Într-o dimineaţă, absolut din întâmplare, am trecut pe lângă o mămică şi un băiat ce mergeau spre acelaşi drum cu noi, la grădiniţă. În clipele în care am fost aproape am auzit nişte cuvinte grele, care şi pe mine m-au întristat, darămite pe puiul ce om ce îşi târa cizmuliţele înainte.
„Eşti un afurisit, o belea! Ai grijă cum te porţi azi…dacă mai aud că ai fost rău acolo te las. „ Îl priveşte crunt şi adăugă : „Eşti la fel de nemernic ca şi tac-tu!”. Copilul tăcea resemnat, probabil că nu era pentru prima oară când frustrările adulţilor căpătaseră forma cuvintelor şi se vărsau asupra sa. Tăcea şi mergea, abia i se zărea nasul de după căciulă groasă.
Uluită, dezamăgită şi parcă dezgustată m-am întrebat de atunci într-una : Tu ce îi spui copilului când îl laşi la grădiniţă?
