Etichetă: cărţi care nu mi-au plăcut

Carti greu de citit

“Nu am sa termin niciodata cartea asta, e una extrem de greu de citit.” Asa imi spuneam punadu-mi pe genunchi volumul Spre far al Virginiei Woolf si tot atunci mi-a venit in mintea si idea unui articol despre carti greu de citit. Am convingerea ca…

Viaţa e uşoară, nu îţi face griji de Agnès Martin-Lugand

Viaţa e uşoară, nu îţi face griji este continuarea cărţii lui Agnès Martin-Lugand , Oamenii fericiţi şi beau cafea, si daca am citit-o pentru că de obicei nu las cărţile neterminate, alt motiv la finalizarea primului volum nu am avut. După acesta de-al doilea am…

Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger

Filmul Soţia călătorului în timp mi s-a părut un film incomplet, făcut în fugă, golit de emoţie şi plictisitor. Aşa l-am judecat căci despre cartea omonima am auzit doar lucruri bune. Ieri i-a venit şi acesteia rândul, când, am ales-o din multitudinea de titluri de pe lista mea “de citit”, pentru că, îmi doream să citesc o poveste de iubire dramatică. Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger , insa m-a lăsat rece.
Am căutat alte recenzii pe net, toate cele pe care le-am citit sunt pozitive. Să fiu defectă? Să mă fi devenit mai insensibilă? Nu, e o chestiune ce ţine de gust, sunt cărţi care îţi plac şi care nu îţi plac. Mie asta nu mi-a plăcut deloc şi tocmai de asta mă încumet să scriu despre ea.

Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger porneşte de la drama unui copil care îşi pierde mama şi se duce în vâltoarea unei vieţi nestatornice îmbibate în alcool şi tutun a unui bărbat care călătoreşte în timp.

Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger
Henry suferă de o boală genetică extrem de rară şi astfel călătoreşte în timp. De fapt, se teleportează haotic în diferite spaţii temporale din trecut şi viitor fără să îşi poate controla dispariţiile ce apar pe neaşteptate.
Viaţa lui se desfăşoară discontinuu, e când copil, când matur, când pus fata în faţă cu el însuşi pe a învăţa nişte lecţii şi a înţelege care îi e de fapt drama personală. Henry cel matur e pus în faţa unei situaţii neplăcute, aceea de a îl învăţa pe Henry cel mic tehnici de supravieţuire, că furtul şi deschiderea unor uşi închise cu ajutorul agrafelor, dar tot el e acolo pentru a-l susţine pe copil în momentele de cumpănă ale copilăriei. Ca un vis urât, accidentul în care mama lui şi-a pierdut viaţa, revine pentru Henry indiferent în ce moment al vieţii s-ar afla. Accidentul acesta zguduie familia de muzicieni şi lasă un gol insurmontabil în inima băiatului.
Atunci când “aterizează” în viaţa lui Clare, o fetiţă de 6 ani, aceeaşi vârsta pe care o avea el în clipa în care şi-a pierdut mama, decide să-I fie prieten cu toate că îi despart nişte ani. Povestea aceasta începută frumos ar fi putut să fie una magică, dar…
Urmează cursul poveştilor facile şi e o flecăreală uşoară despre alcool, sex şi neînţelegeri familiare. Clare rămâne să-l aştepte pe Henry mereu, iar el se zbate să supravieţuiască prin suburbiile şi momentele timpului în care ajunge.

Prietenia cu călătorul ei în timp trebuie păstrată în secret faţă de familia Clarei, dacă îl descopereau aveau să-l înlăture din viaţa ei ca pe un nebun irecuperabil necrezându-I povestea incredibilă. Henry o însoţeşte până la maturitate pe Clare şi o susţine în toate acţiunile ei.
Aici firul se rupe şi toată naraţiunea se mută în zonă obscură petrecerilor adolescentine pline de alcool, nemulţumiri, curiozităţi şi sex.

Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger
La fel şi prietenia transformată în idila dintre cei doi protagonisti, care, atunci când se revăd se refugiază pentru a şi-o trage. M-a deranjat limbajul acesta libertin şi urât până la o durere fizică, oare nu se puteau folosi altul pentru a nu păta povestea? Deh, poate sunt eu pretenţioasă. O acţiune libertine are un limbaj pe măsură.
Toate dialogurile şi toate încrengăturile sunt pe alocuri prosteşti şi fără noimă, doar de umplutură. Mai târziu am înţeles că autoarea are un oareşce talent, dar transforma totul într-un roman fluviu, superficial, nu ştie să-şi dozeze nici talentul şi nici ideea ofertantă.
Convinşi că vor fi soţ şi soţie, cei doi vor să rămână cât mai mult împreună, încercând să oprească dispariţiile şi călătoriile involuntare ale bărbatului.
Atunci când în sfârşit se căsătoresc îşi şi văd, insa pasiunile diferite şi încearcă să îşi ascundă mai ales plăcerile muzicale unul de urechile celuilalt.
Evoluţia lor ca şi cuplu îmi pare mai mult o singurătate în doi unde domneşte o nemulţumire continuă.
Clare aşteaptă, Henry încearcă să ţină pasul în călătorii, dar îmbătrâneşte vizibil şi e nepregătit când Clare e pe punctul de a-l face tata.

Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger

Prima sarcină o pierde, însă. La fel şi următoarele 6 şi toată disperarea femeii atinge apogeul.
În vreme ce Henry ajunge să descopere sorgintea bolii şi o aseamănă împreună cu curantul cu epilepsia, Clare vrea să nu mai respingă viaţa ce se năştea în ea. Între atâtea plecări şi avea veniri, bine că mai au timp să se bucure de un timp împreună si sa-l umple cu viata.

Până la urma minunea se împlineşte şi Clare vrea s îl aibă pe soţul ei alături în momentul naşterii, dar chiar şi atunci el dispare pentru a reveni în alt chip şi în altă parte al aceluiaşi spaţiu al sălii de naşteri.
Nimic nu rămâne, însă nepecetluit de boala şi fetiţa devine şi ea o călătoare în timp. Visul urât continuă.
Uşor dezamăgită de finalul puţin credibil mă declar dezamăgită de întreaga carte.
Nu e deloc pe măsură aşteptărilor şi poate e supraevaluata datorită temei inedite pe care o abordează.
E asemeni unui coşmar ce se repetă noapte de noapte, până la epuizare. Viaţa celor doi întinsă pe parcursul a 30 de ani se confundă pe alocuri cu neverosimilul visului urât, căruia doar cu îndrăzneală, soţia călătorului în timp vrea să îi fure iubirea.

Nota mea 1 din 5.
O puteţi cumpăra de la libris unde are şi transport gratuit.

Soţia călătorului în timp de Audrey Niffenegger

Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade

Am vrut să mă întâlnesc cu o carte adolescentină serioasă şi am ales cartea Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade pentru asta. Are acel parfum nostalgic al perioadei interbelice şi între toate cărţile de gen putea să-mi aduca matur firea adolescentului de atunci. Numai că…

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea de Agnès Martin-Lugand

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea de Agnès Martin-Lugand a fost cartea care a deschis anul meu literar, eram prea amorţită ca să continui cu Numele Trandafirului şi aşa că mi-am ales o scriere mai uşoară pentru a-mi depăşi starea. M-am oprit la volumul de…

Despre lucrurile simple de Mihaela Rădulescu

Despre lucrurile simple de Mihaela Rădulescu. Începuse bine, eram gata să cred că Despre lucrurile simple va fi o carte interesantă, însă Mihaela Rădulescu cu iubirea de sine excesivă reuşeşte să destrame până şi ideile bune.
După primele pagini am avut senzaţia că se va scrie despre lucrurile simple cu toate femeile de vârsta ce se afla în cumpene ori nu au niciun reper pentru a trece de crizele existenţiale, doar că, trecerea în revistă ale acestor aspecte este făcută succinit iar autoarea nu face altceva decât să vorbească despre ceea ce ştie mai bine, despre sine.

Despre lucrurile simple pe care ea ştie şi poate să le facă.

Ea cea care îşi iubeşte trupul şi care are reţete de frumuseţe ideale. Ea care ştie să se pregătească cu trei zile înainte pentru o şedinţă foto.
Ea cea ambiţioasă care s-a ridicat de jos tocmai cu această trăsătură de caracter.
Ea cea care iubeşte cu mare patos pe cel care îi era soţ la acea vreme, Elan.
Ea cea care aştepta cu nerăbdare să fie mama şi s-a redefinit după ce-a dat viaţa.
Ea care îşi pune copilul în centrul universului arătându-I toată lumea.
Ea cu ambiţia ei de fier slăbeşte după alăptare.
Ea cu atuul de a fii persona publică ajunge în preajma unor oameni excepţionali.

Nu sunt lucruri pe care să nu le fi citit în altă parte, nici idei practice pentru o viaţă de vedetă, ci o sumă de laude la adresa ei.
Până şi înşiruirea de nume sonore că: Florin Iaru, Constantin Bălăceanu Stolnici, Florin Piersic şi multe altele nu face decât să îi afişeze lauda.
Nu am înţeles de unde entuziasmul cititorilor, eu una nu i-am dat mai mult de o stea, nu pot. E o carte ca o copie a unui jurnal de femeie simplă. Nu vă pierdeţi timpul dând valoare lecturilor care nu contează.

Nota mea 1 din 5. 

Cartea poate fi cumparata de pe Elefant.ro

Despre lucrurile simple de Mihaela Rădulescu

 

Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

Înainte să te cunosc de Jojo Moyes are o poveste ce se desfăşoară într-un peisaj idilic, acolo unde nu ar trebui să ajungă nici durerea, nici întristarea şi nici moartea dar… Viaţa lui Will Traynor, prinţul din această poveste, capăta o turnură neaşteptată după un teribil…

Eu sunt femeie de Maria Cristina Tudose

Despre Eu sunt femeie nu sunt multe cuvinte de spus, e o carte simplistă, narata parcă de o adolescentă întârziată fără experienţă în amor şi în ale scrisului. O poveste confundată total într-un banal prostesc, lipsit de frumuseţe, aproape monoton căreia îi lipsesc cu desăvârşire întâmplările…

Panza de paianjen de Cella Serghi

Panza de paianjen de Cella Serghi nu a fost o surpriza placuta pentru mine cu toate datele pe care le stransesem despre ea inainte de a o citi. Am crezut ca un roman autobiografic plin de melancolie si de sensibilitatea marii, o carte ce a primit aprecierea lui Camil Petrescu nu ar putea sa ma surprinda decat in mod placut, dar m-am inselat.

Desi Cella Serghi foloseste cu maiestrie cuvintele, vrajeste cu metaforele sale, construieste caractere delicate, nu reuseste sa scoata povestea din monotonia unei vieti rutinate si banale.

 

Diana Slavu, eroina plina de rafinament si frumusete a romanului ajunge sa confunde cu monotonia povestii pe care o traieste.
Nascuta intro familie saraca, Diana lupta pentru a castiga dragostea mamei sale care o privea cu raceala si o trata cu o indiferenta dureroasa. Cu tatal sau vesnic lefter fetita are o relatie incordata pana cand ii accepta iesirile galagioase, dar il accepta, pentru ca, totodata ii descopera si latura blanda. Sora mai mica, Maricica nu face altceva decat sa o invidieze tot timpul si pentru orice.

Asupra acestei familii planeaza un secret din trecutul mamei, secret ce va ramane nedeslusit, dar lasa sa se dezvaluie banuiala ca Diana nu ar fi fata omului care o creste, ci a unui fost iubit al celei care i-a dat viata.

Nici continua alergatura dupa bani si nici lipsa lor nu o va marca pe Diana mai tare decat o va face marea. Pe malul ei isi petrece copilaria si se va simti vesnic legata de acest loc magic.
In adolescenta, cand frumusetea I se coace, tanara juna intalneste o fata a carui prezenta o va marca, Ilinca Dima, o fiinta insignifianta, dar bogata o va cucerii definitiv pe sirena de la Mangalia. Devenind prietena cea mai buna a Ilincai, Diana nu face altceva decat sa isi etaleze si mai tare farmecele si sa capete incredere in sine.

Ilinca in tot acest timp duce o viata de spectator si o venereaza pe frumoasa blonda pentru entuziasmul si dezinvoltura ei. Tocmai prezenta noii sale prietene o va face pe cea dintai sa simta saracia ca pe o panza de paianjen care se tese continuu tinand-o pe loc, acoperindu-i nazuintele si visele.

Ajunge sa-I fie rusine de statul ei social si sa-l renege si incearca sa se desprinda din aceata capcana numita panza de paianjen.

Diana paraseste Bucurestiul, orasul in care locuieste, pentru a petrece o vacanta la mare. Acolo, in zgomot de valuri, soare aramiu si o veselie continua se indragosteste iremediabil de Petre Barbu, un pictor care si el iubeste marea, dar e vesnic trist si nu raspunde cu aceleasi sentimente incercarii Dianei de a se apropia de el. Aceasta dragoste platonica o va urmari toata viata, tipologia lui Petre Barbu o va influenta definitiv in alegerile viitoare.
In bratele lui Michi Ioanescu ajunge din dorinta de a scapa de saracie si de a da curs intentiei mamei de a casatori. Michi provine dintro familie bogata, asa dupa cum tanara isi doreste, dar se afla in totala opozitie cu firea ei visatoare.

Pe Alex il intalneste pe malul marii la Balcic si se indragosteste din nou. Asemanarea dintre Alex si Petre exercita  o putere magnetica asupra femeii. Aceasta noua situatie facand-o sa se arunce in bratele barbatului si sa traiasca o iubire, curata, adolescentina, adevarata.

Pentru ca inca era sotia lui Michi, Diana traieste acut si adanc o depresie simtindu-se batrana si obosita desi pe umeri nu poarta multi ani. Panza de paianjen se intinde sa o sufoce.
Atunci cand alege intre cei doi barbati, afla ceva ce o va destabiliza, sotul o inseala la randu-i.
Nici macar cu Alex nu e fericita, incercand sa-l pedepseasca mereu pentru ca da atentie si altor femei.
Fiecare intamplare e notata de Diana in niste caiete ce le incredinteaza Ilinca atunci cand fuge de trecut. Ilinca o descopera abia in timpul lecturii si ii imprumuta parca experienta dramatica.
O viata povestita in caiete, o incercare de autodepasire esuata, o eroina frumoasa, dar totusi stearsa care, nu isi depaseste rutina.
Asemanarea romanului Cellei Serghi cu cel semnat de Camil Petrescu, Patul lui Procust, ma face sa numesc si incercarea scriitoriceasca drept fiind una lipsita de originalitate, o idee imprumutata pana la refuz, o poveste si un parcurs fara sinusoide si fara lucruri care sa te faca sa tresari.

Nota mea 2 din 5

Cartea poate fi ccumparata de pe libris.ro

Panza de paianjen de Cella Serghi

O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă e o secundă

O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă e o secundă nu e o carte după un jurnal, nu e doar o scriitură a unei jurnaliste populare în mediul online, e un îndemn la iubire, o proclamaţie pentru maternitate. Citesc demult pagina…