A (m) fost o dată la Gala Spring Superblog 2019 şi-am aflat multe lucruri interesante despre mine şi despre nişte oameni minunaţi, căci despre asta e sublogul, despre oameni şi emoţiile lor.
Participarea mea la gala spring superblog 2019 a fost prima dorinţă cu care m-am înscris în concurs şi singura care m-a făcut să nu renunţ pe parcurs. Deşi emoţiile au fost mai mari decât mine am reuşit să fiu acolo şi astfel, să câştig cel mai mare pariu cu mine însămi. Acesta a fost şi marele meu premiu, o realizare căreia astăzi pot să-I spun aşa, pentru că, în sfârşit, am avut puterea să ies din zona de confort şi să-mi asum toate astea în faţa lumii.
Staţiunea Neptun şi Hotel Mioriţa au stat sub semnul generozităţii pentru că, afară era un soare splendid, iar înăuntru nu duceam lipsa de nimic căci gazdele puseseră la cale totul. Să fii primit cu braţele deschise la un hotel şi să nu plăteşti absolut nimic pentru servicii şi cazare mi se pare un gest de mare generozitate. Pentru asta multumesc si aici doamnei Nedelcu.
La inceput nu gaseam intrarea. Şi ne învârteam fără oprire în jurul gardului căutând o portiţă, David alerga printre copaci, eu încercam să găsesc intrarea despre care ştiam din concurs, iar Alex nu mai avea răbdare. După mai multe ture în jur am zis o luăm la dreapta şi…în sfârşit o luaserăm pe unde trebuie.
Oboseala îşi spunea de acum cuvântul şi am fugit în camera să dormim puţin. Patul mare şi cald ne-a ţinut companie până spre seară.
Când am scos nasul în lume pe cine credeţi că am văzut întâi? Ghiciţi? Pe Claudia. Din pură întâmplare stelele s-au aliniat aşa şi ca să-I arăt cât de mult mă bucur, am ţinut-o în braţe pentru o clipă în plus, chiar şi atunci când prin zonă apăruse Albert şi ar fi fost frumos din partea mea să-l salut şi pe el. Claudia este genul de om pe care o dată ce l-ai prins în braţe nu-ţi vine să-l mai laşi, e atât de cald şi de blând încât nu ai cum să nu împrumuţi puţină linişte de la ea. Am luat şi eu, chiar de la prima îmbrăţişare.
A doua zi, în vreme ce superbloggeri au făcut turul ghidat al Mangaliei, noi, aşa iubitori de mare după cum deja ne ştiţi am ales să mergem pe plajă. Despre plajă din Neptun şi cum am prelungit sejurul cu două zile într-un articol viitor, acum mă întorc la gală şi la oamenii frumoşi pe care i-am găsit acolo.
La 17.00, sâmbătă, mai aveam o oră iar eu nu aveam cu ce să mă îmbrac, părul îmi stătea ca o mătură, iar la robinet curgea apă rece. Ceva mai rău se putea? Da, emoţia din stomac îmi mărea starea de nelinişte.
Până la urmă am renunţat la fusta şi m-am îmbrăcat în roşu, cu toate că ultimul lucru pe care mi-l doream era să atrag atenţia, părul mi l-am aranjat cu şampon uscat iar emoţia am îmbrăţişat-o şi am plecat spre sala de conferinţă.
Am ajuns printre primii şi am ales din priviri ultimul loc din ultimul rând, acolo nu mă vedea nimeni, puteam să mă fac nevăzută şi să scap de emoţii. Însă…, însă înainte e trebuit să-mi găsesc ecusonul, pe paleta galbenă de pe masă nu am sesizat că sunt aşezate în ordine alfabetică. În timp ce le priveam încurcată am zărit-o aproape pe Madalina. Am lăsat ecusoanele la locul lor şi-am felicitat câştigătoarea.
Madalina e un om perseverent, muncitor şi cu idei surprinzătoare care merită din plin marele premiu. Era ocazia mea să-I spun toate astea aşa că, nu am ratat-o. Dincolo de prezenţa impecabilă şi siguranţa de sine, am simţit o Madalina un om cald cu principii, acestea o fac ceea ce este, un lider. I-am spus-o şi ei şi mă repet şi aici, a reuşit să gândească că un învingător şi asta a împins-o în cele din urmă în fruntea clasamentului. De când s-a înscris în cursa superblog şi până ce a luat trofeul ea a reuşit să câştige cele mai multe premii din competiţie. De ce? Pentru că ştie să scrie corect un articol, are curaj să-l facă diferit şi… şi nu s-a lăsat doborâtă de dezamăgiri. La superblog nu trebuie să te crezi cel mai bun, trebuie să devii cel mai bun. Madalina a învăţat asta de la predecesorii săi şi a reuşit.
Pe Emil Călinescu cel cu mâna mare şi caldă l-am remarcat încă de când a intrat în sală, nici nu aveam cum altfel, însă noutatea despre el e că are 12 bloguri şi încă nu ştie la care să se gândească atunci când aude cuvântul “blog”. Îi doresc să câştige competiţia asta într-o zi, pentru că asta îşi doreşte şi el.
Cristina Lincu a fost cea mai joviala şi mai asumată mama prezenta între noi, am văzut-o şi pe ea din prima, iar atunci când a început să vorbească am înţeles de ce nu îşi luase băieţii cu ea. Eu îl aveam pe al meu la dreapta şi abia dacă îl puteam ruga să aibă un dram de răbdare. Cristina continua să fie parte a comunităţii şi aduce după sine lucruri noi. Dacă încă nu aţi aflat inca, ea scrie si carti asa ca, puneţi-vă în coş volumele ei: Eu, o mamă imperfectă şi Amnezia, la fel am făcut-o şi eu pentru că, darul Cristinei de-a scrie e unul special.
Raluca Cincu a vorbit cel mai mult, însă m-a făcut să râd cel mai des, umorul şi rafinamentul ei sunt de notorietate prin blogosfera.
Irninis, Irninis este ca o adiere, blândă, caldă şi discretă, vine, te mângâie cu parfumul ei şi pleacă spre zări mai îndepărtate. Îmi pare rău că nu am îmbrăţişat-o, însă cu gândul am făcut şi asta. Irninis are multe de spus şi de scris, multe de adus din lumea ei în lumea noastră aşa că, vă invit să o citiţi.
Radu Tuglea căruia întâi de toate i-am zărit mustaţa, a venit să mă salute special. Am auzit asta şi deşi atunci nu am zis nimic, îţi mulţumesc acum, Radu. Exemplul lui este unul demn de luat în seamă, cu toţii ştim povestea bolii cu care se confruntă, însă Radu era acolo în faţa mea, zâmbindu-mi şi dându-mi putere. Asta înseamă să lupţi, asta înseamnă să nu te dai bătut, asta înseamnă să nu te dai bătut în faţa valurilor şi a greutăţilor. Eu l-am simţit un om cald şi prietenos, care, venise acolo să-şi revadă familia. Mulţumesc, Radu, mă bucur să facem parte din aceeaşi familie de acum.
Oana a fost un exemplu de ambiţie care pe mine m-a trezit ca dintr-un vis, o să mă gândesc la spusele ei şi la parcursul de la locul 90 după prima probă, la locul 5 după ultima. Bravo, Oana!
Am remarcat cum Almona a spus lucrurilor pe nume la microfon şi a avut curajul să-şi dezvăluie nemulţumirea data de informatiile eronate de pe site-ul Christian Tour. De la sponsor a primit asigurări că vor fi îndepărtate şi că, la celelalte probe din cadrul superblog nu vor mai apărea. Concluzia mea: Valeu, nu am scăpat de probe travel!
Lângă mine, acolo în fundul sălii s-a aşezat şi Lilia Toma, mama în fiecare zi, a cărui zâmbet a fost molipsitor si cu care al meu fiu s-a jucat constant. Liliei îi sunt dragi copiii atât de tare încât orice copil îi sare în braţe, alegerea titlului blogului ei nu a fost deloc, dar deloc întâmplătoare. Tot Liliei îi mulţumesc din suflet pentru îmbrăţişarea din momentul meu de maximă emoţie. Şi acum îi mai simt braţele în jurul meu.
Când mi-a venit radul eu nu am vorbit, am plâns, nu am să vorbesc despre asta, mai bine să tragem cortina peste acest amănunt.
Gala s-a terminat cu o poză la care nu ne-am strâns toţi, dar cred că a fost singura făcută în aer liber, (dacă mă înşel să mă contraziceţi), deci iată că are ceva aparte.
De la Gală am plecat un om mai informat, cu alte bloguri în listă şi cu exemplul unor oameni care, dincolo de orice concurs pot să-ţi ofere un gând bun şi o îmbrăţişare.
Mă bucur să fii dus această provocare până la capăt. Acum am un motiv în plus să ţintesc spre mai sus. Sunt convinsă că pot.
Superblog e o lecţie de viaţă, de ambiţie şi de autodepăşire. Merită să participi pentru a găsi un un suflet uriaş ca al Claudiei şi prietenia necondiţionată a lui Albert, căci acest concurs nu e despre sponsori şi advertoriale, ci despre oamenii si emotia lor.
Am plecat să aştept toamna…
