Dacă vă întrebaţi ce mai fac trebuie să vă spun că… aştept. Aştept să vină toamna ce adevărata, căreia demult, îi scriam rânduri şi îi dedicăm mii de gânduri. Aştept să înceapă şcoala cu o mai mare emoţie decât fiul meu. Probabil vacanţa aceasta prelungită datorată pandemiei i-a furat entuziasmul. Aştept cu nerăbdare să primească nişte ordine clare de la clica conducătoare care să ne spună ce se va întâmpla în şcoli. Aştept ca micuţii să nu mă poarte obligatoriu masca. Aştept să nu mă mai trezesc cu groază că nu voi putea să-l ajut pe toată durata orelor de curs, că nu voi ştii cum se descurcă şi nici cum va reacţiona cu masca atâtea ore. Aştept să-şi cunoască noii colegi şi să-şi fac prieteni. Aştept să-I văd reacţiile şi să îi simt bucuriile. Mă nelinişteşte incertitudinea cu care intră în viaţa de elev, dar cred că voi avea destulă putere să-l susţin, să-l îndrum, să fiu acolo pentru el.
Reading Time: 2 minutes
