Acum 7 ani, când puiul meu îmi ascultă bătăile inimii pe dinăuntru, I-am făcut o promisiune, aceea de ai citi zilnic o poveste. Promisiunea asta a fost sfânta şi mi-am împlinit cuvântul chiar de atunci. Mulţi îmi spuneau că nu are cum să mă audă, nu are cum să mă înţeleagă, că e o exagerare, însă eu am continuat fără să aplec urechea la nimeni. Mie îmi erau dragi cărţile, iubeam poveştile şi voiam să le iubească şi el. De fapt eram convinsă că le va iubi. Şi le iubeşte şi le preţuieşte, chiar mi le povesteşte şi el aproape în fiecare zi.
Am descoperit de curând cărţile personalizate pentru copii de la Editura Elefantul meu şi am rămas impresionată. Conceptul relativ nou de a personaliza cărţile pentru copii este unul inedit şi tare frumos. Această mică mare misiune are un scop atât de nobil, acela de a aduce cărţile mai aproape de cei mici. Pare imposibil într-o eră a digitalizării, în care prietenii cei mai bun ai lor sunt eroii virtuali. Pare imposibil, dar este imposibil? Nu, pentru că în cărţile personalizate însuşi ei devin eroi.
De-a lungul timpului, în fiecare etapă pe care o traversa, David avea nevoie de poveşti adaptate la situaţia cu care se întâlnea, în fata frustrărilor pe care le avea, ba în fata întâmplărilor din fiecare zi. Şi ce-am făcut atunci? I-am spus câte poveste în care el era personajul central. Rezultatul a fost incredibil, pe lângă faptul că îi atrăgeam atenţia pentru o bună bucată de timp, era fascinat ca se vorbea despre el şi îi stârneam interesul pentru a afla ce se întâmpla până la final.
Poveştile clasice, mai ales cele cu impact emoţional puternic îl întristau pe termen lung, aşa că am renunţat să I le mai citesc. Poveştile despre el, însă îl făceau să se simtă important, nu pomeneau nimic despre lucruri tragice care să-l deprime şi nici nu vorbeau despre lucruri sau personaje care nu există. Se indentifică cu el însuşi şi cu tot ceea ce I se întâmplă. Spre exemplu, la un moment dat refuza să meargă la grădiniţă, plângea în hohote în fiecare dimineaţă şi nu era chip să îl conving să plecăm. Nu îmi spunea nici un motiv, ci doar că îi era dor de mine. Îngrijorată fiind am încercat să transform totul într-o poveste am aflat că un copil agresiv îi bate ape toţi cei din grupa. Pe el îl lovise cu jucăriile în burtă şi chiar îi rupsese un desen la care ţinea foarte mult. A doua zi educatoarea mi-a confirmat toate spusele lui şi chiar m-a asigurat că va lua măsuri pentru că nu eram singura mama îngrijorată.
Povestea mea făcuse însă totul, îmi relevase adevăruri pe care copilul nu le rostea în mod voit.
De aceea cărţile personalizate pentru copii de la Editura Elefantul meu îl transformă chiar pe băiatul meu în erou. Astfel David al meu va cutreiera lumea, v-a învăţa să numere, va descoperi mai multe animale sălbatice şi va ajunge la stele învăţând să numere.
Ce poate să îşi dorească mai mult? Ce să îmi doresc mai mult?
Cărţile acestea sunt minunate şi la un preţ accesibil. Descoperiţi-le şi nu vă va părea rău.