Copil sensibil şi frumos azi e ziua ta. Sper să faci din ea o sărbătoare, aşa cum din viaţa mea ai făcut de când ai binevoit să o binecuvintezi cu intrarea ta în ea. Şi nu doar astăzi să-ţi fie prilej de bucurie, ci toată viaţa care ţi se desfăşoară înainte.
Anul ăsta, dintre toţi cei şapte de până acum, am convenit împreună, a fost şi cel mai dificil, dar şi anul în care am învăţat cel mai multe despre noi, în care am fost mai mult ca niciodată împreună. Am învăţat să ne acceptăm schimbările şi să ne iubim aşa cum am devenit, căci ştii deja, minune dragă, viaţa e devenire.
Copil sensibil al toamnei, te-ai schimbat şi de multe ori m-ai luat pe nepregătite, însă pentru că m-ai ţinut de mână am învăţat să te urmez şi să te descopăr.
Am reuşit să văd ca ai crescut.
De acum te descurci cu toate sarcinile tale mici şi de rutină şi cauţi să ai şi altele din ce în ce mai grele. Nu mai strâng jucării. Le-ai strâns deja. Nu te mai întreb ce porţi. Alegi şi singur. Nu te mai îndemni să saluţi. O faci din timp. Te descurci şi singur la cumpărături şi urmăreşti cu grijă mica-ţi listă. Ai învăţat cu uşurinţă cum să-ţi faci ghiozdanul de cu seara şi care îţi e de luni până vineri tot orarul.
Ne uităm împreună la documentare şi ne jucăm cu cuvinte din ce în ce mai grele. Îmi pui întrebări din ce în ce mai delicate, care, nu doar că mă surprind, dar mă lăsa şi cu gura căscată, că de exemplu asta „-Mami, de ce am două ouă?” când te-am trimis la tatăl tău nu ai cedat, căci răspuns aşteptai tot de la mine. Curiozităţile tale îşi lărgesc spectrul. Ai crescut şi ai închis brusc etapa desenelor animate, cauti tot mai mult stiinta.
Copil sensibil, ai înţeles că pandemia este un lucru greu de dus şi te-ai adaptat cu şcoala online, deşi îţi lipseşte interacţiunea cu copii.
Mi-ai demonstrat că eşti mai mult decât generos şi-atunci când am fost bolnavă de strângeam banii de pe fundul sacului, mi-ai propus toată agoniseala ta din puşculiţa. Nu mai conta că adunaseşi acolo pentru role, ci era importantă intervenţia prin care urma să trec.
Apoi…
Ţi-ai descoperit plăcerea de a desena, dar ai avut şi maturitatea să renunţi pentru că nu ţi se potrivea.
Tot de la 7 ani încoace ţi-ai descoperit marea pasiune pentru matematică, azi manualul clasei întâi este pentru tine capitol terminat. Şi mie mi-a plăcut mult tare, îţi doresc să ai parte de profesori ca să-ţi pună aripi şi să-ţi întreţină pasiunea.
Copil sensibil şi frumos ai devenit timid.
Mă văd atât de mult în tine, dar aş fi vrut să îţi păstrezi curajul. Să nu te retragi, să nu te temi, să nu te ascunzi, să nu cedezi, să ai încredere în tine. Încerc să îţi înţeleg emoţiile, să te ajut să le conştientizezi, să le exprimi, deşi majoritatea vocilor din jurul nostru îţi spun că băieţii nu plâng. Tu să ai încredere în mine, nu-i ruşine să plângi câteodată.
Aş fi vrut să-mi vorbeşti mai mult despre ce ţi se întâmplă la şcoală şi de ce te-ai retras din cercul tău de prieteni. Aş fi vrut să îmi spui, nu să ghicesc, că acela pe care îl considerai cel mai bun şi-a găsit altă companie. Lacrimile tale mă dor şi deşi ţi le-ascunzi, încerc să-ţi explic că şi copiii se schimbă, sunt reci şi nedreoti, uneori. Totodată, de le-ai greşit cu voie sau fără de voie, ţi-am sugerat să le ceri iertare.
Cea mai profundă schimbare e aceea că nu mai ai curajul să spui ce crezi, cedezi prea repede şi te retragi în locul tău, tacut, de teama respingerii şi a judecăţii celor de vârsta ta. Îţi e teamă să nu-i superi, să nu îi deranjezi şi să nu fii diferit în faţa lor, cu toate că aşa eşti.
Ai fost prima oara la tara si ai descoperit natura simtind si gustand universul si minunile naturii nealterate.
Sper să faci faţa fiecărei schimbări şi să poţi aţi gestiona înţelept emoţiile.
Să mă ierţi că anul ăsta nu îţi pot oferi o zi la mare şi nici un cadou aşa cum îţi doreşti, dar las în cuvintele mele toate iubirea din sufletul meu.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
