Si cum sa nu fiu cea mai iubita Elena. azi de Constantin si Elena, azi cand, David al meu canta de cum se crapa de ziua “Multi ani taiaca, mami sa taiaca”. Am deschis un ochi si l-am inchis la loc, dar m-a vazut si a inceput sa traga de plapuma.
-Hai, domi toata ziua? Multi ani taiaca, multi ani taiaca, mami a mea sa taiaca, Elena mami sa taiaca.
Cum sa-mi mai fie somn? M-am topit si mi-a fost rusine ca voiam sa dorm. L-am cautat si l-am strans in brate era nerabdator si abia daca statea la pieptul meu. Nu prea avea chef de pupici si nici de imbratisari.
-Hai sa petecem, Elena mami. E Constatin si Elena.
Asta era, pustiul plin de viata cum sa doarma ca un urs cand e rost de petrecere?
M-am ridicat si-am pornit-o in cautarea petrecerii timpului frumos, asta ne e de fapt petrecerea.
In sufragerie ma mai astepta o surpriza, o albastrea. Statea firava in mainile delicate ale baiatului meu si ma privea, ca si el, pe sub gene. Cand s-a intins spre mine atata emotie am simtit ca m-am topit din nou cu totul.
Asta e onomastica mea cea mai frumoasa.
-Prima la care fiul meu imi canta la multi ani.
-la care numelui meu i se alatura cel mai mare atribut si astfel ma striga Elena mami.
-In care emotiile si iubirea au locul lor si nu le e teama sa se arate.
-Cu o albastrea timida ce imi aduce tot sufletul mic al fiului meu.
-Am un sot care ma iubeste.
-Prieteni putini, dar care nu uita nicicand de mine.
Ce mi-as dori mai mult? Cadoul meu cel mai de pret sunt ei.
Era o vreme in care uram fiecare de sarbatoare, fiecare zi de aniversare tocmai pentru ca nu aveam cu cine sa impart iubire. Acum sunt motivata sa fac din fiecare un zambet. Unul sincer, larg si molipsitor, sa iubesc si sa primesc iubire
Cu drag va doresc si voua, Elenelor si Constantinilor sa traiti cu numele.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
sursa foto