Roxana scrie
Daca e sa vorbim despre carti putem sa avem o discutie pana maine seara, insa daca e sa ma intrebati de unde cumpar carti, va spun ca de-o vreme cumpar carti online. Mi se pare mult mai rapid, mai usor, mai practic. In orasul meu…
M-am hotarat sa devin prost a fost pentru mine o provocare, atat la prima cat si la a doua lectura, cartea lui Martin Page m-a facut sa reflectez asupra absurdului situatiilor din societatea in care traim. E o societate a nonsensurilor, a valorilor inversate si…
Cititorul din peşteră de Rui Zink nu este o carte pentru copii cum am auzit prin târg vorbindu-se, nu, este o analiză crudă a vieţii culturale de azi, care suferă cumplit şi e înlăturată că pe un mare rău la marginea societăţilor şi a conştiinţei. În volumul de faţă autorul prezintă printr-un joc matur destinul nedrept al cărţilor în zilele noastre. Şi, culmea Cititorul din peşteră devine cartea manifest pentru citit.
Cum” dansează pe dinăuntru” un bărbat ursuz şi obtuz avea să îmi dovedească Ove atunci când mă facea să plâng, până la el credeam că asta-i imposibil. Dacă nu aş fi citit înainte recenzia Danei probabil că nu aş mai fi parcus o altă carte…
Tocmai am închis Şoareci şi oameni de John Steinbeck şi am un mare nod în gât. Cartea asta mi-a făcut sufletul ghem de mai multe ori, o senzaţie dureroasă, atât de dureroasă încât la final aveam lacrimi în ochi. Şoareci şi oameni nu e voluminoasă, dar…
Cartea fericirii de Nina Berberova este una dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit anul ăsta. După cum v-am spus mă ţin departe de titluri care par a sublinia idei mari sau categorice, atunci când am luat în mâna volumul Ninei Berberova m-a dus gândul la Istoria iubirii, care, a fost o mare dezamăgire, dar ştiind că ruşii scriu bine i-am dat credit felicitându-mă apoi, pentru că, nu m-am lăsat pradă unui gând apriori.
Cartea fericirii se dezvăluie simplu, cu puritate la început de fetiţă Vera, care, poate să găsească fericirea în orice şi apoi de femeia adultă aflată în căutarea împlinirii absolute.
Pe când era copilă în Petersburg, Vera se leagă sufleteşte iremediabil de Sam Adler, un băieţel din vecini pe care-l salvează când a fost uitat în parc. Din acea zi ea şi Sam devin cei mai buni prieteni. Vera vrea să îl facă al ei şi doar al ei iubindu-l în taină şi crezând că a atins fericirea.
Dar totul se năruie când Sam Adler pleacă spre a se împlini profesional, este un violonist de geniu şi o lăsă pe Vera singura prada dezamăgirii şi adolescenţei, orfană parcă, acolo, pe uliţa de basm a copilăriei.
— Rămas-bun, viaţa mea. Aminteşte-ţi de mine! — A citit ea pe chipul lui Sam.
— Rămas-bun, şi, dacă trebuie să fie pentru sute de ani, aşa să fie -i-a răspuns ea într-un chip abia audibil.
Din acel moment şi până la moartea tânărului, Vera nu-l mai vede, iar la căpătâiul acestuia într-un hotel parizian se întreabă ce ar fi fost dacă?
Între cei doi există o iubire nemărturisită, bazată doar pe confidenţe şi repetate scrisori, doar că fericirea de a avea parte de ea s-a destrămat prin ruptura definitivă.
Viaţa Verei îşi păstrează puritatea şi idealurile înalte, ea caută fericirea continuu şi se căsătoreşte dintr-o întâmplare.
„Hotărât lucru, nu se află aici nimeni de iubit” — s-a gândit Vera, ridicându-se, în timp ce vecinul ei se ridică şi el — „sau poate omul acesta?” A trecut în salonaş; în mintea ei, mijea o lumină.
Căutând iubirea devine prizoniera unei căsnicii cu un bărbat bolnav de pleurita. Alături de soţul său suporta povara nefericirii, dar şi supărarea părinţilor care nu o prea mai contactează după ce emigrează în Franţa.
A doua oară abandonată femeia îşi risipeşte tinereţea suportând cu stoicism crizele soţului şi înstrăinarea de toată lumea din afară.
După moartea previzibilă a partenerului de viaţă, Vera devine din nou liberă şi gata să caute din nou fericirea.
O va găsi când a ajuns la o vârstă la care mulţi renunţa la a o mai caută? Va fii nevoie de vreun sacrificiu pentru a fii fericită? Cum îşi va încheia această femeie cartea fericirii? Sperând şi durând căutând ca:
Fericirea de astăzi să fie şi fericirea de mâine, de poimâine.
Nota mea 5 din 5.
Castelul pălărierului de A.J. Cronin. Am terminat de citit cartea azi dimineaţă şi până în momentul ăsta frânturi din ea mi se plimbă în minte, e limpede, Castelul pălărierului m-a marcat. Mi s-a strâns inima la fiecare punct culminant al poveştii şi mi s-au umezit…
Eleganţa ariciului de Muriel Barbery. De la începutul anului şi până acum mi-am pus în cap să citesc, mult, chiar mi-am făcut o provocare pe goodreads căreia speram să îi pot face faţă. Până acum nu m-am descurcat extraordinar, dar de când am înnoit abonamentul la…
Pas cu pas de Klaus Iohannis. Discursul în romana stricată a lui Iohannis nu m-ar fi convins să-i cumpăr cartea niciodată, i-am cumpărat-o din curiozitate, însă vroiam să ştiu cum a evoluat acest om devenit parcă peste noapte, cel mai important din ţară. Nu-i puţin lucru şi dacă ar fi să-l citez aş spune: “şi se poate”.
În spatele tuturor rezultatelor sale excepţionale legate de Sibiu se afla o muncă susţinută, o gândire analitică şi în perspectiva susţinută de o echipă închegată al cărei lider susţine că el este modelul după care aceasta se va forma.
Am apreciat forţa incredibilă pe care acest om o are. Dragostea lui firească faţă de valorile trecutului, dragostea pentru cultură, dragostea pentru comunicare.
Văd un personaj deschis, curajos, capabil să lege punţi. Limbajul simplu, la obiect şi foarte uşor de pătruns ajunge la ţintă, indiferent dacă aceasta ţinta e omul de rând sau înaltul demnitar.
Îmi place să simt această uşoară infatuare exprimată într-un mod firesc şi simplu.
Realizez că în spatele acestui lider se afla o gândire constructivă. Un principiu al perspectivei niciodată abandonat. Idei în ansamblu. Proiecte ample întotdeauna pe termen lung. O ordine impusă fiecărei acţiuni, ordine după care el însuşi se ghida încă din anii copilăriei trăite într-o familie de etnie germană.
Muncă asiduă şi perseverenţa, precum şi dorinţa de autodepăşire au făcut din primarul Sibiului un om al reuşitelor.
Cheia multor reuşite a fost bună legătura internaţională cu oameni aflaţi în funcţii politice importante.
2007 este un de graţie an cultura românească, în istoria Sibiului, în cartea de vizită a lui Iohannis. dat fiind că el era primarul Capitalei Culturale Europene.
Deschiderea spre colaborarea cu investitorii, neîngrijirea proiectelor de dezvoltare l-au propulsat şi menţinut în atenţia celor pe care îi reprezenta.
Ridicarea pe culmi s-a făcut treptat, dar s-a realizat în funcţii, a fost director de liceu, inspector şcolar, membru important al forumului democrat german din România, primar, preşedinte de partid şi acum preşedinte de ţară.
Subliniez că, în toată această carte autobiografică, Iohannis nu spune nimic negativ, nu subliniază nici un eşec, în afară de deranjul de a nu fi numit prim ministru, nu pomeneşte despre nici un proiect ratat, despre nici o piedică de netrecut. Se creionează o imagine de om aşezat, meticulos, iubitor de familie, cămin şi valori, o imagine de om întreprinzător şi priceput la toate, chiar şi la pus faianţă, pe care nu-l opreşte nimic.
Spun despre Pas cu pas, că a devenit un instrument electoral care l-a ajutat teribil pe acest om al vorbelor puţine să-şi construiască un capital de imagine. O aură pozitivă,. Klaus Iohannis, rămâne un introvertit pus pe fapte mari într-un război în care intră prevăzător şi nicidecum un deschizător de drumuri.
Am o rezervă în ceea ce priveşte şansele lui de reuşită, aş vrea să mă înşel, dar cel mai tare m-a deranjat să-i simt ascunsă convingere că va deveni primul om din România.
Nota mea 3 din 5.
Cartea poate fi cumpărată de pe Libris şi Elefant.
Femeia în alb de Wilkie Collins. Până să deschid această carte Wilkie Collins era pentru mine doar un nume, acum e cu siguranţă în rândul autorilor preferaţi, atât de mult mi-a plăcut Femeia în alb, autorul merit ape bună dreptate comparaţia cu Edgar Allan Poe.…