, apreciabil. Dar de ce trebuie sa ne atinga gheara mortii ca noi sa facem cu adevarat ceva? De ce nu reactionam decat in fara situatiilor de proportii uriase?
Zi de zi mor oameni pe drumurile tarii, in afara ei in accidente, suntem instiintati sau nu despre ele dar nu facem decat sa oftam si sa dam fila, sunt prea banale ca sa nu le trecem la statistici, nu-I asa?
Cati dintre noi nu raman schiloditi sau traumatizati pentru totdeauna daca au sansa de a scapa cu viata, in unele cazuri nici macar a doua viata nu mai e o sansa.
De mii de ori suntem in pericol in calitate de pietoni, peste ceva timp o sa ne confectionam aripi, pentru ca nu mai avem loc nici macar pe trotuare.
La volan ne luam la intrecere spre moarte cu oameni care nu se pot numi soferi, dar pentru toate astea nimeni nu face nimic. De ce? Pentru ca au intrat in firesc si firescul nu ne mai da nici o tresarire.
Avem nevoie de tragedii ca sa fim oameni
Raul nu e doar intr-o tragedie si mai raul e in lucrurile marunte pe care ni le permitem doar pentru ca detinem un bolid. Investim in masini averi inestimabile, sentimente si timp, fara sa mai tinem cont ca ne duc la pierzanie. Am facut din incalcarea legii o lege si-am pus in mana oricui premise de conducere, am dat prioritate banilor si luxului punand viata la coada.
Degeaba mai declaram zile de doliu, daca nu facem nimic ca sa nu ne mai ia prin surprindere moartea.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
sursa foto
