S-a declasat stare de veselie in casa noastra inca de la prima ninsoare a acestui an. Cu totii ne-am transformat pe loc si in ciuda noptii si-a frigului cumplit ne-am cocotat pe fereastra ca sa privim cum ninge la Deva. Niste copii in zapada asa urma sa fim.
David se tragea din bratele lui tata-sau doar, doar ca sa vada mai bine fulgii.
– Si ningeee!
– Si ninge, ii replicam zambind cu toata fiinta. Purtam un tricou, dar parca nu-mi pasa de ger. Imi era cald si bine, asa cu mainile goale in calea zapezii.
Toti trei, nu doar cel mic eram ca niste copii in zapada.
O asteptasem atat de mult pe draga iarna. La Deva ninge rar si totusi acum ningea. Cu fiecare fulg impins de vant spre fata noastra ne simteam uluitor . Atat era de ajuns.
Bineinteles , pustiul nu s-a lasat pana nu a smuls promisiunea ca a doua zi vom merge la zapada. Puteam sa il refuzam?
A doua zi la ora pranzului eram echipati si gata sa iesim in zapada. Micutul refuza manusile, dar nu l-am obligat sa le ia, ci l-am lasat dupa voia lui si ca sa simta zapada, dar si gerul, sa stie ca a facut o alegere gresita.
In lift topaia cerandu-i acestuia sa coboare mai repede. Jos s-a repezit cu entuziasm la usa de sticla si-a tipat atat de tare: ZAPADA ca a rasunat palierul. Primul pas afara a fost mai lung. Alunecam. Cui ii pasa, noi iesiseram sa ne bucuram de draga iarna.
Cu picioarele inotand in omat ascultam vantul si ne urmaream rasuflarea ca un abur.
Oamenii infofoliti bine ne priveau abia ridicandu-si nasurile. Erau intrebatori si parca nu stiau de ce ne purtam atat de prietenos cu frigul. Ei nu stiau ca noi iubim iarna si suntem niste copii in zapada chiar daca doi dintre noi sariseram de 30 de ani.
Tabloul din fata noastra era magic, avea atata frumusete, atata liniste, atata vesnicie parca.
David nu stia ce sa faca, dansa infundandu-se tot mai tare. Tipa de rasuna vazduhul, canta ceva nedeslusit, dar vesel.
Am vrut sa ii arat cum se fac bulgarii si cand si-a bagat si el mainile in mantia de jos le-a scos pe loc strigand:
-E lece, manusi-le!
Poza asta a primit multe aprecieri dupa aceea.
Am continuat sa arunc zapada pe el si sa-i fac fotografii. Nu intelegea foarte bine cum e ca zapada sa fie si haine si jos, dar continua sa rada cu tot sufletul.
Noi iubim zapada, o veneram. Nimic nu se compara cu magia iernii. Nimic.
Nu intelegem spectacolul sinistru al stirilor din mijlocul nametilor, nu intelegem de ce meteorologii spun ” din pacate ninge”. Nu vrem sa fim partasi ai celor care afurisesc iarna, pentru ca, noi intelegem rostul ei, o iubim fiinca doar ea ne transforma pe toti in copii, dansam in zapada stiind sa o luam ca pe un dar.
Iubiti iarna , e singurul anotimp care mai aduce bucurii demult uitate. Nu biciuti cu rautate frigul, nu urati troienele, ci fiti ca niste copii in zapada.
Imaginile de mai jos sunt facute a doua zi de la fereastra sufrageriei noastre, soarele mangaia atat de gingas omatul, era senin si pe cer si pe pamant.
***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.
Foto arhiva personala
